de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiţi prima parte a CAPITOLULUI 4 din Programul planetar de acţiune urgentă NU APOCALIPSA 
Cum ar fi viaţa noastră dacă am putea vedea toate radiaţiile electromagnetice? Cu siguranţă că ea ar fi considerabil perturbată! Nu numim lumină ceea ce se află dincolo de limitele noastre vizuale, şi aceasta doar din cauză că ochiul nostru este sensibil doar la o infimă parte din spectrul electromagnetic. De altfel, ceea ce pentru noi nu este lumină se dovedeşte a fi lumină pentru animalele ce percep infraroşul, iar aceasta le permite să se deplaseze în plină noapte, atunci când noi nu vedem absolut nimic. Într-adevăr, dincolo de aparenţe, totul este lumină, dar nu pentru toată lumea. În armată s-a înţeles chiar foarte bine acest aspect.
Se fabrică nenumărate aparate care le permit militarilor să vadă chiar foarte bine noaptea. Trebuie să folosim receptori al căror spectru de perceptibilitate se situează dincolo de acela al ochiului fiinţelor umane.
De altfel, după cum se ştie, spectrul luminos este o întindere gigantică ce se află cu mult dincolo de ceea ce noi putem să măsurăm. Partea observabilă constituie doar o fâşie spectrală minusculă. Având în vedere mărimea relativ mică a spectrului pe care noi îl folosim, spectrul electromagnetic în totalitatea sa ascunde o bogăţie colosală, pe care noi nici măcar nu o bănuim, pentru că nu depindem fizic de ea, cu toate că… există o infinitate de fotoni, tot atâtea energii ce le sunt asociate, tehnici de codare, dar toate aceste caracteristici se adresează unor receptori specifici, ce sunt disponibili în lumea noastră sau într-un alt univers. Cu toate că vorbim despre lumină, acest termen nu se referă numai la ceea ce noi putem vedea. Dacă trupul nostru ar fi echipat cu fotoreceptori corespunzători, am putea recepţiona şi vedea fără încetare toate undele radio, toate undele de televiziune, toate undele radar etc., dar fără să le putem decoda pentru a putea extrage din ele imaginea sau sunetul pe care îl cunoaştem. O astfel de recepţie ar corespunde, totodată, unei lumi ce ar fi caracterizată de un bruiaj constant şi intens. Dar, după cum am spus deja, ansamblul spectrului electromagnetic care poate fi utilizat în mod direct de fiinţa umană este chiar foarte limitat. Toată bogăţia luminii se situează dincolo de acest spectru. Este în felul acesta evident că totalitatea Universului observabil şi neobservabil nu este altceva decât lumină. Totalitatea Energiei Luminoase constituie, de fapt, Centrul cel viu şi Creator. Natura nu ne-a înzestrat cu toţi receptorii ce sunt sensibili la toate undele; deocamdată, putem spune că este mai bine aşa!
Domeniile spectrale ce sunt exterioare percepţiilor noastre fac apel la unele funcţii care depăşesc cadrul mediului nostru energetic material. Mai avem un obstacol de depăşit pe drumul înţelegerii. Într-adevăr, noi cunoaştem şi stăpânim foarte bine aspectul fotonic al luminii, în sens larg, aşa după cum l-am descris aici. Ştim că, începând cu o lungime de undă ce este suficient de mică, fotonul este capabil, din punct de vedere energetic, să ionizeze mediile pe care le traversează. Această particularitate este adeseori folosită cu interes, dar ea are de asemenea şi un inconvenient major, şi anume că aceste radiaţii dure modifică materia. Pe măsură ce lungimea de undă scade, radiaţia corespondentă devine din ce în ce mai periculoasă şi are un efect din ce în ce mai ionizant.
Dacă ne gândim mai bine, ajungem la concluzia că există o limită de frecvenţă în spectrul electromagnetic. După această limită, natura radiaţiei se modifică, se transformă din radiaţie electromagnetică într-un alt gen de radiaţie. Sau, ca să fim mai exacţi, se transformă într-o stare ondulatorie mai bogată decât radiaţia noastră electromagnetică, având un număr mult mai mare de componente fundamentale, cum ar fi, de exemplu, mai multă informaţie.
În conformitate cu viziunea fizicii cuantice, dincolo de limita inferioară corespunzătoare constantei lui Planck, spaţiul ar putea fi alcătuit sau din energie, sau dintr-o materie necunoscută. Limita dimensională, limita lungimii de undă începând cu care unda devine undă de conştiinţă energetică este oare însăşi constanta lui Planck? Schema precedentă nu este foarte diferită de cea pe care o descrie fenomenul de coerenţă din fizica cuantică. Această limită dimensională este ea oare unică? Există, oare, alte graniţe vibratorii dincolo de care se petrece, totuşi, ceva hotărâtor? Merită să ne amintim că această coerenţă ne permite să percepem doar o parte din componentele fizice ale unui fenomen, acea parte fiind cea pe care domeniul spaţio-temporal în care se realizează observaţia este capabil să o manifeste. În conformitate cu teoria lui Everett, restul manifestării este vizibil în alte dimensiuni.
