2 august: 150 de manifestanţi au cerut public demiterea celor ce împiedică însănătoşirea Justiţiei Române


150 de persoane au participat astăzi la un miting desfăşurat în faţa Ministerului de Justiţie, organizat de Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut şi Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România ’90-’91. Celor două organizaţii au cerut demiterea capilor Parchetelor (PNA şi Parchetul General) precum şi schimbarea conducerii DIICOT. Mesajul transmis Ministerului Justiţiei este acela că într-o ţară în care Justiţia este coruptă şi părtinitoare, nu poate exista democraţie şi nu pot fi respectate drepturile omului. Din partea AVMR 90-91 (www.avmr.ro ) a luat cuvântul domnul Viorel Ene. O delegaţie a manifestanţilor a fost primită de  responsabilul cu acordarea audienţelor în vederea soluţionării petiţiilor a Ministerului Justiţiei – Ana Mihăilă, şef serviciu de relaţii cu publicul şi cooperare cu ONG-urile. Astăzi după-amiază s-a anunţat demiterea lui Ioan Amariei, procurorul-şef al PNA, şi a doi procurori adjuncţi din PNA. Aceste demiteri erau destul de previzibile. Aşteptăm cu nerăbdare şi celelalte demiteri sau demisii pentru a se face dreptate până la capăt. 
(a consemnat Gabriel Dobrescu)

2 august 2005
yogaesoteric.net

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More