Transcrierea înregistrării audio-video ce a fost trimisă de Gregorian Bivolaru special pentru procesul de la Cluj (VII)

Citiți partea a șasea a articolului
 

Vă mărturisesc tocmai de aceea cu o deplină sinceritate că, de fapt, consider că nu m-am făcut niciodată vinovat de nu contează ce formă de aşa-zis trafic de persoane. Un aspect cât se poate de semnificativ care vă poate dovedi în mod direct aceasta este faptul că eu personal, cu toate că am scris şi apoi am publicat un număr de 86 de cărţi de specialitate, am donat întotdeauna, fără nicio excepţie, Şcolii de Yoga MISA toate aceste cărţi fără a solicita niciodată – subliniez din nou: fără a solicita vreodată – pentru niciuna dintre ele drepturi băneşti de autor. Toate aceste cărţi au fost oferite Asociaţiei MISA, rând pe rând, încă din anul 1992. Având în vedere acest aspect cu totul semnificativ în felul său este cazul să vă daţi seama că, dacă pentru fiecare carte pe care am scris-o aş fi cerut ca drepturi de autor fie chiar şi suma minimă de 7 000 RON, atunci pentru cele 86 de cărţi pe care le-am oferit de fiecare dată în mod gratuit aş fi putut să obţin suma de peste 600 000 RON.

Tot la fel, pentru cele peste 300 de conferinţe pe care le-am pregătit şi pe care apoi le-am pus fără nicio excepţie, în mod gratuit, la dispoziţia Şcolii de Yoga MISA, oferindu-le tuturor cursanţilor în mod gratuit – dacă pentru fiecare conferinţă aş fi solicitat suma de 1500 de RON, aş fi avut astfel un câştig firesc în bani de 450 000 de RON. Însumând cele două cifre rezultă că, în felul acesta, dacă aş fi fost interesat să obţin, aşa cum sunt acuzat pe nedrept, câştiguri financiare, aş fi putut dobândi în urma activităţii mele de scriitor şi de conferenţiar suma de peste 1 000 000 de RON.

Cu toate acestea, eu nu am solicitat niciodată nici măcar un leu, nici măcar un RON, nici măcar un dolar de pe urma publicării acestor cărţi atât în România, cât şi a traducerii cărţilor mele în limbi străine, şi de fiecare dată fără nicio excepţie am oferit gratuit aceste cărţi şi am solicitat doar să mi se ofere dintr-o ediţie 70-80 de exemplare, pe care apoi le-am dăruit gratuit prietenilor şi fiinţelor dragi.

Este, de asemenea, edificator că am acţionat în felul acesta încă din anul 1992, atunci când am publicat prima mea carte în limba romană. Dacă aş fi început să acţionez în felul acesta abia după data de 18.03.2004 aş fi putut să fiu bănuit de făţărnicie sau de intenţii ascunse cum că îmi pregătesc apărarea pentru dosarul în care sunt acuzat de trafic de persoane. Cu toate acestea, eu am acţionat în acest mod încă de la început şi apoi am continuat în acelaşi mod fără a exista nicio excepţie. Nu ştiu dacă actualmente în România există un singur autor care să fi donat toate cărţile sale editorului său fără a solicita niciodată nici măcar un leu ca drept de autor. Tocmai de aceea, presupunând prin reducere la absurd că eram cu adevărat interesat să înfăptuiesc un aşa-zis trafic de persoane, aşa cum, de fapt, sunt acuzat în mod fals în acest dosar, întrebarea ce se pune este următoarea: „Atunci de ce oare am donat totuşi în permanenţă şi de fiecare dată pentru publicare toate cele 86 de cărţi pe care le-am scris şi am renunţat să primesc orice beneficiu financiar, urmărind mereu să dau dovadă de altruism, de detaşare şi de nobleţe? De ce oare am renunţat de fiecare dată să încasez sume considerabile ce mi-ar fi revenit în mod legal de pe urma drepturilor de autor pe care în realitate am refuzat să le încasez fie chiar şi o singură dată? De ce aş fi fost dispus să donez fără nicio excepţie sumele ce-mi revin ca drepturi de autor, manifestându-mi în felul acesta bunătatea şi generozitatea spontană, iar pe de altă parte aş fi exploatat cu sălbăticie, cu rapacitate şi cu neruşinare aceste fiinţe umane aşa cum în mod fals sunt acuzat?”