Cu această schiţă, ne putem imagina că diferitele domenii spaţio-temporale superioare spaţiului nostru suportă, totuşi, stări ondulatorii de o natură diferită, dar care sunt întotdeauna organizate pe un principiu identic, din punct de vedere vibratoriu fiind constituite dintr-un număr din ce în ce mai mare de elemente componente care au un caracter din ce în ce mai pronunţat energetic şi informaţional. Iar la un ultim nivel vibratoriu, ne aflăm în prezenţa totalităţii informaţiei, a totalităţii timpului, a totalităţii spaţiului.
Nu lipseşte nimic, totul este aici, cunoaşterea în felul acesta este totală şi toate potenţialităţile se pot actualiza. Timpul este permanent, aceasta este eternitatea, este chiar esenţa misterioasă a Creatorului (Dumnezeu). Cea mai mică idee, cea mai mică creaţie, cea mai mică intenţie se desfăşoară într-o multitudine de manifestări ce sunt caracterizate de mediul în care sunt observate. În ierarhia holografică, întotdeauna ceea ce este sus este întocmai precum ceea ce este jos, dar trebuie să ajungi la nivelul în care acest lucru chiar poate fi perceput şi folosit.
Georges Morrannier, un fizician genial care a trecut în lumea de dincolo, explica faptul că modelul după care suntem constituiţi utilizează particulele elementare ce sunt reunite în conformitate cu legile specifice dimensiunii noastre. Fiecare dintre aceste particule elementare de natură ondulatorie prezintă o componentă vibratorie ce aparţine unui domeniu spectral care este asociat cu propria noastră dimensiune. Din această îmbinare rezultă în felul acesta materia pe care o cunoaştem. El spunea, de asemenea, că totul nu este decât vibraţie, că în realitate suntem cu toţii constituiţi din acelaşi model de constituenţi elementari reuniţi, dar a căror frecvenţă de vibraţie este mult mai ridicată. Ce este această materie? El nu a explicat aceasta şi nici nu a fost capabil să explice diferenţa dintre această materie şi materia noastră. Aceste vibraţii sunt mult mai rapide şi din această cauză ele sunt imperceptibile pentru noi. Acestor vibraţii le corespunde o anumită stare a materiei, care este total diferită de aceea a materiei noastre şi ele sunt de un alt gen, ce este în totalitate insesizabil. Dacă ne referim la teoria undei-pilot a celebrului savant De Broglie, şi anume că lungimea de undă scade atunci când particula este accelerată, aceasta ne determină, oare, să spunem că „vibraţia creşte”? Limita noastră reală se situează, oare, dincolo de constanta lui Planck, constantă deasupra căreia anumiţi fizicieni descriu materia/energia ca fiind o „spumă” specifică?
Dintre toate tipurile de materie, nu ne aflăm aici pentru a o studia pe aceasta, iar în stadiul în care ne aflăm suntem chiar incapabili să o facem. Ne aflăm aici pentru a accede la lumile superioare, şi pentru aceasta nu ne trebuie decât un singur lucru: să fim foarte umili şi oneşti. Acest aspect ne aduce pe calea realităţii noastre terestre care, în cele din urmă, nu este decât o parte din totalitatea realităţii. Ultima noastră frontieră dimensională este foarte aproape de noi, toţi fizicienii spun aceasta fără să poată explica de ce. Ceea ce pare să fie sigur este că Planck nu a bănuit importanţa acestor descoperiri. El nu şi-a imaginat niciodată că în partea aceasta a dimensiunii care îi poartă numele: constanta lui Planck, totul se modifică, adică aproape nimic nu mai este măsurabil, ca şi cum ar trebui să ne transformăm într-un anume fel starea pentru a urma apoi calea cunoaşterii. Şi dacă chiar în acest moment, cel care citeşte aceste rânduri îşi mai pune întrebări, el este sfătuit să reînceapă lecturarea întregului mesaj, apelând atunci când este necesar la lucrările de referinţă ce sunt menţionate. În urma acestor eforturi, ideile se vor asambla treptat pentru a ajunge să nu conceapă decât un Tot a cărui poartă de intrare este chiar conştiinţa noastră.
