Secretul dezvăluit al diferenţelor evidente ce declanşează în fiinţa noastră stări de simpatie, admiraţie, prietenie, atracţie erotică şi iubire (II)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți prima parte a articolului

* Adeseori, momente de aur pur ţâşnesc din torentul paradiziac al vieţii şi se manifestă într-un mod tainic sub ochii noştri, chiar şi atunci când noi nu suntem capabili (deocamdată) să vedem decât un nisip banal, steril şi lipsit de valoare. În unele momente privilegiate ale vieţii noastre, zeii sau îngerii vin să ne viziteze, iar noi nu reuşim să-i recunoaştem pentru a le onora prezenţa decât atunci când ei au plecat şi fulgerător ne dăm seama de şansa pe care am ratat-o, la câţiva ani după aceea.

* Fiinţele umane ar trebui să îşi dea seama cât mai repede cu putinţă că toate plăcerile reale care ne apar prin intermediul lucrurilor materiale sunt în ansamblul lor de o aşa infimă şi insignifiantă calitate, încât indiferent de cantitatea lor, ele sunt departe de tot ceea ce ar putea să-şi închipuie despre ele aceia care deocamdată nu le-au experimentat.

* Un număr destul de mare de fiinţe umane, bune sau foarte bune, fac să apară grupurile de oameni pe care le considerăm ca fiind grupuri minunate şi care ne apar ca atare tocmai pentru că sunt formate de mulţimea oamenilor buni.

* O inimă bună face să apară un caracter bun, ce trezeşte în noi o stare de simpatie şi admiraţie.

* Socotelile clare, frumoase şi echilibrate îi fac pe prietenii buni.

* Stăpânii sau şefii care sunt buni îi fac să apară pe servitorii sau subordonaţii care sunt buni.

* Iubiţii foarte buni fac să apară femeile care sunt bune şi fericite.

* Femeile foarte bune îi transformă şi îi fac să apară pe iubiţii buni.

* Acţiunile bune, sau profund benefice, sunt caracteristice pentru sufletele bune.

* Sentimentele bune fac să apară şi să subziste conştiinţele bune.

* Bunul-gust face ca ceea ce scriem să fie încântător şi plăcut pentru cei care ne citesc.

* Buna-credinţă face să apară afacerile ce sunt bune şi ireproşabile.

* Legile bune şi înţelepte îi fac să devină buni pe locuitorii unei ţări.

* Fiii care sunt foarte buni îi fac apoi să devină buni pe taţii lor.

* Fiicele foarte bune le fac apoi să devină bune pe mamele lor.

* Dumnezeu Tatăl, în care totul este extraordinar de bun, face să apară şi susţine tot binele adevărat ce există atât în această lume, cât şi în lumea de dincolo.

* Emoţiile intense, profunde, sănătoase, minunate sunt în permanenţă un vehicul al stărilor de fericire şi ne impresionează într-un mod plăcut sufletul.

* Avem într-un mod divin şi spontan dreptul la o mare fericire atunci când facem adeseori să fie foarte fericite multe fiinţe umane care merită aceasta.

* Starea de pace dumnezeiască profundă face să apară în universul nostru lăuntric o adevărată fericire paradiziacă. Foarte puţine fiinţe umane ştiu că, în realitate, stările copleşitoare şi profunde de fericire trebuie să fie meritate. Întotdeauna, fără excepţie, numai fiinţele umane care le merită cu anticipaţie au după aceea parte de fericiri divine, profunde şi îmbătătoare, ce fac să apară în fiinţa lor ecouri care persistă zeci de zile după aceea şi se acumulează pentru totdeauna în universul lor lăuntric întocmai ca nişte diamante inestimabile, la care pot avea, mereu şi mereu, acces prin intermediul amintirii, atunci când le invocă şi le fac să reapară în toată splendoarea lor. Astfel de fericiri devin hrana noastră şi comorile noastre cele mai de preţ, atunci când plecăm pentru totdeauna în lumea de dincolo (Universul astral).

* Fiinţele umane ce au atins deja un înalt nivel de transformare spirituală lăuntrică pe calea sistemului multimilenar Tantra trăiesc o intensă şi profundă stare de fericire constantă, care este condiţia lor de a fi în această lume.

* Pentru fiinţele umane egoiste, avide şi ignorante, fericirea este alcătuită din atât de multe aspecte, elemente şi condiţii ce par a fi indispensabile, încât tocmai de aceea lipseşte întotdeauna.

* Savuraţi cu o mare bucurie şi cu frenezie fiecare fericire pe care Dumnezeu v-o dăruieşte atunci când meritaţi aceasta.

