187 de organizații finanțate de Soros îl atacă zi de zi cu îndârjire, pe Donald Trump pentru că îi deranjează pe așa-zișii «ILUMINAȚI» (I)
În martie 2016, Rich Swier, un cunoscut blogger american, a făcut revista presei americane și a identificat 187 de organizații finanțate în mod direct de Soros, care îl atacă zi de zi, cu îndârjire, pe Donald Trump pentru că îi deranjează pe așa-zișii „ILUMINAȚI”.
S-au scris multe articole despre George Soros şi activismul său colectivist. Soros este un magnat al afacerilor, investitor, filantrop şi autor. Provine din descendenţă israelo-ungară şi deţine cetăţenie dublă, ungară și americană. El este președintele firmei Soros Fund Management (Gestionarea Fondurilor Soros), care gestionează 30 de miliarde de dolari.
Discover the Networks a publicat o listă cuprinzătoare cu organizaţii finanţate de Soros şi de Fundația pentru o Societate Deschisă înființată de multimiliardarul american. Unele dintre aceste asociaţii s-au opus activ împotriva candidaturii lui Donald Trump şi este posibil să fie implicate în creşterea nivelului violenţelor şi al haosului care s-au putut observa cu ocazia tururilor electorale ale acestuia. Multe dintre aceste asociaţii militează pentru: graniţe deschise, amnistie, oferirea dreptului de vot persoanelor care din cauza unor sancţiuni legale nu pot beneficia de acesta, migraţie musulmană şi justiţie socială.
Printre organizaţiile care în anii precedenţi au primit finanţare directă şi asistenţă din partea lui George Soros şi a Institutului pentru o Societate Deschisă (OSI) se numără:
– Advancement Project: această organizaţie lucrează pentru organizarea comunităţilor de culoare în unităţi cu aceeaşi viziune politică, în timp ce propagă idei şi valori globale socialiste (de stânga) cât mai mult posibil, prin intermediul unui departament de comunicaţii sofisticat.
– Air America Radio: a fost o reţea de radio auto-proclamată liberală, care în prezent nu mai există.
– All of Us or None: această organizaţie doreşte să schimbe legile după care se votează, care sunt diferite de la stat la stat, încercând să le permită foştilor deţinuţi, celor eliberaţi condiţionat şi chiar actualilor deţinuţi să îşi exprime voturile în cadrul alegerilor politice.
– Alliance for Justice: binecunoscută mai ales pentru activismul care vizează numirea judecătorilor federali, această asociaţie îi portretizează în mod insistent pe nominalizaţii republicani drept extremişti.
– America Coming Together: Soros a jucat un rol principal în crearea acestei asociaţii al cărei scop este de a coordona şi organiza programe de mobilizare în vederea votării pro democrate.
– America Votes: Soros a jucat de asemenea un rol foarte important în crearea acestei asociaţii ale cărei campanii „Mergeți la vot” au avut drept ţintă predilectă cetăţenii cu viziuni democrate.
– America’s Voice: această asociaţie care militează pentru deschiderea graniţelor încearcă să promoveze o reformă „cuprinzătoare” pentru imigraţie care include un program viguros în favoarea amnistiei pentru imigranţii ilegali.
– American Bar Association Commission on Immigration Policy: această organizaţie „se opune legilor care cer angajaţilor şi altor persoane date despre educaţia pe care au urmat-o, despre problemele de sănătate, sau în legătură cu alte servicii sociale pentru a verifica cetăţenia sau statusul de imigrant”.
– American Bridge 21st Century: acest super PAC (Political Action Comitee) efectuează cercetări asupra oamenilor politici și a formațiunilor politice aflate în opoziţie în scopul de a ajuta candidaţii politici democraţi să îi învingă pe rivalii republicani.
– American Civil Liberties Union: această asociaţie se opune virtual tuturor măsurilor de securitate naţională care au fost adoptate de către guvernul american după tragicul eveniment 9/11. Este în favoarea graniţelor deschise, a sărit în apărarea unor suspecţi terorişti şi a susţinătorilor lor şi l-a numit pe fostul terorist de stânga Bernardine Dohrn în comisia ei de supraveghere.
– American Constitution Society for Law and Policy: acest institut de cercetări legislative urmăreşte să direcţioneze jurisprudenţa americană către viziuni de stânga prin recrutarea, îndoctrinarea şi mobilizarea tinerilor studenţi la drept și susţinerea acestora pentru a obţine posturi de conducere. Le asigură de asemenea democraţilor socialişti o poziţie publică din care să îşi denunţe adversarii.
– American Family Voices: asociaţia lansează şi coordonează campanii mediatice care îi denunţă pe republicani ca fiind corupţi.
