O dovadă grăitoare. O fetiță de 7 luni a murit după ce a primit un vaccin hexavalent Infanrix

 

La Alençon, în noaptea de 5 spre 6 mai 2015, Ayana Pitel, de şapte luni, avea febră mare şi convulsii. Potrivit părinţilor, aceste simptome au survenit după ce bebeluşului i s-a administrat un vaccin hexavalent. Copilul a fost dus la Spitalul din Alençon, după care a fost transferat la CHU Mans şi, apoi, la CHU Angers, unde a intrat în comă.
 

Medicii reamintesc că febra (între 38 şi 39 de grade Celsius) este efectul secundar foarte frecvent al administrării unui vaccin hexavalent. Febra apare în aproximativ 30% dintre cazuri. De asemenea, se constată convulsii în sub 0,1% dintre cazuri. La administrarea vaccinurilor injectabile este recomandată supravegherea pentru cazurile când pot apărea reacţii anafilactice.

Emmanuel Ludot, avocatul părinţilor micuţei Ayana, a precizat presei concluziile expertizei medicale. În esență, el susţine că acestui copil creierul i-a fost distrus de o hipertermie malignă. La originea leziunilor a fost o febră de 42,5 grade Celsius.

În prezent, există diferite opinii privitoare la hipertermia acestui bebeluş şi la promptitudinea acordării îngrijirilor medicale. Potrivit unor specialişti, intensitatea febrei constatată la micuţa Ayana este posibil să fie legată de o alterare a sistemului imunitar al fetiței în urma vaccinării. Dar cele mai multe discuţii au vizat punerea în legătură directă a stării bebeluşului cu administrarea vaccinului hexavalent. Potrivit specialiştilor, administrarea simultană a a celor șase vaccinuri (care conțin antigene specifice) a suprasolicitat sistemul imun.

Potrivit unor studii publicate în 2001 în revista Pediatrics, organismul unor bebeluşi ar putea răspunde fără probleme la administrarea simultană a 10.000 de antigene, în timp ce organismele altor bebeluși clachează şi sistemul imunitar intră într-o supra-activare din care nu mai poate ieşi. Un vaccin ce combină zece tipuri de antigene poate să mobilizeze o mare parte din sistemul nostru imunitar, scrie Franceinfo.tv.

Cazul micuţei Ayana a declanşat numeroase dezbateri în presa franceză şi în rândul publicului. După ce au refuzat în repetate rânduri deconectarea fetiței aflate în comă de la aparate, părinţii ei au anunţat în cele din urmă că sunt de acord cu detubarea copilului lor, care prezintă sechele neurologice foarte grave, ireversibile, multiple suferinţe şi dureri extreme.

Părinţii au acceptat decesul programat al fiicei lor de şapte luni, aflată în comă de 40 de zile

Julie Pitel şi Jason Riviere, părinţii micuţei Ayana, au acceptat, în cele din urmă, decesul programat al fiicei lor de şapte luni. După 40 de zile de comă petrecute la spitalul CHU din Angers, micuţa a fost deconectată de la aparate.

Iniţial, părinţii ei sfâșiați de durere au refuzat în mod repetat această măsură. Au fost însă nevoiți să accepte întrucât fetița avea creierul iremediabil distrus, după cum a explicat presei Emmanuel Ludot, avocatul părinţilor, care a asistat la discuţiile de peste două ore purtate între părinţi, echipa medicală şi experţi.

„Decesul bebeluşului a fost programat la şase zile după acordul nostru, al părinților”, a anunţat cu voce sugrumată de emoţie şi ochii în lacrimi mama copilului, Julie Pitel. Mama a mai spus că soţul ei a vegheat-o pe copilă înainte de deces.


Citiți și:

Fetiţă de doi ani, găsită moartă la două zile după vaccinare!

Atenţie părinţi: vaccinul hexavalent va fi injectat forţat în copiii noştri! Educaţi-vă!

 

yogaesoteric
24 iunie 2016

 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More