Dimensiunea culturală a cazului Bivolaru

Revista „ALTITUDINI. CULTURĂ & SOCIETATE”
Anul I, nr. 1, Martie 2006
Pagina 48 – Rubrica “Ultima pagină”
 

Dificultatea intelectualilor de a fi simpatetici cu victima

GABRIEL ANDREESCU

 Care pot fi sentimentele intelectualului atunci când descoperă unele dintre ideile legate de Gregorian Bivolaru şi scoala lui, numită Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)? Va găsi între ele referiri la unele meditaţii ale yoghinilor. Va reîntâlni temele naţionalismului, în varianta transformării în viitor a României într-un adevărat centru spiritual al omenirii. Va citi despre francmasonerie care reprezintă o „grupare mondială satanică[…] care urmăreşte dominaţia asupra întregii planete şi nu numai atât”(1). Astfel de dezvăluiri ajung atât de departe, încât pe site-ul oficial al organizaţiei se fac referiri la „Planul criminal al masoneriei de a reduce populaţia planetei la 1 miliard de oameni. Dezvăluiri despre viruşii SIDA, SARS, care au fost creaţi în secret în mod intenţionat în laborator pentru a omorî în viitorul apropiat cât mai mulţi oameni prin contaminarea pe ascuns ai acestora cu viruşii declanşatori ai SIDA, SARS şi ai GRIPEI AVIARE”(2).

Este surprinzător faptul că grupul lui GREGORIAN BIVOLARU nu a provocat deloc interesul istoricilor care au scris despre meditaţia transcedentală. Trei cercetători, Doina Jela, Cătălin Strat şi Mihai Albu, au trecut prin materialele aflate la CNSAS din care s-au documentat pentru publicarea volumului „Afacerea Meditaţiei Transcedentale” (Editura Humanitas, 2004) fără a face nici o referire la GREGORIAN BIVOLARU, deşi dosarul de temă indica faptul că măsurile cu cel mai grav caracter represiv au fost luate împotriva grupurilor yoga(în această direcţie este semnificativ faptul că dintre toţi cei implicaţi în Afacerea Meditaţiei Transcendentale numai Gregorian Bivolaru a fost trimis în închisoare), şi nu împotriva vedetelor instituţionale şi culturale de care este plin volumul.

La 18 martie 2004, „naţiunea” a luat act la vacarmul mediatic din jurul MISA şi al liderului său spiritual GREGORIAN BIVOLARU. Intelectualitatea consumatoare de presă a putut privi la modul brutal în care o mulţime de tineri şi tinere complet inofensivi au fost scoşi din locuinţele lor sub ameninţarea armelor. A putut citi enunţuri de genul: „În timpul descinderilor au fost găsite diferite substanţe despre care nu se poate spune, deocamdată, dacă sunt stupefiante”. (Cotidianul, 22 martie 2004); „Acţiunea a fost declanşată şi ca urmare a sesizărilor formulate de mai mulţi cetăţeni cu privire la activităţi de prostituţie şi trafic de droguri în mai multe cartiere mărginaşe ale Bucureştiului; autorităţile statului au acţionat în imobilele unde se desfăşurau activităţi de video-chat-uri pornografice şi erotice neautorizate”(Ziua, 20 martie 2004).

Ori, un intelectual lucid şi atent ar fi putut nota imediat caracterul flagrant, incitator-calomnios. Ţine de o cultură elementară să ştii că poliţia nu are dreptul să intre într-o casă privată pe motivul aberant că „există delicte în cartier”. Deţinerea materialelor porno nu este ilegală şi nici dialogul erotic privat prin internet nu are nevoie de aprobare. Cum poate îndrazni un ziarist să introducă suspiciuni referindu-se la „substanţe despre care nu se poate spune, deocamdată, dacă sunt stupefiante”?

Conştientizarea brutalităţii

Puţine au fost totuşi luările de poziţie din presa culturală când s-a declanşat brutala campanie din 18 martie 2004. Câteva voci au făcut excepţie, condamnând pasiunea punitivă nejustificată. Într-un articol prompt din revista 22, Rodica Culcer comenta astfel dezlănţuirea împotriva MISA: „Trăim de fapt un imens show Big Brother – dar nu acela de la Prima TV, ci acela imaginat de George Orwell în 1984”. Detaşându-se de sensibilitătile sale conservatoare, H.-R.Patapievici comenta, la rândul lui, în aceeaşi revistă: „Nu am cuvinte îndeajuns de strigătoare la cer pentru a spune cât de inadmisibil mi se pare modul în care autorităţile i-au tratat pe Gregorian Bivolaru şi pe adepţii Mişcării pentru Integrarea în Absolut, MISA. […] Într-un stat bazat pe legi şi care se pretinde guvernat de ideea respectului faţă de persoana umană, nici un om, nici un grup organizat nu ar trebui să fie trataţi aşa cum au fost trataţi aceşti oameni. Brutalitate, arbitrar, instigare, manipulare prin presă…”(3).