– American Federation of Teachers (AFT). O lungă perioadă de timp preşedintele AFT a fost Albert Shanker, după moartea acestuia, în anul 1997, postul fiind ocupat de Sandra Feldman care, în timp, a redefinit direcţia federaţiei. Ea a asociat ATF cu elemente puternice de aripă stângă ale Noii Mişcări Muncitoreşti (New Labor Movement). Atunci când Feldman a murit în 2004, succesorul ei a fost Edward McElroy, urmat de Randi Weingarten în 2008. Toţi cei trei au menţinut federaţia pe direcţia socialistă care a fost adoptată după moartea lui Shanker.
– American Friends Service Committee: această asociaţie consideră că SUA este principala cauză a suferinţei umane pe Pământ. În acord cu această părere, ei susţin dezarmarea unilaterală a Americii, disoluţia graniţelor ei, amnistie pentru imigranţii ilegali, abolirea pedepsei cu moartea şi anularea legii Patriot Act.
– American Immigration Council: această organizaţie non profit este un membru proeminent al lobby-ului în favoarea graniţelor deschise. Militează pentru amnistie şi drepturi extinse ale imigranţilor ilegali care locuiesc în SUA.
– American Immigration Law Foundation: asociaţia susţine amnistia pentru imigranţii ilegali în numele cărora se judecă cu guvernul SUA.
– American Independent News Network: organizaţia promovează „jurnalismul de impact” care militează pentru schimbare progresistă.
– American Institute for Social Justice (AISJ): scopul AISJ este acela de a pregăti organizatori foarte pricepuţi care pot transforma comunităţile sărace prin metode de presiune asupra guvernului pentru rezolvarea cât mai grabnică a următoarelor aspecte: îmbunătăţirea serviciilor orăşeneşti, interdicţia drogurilor, prevenirea crimelor, locuinţe pentru populaţie, locuri de muncă în sectorul public, accesul la sistemul de îngrijire medicală, şcoli publice.
– American Library Association: asociaţia a fost un critic vehement al „războiului împotriva terorii” dus de administraţia Bush, în special al secţiunii 215 din Patriot Act pe care aceştia o numesc „un pericol actual asupra drepturilor constituţionale şi drepturilor la intimitate ale celor care utilizează serviciile bibliotecii”.
– The American Prospect, Inc.: corporaţia antrenează şi îndrumă jurnaliştii tineri de aripă stângă şi organizează întâlniri strategice pentru liderii socialişti.
– Amnesty International: organizaţia direcţionează o cantitate exagerată şi disproporţionată de critici în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului către America şi Israel.
– Applied Research Center (ARC): consideră SUA ca fiind o naţiune unde „rasismul structural” este în mod covârşitor „cimentat în ţesătura societăţii”. ARC doreşte construirea unei societăţi drepte şi echitabile prin intermediul „unei schimbări concrete a celor mai puternice instituţii americane”.
– Arab American Institute Foundation: institutul arabo-american denunţă creșterea intenţionată a încălcărilor drepturilor civile ale arabilor americani în perioada care a urmat evenimentului 9/11 şi descriu Israelul ca pe un brutal opresor al poporului palestinian.
– Aspen Institute: această organizaţie promovează în mod radical protecţia mediului înconjurător şi priveşte America drept o naţiune bolnavă de un „rasism structural” covârşitor şi ferm înrădăcinat. (n.red. Geoană este șeful Aspen România.)
– Association of Community Organizations for Reform Now: această grupare realizează mobilizarea la vot în favoarea stângii democrate. Aceste iniţiative sunt notorii în ceea ce priveşte frauda şi corupţia lor.
– Ballot Initiative Strategy Center: această organizaţie urmăreşte să introducă o „strategie naţională progresistă” cu ajutorul mijloacelor de votare – propuneri legislative la nivel statal care trec cu succes printr-un proces de petiţionare („iniţiativă”) și care apoi sunt votate de către public.
– Bill of Rights Defense Committee: această grupare oferă proiecte detaliate pentru activiştii interesaţi în a convinge orăşele mai mici sau oraşe importante şi chiar campusuri universitare să-şi declare în mod public opoziţia împotriva Patriot Act şi să se autoproclame „Zone de siguranţă a libertăţilor civile”. Organizaţia a sărit de asemenea în apărarea avocatului Lynne Stewart care se autodescrie ca fiind radical şi care a primit în 2005 o condamnare pentru că a distribuit suport material pentru acte teroriste.
– Black Alliance for Just Immigration: această organizaţie încearcă să creeze o mişcare strâns unită pentru „justiţie economică şi socială” focalizându-se în principal pe identitatea rasială neagră.
– Blueprint North Carolina: această grupare caută să influenţeze „politica statală în North Carolina astfel încât rezidenţii acestui stat să beneficieze de mai multe legislaţii progresiste în ceea ce priveşte accesul îmbunătăţit la îngrijire medicală, sporirea salariilor, asigurarea unui mediu înconjurător mai curat şi mai sigur, accesul la serviciile de sănătate pentru reproducere ”.
