1) Omul nu poate să stea măcar o clipă fără ca totuşi să nu acţioneze
Din lucrarea „Karma-yoga: yoga instantanee a vieţii cotidiene”
de Gregorian Bivolaru
Prima afirmaţie, „omul nu poate sta fără să nu acţioneze”, are evident un caracter exclusiv teoretic având drept scop pregătirea pentru a doua afirmaţie, „inacţiunea nu trebuie să fie ţelul”, care este de natură practică şi, de altfel, aşa cum vom vedea mai departe, se adresează mai mult orientalilor decât occidentalilor. Să trecem acum să examinăm mai aproape aceste aspecte. În Bhagavad-Gita, Krishna revine asupra ei, în trei etape: „Nimeni nu poate rămâne măcar o clipă fără să nu acţioneze. Totul este în mod inevitabil constrâns către acţiune.” „Chiar şi viaţa ta fizică, îi spune Krishna lui Arjuna, nu se poate menţine fără o constantă acţiune.” Şi, în sfârşit: „Nici o fiinţă încarnată nu poate să renunţe, în totalitate, la acţiune. Acţiunea este inevitabilă.”
În alte capitole din Mahabharata, Krishna citează, în mod aprobativ, pe un brahman care îi spune soţiei sale: „În această lume este imposibil să nu acţionezi, fie chiar şi o singură clipă” (Ashvamedhi Ka). Acest adevăr este recunoscut şi de alţi înţelepţi care au trăit în diferite epoci. Chiar şi în zilele noastre, marii înţelepţi au simţit necesitatea de a reafirma acest adevăr. Astfel, Sri Ramakrishna spunea: „Nimeni nu poate evita acţiunea. Faptul de a spune «Eu sunt» sau «Eu gândesc» implică deja acţiunea. Nu vă puteţi sustrage deloc acţiunii; acţiunea este o lege a naturii.” Swami Vivekananda, la rândul său, afirmă: „Nu putem să trăim nici măcar o singură clipă fără să acţionăm.” La rândul său, Swami Brahmananda ajunge la aceeaşi concluzie: „Fără acţiune, chiar existenţa noastră ar fi imposibilă.”
Swami Ramadas a scris: „A acţiona este însăşi expresia fundamentală a naturii fiinţei noastre, aşa cum menirea naturii unei flori este să degaje un anumit parfum. Prin urmare, trebuie să fim, în mod înţelept, activi. Nu putem să facem altfel fiindcă ne este imposibil. Chiar dacă, uneori, omul este imobil şi aparent inactiv, organele sale sau structurile interioare, psihicul, mentalul, intelectul sunt întotdeauna mai mult sau mai puţin active. Încetarea completă a tuturor acţiunilor este, prin urmare, imposibilă.”
Acesta este un aspect evident pe care chiar o simplă reflexie mai adâncă ne permite să-l constatăm. În imobilitatea fizică cea mai absolută, de exemplu gândirea subzistă şi chiar dacă în parte ajungem să o oprim (cel mai adesea nu facem decât să ne imaginăm aceasta), funcţiile naturale ale corpului (respiraţie, circulaţie etc.) nu încetează să-şi continue activitatea. Sri Aurobindo afirmă chiar că, în absenţa întregii activităţi mentale perceptibile sau identificabile, continuă să se producă în creier anumite „vibraţii”.
Orice ar fi, cea mai totală „inacţiune”, în sensul absolut al termenului, nu ne împiedică totuşi să „acţionăm” modificând cursul a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă am fi acţionat în mod normal, căci noi putem opera în mod direct prin câmp subtil manifestând influenţe asupra vecinătăţii noastre imediate prin atitudinea sau intenţia adoptată care, la rândul său poate, prin rezonanţă şi inducţie, să neliniştească sau să bucure, determinând, dacă este foarte puternică, o anumită formă de imitaţie contagioasă ce se va repercuta ulterior în bine sau în rău asupra noastră, modificându-ne starea lăuntrică în mod corespunzător.
yogaesoteric.net
Also available in:
English