Subliniez că în acelaşi mod am procedat chiar şi atunci când unele dintre cărţile publicate de mine au fost traduse deja în limbi străine şi apoi au apărut în unele ţări cum ar fi Argentina, Danemarca, Germania, Italia. Iată că în această direcţie cei care au fabricat acest dosar la comandă politică au cam dat-o în bară, ca să spunem aşa, căci au pierdut complet din vedere faptul că am donat în permanenţă toate beneficiile care îmi reveneau Asociaţiei MISA şi nu am solicitat beneficii băneşti nici măcar un leu, nici măcar un euro, nici măcar un dolar, de pe urma publicării acestor cărţi fie în România, fie în străinătate. Acest argument elementar pe care vi l-am prezentat aici, stimată doamnă judecătoare, este de natură să vă dea de gândit cu privire la acuzaţiile mincinoase, halucinante, aberante ce apar în acest dosar fabricat la comandă politică în care eu sunt pe nedrept acuzat pentru presupuse fapte pe care nu le-am săvârşit niciodată.

Vă rog, de asemenea, să luaţi în considerare şi faptul că în toată această perioadă de când sunt refugiat în Regatul Suediei am continuat să am o contribuţie publicistică semnificativă în domeniul spiritualităţii, întocmai ca şi până în anul 2004, şi vă rog să aveţi în vedere că de fiecare dată am renunţat datorită generozităţii ce mă caracterizează la toate drepturile băneşti născute din drepturile de autor şi tocmai de aceea am depus în acest sens dovezi la dosar. De asemenea, vă rog să aveţi în vedere că aveţi aici în faţa dumneavoastră toate cărţile pe care le-am publicat cât şi toate broşurile la care am participat în mod indirect, fie în calitate de coordonator, fie în calitate de autor, dar în colaborare cu alte persoane. Atunci când au fabricat acest dosar ce este plin de falsuri grosolane, cei care au instrumentat la comandă politică acest dosar au pierdut din vedere acest aspect semnificativ ce dovedeşte în mod indirect, dar totuşi cu prisosinţă, că acuzaţia de trafic de persoane în cazul meu este şi rămâne în realitate un fals grosolan. Îndrăznim să sperăm că veţi aprecia aşa cum se cuvine aceste aspecte care îmi evidenţiază într-un mod indubitabil nevinovăţia.
 
În încheiere, stimată doamnă judecătoare, vă rog să luaţi în considerare că dincolo de aparenţe, aparenţe care înşeală, există însă o mulţime de dovezi ce arată că acest dosar a fost fabricat la comandă politică. Contradicţiile multiple, minciunile şi falsurile grosolane ce abundă în acest dosar nu pot conferi o aparenţă de soliditate la ceea ce în realitate este doar o înscenare, în care aşa-zisul inculpat a fost indicat cu exactitate cu mult înainte să înceapă aşa-zisa anchetă a procurorilor, şi în care justiţia este folosită cu viclenie întocmai ca o armă secretă.
       
Având în vedere toate acestea este evident că există doar două posibilităţi pentru dumneavoastră: prima posibilitate este să faceţi dreptate, a doua posibilitate este să nu faceţi nimic şi să mă condamnaţi pe nedrept. Având în vedere toate acestea, îndrăznesc să declar că dincolo de aparenţe, în acest aşa-zis caz, eu, cel care am fost deja etichetat inculpat, sunt INOCENT. Chiar dacă este posibil ca asupra dumneavoastră să se urmărească să se exercite unele presiuni de către factorii politici, care unii dintre ei vor cu orice preţ să mă distrugă, vor cu orice preţ să ajung după gratii, vă rog să nu luaţi în considerare astfel de ingerinţe, şi vă implor în numele adevărului, în numele justiţiei, să analizaţi într-un mod inteligent acest caz şi să luaţi în considerare aşa cum se cuvine toate dovezile ce au fost aduse în apărarea mea de către apărătorii mei, care toate pledează din plin în sensul constatării nevinovăţiei mele.

Îndrăznesc să vă implor ca, dacă veţi fi totuşi tentată să faceţi să se încline balanţa justiţiei, fie ca Bunul Dumnezeu să vă inspire ca talerul ei să nu se încline decât sub greutatea milei, pe care sperăm că o veţi simţi pentru toate aceste persoane inocente pe care le judecaţi în acest dosar halucinant ce a fost în mod evident fabricat la comanda politică a fostului prim-ministru Adrian Năstase.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi închei ceea ce am avut de spus cu faimosul dicton latin: „FIAT JUSTITIA PEREAT MUNDUS!”, în traducere românească: „SĂ FIE DREPTATE CU ADEVĂRAT, CHIAR DACĂ AR FI SĂ PIARĂ ACEASTĂ LUME!”

Atât am avut de spus şi vă mulţumesc pentru atenţia şi răbdarea cu care m-aţi ascultat!

Citiți și:

Răzbunarea francmasoneriei

Activitatea anti-spirituală a lui Adrian Năstase

O istorie adevărată: NĂSTASE «SCATIU»

 

yogaesoteric
25 martie 2015


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More