– Brennan Center for Justice: acest think tank/ grup activist juridic întreprinde studii meticuloase, pune bazele unor campanii mediatice, înaintează petiţii juridice de tip amicus curiae (prieten al curţii), asigură susţinere legală pro bono (gratuită) pentru activişti şi judecă anumite cazuri test, în vederea realizării unor schimbări radicale.
– Brookings Institution: această organizaţie a fost asociată cu numeroase programe internaţionaliste şi sponsorizate de stat, incluzându-l pe cel prin care se doreşte facilitarea instaurării unui guvern mondial dominat de Organizația Naţiunilor Unite (ONU). Brookings Fellows a făcut de asemenea apel pentru o colaborare globală adiţională în ceea ce priveşte comerţul şi sistemul bancar, expansiunea Protocolului Kyoto şi asigurări de sănătate naţionalizate pentru copii. Nouă economişti Brookings au semnat o petiţie prin care se opuneau reducerii taxelor instituite de preşedintele Bush în anul 2003.
– Campaign for America’s Future: acest grup susţine creşterea taxelor, medicina socializată (finanțarea din fonduri publice a serviciilor de sănătate destinate tuturor), o expansiune dramatică a programelor de ajutor social.
– Campaign for Better Health Care: această organizaţie militează în favoarea unui sistem medical universal condus de guvern şi care să aibă un finanţator unic.
– Campaign for Youth Justice: această organizaţie afirmă că „prin transferarea condamnaţilor juvenili în sistemul de justiţie pentru adulţi se ating rate mai înalte de recidivă, tinerii încarceraţi sunt supuşi unor riscuri care nu sunt necesare, are o mică valoare în a-i descuraja să nu mai comită fapte penale şi siguranţa publică nu este îmbunătăţită în acest mod”.
– Campus Progress: proiect al Center for American Progress finanţat de Soros, această grupare vrea să „susţină vocile progresiste din campusurile colegiilor şi al universităţilor, să se opună influenţei tot mai ridicate a grupurilor de aripă dreaptă din aceste medii, şi să ofere funcţii de conducere unei noi generaţii de lideri progresişti”.
– Casa de Maryland: această organizaţie desfăşoară un lobby agresiv pe lângă legislatori pentru a vota în favoarea unor legi care promovează drepturi sporite, inclusiv amnistie, pentru imigranţii ilegali care locuiesc în prezent în SUA.
– Catalist: aceasta este o firmă de consultanţă politică (cu profit) care urmăreşte „să ajute organizaţiile progresiste să realizeze creșteri măsurabile ale implicării civice, şi succesul electoral prin alcătuirea şi operarea unei vaste baze de date care cuprinde toţi americanii care au vârsta necesară pentru a vota”.
– Catholics for Choice: această organizaţie numită catolică susţine dreptul femeilor de a avorta la cerere.
– Catholics in Alliance for the Common Good: acest grup politic non-profit se implică pentru a obține suport din partea comunităţii catolice pentru candidaţii, obiectivele şi legislaţia de aripă stângă.
– Center for American Progress: acest think tank de stânga este condus de către fostul şef al echipei lui Clinton, John Podesta, lucrează îndeaproape cu Hillary Clinton şi angajează numeroşi foşti membrii ai administraţiei Clinton. Între scopurile sale principale se află „dezvoltarea unei viziuni pe termen lung a unei Americi progresiste” şi „punerea la dispoziţie a unui forum pentru a genera idei noi pentru viitor precum şi propuneri legislative”.
– Center for Community Change: acest grup recrutează şi antrenează activişti pentru a fi vârfuri de lance în promovarea și susținerea subiectelor campaniilor stângii politice. Promovând o finanțare sporită pentru programele de ajutor social prin aducerea „în atenţie a problemelor naţionale majore legate de sărăcie”, centrul îşi sprijină programele de pregătire a activiștilor pe baza tehnicilor predate de faimosul organizator radical Saul Alinsky.
– Center for Constitutional Rights: această organizaţie pro-Castro este un membru important al lobby-ului pentru deschiderea graniţelor. Centrul s-a opus aproape tuturor măsurilor împotriva terorismului care au fost adoptate de guvernul SUA după tragedia 9/11 şi consideră că nedreptăţile pe care SUA le face provoacă acte de terorism internaţional.
Citiţi continuarea acestui articol.
Citiţi şi:
Isteria Grupului Bilderberg satanic împotriva lui Donald Trump a ajuns la paroxism
WikiLeaks: Guvernul SUA și Soros se află în spatele dezvăluirii Dosarelor Panama, pentru a-l ataca pe Putin
yogaesoteric
23 octombrie 2016