Aberaţii: Părinţii gay sunt OK

Quo vadis, homine?

Cenuşăreasa trăieşte o poveste de dragoste cu Frumoasa din Pădurea Adormită, Prâslea cel Voinic are o relaţie de concubinaj cu Harap Alb, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici formează o familie poligamă, iar vânătorul e amorezat de Scufiţa Roşie. Aşa vor arăta, probabil, într-un viitor apropiat, poveştile pentru copii.

Primii paşi în această direcţie au fost deja făcuţi. În ţările unde educaţia sexuală în şcoli este obligatorie, barza care aduce copiii a fost exterminată, cu fulgi cu tot. Preşcolarii învaţă despre atingeri fizice plăcute, despre masturbarea infantilă precoce şi despre diferitele tipuri de relaţii. Orice fel de relaţii.

În Germania, de pildă, există în librării şi în biblioteci cărţi pentru preşcolari în care familia este ilustrată şi cu ajutorul unor desene ce reprezintă cupluri homosexuale.  Du  gehörst dazu:  Das große  Buch  der  Familien  (Tu  faci parte din: Marea Carte a familiilor) este o carte „destinată îmbunătăţirii cunoştinţelor de cultură generală ale copiilor de 5-6 ani”.

„Am doi părinţi. Amândoi sunt femei”

„Dacă majoritatea cărţilor educative sunt deosebit de utile pentru părinţi, există şi lecturi mai altfel care ar putea provoca indignare colectivă într-o ţară majoritar creştin-ortodoxă precum România (…)” informează site-ul romaningermania.ro, comunitatea virtuală a românilor stabiliţi în Germania.

„De pildă, una dintre cărţile aflate în librăriile din Hamburg şi adresate copiilor începe foarte frumos, cu noţiuni de interes pentru copiii avizi de cunoaştere. Din această carte putem citi că există familii cu mulţi membri, care stau în locuinţe mici, iar, pe de altă parte, există familii cu una sau trei persoane care au case foarte mari. Copilul înţelege astfel, în mod firesc, diferenţele de statut social dintre oameni, îşi poate dezvolta atitudinile adecvate de acceptare a celor mai bogaţi sau mai săraci dintre colegii săi.

Totodată, cartea menţionată descrie că există copii care au o familie, dar şi copii care au două familii (reprezentate din părinţii despărţiţi sau divorţaţi şi noii lor parteneri de viaţă).

În acelaşi timp, pot exista copii care locuiesc numai cu mama, dar şi copii care locuiesc numai cu tata; unii copii, în schimb, stau şi la un părinte, şi la celălalt, se mai arată în cartea frumos ilustrată.

De altfel, în cărţile germane pentru copii nu este pomenită prea des instituţia căsătoriei, deoarece, ca şi în România, din ce în ce mai mulţi oameni preferă să trăiască în concubinaj şi să aibă copii în afara relaţiei maritale tradiţionale.

Din aceeaşi carte interesantă (mesajul ei principal îndeamnă la toleranţă şi înţelegere a deviaţiilor sociale, sexuale etc.) cei mici mai pot afla, în continuare, că există şi copii crescuţi de două femei (şi este ilustrat un astfel de cuplu de lesbiene) sau de doi bărbaţi (aici fiind desenaţi doi bărbaţi cu copilul lor).”

Romaningermania.ro a semnalat existenţa acestei cărţi, ca urmare a unei sesizării primite de la o româncă stabilită în Germania. Sub protecţia anonimatului, ea şi-a exprimat şi opinia pe care o are în legătură cu abordarea temei homosexualităţii într-o cărticică frumos ilustrată: „Dacă majoritatea cărţilor întâlnite care tratează asemenea teme sunt deosebit de utile, există şi altele care abordează teme inacceptabile pentru noi, ca şi creştin-ortodocşi, şi care în România nu ar fi publicate. Dorind probabil să promoveze toleranţa, asemenea cărţi (cred că mai există şi altele decât cea găsită de mine), care învaţă copiii de la vârste fragede că asemenea dereglări sunt normale, pot fi toxice. Copilului meu nu îi voi citi astfel de cărţi niciodată!”, le-a transmis femeia celor de la romaningermania.ro.


Citiţi şi:

Spălarea creierului la copii în şcoli publice, în ce priveşte homosexualitatea

O ţară africană refuză ajutoarele umanitare occidentale ce sunt condiţionate de acceptarea homosexualităţii

Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate (I)

 

yogaesoteric
6 octombrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More