Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Telepatia
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Telepatia, după cum ar fi ea definită ştiinţific, este o formă de transmitere a gândurilor la distanţă, de la o minte la alta sau de la un creier la altul. Ea include de asemenea şi citirea gândurilor. Singura diferenţă între cele două concepte constă în faptul că în citirea gândurilor „receptorul” este în acelaşi timp şi partea activă, el urmărind să descopere gândurile „transmiţătorului”, care este în acest caz pasiv, iar uneori chiar în defensivă. Mai există de asemenea şi distincţia între telepatia spontană şi cea provocată.

Sunteţi telepat?

Profesorul Rhine, de la Universitatea din Duke, ale cărui experienţe ştiinţifice incredibil de meticuolase mai sunt totuşi încă şi astăzi contestate, a elaborat un sistem simplu şi precis, ce permite evaluarea posibilităţilor de transmitere sau de citire a gândurilor fiecărui individ. El utilizează în acest sens un set de cărţi numite Zenner. Acest set cuprinde 25 de cărţi, repartizate pe cinci grupe a câte cinci cărţi. Fiecare dintre aceste cărţi conţine un desen, un semn distinctiv simbolic uşor de identificat.

Experienţa principală constă în a-l pune pe receptor să „ghicească” acele cărţi pe care transmiţătorul le priveşte. Dacă doriţi, puteţi realiza şi dumneavoastră această experienţă. Nu aveţi nevoie pentru aceasta neapărat de un set de cărţi Zenner. Un set de cărţi obişnuit este suficient. Luăm un pachet cu 52 de cărţi, extragem din el aşii, damele, decarii, cărţile de cinci şi de doi. Astfel vor fi în total 20 de cărţi, pe care le vom amesteca cu atenţie. Aşezat cu faţa îndreptată către receptor, transmiţătorul va ridica prima carte şi o va ţine cu faţa la el şi cu spatele la interlocutorul său. Acesta va trebui să-i ghicească valoarea şi culoarea. Un martor neutru va nota pe o foaie de hârtie, în două coloane, rezultatele presupuse de receptor şi cărţile reale. Ele vor putea fi astfel cu uşurinţă comparate. Calculul probabilităţilor ne dezvăluie că, întrucât există patru culori, receptorul are o singură şansă din patru, sau cinci din douăzeci ca să ghicească, numai datorită hazardului, culoarea corectă. Iar cum în cadrul fiecărei culori există cinci cărţi diferite, el are o şansă din cinci sau patru din douăzeci, să aleagă corect. Reunind atât culoarea, cât şi valoarea cărţii, el are doar o şansă din douăzeci să ghicească simultan cele două aspecte ale cărţii.

Deci dacă există într-adevăr un raport telepatic între cele două fiinţe, rezultatele mai multor zeci de asemenea partide vor trebui să depăşească media hazardului. Astfel, dacă reuşim să „ghicim” culoarea de şase ori din douăzeci, valoarea de opt ori din douăzeci, şi simultan, valoarea şi culoarea de trei ori din douăzeci, atunci aceasta înseamnă că ne aflăm deasupra mediei normale a hazardului.

Jocul presupune şi alte variante, inclusiv una în care putem juca singuri, fără transmiţător. Fenomenul ţine în acest caz de „clarviziune”, şi este interesant să comparăm rezultatele unui asemenea joc cu cele obţinute în cadrul unui joc cu transmiţător.

Celor foarte interesaţi de acest domeniu, le recomandăm remarcabila lucrare Psihologie experimentală  lui René Pérot, în care aceasta expune în detaliu un mare număr de metode şi jocuri, inclusiv meticuloasele şi sofisticatele cercetări personale realizate prin mii de experienţe de-a lungul a numeroşi ani.