Specialiştii în fizică cuantică ai secolului XX sunt aceia care au pus punctul pe i şi care au avut curajul să asocieze, într-un anume fel, spiritul cu materia. A trebuit să se descopere partea infinitezimală cea mai mică, subatomică, pentru a putea să înţelegem tot ceea ce se petrece.
Este necesar să ne dăm seama că la acest nivel (subatomic) se petrece ceva curios şi chiar tulburător în procesul care guvernează interacţiunile dintre particule. Fără să bănuim toate acestea, aici are loc o presiune, o acţiune conştientă şi organizată. Deşi acest aspect este tulburător, teoria ne conduce la includerea spiritului în categoria particulelor subatomice. Această descoperire ne conduce către definirea psihofizicii actuale ca fiind o ştiinţă nouă, ce are tendinţa să ia locul parapsihologiei. Această nouă ştiinţă ne va arăta că parapsihologia comite anumite erori. De exemplu, este o eroare să crezi că doar psihicul unui medium este cauza în apariţia anumitor fenomene aşa-zis iraţionale. Acest gen de fenomene iraţionale sunt în mod esenţial rezultatul acţiunii undelor venite din cosmos, ce sunt apoi canalizate sub forma anumitor energii de către un medium.
Pentru a clarifica situaţia, trebuie să ajungem să înţelegem că totul este constituit din unde spirituale mai mult sau mai puţin intense. Dincolo de aparenţe, prin intermediul lor se recreează totul, şi nu prin cel de-al şaselea simţ. La adolescenţi, procesul mediumnităţii este amplificat de un dezechilibru psihic trecător ce este specific vârstei lor.
În anumite cazuri, o anumită tulburare este cea care facilitează accesul necontrolat la starea de medium. Canalul lor este atunci utilizat, fără ca mediumii să bănuiască aceasta, de spirite pe care le-am putea numi „farsoare”. Imediat ce un adolescent trece de această perioadă, fenomenele de acest gen se opresc. Adolescentul în cauză nici măcar nu este conştient de aceasta. Nu trebuie să credem că fenomenele de transă, fenomenele de telechinezie etc., şi-ar avea sursa în persoana respectivă. Nu există nicio forţă materială care să provoace astfel de fenomene, subconştientul nostru cu atât mai puţin. Iată un prim răspuns la întrebările puse de martorii fenomenelor provocate de celebra Eusapia Palladino prin înzestrările sale de medium. Pentru a înţelege ceea ce se petrece, trebuie să ştim că întregul Univers este constituit din trei dimensiuni ce sunt suprapuse.
Trebuie să abandonăm noţiunea de dimensiune aşa cum este ea concepută cel mai adesea de noi. Acest mod de a vedea lucrurile ne poate induce în eroare.
Este vorba despre: 1) dimensiunea Materiei, 2) dimensiunea Gândului şi 3) dimensiunea Totului sau a Unicului. Dimensiunea Materiei este cea pe care noi o cunoaştem cel mai bine, aici avem de a face cu materia ce ne induce conceptele clasice de timp şi spaţiu. Amintiţi-vă că astrofizicianul S. W. Hawking afirmă că timpul se află în strânsă legătură cu materia; acest aspect este perfect adevărat.
În această dimensiune a materiei, undele electromagnetice se răspândesc într-un spectru larg şi cunoscut. Fiecărei unde îi corespunde o energie care îi este proprie şi care se numeşte foton. Doi fotoni cărora le corespund două lungimi de undă diferită se ignoră, cu toate că ei se află în celaşi spaţiu-timp. Energia fotonului este intim legată de o undă, al cărei caracter informaţional este în strânsă legătură cu lungimea de undă, cu amplitudinea, cu faza şi cu direcţiile acestor două componente observabile: câmpul electric şi câmpul magnetic. Fiecare undă evoluează în mediul său specific al energiei fotonice. Putem considera că mediul electromagnetic, mediul luminii în sensul descris mai înainte, se subîmparte în planuri vibratorii, fiecare plan corespunzând unei energii fotonice. Această dimensiune a Materiei poate, deci, să suporte o cvasi-infinitate de lungimi de undă ce sunt diferite.
Dimensiunea Gândului este constituită din unde a căror energie este superioară aceleia care corespunde undelor Materiei. Frontiera Materie-Gând corespunde constantei lui Planck; pentru lungimi de undă inferioare, energia corespondentă devine gigantică, proprietăţile şi alcătuirea acestor unde devin mai numeroase şi mai complexe. Aceste noi componente sunt acelea care le conferă acestor unde proprietăţi superioare. Dacă în dimensiunea Materie există o cvasi-infinitate de planuri electromagnetice, Georges Morrannier afirmă că dimensiunea Gând presupune şapte planuri energetice ce sunt împărţite în şapte subplanuri. În felul acesta, rezultă patruzeci şi nouă de moduri energetice ale dimensiunii Gândului.
