Tabăra internațională de revelare a Sinelui-Esență (Atman), 29 decembrie – 4 ianuarie, ONLINE
Tabăra internațională de revelare a Sinelui-Esență (Atman) se va desfășura în perioada 29 decembrie 2023 – 4 ianuarie 2024, online.
În cadrul acestei tabere, care va beneficia de susținerea spirituală telepatică a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, va fi oferită și exemplificată din perspectiva supramentalului metoda fundamentală în 14 etape de revelare a Sinelui-esență (Atman) prin introspecție meditativă, împreună cu alte aspecte inițiatice deosebit de importante.
Ansamblul unic de informații și aspecte practice secrete care va fi oferit în cadrul acestei tabere spirituale este menit să constituie fundamentul ezoteric al accederii directe, pe o cale extraordinar de rapidă și de eficientă (dar totodată ușor accesibilă) la realitatea esențială a Sinelui suprem și nemuritor, Atman. Astfel, așa cum vă veți putea convinge participând la această manifestare spirituală de excepție, revelarea Sinelui, deși este privită în general ca fiind un obiectiv greu de atins și rezervat doar yoghinilor foarte avansați, este pe deplin accesibilă pe baza unei ghidări și a unei impulsionări spirituale adecvate.
Revelațiile ezoterice care vor fi oferite în cadrul acestei tabere spirituale vor permite accederea, dincolo de orice explicații, descrieri sau înțelegeri intelectuale, la Realitatea fundamentală a Sinelui etern și absolut, Atman, precum și permanentizarea gradată a acestei realizări chiar în viața de zi cu zi.
(Nicolae Catrina, coordonatorul Taberei de revelare a Sinelui)
yogaesoteric
19 noiembrie 2023
Also available in:
English