Consecvent cu el însusi, Ion Zubascu îsi intitula comentariul la cele întîmplate „Fumigena” Gregorian Bivolaru, doar o secventa dintr-o lunga serie(4). Iconoclastul scriitor de la „România Libera” aseza evenimentele de la 18 martie 2004 între alte diversiuni puse la cale de serviciile secrete („In România celor 14 ani de domnie a cuplului Iliescu-Teoctist”), în momentele dificile ale puterii politice: atacul teroristilor din decembrie 1989, primejdia „ungurilor care vor sa ocupe Ardealul”, Apocalipsa „Noului Ierusalim”, incredibila diversiune a „Puciului de la Patriarhie”, invazia Martorilor lui Iehova s.a.m.d. Pentru orice om cu bun-simt, scria Ion Zubascu, sare inca din prima clipa în ochi exagerarea care este impinsa pâna la ridicol a acestui spectacol. mediatic care a fost dezlantuit impotriva MISA si a mentorului spiritual a acesteia Gregorian Bivolaru, intr-un mod obsesiv.

Tema Gregorian Bivolaru a dainuit

Gregorian Bivolaru si MISA au ramas, de mai bine de un an si jumatate, în centrul atentiei media. Atât mai ales calomniile, cât si referirile ceva mai informate la fenomenul MISA s-au multiplicat. A fost suficient timp ca datele privind optiunile si stilul de viata privind MISA sa fie supuse interogatiilor. Acest timp nu a contat însa. Observatiile sporadice si adeseori vadit rauvoitoare nu s-au transformat în cercetari specializate. În revistele culturale, referirile au ramas cel mai adesea niste clisee retorice, ca în „România Literara”, unde era invocat „specialistul în yoga mare, Bivolaru cel batrân, din Suedia”, care ne va ajuta pe toti „sa combatem fumatul, anxietatea, fiscul, cu un euro într-o mâna si cu cealalta nu stiu pe ce…”(5).

În multe cazuri, numele lui Gregorian Bivolaru a fost utilizat ca stigmat. A apelat cu dezinvoltura la aceasta stranie metoda Andrei Plesu(6). La capatul opus se afla atitudinea tolerant-amuzata a lui Ioan Grosan, care a exclamat în favoarea judecatoarei Simona Lungu: „Dom’le, avem si noi o judecatoare misto, sexy, si una-doua la zid cu ea! În fond, ce-a facut (dac-a facut)? […] Acum, între noi fie vorba, din toate imaginile difuzate cu un rictus de mare satisfactie habotnica de diverse televiziuni (pe care numai usi de biserica nu le poti socoti), eu unul nu mi-am dat seama de ce imaginile respective sunt porno. Erotice mai treaca-mearga, dar porno in nici un caz?!”(7).

Optica radiografiei apare si la Mircea Cartarescu. Singurul guru pe care-l avea natia, comenta Cartarescu sarcastic în editorialul sau din „Jurnalul National”, haladuieste acum liber prin Suedia, departe „de mâna nu prea lunga (nici prea curata, fie vorba-ntre noi) a justitiei românesti”(8). Preocupat de mentalitati, scriitorul identifica în „Mitul lui Bivolaru aparitia obsesiva comica, a unui bizar soi de demon sexual, neobosit corupator al sufletelor tinere” el constata cu luciditate in toate acestea nu nevoia noastra de etica, nici compasiunea pentru niste asa-zise „suflete amagite”, ci pofta nesatioasa de obscen si senzational a mintilor perverse care sunt mai mereu în cautare de stimulente, pe care ipocrizia lor sa le poata apoi condamna.

O perspectiva obiectiva se regaseste la Radu Calin Cristea(9). Membrii MISA sunt fara indoiala victimele inocente ale unor tratamente înjositoare, care au fost înregistrate si difuzate prompt de mai multe televiziuni aflate, nu-i asa?, cu totul „întâmplator” în zona, la adrese fixe, la orele mici ale diminetii. Ceea ce se petrecea de fapt acolo era o evidenta interventie de tip securisto-militienesc datând parca din perioada stalinista”. Si totodata Radu Calin Cristea noteaza, cu o antipatie aflata în apropierea cruzimii, „aura cam natânga” a lui Bivolaru, „pus la zid”, si ni- l descrie ca pe un „soi de animal de un exotism comic”, alergat si vanat nu se stie din ce cauza de toata lumea.

Caracter, spirit, intelect

Un prim aspect care ar trebui inainte de toate sa ne socheze este, totusi, dezinvoltura sadica, adeseori chiar cruda cu care se fac referirile la Gregorian Bivolaru. Aproape toti comentatorii, inclusiv cei cu blazon, folosesc fata de liderul MISA termeni care sunt in mod vadit descalificanti. Nu doar cu privire la productele lui intelectuale(care nu sunt putine), carora omul de cultura este prin statut chemat sa le dea note, ci si cu privire la acest om pe care in realitate nu l-au cunoscut niciodata. Ce anume legitimeaza oare superioritatea asumata de comentatori cu atâta siguranta si dispretul afisat cu atâta aplomb?

