Americanii au fost la un pas de catastrofă

Un dezastru mai grav decât cele din Hiroshima şi Nagasaki ar fi putut avea loc în Statele Unite, după ce două bombe nucleare au căzut în Carolina de Nord, în anul 1961.    

Pe data de 24 ianuarie a acelui an, un bombardier B-52 al forțelor aeriene americane s-a rupt în două în timp ce zbura deasupra estului statului american, iar din acesta au căzut două bombe nucleare, care au atins pământul în apropierea orașului Goldsboro, relatează CNN.

Documente declasificate dezvăluite în iunie 2014 de Arhiva Securității Naționale au oferit noi detalii despre incident: „O bombă de mai multe megatone era armată când s-a prăbușit pe Pământ”. O singură bombă a avut o cădere liberă pe pământ, celeilalte deschizându-i-se parașuta.

Bombele aveau o greutate de peste 5 tone și randamentul lor exploziv era de 3,8 megatone. Comparativ, la Hiroshima și la Nagasaki bombele aveau 0,01 și 0,02 megatone.

Secretarul american al Apărării din acea perioadă, Robert McNamara, care tocmai își începea mandatul atunci, spunea ca „prin cel mai mare noroc, eșecul contactului dintre două fire, a fost evitată o explozie nucleară”. Concret, bomba căreia i s-a deschis parașuta a aterizat intactă, în timp ce a doua s-a armat, însă, din fericire, s-a deteriorat o altă parte a bombei, care era necesară pentru a iniția explozia.

Nu se poate calcula însă amploarea distrugerilor care ar fi putut fi produse dacă acele bombe ar fi fost detonate în Carolina de Nord.

O bombă de mărimea celor două căzute în anul 1961 în SUA ar emite radiație termică pe o rază de aproape 25 de kilometri, însă vântul ar fi putut să răspândească și mai mult radiațiile.

O explozie de acest fel, produsă în zilele noastre, ar duce la moartea a peste 60.000 de oameni și rănirea altor 54.000, însă în 1961 ar fi cauzat 28.000 de morți și 26.000 de răniți, un număr mult mai mic însă față de victimele orașelor Hiroshima si Nagasaki.

Alte detalii despre incidentul de la Goldsboro au fost făcute publice, precum faptul că opt persoane se aflau la bord în acea noapte, dintre care doar cinci au supraviețuit.

de Florin Necula

Sursa: ziare.com

Citiți și:
Ştiri şocante despre SUA
Actualitatea în SUA: se prefigurează o vară frământată, cu mişcări sociale violente

yogaesoteric
5 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More