18 FEBRUARIE – Aniversarea naşterii lui Sri Ramakrishna
Vineri, 18 februarie 2005, între orele 18.00-18.45 – Meditaţie de comuniune spirituală profundă cu marele înţelept şi eliberat SRI RAMAKRISHNA.
În dimineaţa zilei de 18 februarie 1836, într-o familie de brahmani săraci din regiunea Bengal, în India, s-a născut un băieţel pe care lumea, mai târziu, avea să-l cunoască sub numele de Sri Ramakrishna. Faptul că se născuse un mare spirit a fost prezis nu doar de către astrologi, dar şi de anumite semne divine pe care le-au primit părinţii acestuia.
Copil fiind, Ramakrishna răspândea o deosebită fascinaţie, nu doar asupra părinţilor şi rudelor, ci şi asupra vecinilor care făceau tot posibilul să treacă măcar o dată pe zi să-l vadă. Îl fascinau vieţile şi caracterele sfinţilor şi eroilor spirituali. Băiatul avea o deosebită atracţie către orice subiect spiritual, intrând adesea în meditaţii adânci şi chiar în stări extatice.
Mai târziu, aspiraţia sa către Dumnezeu, pe care el îl adora în special sub aspectul Divinei Mame Kali, simbolica reprezentare tantrică a Timpului Necruţător era atât de intensă, încât adesea el plângea, dansa, cânta, lucru care i-a determinat uneori pe cei din jur să-l suspecteze de nebunie.
Astfel, prin practică, studiu şi trăiri profunde, Sri Ramakrishna a înţeles că de fapt nenumăraţii zei ai hinduismului nu reprezentau decât manifestări limitate ale Conştiinţei Cosmice Absolute şi Infinite, care numai sub aceste forme putea fi înţeleasă de inteligenţa mărginită şi rigidă a omului. A înţeles atunci de ce Tantra Yoga cere adepţilor să-l adore pe Dumnezeu ca pe un Tată Cosmic ideal sau ca pe o Mamă Cosmică ideală, înainte de a aspira să-l realizeze ca spirit pur transcendent. Căci numele conduce la ceea ce este fără nume, forma la ceea ce este fără formă, cuvântul la tăcere, extazul la calma şi profunda realizare a păcii în absolut.
Sri Ramakrishna este pentru întreaga omenire, fără nici o îndoială, un model divin de aspiraţie către Dumnezeu. El reprezintă însăşi inima tuturor realizărilor spirituale ale vizionarilor şi înţelepţilor Indiei. Literalmente, întrega lui viaţă a fost o continuă contemplare a lui Dumnezeu.
Căutătorii spirituali de pretutindeni, indiferent de religia lor, se simt irezistibil atraşi de fascinanta lui viaţă. Precum o forţă tăcută, Sri Ramakrishna influenţează încă gândirea spirituală a vremurilor noastre. Puternica lui personalitate aparţine istoriei recente, iar învăţăturile sale nu au fost încă umbrite de legende şi mituri îndoielnice. Viaţa sa, permanent pătrunsă de prezenţa divină este o dovadă a faptului că revelarea lui Dumnezeu se poate petrece oricând, şi că realizarea divină nu este nicicum monopolul unei epoci anume, a unei ţări sau al unui popor.
Omul-zeu al Indiei secolului al XIX-lea nu a pus bazele vreunui cult şi nici nu a revelat o nouă cale către eliberare. Mesajul său a fost însăşi conştiinţa sa divină. Când această conştiinţă divină lipseşte, tradiţiile devin dogmatice şi capătă un caracter agresiv iar învăţăturile religioase îşi pierd puterea de transformare a oamenilor. Într-o perioadă în care însăşi bazele credinţei în Dumnezeu se pierd într-un materialism lipsit de scrupule şi plin de scepticism, Sri Ramakrishna, prin realizările sale spirituale ardente, demonstrează, dincolo de orice îndoială, validitatea existenţei lui Dumnezeu şi a tuturor învăţăturilor profeţilor şi sfinţilor din trecut, reclădind astfel edificiul care stătea să se prăbuşească. El nu s-a născut doar pentru a salva hinduismul de la o reală decădere ci, de asemenea, pentru a revigora şi a da un nou avânt tuturor credinţelor.
Citiţi mai multe despre….
Viaţa lui Ramakrishna, omul-zeu al Indiei…
Aforisme ale lui Sri Ramakrishna…..
Ce au spus câteva mari personalităţi ale lumii despre Ramakrishna…
17 februarie 2005
yogaesoteric.net