* Fiinţele umane foarte fericite ar trebui să-şi trăiască în taină stările lor copleşitoare de fericire, căci în multe cazuri, astfel de stări dezlănţuie în fiinţele umane invidioase sau răutăcioase reacţii bizare, prin care acestea se trădează şi îşi revarsă invidia, răutatea şi batjocura atunci când văd că celelalte fiinţe umane sunt fericite.

* Atunci când stările de fericire copleşitoare nu sunt alimentate şi întreţinute prin intermediul unui combustibil specific, încep să se stingă şi apoi dispar întocmai ca o candelă căreia îi lipseşte uleiul.

* Întotdeauna, fără excepţie, femeile care trăiesc stări intense, profunde şi copleşitoare de fericire ar trebui să îşi dea seama că în felul acesta fac exact ceea ce au mai multă nevoie.

* Există un secret fundamental, care ne permite să fim adeseori extraordinar de fericiţi. Pentru aceasta trebuie să trăim într-un mod profund, copleşitor şi frenetic fericirile pe care ni le conferă fuziunile amoroase bazate pe continenţă amoroasă, transfigurare, consacrarea roadelor lui Dumnezeu Tatăl, iubire reciprocă. O extraordinară stare de fericire apare, în felul acesta, mai ales când trăim iubirea în starea paradiziacă a purităţii şi a inocenţei, ce este foarte pregnantă în noi atunci când în fiinţa noastră este mereu viu copilul interior.

* Pentru fiinţa umană plină de puritate şi candoare, este pur şi dumnezeiesc tot ceea ce este cu adevărat pur şi dumnezeiesc. Iubirea este întotdeauna ceva pur şi dumnezeiesc şi ne ajută să descoperim îmbrăţişarea şi prezenţa tainică a lui Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea, atât marii înţelepţi, cât şi sfinţii afirmă că acolo unde există iubire, este totodată prezent Dumnezeu.

* Numai după ce se confruntă cu această experienţă, fiinţele umane descoperă până la urmă că nici aurul şi nici funcţiile sociale, nici chiar cele mai înalte, nu ne fac fericiţi.

* Întotdeauna, nu bogăţia face să apară fericirea, ci conştientizarea intensă şi plenară a stării de împlinire pe care o avem atunci când suntem din ce în ce mai des fericiţi.

* Toate plăcerile care sunt trăite, mereu şi mereu, doar de dragul plăcerii sunt fericirea minusculă, efemeră, superficială şi parţială a celor nebuni sau proşti. Toate fericirile extraordinare care apar de fiecare dată atunci când plăcerile sunt trăite ca fiind nişte mijloace adecvate generează în fiinţa noastră stările copleşitoare de extaz sau de beatitudine ale celor înţelepţi.

* Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate în jurul nostru, descoperim că pot cu adevărat să fie extraordinar de fericite numai rarele femei care reuşesc aceasta, dar nu reuşesc până la urmă să fie fericite femeile care vor aceasta.

* În femeia care este extraordinar de fericită datorită stărilor de extaz amoros pe care le trăieşte, energia tainică a fericirii se revarsă în valuri, datorită proceselor de rezonanţă ocultă cu energia fericirii, care sunt declanşate în universul ei lăuntric. Aceasta dovedeşte o dată în plus că stările de fericire sunt totodată procese de rezonanţă ocultă cu energia subtilă a fericirii.

* Pe măsură ce avansăm pe calea sistemului milenar Tantra Yoga, descoperim cu bucurie că este cu putinţă să trăim adeseori stări copleşitoare de fericire, ce nu sunt umbrite de niciun nor.

* Atunci când căutăm fericirea într-un mod egotic, îndârjit şi egoist, vom fi până la urmă siliţi să constatăm că ea fuge de noi şi ne apare ca fiind intangibilă.

* Suntem din ce în ce mai fericiţi şi fericirile pe care le trăim devin profunde şi copleşitoare atunci când asimilăm într-un mod profund ştiinţa binelui dumnezeiesc şi a răului. Nicio altă ştiinţă şi nici reunirea tuturor ştiinţelor omeneşti la un loc nu ne procură fericirea.

* Este firesc ca atunci când trăim stări copleşitoare şi profunde de fericire să simţim în mod spontan imboldul de a oferi şi altor fiinţe umane stările de fericire pe care noi deja le trăim din plin. În felul acesta, fericirea pe care o trăim devine cu uşurinţă dublă, iar procesele de empatie ce se declanşează atunci nuanţează şi îmbogăţesc propria noastră fericire, prin transferul şi altoirea în fiinţa noastră a modului în care o altă fiinţă umană trăieşte fericirea pe care i-o împărtăşim.