Copil fiind, Gregorian Bivolaru si-a descoperit- practicand singur yoga- o vocatie menita mai curând sa il desparta de lume, decât sa il apropie. Educatia scolara indica o traiectorie fara succese în plan intelectual. Vocatia însa, traita si aparata total, l-a facut sa devina, în anii ’70, instructor de yoga. S-a dedicat acestei discipline extrem de exigente si a perseverat în a o sluji în ciuda conditiilor neprielnice, pâna cand a reusit sa întemeieze o scoala de discipoli. În anii ’70, si-a desfasurat activitatea de instructor sub supravegherea constanta a Securitatii. În anul 1981, i s-a interzis sa mai predea yoga. Trecand cu mult curaj peste aceste interdictii el a continuat sa isi completeze biblioteca ezoterica, a mentinut legatura cu vechi elevi care il cautau, a tinut, la cerere, sedinte atunci clandestine, toate acestea fiind facute în ciuda amenintarilor foarte precise. În anul 1984, când a fost arestat în timpul unei astfel de sedinte, a fost batut cu cruzime zile la rând, i s-a spart dantura, a fost tinut in inchisoare în conditii atroce. A evadat în timp ce i se pregatea un asa zis dosar „fabricat” de complot împotriva securitatii statului si a dictatorului Ceausescu. A fost din nou prins si închis pentru acest delict un an si jumatate. Dupa iesirea din inchisoare, a reînnoit legatura cu discipolii, care-l cautau sa-i ceara sfatul. În luna iulie 1989 a fost închis din nou, batut si torturat cu salbaticie in arestul securitatii,fiind trimis pâna la urma ca „nebun” la spitalul psihiatric Poiana Mare. Nu a existat insa un singur moment în care el sa fi cedat grozavului regim de teroare la care a fost de fiecare data supus. În toata aceasta perioada, inclusiv în timpul recluziunii de la spitalul psihiatric(unde era supus unui tratament medicamentos distrugator si obligatoriu), a reusit sa fie sustinatorul calm si generos al câtorva zeci de oameni care continuau sa practice yoga pe ascuns, a fost punctul de sprijin pentru apropiatii lui, haituiti ca si el datorita continuarii practicii yoga, desi era cel mai chinuit dintre ei.

Fara a se numara printre contestatarii deschisi ai comunismului, Gregorian Bivolaru ramâne unul dintre rezistentii cei mai consecventi, cei mai implacabili, ai acestui regim. Daca judecam oamenii dupa fapte în raport cu caracterul de care dau dovada, Bivolaru constituie una dintre rarele exceptii, într-o mare de slabiciune umana. Având în vedere traiectoria vietii sale, seria sacadata si aproape neintrerupta de imprecatii adresate de cluburi de oportunisti, dar si de oameni de cea mai buna calitate – am citat! – unei persoane atât de aparte este uluitoare. Cuvintele dispretuitoare la adresa lui Gregorian Bivolaru pun în discutie interesul pentru complexitatea fiintei umane al celor care astazi au acces la opina publica. Dau masura completei lipse de relevanta pe care îl are caracterul în societatea româneasca. Este, fara doar si poate, o masura a cruzimii acestei societati. Caci a accepta din nou ca Gregorian Bivolaru sa devina vânatul institutiilor si opiniei publice insetate de tapi ispasitori, dupa ce in trecut fusese victima a represiunii securiste, în cazul lui sângeroase la propriu, constituie o nedreptate uriasa. Ramâne o rusine fara seaman ca astazi societatea româneasca sa fi devenit solidara cu tortionarii care-i zdrobeau trupul înainte de 1989. În loc sa-i caute pe calaii lui si ai colegilor lui, fosti procurori si securisti ascunsi în institutiile care prigonesc astazi MISA, pentru a-i deconspira, cititorii si telespectatorii aplauda scenariul calailor, repetat cu insistenta aproape 15 ani.

1. Gregorian Bivolaru, Francmasoneria. Misterele dezvăluite ale unei gigantice conspiraţii universale satanice a planetei, Editura Shambala, Bucureşti, 1995, p.9
2. yogaesoteric.net
3. H.-R. Patapievici, Religie şi politică, Revista 22.
4. Ion Zubaşcu, „Fumigena” Gregorian Bivolaru, doar o secvenţă într-o lungă serie, în România Liberă.
5. Răzvan Petrescu, Stejar, extremă urgenţă!, în România literară, Nr. 47/30 noiembrie-6 decembrie 2005.
6. Vezi Bogdan Ciubuc, Andrei Pleşu s-a rugat lui Nicolae Ceauşescu, în Evenimentul Zilei, 4 septembrie 2004.
7. Ioan Groşan, Ea este! Ei, şi?, în Ziua, 3 noiembrie 2004.
8. Mircea Cărtărescu, Urgii cu Guru, în Jurnalul Naţional, 25 octombrie 2005.
9. Radu Călin Cristea, Bivolarul suedez, în Averea, 12 ianuarie 2006.

yogaesoteric

Also available in: English