Cu ajutorul cărţilor Zenner, Rhine a obţinut pe parcursul a circa 30 de ani de studii rezultate mai mult decât încurajatoare, obţinând, la circa o sută de mii de experienţe, o medie de şapte din douăzeci şi cinci, în condiţiile în care media naturală a hazardului era de cinci din douăzeci şi cinci. Şi să nu uităm că, subiecţii nefiind triaţi după niciun criteriu de receptivitate, media îi include deopotrivă atât pe cei înzestraţi cât şi pe cei lipsiţi de aptitudini telepatice. Au existat bineînţeles destui bigoţi care să conteste aceste rezultate, susţinând că erau cât se poate de naturale! (în pofida bunului simţ şi a ştiinţei exacte a probabilităţilor). De atunci au fost înregistrate şi alte asemenea rezultate. Bigoţii continuă să reziste eroic, dar în Statele Unite şi în fosta Uniune Sovietică militarii au înţeles deja posibilitatea de transmitere prin telepatie, adică a unor altfel de transmisii decât cele vizuale, sonore sau prin unde hertziene. Încercări din ce în ce mai concludente, cu procentaje de reuşită ce depăşesc adesea 90%, se derulează continuu, îndeosebi pentru a stabili contacte telepatice între transmiţători aflaţi la bază şi receptori aflaţi la bordul unor submarine în imersie. În ultima vreme, asemenea rezultate, extrem de apropiate de 100%, au fost obţinute în fosta URSS, pe distanţa Moscova-Vladisvostok. Desigur, la aceste experienţe participă doar subiecţi extrem de dotaţi şi antrenaţi zi de zi timp de luni întregi.

Uneori sunt descoperiţi subiecţi dotaţi astfel în mod natural, precum în cazul a doi fraţi galezi, Ieuan şi Glyn Jones, în vârstă de 15 şi respectiv 13 ani, care, sub controlul doctorului S. G. Soal, profesor de matematică la Universitatea din Londra, au reuşit scoruri de-a dreptul uimitoare la jocul cu cărţile Zenner. De patru ani de când sunt supravegheaţi, puterea telepatică a celor doi fraţi pare să fi rămas neschimbată. De două ori, Glyn, cel mai tânăr, a făcut nişte jocuri fără greşeală, adică a numit corect toate cele 25 de cărţi pe care le examina fratele său într-o cameră alăturată! Conform probabilităţilor, şansele de a reuşi o serie completă sunt de una la 623.360.743.125.120!

Examinaţi îndeaproape, atât de către corpul medical cât şi de către profesori, cei doi fraţi nu au dovedit nicio altă putere specială şi nicio inteligenţă ieşită din comun.

Să nu fie telepatia decât un aspect al simţurilor noastre, astăzi amorţite? Să se fi servit oare de ea strămoşii noştri îndepărtaţi, aşa cum noi ne servim astăzi de telefon? Este posibil, dacă ţinem cont de faptul că animalele manifestă adesea unele înzestrări deosebite: echilibru, orientare, autovindecare, simţirea instinctivă a prezenţei altora...

Se spune că Sf. Toma de Aquino citea cu multă uşurinţă gândurile oamenilor. Şi s-au găsit unii care să se întrebe dacă nu cumva Ioana d’Arc a reuşit să-l convingă pe Delfinul Franţei de caracterul sacru al misiunii sale pur şi simplu pentru că  i-a repetat acestuia la întrevederea de la Chinon, cuvânt cu cuvânt, o rugăciune pe care el o rostea adesea şi pe care o rostise chiar înainte să o primească pe ea, rugăciune pe care se pare că Ioana d’Arc o „captase” telepatic.

Paracelsus, ilustrul filosof hermetic al Renaşterii, afirma că a găsit însăşi chintesenţa vieţii, spiritul universal sau corpul astral al omului, care îi permitea să comunice cu alte persoane vii aflate la distanţe considerabile.

Fragment din lucrarea Cartea Misterelor, o antologie a faptelor stranii

Citiţi şi:
Puterea telepatiei  
O nouă tehnică psihoterapeutică: inducerea comunicării cu cei care au trecut în lumea de dincolo


yogaesoteric
20 ianuarie 2010




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga