Necesitatea unui Ghid spiritual

de Omraam Mikhalel Aivanhov

Vreţi să învăţaţi să cântaţi la vioară: cumpăraţi un instrument, caiete de exerciţii şi începeţi să cântaţi. Timp de câteva zile cântaţi o oră sau două, dar, puţin timp după aceea, vă pierdeţi din pasiune şi vă opriţi. O săptămână mai târziu reluaţi vioara, apoi din nou vă opriţi… Şi astfel timpul trece cu alternaţii de activitate şi de lene, în funcţie de capriciile voastre. Din contră, dacă aveţi un profesor, vreţi să meritaţi aprobarea sa, stima sa, şi lucraţi asiduu ca să fiţi pregătiţi pentru ziua lecţiilor. Profesorul vă corectează erorile, vă încurajează şi, astfel, sub îndrumarea sa, veţi deveni într-o zi un virtuos. Niciodată n-o să auziţi să se spună că un mare muzician a ajuns la culmea artei sale fără profesor.

La fel este şi în domeniul spiritual: Dacă nu aveţi un Ghid spiritual, este foarte dificil să fiţi perseverent. Credeţi că ar fi bine pentru voi să meditaţi, să faceţi eforturi pentru a vă ameliora, dar, foarte repede, vă lăsaţi pradă vechilor obiceiuri… Câteva luni mai târziu, vă reamintiţi de bunele voastre intenţii, faceţi din nou câteva eforturi… până în ziua în care veţi recădea definitiv în inerţie. Pe când cu un Ghid spiritual vă simţiţi în mod continuu stimulat; prin cuvintele sale, prin exemplul său, el nu încetează să vă antreneze. Şi, apoi, el vă atinge sentimentele, iar pentru că îl iubiţi, îl admiraţi, sunteţi împins să lucraţi pentru a vă transforma.

Bineînţeles, aceasta nu vă va împiedica să recădeţi în erorile voastre, dar, de fiecare dată, veţi lua decizii mai bune, iar, într-o zi, forţa produsă de aceste hotărâri va fi predominantă. Cel mai grav nu este să recădeţi în erorile voastre, ci să abandonaţi speranţa de a triumfa, să nu mai faceţi eforturi pentru a vă corecta. Trebuie să cunoaşteţi puterea unei decizii. Din ziua în care un om decide în mod sincer să se transforme, Ghidul său spiritual arătându-i pericolele drumului pe care este gata să-l urmeze, această decizie se înscrie şi plasează în el un nou punct de plecare. Chiar dacă încă nu se vede, ceea ce s-a înscris va da într-o zi rezultate. Iată utilitatea unui Ghid spiritual.

Dar, ceea ce aş vrea mai ales să vă fac să înţelegeţi, este că, dată fiind natura Lumii spirituale, este mai bine să nu intraţi, decât să intraţi fără ghid, aşa cum au făcut-o unii spre nefericirea lor. Ei au cumpărat cărţi unde sunt expuse tehnici de concentrare, de meditaţie sau de respiraţie şi iată-i că se lansează în exerciţii care sfârşesc prin a-i distruge fizic şi psihic. Ar fi fost mai bine pentru ei să fie mai puţin perseverenţi!

Sunt întotdeauna mirat să constat că oameni care nu concep să facă o ascensiune pe un munte fără a-şi lua un ghid, se lansează aşa, singuri, în explorarea Lumii psihice unde pericolele de a se rătăci, de a cădea în prăpăstii sau a fi îngropaţi sub avalanşe sunt mult mai mari. Aici, este extraordinar, se vor descurca singuri! Da, şi iată de ce există atâţia dereglaţi printre aşa-zişii spiritualişti. Ei s-au hazardat aşa, fără un ghid spiritual şi s-au pierdut.

Niciuna din aceste neplăceri nu s-ar fi produs dacă spiritualiştii ar fi înţeles, încă de la început, un lucru esenţial: că trebuie să-şi pregătească activitatea prin practica anumitor calităţi şi virtuţi: iubirea, blândeţea, puritatea, supunerea faţă de lumea divină… Deoarece în acest domeniu voinţa nu este suficientă.

Eroarea multor spiritualişti este de a nu şti să dea activităţii lor o bază solidă. Ei se lansează aşa, fără nicio pregătire, gândind că este suficient să dorească, să vrea, pentru ca Lumea invizibilă să li se reveleze, ca Îngerii să vină să-i servească şi ca toate Puterile să cadă în mâinile lor. Ei nu, din nefericire, nu! Adevăratul spiritualist îşi petrece 20 sau 30 de ani pregătindu-se sub îndrumarea unui Maestru şi, apoi, în foarte puţin timp, obţine tot ceea ce doreşte. Pregătirea este cea care este îndelungată în domeniul spiritual. Dar oamenii nu se pregătesc, ei continuă să întreţină în forul lor interior orice fel de gând, orice fel de murdărie sau injustiţie. Din timp în timp, bineînţeles, ei „meditează” puţin, aşa-zisă meditaţie şi aceasta le ajunge. Lor, da, poate, însă în realitate, aceasta nu ajunge. Deoarece chiar şi pentru meditaţie sunt condiţii prealabile de satisfăcut.

La ora actuală, meditaţia devine o modă, şi din ce în ce mai mulţi oameni pretind că meditează. Dar această meditaţie nu aduce nimic, deoarece a medita nu se poate face aşa, fără pregătire. Cum vreţi să faceţi să mediteze pe cineva care nu a avut niciodată un ideal înalt, care nu a ieşit niciodată din capriciile sale, din plăcerile sale, din dorinţele sale, din vinul său, din tutunul său? El spune că meditează! Dar asupra cărui lucru? Asupra banilor, asupra puterilor, asupra unui bărbat sau a unei femei de sedus. Cum ar medita el asupra subiectelor cereşti din moment ce nu are un ideal înalt care să-l scoată din viaţa sa ordinară, animală, pentru a-l conduce până la Cer? Este imposibil pentru cineva să mediteze înainte de a-şi fi învins anumite slăbiciuni şi de a înţelege anumite adevăruri; nu numai că nu poate, dar este chiar periculos să încerce.

Deoarece partea cea mai remarcabilă a activităţii interioare este că niciun exerciţiu de gândire nu rămâne fără rezultat. Întotdeauna există rezultate. Doar că, iată, aceste rezultate sunt deseori deplorabile. De ce? Pentru că omul a mişcat elemente ale Lumii sale interioare, fără să le purifice sau să le organizeze. A mers să agite tot ceea ce era ceţos şi crepuscular; a rămas în mlaştinile planului astral, nu a ştiut să se ridice mai sus pentru a găsi Lumina planului mental.

Esenţialul nu este să fii inteligent, bogat, puternic; nu, esenţialul este să fii bine ghidat, chiar dacă posedaţi tot felul de calităţi: putere, inteligenţă, frumuseţe etc., întotdeauna riscaţi să vă spargeţi capul undeva.

Problema este, deci, de a găsi un Ghid spiritual care vă va da cele mai bune metode de lucru pentru a avansa în Viaţa spirituală… Cele mai bune, adică cele mai puţin periculoase, cele mai eficace; poate cele mai lungi, dar cele mai durabile. Nefericirea este că oamenii sunt grăbiţi, ei nu au timp, nici răbdare, nici încrederea pentru a se angaja pe o cale luminoasă, mai lentă, evident, dar mai sigură. Sunt grăbiţi, vor să devină dintr-o dată mediumi, magicieni, clarvăzători aşa cum devii pedichiurist sau manichiurist, iar de îndată ce obţin un mic rezultat fac zgomot cu toate acestea. Astfel, induc în eroare foarte mulţi oameni, deoarece lumea care nu are criterii înghite tot.

Fragment din cartea „Ce este un Maestru spiritual?” de Omraam Mikhalel Aivanhov

Citiţi şi:
Maturitatea spirituală apare atunci când experienţa spirituală se acumulează şi rodeşte
Simpla apelare a Ghidului spiritual îl face pe acesta prezent pentru aspirant  

yogaesoteric
septembrie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More