«Fetele vaccinate» – documentar danez despre efectele nocive ale vaccinului HPV. Medicii s-au alăturat îngrijorărilor exprimate de familii

 

«Profitul nu trebuie să primeze în faţa sănătăţii!»

 


Canalul de televiziune danez TV2 a făcut ceea ce nicio reţea importantă din media americană nu îndrăzneşte să facă: a studiat controversatul vaccin HPV despre care numeroase voci au afirmat că a ruinat vieţile multor tinere, şi a publicat un raport al descoperirilor.

În decembrie 2013, jurnalista americană Katie Couric a prezentat o emisiune despre vaccinul HPV Gardasil, în care a îndrăznit să ia interviu mamei unei tinere care a murit la scurt timp după administrarea vaccinului. Abordarea prezentatoarei nu a fost pro-vaccin, ea a dezbătut ambele feţe ale controversei şi a pus un accent uriaş pe latura farmaceutică ce susţine siguranţa vaccinului. Cu toate acestea, ea a fost supusă unui atac pervers din partea mass-media, fiind forţată să-şi ceară scuze pentru lansarea unor întrebări despre eventualele riscuri ale vaccinului HPV.

Cu o cenzură atât de evidentă în mass-media americană, este înviorător să vezi cum media daneză a pus la dispoziţia restului lumii acest documentar subtitrat în limba engleză, pentru a putea fi accesibil.
 
Sunt intervievaţi medici şi familii, iar întrebările incomode nu sunt cenzurate. Documentarul evidenţiază că, la fel ca şi în SUA, fetele daneze afectate de acest vaccin nu primesc niciun ajutor din partea guvernului deoarece daunele provocate de vaccinuri sunt negate cu vehemenţă de către acesta, lăsându-i pe părinţi pradă unui puternic sentiment că au fost înşelaţi.

Comentariul Normei Erickson, de la SaneVax.org:

În data de 26 martie 2015, TV2, unul dintre posturile naţionale de televiziune din Danemarca a publicat un documentar despre vaccinurile HPV intitulat: „Fetele vaccinate – bolnave şi înşelate”. Acesta s-a concentrat asupra condiţiei a trei fete îmbolnăvite sever după vaccinarea cu Gardasil. Singurul lucru pe care îl au în comun cu mii de alte fete din întreaga lume este acela că erau perfect sănătoase înainte de vaccinare, iar acum sunt foarte bolnave. Toate cele trei fete au fost examinate din cap până în picioare fără a se ajunge la stabilirea unui diagnostic al simptomelor foarte asemănătoare cu ale fetelor din alte ţări unde sunt folosite aceste vaccinuri.

În documentar, doi medici danezi de la Spitalul Frederiksberg declară că nu s-au confruntat cu ceva similar de-a lungul întregii lor cariere şi că au trimis scrisori către Autoritatea daneză pentru Sănătate şi Medicină de patru ori în ultimul an, pentru a avertiza asupra posibilelor efecte adverse ale vaccinului anti-HPV.

Dr. Louise Brinth a examinat personal în jur de 80 de fete cu probleme de sănătate pe care le-a apreciat ca fiind reacţii adverse în urma vaccinării HPV. Ea declară:
„Toate sunt ameţite, leşină, iar marea majoritate suferă de dureri de cap severe – migrene cronice. Au dureri abdominale şi greaţă. Au mişcări musculare ciudate pe care nu le pot controla. Şi sunt foarte obosite… Observăm un tipar care strigă până la cer, şi situația ar trebui studiată în amănunţime.”

Henrik G. Jenson, unul din directorii Agenției Medicale Daneze – instituție subordonată Ministerului danez al Sănătății responsabilă de supravegherea calității produselor farmaceutice de pe piața daneză – afirmă:
„Da, există un tipar, dar nu este acelaşi lucru cu a spune că există o conexiune. Când vedem un tipar în unele rapoarte, avem o bază pentru a căuta mai multe explicaţii. Acum, vaccinul este aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentelor, EMA, deci ei sunt cei care îi testează siguranţa.”

În timpul cercetărilor în vederea producerii documentarului, TV2 a cerut Autorităţii pentru Sănătate şi Medicină să furnizeze acces complet la documentele legate de programul de vaccinare HPV în Danemarca. Din nefericire, directorul Henrik G. Jenson şi personalul său „au uitat” să furnizeze echipei de ştiri orice material despre cele patru avertismente pe care le primiseră de la cei doi medici de la Spitalul Frederiksberg.