Aceste moduri energetice sunt ierarhizate în funcţie de complexitatea lor, ce este asociată cu o anumită creştere a cantităţii de informaţie. Energia undei Gând ascunde un anumit fenomen vibratoriu şi pare să se comporte întocmai precum o vibraţie a undei Materie, dar aici nu mai există noţiunea de lungime de undă sau de frecvenţă, pentru că ne aflăm în afara dimensiunii spaţiu-timp. Energia însăşi este cea care acţionează şi ea este cea care trebuie să vibreze pentru a produce unele efecte.
Şi, în sfârşit, dimensiunea misterioasă a Unicului se întinde dincolo de dimensiunea Gând. Aceasta este Centrul Energetic de la care provine întreaga energie a dimensiunii Gând şi a dimensiunii Materie. Acesta este Centrul din care Totul ia fiinţă. Aici se află întreaga energie, întreaga informaţie. Cele trei dimensiuni, respectiv: dimensiunea Materiei, dimensiunea Gândului şi dimensiunea Unicului, au următoarea particularitate: dimensiunea Materiei cuprinde o cvasi-infinitate de moduri vibratorii simple ce pot reţine o anumită cantitate de informaţie; a doua dimensiune, respectiv dimensiunea Gând, cuprinde doar 49 de moduri vibratorii posibile, dar fiecare dintre ele poate cuprinde o mult mai mare cantitate de informaţie; în ceea ce priveşte cea de-a treia dimensiune, respectiv cea a Unicului, aceasta este o dimensiune unică de energie vibratorie ce este capabilă să conţină ansamblul informaţiei ce este necesară creaţiei şi evoluţiei Universurilor inferioare. Totul este cuprins aici.
În termenii acestei prezentări a lumii, putem înţelege că structura în care noi trăim este foarte complexă, dar noi nu vedem decât o mică parte din totalitatea realităţii.
Nu putem considera într-un mod independent toate proiecţiile mentale ale ansamblului Universului. Această dificultate rezultă din complexitatea legăturilor ce unesc, într-adevăr, diferitele aspecte. Se va ajunge la înţelegerea totală a lucrurilor numai dacă vom percepe în mod clar faptul că toate planurile existenţei puse în joc coexistă în acelaşi spaţiu. Singurul lucru evident este apartenenţa la unul dintre planurile energetice diferite, de la nivelul cel mai de jos până la nivelul cel mai de sus, trecerea realizându-se prin transformarea stărilor noastre de conştiinţă.
Ridicarea progresivă a nivelului de conştiinţă declanşează în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă® şi ne conduce apoi către sfere energetice din ce în ce mai elevate, pe care Biblia le numeşte „Ceruri”. din ce în ce mai elevate, pe care „Biblia” le numeşte „Ceruri”. Aceste transformări ale nivelului de conştiinţă se realizează, printre altele, pornind de la etape cărora le corespund unele modificări de stare ce apar în fiinţa noastră.
Ceea ce numim moarte este, de fapt, o renaştere, doar trupul nostru material fiind distrus, pentru a lăsa restul fiinţei să se înalţe. Dintr-un anumit punct de vedere, această trecere poate constitui, de fapt, o creştere.
Încă din Antichitate, filozofi şi înţelepţii au căutat să elucideze structura şi funcţionarea Universului nostru. Fiind înarmaţi cu propria lor judecată şi cu o tehnologie din ce în ce mai sofisticată, fizicienii au ajuns la o cunoaştere aprofundată a infinitului mare şi a infinitului mic. Ei se lovesc, totuşi, de aspecte care nu pot fi depăşite, precum sunt viteza luminii sau constanta lui Planck. Pe de altă parte, le mai lipseşte o teorie unificată, care ar trebui să includă teoria relativităţii şi pe aceea a fizicii cuantice.
Graţie unei lungi experienţe de cercetare şi chiar de viaţă, cât şi graţie cunoştinţelor pe care ni le pot oferi filozofiile vechi, ne putem da seama că, de fapt, conştiinţa cosmică constituie principiul integrator al explicaţiilor fizice, al spiritualităţii şi al fenomenelor aşa-zis inexplicabile.
Marile doctrine spirituale nu sunt, oare, un mod poetic şi inspirat de a descrie această realitate pe care ne-o dezvăluie, puţin câte puţin, ultimele descoperiri ştiinţifice?
Citiţi despre:
Duhul Sfânt (prima parte)
Citiți și:
Undele cuantice – punte de legătură între ştiinţă şi spiritualitate
La limitele universului: antimateria
yogaesoteric
11 mai 2011