15 ani de la începutul războiului împotriva terorismului
Lupta împotriva terorismului a început după evenimentele din 11 septembrie 2001, atunci când mai multe avioane deturnate de Al-Qaida au intrat în turnurile World Trade Center și în clădirea Pentagonului (două au lovit turnurile gemene, unul clădirea Pentagonului). Pornit inițial de SUA, războiul împotriva terorismului s-a îndreptat spre Afganistan apoi spre Irak, Libia și Siria. Aliații din NATO au fost și ei parte a acestui război care se anunța foarte scurt. Avioanele americane, turcești, britanice și franțuzești au lansat mii de bombe în munții din Afganistan. Au urmat operațiuni la sol coordonate de SUA, dar la care au luat parte și români, polonezi, germani, francezi, turci, englezi, bulgari și spanioli.
Luptele au continuat, iar în 2004 forțele occidentale au suferit o mare înfrângere, nu pe front, ci acasă. În martie 2004 au avut loc atentatele de la Madrid soldate cu 199 de morți și 1467 de răniți. În 2005, Europa a fost din nou zguduită de atentatele de la Londra, unde au murit 38 de persoane. Deja Europa simțea că este și ea implicată în război și că acesta nu este doar un conflict la mii de km depărtare. Targetul aliaților a devenit Osama Bin Laden, liderul Al-Qaida.
În anul 2011, Bin Laden este descoperit în Pakistan, iar un comando american îl lichidează, dar moartea lui nu duce la sfârșitul războiului contra terorismului. Conflictul declanșat în Libia și Siria a dus la nașterea unui nou dușman, de această dată mult mai puternic și mai organizat numit – Statul Islamic/ISIS sau DAESH.
Europa și Statul Islamic
Moartea lui Saddam Hussein și a lui Gaddafi și slăbirea puterii lui Assad în Siria au dus la nașterea ISIS, care nu este o organizație teroristă, este un stat. DAESH sau ISIS are armată, servicii de informații, poliție secretă, monedă, steag, capitală și face comerț cu alte state. Față de Al-Qaida, ISIS beneficiază de soldații lăsați în urmă de regimurile lui Saddam Husein și Muamar Gaddafi, dar și de rețelele lor de spionaj.
Atentatele din 2015 și 2016 petrecute în Franța, Germania, Belgia și Turcia arată că Europa se confruntă acum cu pericolul terorist și că intervențiile din Siria și Libia nu au făcut decât să aducă un val de violențe pe bătrânul continent. Politica de retragere din teatrele de operațiuni prezentată de Donald Trump în campania electorală lasă Europa în offside. Franța a rămas fără muniție în războiul din Libia, Turcia este la pământ din punct de vedere al securității, Germania nu are o armată competitivă iar Marea Britanie se enclavizează după Brexit. Serviciile de informații europene sunt depășite de situație iar acest lucru a fost foarte clar la ultimul atentat din Germania, unde teroristul a reușit să fugă și inclusiv să părăsească Germania.
Cine a beneficiat de pe urma „terorismului”?
Avem două tipuri de beneficiari, cei politici și cei economici. Principalii beneficiari economici ai acestui „război împotriva terorii” sunt marile complexe de armament care au vândut fără sfială logistică și către NATO dar și teroriștilor, și companiile petroliere, care au beneficiat de prețuri mici la achiziția de petrol neprocesat.
În ceea ce privește beneficiarii politici, este clar că establishmentul a avut mult de câștigat. În primul rând, toate politicile implementate se bazau pe lupta împotriva terorismului. Serviciile secrete au justificat toate abuzurile prin lupta împotriva terorismului și politicienii au câștigat multe mandate generând frică în rândul populației.
Ce facem în 2017?
Arthitectura globală se schimbă, Trump e președinte în SUA, ceea ce se schimbă e jocul la nivel mondial, dar doar în cazul mizelor mari, la nivel micro va rămâne la fel. Trump se va concentra pe războiul economic cu China, pe problemele domestice, iar problema terorismului va deveni apanajul NATO, care fără implicarea SUA este aproape inexistent.
În Europa au loc în acest an alegeri în Franța, Germania, Olanda și foarte posibil și în Polonia vor fi alegeri anticipate. Partidele anti-sistem cresc pe idei naționaliste sau anti-migrație. Răspunsul europenilor la politica promovată de PPE – political corecteness va fi unul năucitor. Așa cum în România PNL și USR au luat împreună 29%, probabil că acest trend se va păstra la nivel european.
Atentatele ISIS din Europa duc inevitabil la creșterea puterii de control a statelor și la scăderea influenței instituțiilor europene. Europa anului 2017 va fi una a națiunilor, nu a uniunilor. UE s-a dovedit un proiect care supus unor atacuri economice (SUA/China/Rusia) și armate (teroriste) nu poate rezista. Franța și Germania – statele care conduc Uniunea Europeană sunt sub asediu militar și economic, actualele administrații au dat greș, întregul sistem cade, iar în 2018 vom avea o Europă nouă, nu neapărat mai bună, doar una schimbată radical.
Citiţi şi:
«Războiul împotriva terorii» a crescut terorismul cu 6.500%
Terorismul – pretextul perfect pentru control social sau Europei cât mai mult «Big Brother» şi cât mai puţină libertate! (I)
«SUA sunt principalul stat terorist. Din nefericire Europa li se supune» – Acuzaţiile îndreptățite ale unui intelectual american pertinent
yogaesoteric
21 februarie 2017