O pagină de Facebook adresată victimelor suspectate de reacţii adverse ca urmare a vaccinării cu Gardasil în Danemarca raporta un număr de 398 de membri înainte de difuzarea documentarului. Două săptămâni mai târziu, numărul membrilor crescuse la 938. Deoarece fiecare cerere de înscriere este verificată personal de administratorii grupului, pe lista de aşteptare se găseau încă 40 de persoane.

Autoritatea daneză pentru Sănătate şi Medicină a făcut eforturi să răspundă  într-un mod corect crizei declanşate de programul de vaccinare anti-HPV. Sistemul danez de ocrotire a sănătăţii este divizat în cinci regiuni. A fost instituit câte un punct unic în fiecare dintre aceste regiuni unde poate fi examinat orice caz suspect de reacţii adverse la Gardasil. Până acum nu a fost stabilit un protocol oficial pentru analizarea şi tratarea cazurilor admise.

Autorităţile daneze din domeniul sănătăţii realizează că efectele secundare sunt extrem de serioase şi vor să aprofundeze cercetarea. Din păcate, va lua luni (dacă nu ani) de cercetare doar pentru a descoperi exact ce s-a petrecut cu aceste fete, ca să nu mai vorbim de găsirea unui tratament adecvat, fără cooperare la scară globală. Şi nu putem să nu ne întrebăm ce se va petrece în acest timp cu fiinţele a căror sănătate a fost serios afectată de vaccinuri?

Ar trebui oprită vaccinarea anti-HPV până la încheierea acestor cercetări?

Sunt cei din fruntea Autorităţii pentru Sănătate şi Medicină dispuşi să rişte cele 2.500 de reacţii adverse serioase care au apărut în urma administrării a 100.000 de vaccinuri Gardasil descrise în ultimele informaţii furnizate de Merck (firma producătoare a vaccinului), în condiţiile în care statisticile arată că incidența cancerului cervical este de 12,1 la 100.000 de femei?

Sunt femeile dispuse să accepte acest risc? Cred ele că este rezonabil să fie făcute să apară 2.500 de boli potenţial devastatoare în schimbul speranței de a salva 12 oameni din 100.000 diagnosticaţi cu un cancer, care în marea majoritate a cazurilor poate fi tratat?

Gardasil a fost introdus în Danemarca în 2009. În 2008, cea mai tânără femeie care a murit de cancer cervical în această țară avea 30 de ani. La 3 ani după introducerea Gardasilului, cea mai tânără femeie moartă de cancer cervical avea 20 de ani? De ce se petrece aceasta?

Să luăm în considerare următorul grafic realizat în Danemarca:

 

De ce morţile cauzate de cancerul cervical s-au înmulţit atât de rapid după introducerea Gardasilului? Nu este acesta un potenţial semnal de alarmă ce trebuie investigat?

Unul dintre studiile prezentate de Merck către FDA (Federal Drug Administration – Administraţia Federală Americană a Medicamentelor) înainte de a primi aprobarea pentru comercializarea Gardasilului, menţiona că cei infectaţi cu HPV înainte de vaccinare ar putea avea un risc cu 44,6% mai mare de a dezvolta leziuni pre-canceroase. Se poate ca rata crescută de morţi ca urmare a cancerului cervical să fie un indiciu că acest studiu era corect?

Autorităţile daneze din domeniul sănătăţii şi reprezentanţii politici trebuie să înţeleagă că experienţa lor cu Gardasil nu este unică. Fiecare ţară în care sunt folosite aceste vaccinuri are parte de evenimente similare. Este o problemă globală.

Vaccinurile sunt intervenţii medicale asupra populaţiei sănătoase. Trebuie aplicat principiul precauţiei. Este de bun-simţ ca programele de vaccinare anti-HPV să fie suspendate temporar până când toate problemele privind siguranţa şi eficienţa acestor vaccinuri vor fi rezolvate.

Este necesar să fie identificate, numărate şi eliminate din programul de vaccinare persoanele la care există un risc crescut de a apărea efecte secundare.
Cei a căror sănătate a fost distrusă ca urmare a vaccinării trebuie la rândul lor identificaţi, recunoscuţi şi trataţi corespunzător.

Nu mai sacrificaţi copiii pe altarul „Binelui comun” – profitul nu ar trebui să primeze în faţa sănătăţii lor!
 

Citiţi şi:

Gardasil 9: noile manevre ale companiei farmaceutice Merck

Campania criminală de vaccinare cu Gardasil şi Cervarix vizează depopularea prin sterilizare

 

yogaesoteric
2 decembrie 2015

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More