* Pentru fiinţele umane bizare, egoiste, suspicioase şi răutăcioase, nu este nimic mai ameninţător decât fericirea. În cazul lor, o atingere plină de afecţiune, un gest ce manifestă tandreţe sau un sărut plin de iubire ce este oferit poate să trezească o duşmănie şi o răutate îndârjită şi disproporţionată.

* În cazul anumitor fiinţe umane, fericirea se compune doar din totalitatea nefericirilor ce au fost evitate.

* Există unele situaţii în care obstacolul cel mai serios care se ridică în calea unei stări de fericire profunde şi extraordinare este tocmai aşteptarea prostească şi halucinantă a unei prea mari fericiri, pe care ne-o inventăm prin intermediul unei imaginaţii superficiale şi dezlănţuite. În astfel de situaţii, fericirea reală şi profundă care apare în mod real trece neobservată şi dispare în neant doar pentru noi, numai datorită faptului că noi ne aşteptăm cu încăpăţânare să ne apară fericirea halucinantă pe care ne-am proiectat-o cu anticipaţie.

* Stările intense, profunde şi copleşitoare de fericire, pe care doar unele rare fiinţe umane le trăiesc, sunt ceva ciudat şi misterios totodată. Fiinţele umane care nu au cunoscut niciodată în viaţa lor astfel de stări nu îşi vor putea da seama niciodată ce au pierdut şi, tocmai de aceea, nici măcar nu îşi vor dori vreodată să trăiască fie chiar şi o singură dată o astfel de stare, pentru simplul motiv că nu este cu putinţă să îţi doreşti sau să aspiri la ceva care deocamdată nu îţi este cunoscut. Spre exemplu, un bărbat care nu a trăit niciodată o stare copleşitoare, extraordinară, de orgasm fără descărcare nu îşi va putea dori o astfel de fericire. O femeie care nu a trăit niciodată până în prezent o stare profundă, intensă şi copleşitoare de orgasm cosmic fără descărcare nu îşi va putea dori niciodată să trăiască o astfel de stare copleşitoare de fericire.

* Pentru a oferi sau pentru a fi cu putinţă să împărtăşim unei alte fiinţe umane o anumită stare intensă şi copleşitoare de fericire, trebuie ca mai întâi să o trăim noi înşine, într-un mod profund şi copleşitor. Numai după aceea devine cu putinţă să împărtăşim unei alte fiinţe umane o astfel de fericire extraordinară şi, chiar şi atunci, această împărtăşire presupune ca acea fiinţă umană să fie capabilă să trăiască într-un mod empatic, profund, fericirea pe care urmează să i-o împărtăşim.

* Pentru unele fiinţe umane, fericirea apare în mod spontan şi le inundă fiinţa atunci când ele se simt extraordinar de bine.

* O stare profundă şi intensă de fericire apare într-un mod natural prin declanşarea anumitor procese benefice de rezonanţă ocultă atunci când ştii chiar foarte bine ceea ce vrei şi aspiri într-un mod constant şi cu putere către aceasta. În anumite momente privilegiate, devine cu putinţă să trăim într-un mod intens şi copleşitor chiar mai multe fericiri în acelaşi timp. În cazul fiinţelor umane proaste, superficiale şi sceptice, fericirea perfectă este necunoscută, iar pentru ele o astfel de fericire nici măcar nu există. Chiar dacă unele fericiri ce sunt intense, profunde şi copleşitoare nu durează decât câteva ore, iar uneori numai câteva minute, amintirea lor va rămâne întotdeauna în universul nostru lăuntric, întocmai ca un diamant inestimabil ce reapare, mereu şi mereu, atunci când este invocat cu putere, în timp ce atenţia noastră se focalizează numai asupra lui.

* Fericirea intensă, profundă şi copleşitoare este o energie tainică ce ne inundă fiinţa şi ne face să ne expansionăm într-un mod euforic în nemărginire, în timp ce ne dilatăm de la finit către nesfârşit.

* Stările intense, profunde şi copleşitoare de fericire pe care le trăim fac totodată să apară o curgere frumoasă, divină şi plenară a vieţii. Stările intense, profunde şi copleşitoare de fericire pe care le trăim adeseori ne fac să devenim fiinţe umane bune, care totodată au un suflet bun.

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Herculane 2011, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

Citiți și:
Câteva secrete ale fericirii
Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA

yogaesoteric
24 martie 2016

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More