2. Mărturii ale celor anchetaţi: 21-40

125.137 0

Subsemnata G. D., domiciliată în Constanţa, absolventă a facultăţii de psihologie, declar următoarele evenimente ce au fost declanşate în România, în luna martie 2004.
Acţiunile poliţiei române din luna martie 2004 care au vizat şcoala de yoga, a reuşit să şocheze persoane care nu au fost direct implicate. Declaraţiile prietenelor mele ce au fost grav agresate de poliţie m-au făcut să fiu într-o stare de şoc psihic şi teamă, deoarece aş putea fii şi eu atacată la modul acesta.
Aceste persoane, fete, pe care le cunosc de ani de zile sunt pur şi simplu cursante yoga; ele au fost agresate fizic şi psihic în anchetele poliţiei din 18 martie 2004. Jandarmii au acţionat în aceste situaţii ca şi cum ar fii avut loc o interacţiune asupra infractorilor. Au fost foarte violenţi, agresând fizic persoane absolut nevinovate. Nu s-au gsit asupra lor droguri, arme sau alte obiecte de care ar fi putut fi acuzate.
Aceste persoane nevinovate pe care le cunosc personal, au fost duse la secţia de poliţie şi puse cu forţa să dea declaraţii. După multe ore în care au fost ţinute în condiţii grele, sechestrate, fără a avea dreptul de a da un telefon (deoarece toate telefoanele au fost confiscate), au fost obligate să dea declaraţii, fiind ameninţate că nu au dreptul la un avocat şi că nu li se dă drumul acasă dacă nu dau aceste declaraţii. Din aceste relatări ale prietenelor mele, mi-am dat seama că s-a acţionat cu o mare cruzime, încălcându-se legea şi drepturile omului. Prietenele mele au dat în final aceste declaraţii, după ce au fost sechestrate ore în şir, sub înjurături şi cuvinte urâte, agresate fizic şi verbal.
Deşi procurorii le-au spus că filmul cu înregistrarile nu va fi difuzat la televizor (fiid înregistrarea acţiunilor poliţiei şi fiind considerată o probă) nu a fost aşa.
Massmedia (televiziunea română şi ziarele) au declarat în faţa naţiunii române că această şcoală de yoga, practicanţii yoga folosesc droguri, se prostituează şi au declarat că suntem acuzaţi de crimă organizată.
Prin aceste acţiuni foarte agresive ale poliţiei şi prin difuzarea unor false informaţii consider că s-au încălcat grav drepturile omului de a fii liber la alegerea opiniei. Văzând emisiunile de la televizor, părinţii mei s-au îngrijorat, sunt privită altfel de ceilalţi, deşi înainte am fost o persoană plăcută celor apropiaţi.
Cum este posibil într-o ţară liberă, care este România, după revoluţia din 22 decembrie 1989, ca datorită faptului că practici yoga, te poţi trezi efectiv cu arma la cap şi ameninţat să dai declaraţii împotriva dorinţei tale?
Mai adaug faptul că, deşi televiziunile din România au realizat diverse emisiuni de denigrare a şcolii noastre de yoga, nu au realizat interviuri cu practicanţi yoga, în sălile de curs, acolo unde se desfăşoară aceste cursuri.
Şi, deşi s-a declarat în massmedia că practicanţii yoga folosesc droguri şi se prostituează, nu au fost găsite probe în această direcţie. În schimb, massmedia şi-a permis să prezinte public fotografii şi notiţe personale ce nu aveau nici o legătură cu aceste acuza?ii.
Din cauza tuturor aceste abuzuri, vă cer disperat sprijinul şi ajutorul. Cu speranţa că există dreptate în această lume, vă mulţumesc,

29.03.2004

Subsemnata G. S., cu domiciliul în Bucureşti, declar următorele:
În data de 18 martie 2004 eram în imobilul din str. Sergent Turturică nr.133, Bucureşti, sector 5, când, pe la ora 8:40 a.m. am auzit mai multe zgomote foarte puternice, succesive. Cineva spărgea un geam al imobilului şi în secundele următoare a intrat în cameră o persoană mascată, lovind uşa cu piciorul, ameninţându-mă cu o armă ca o mitralieră, ţipând la mine să stau pe loc, apoi să mă întind pe jos cu faţa la pământ. Mi-a ordonat să trec în celaltă cameră, trecând desculţă prin holul plin de cioburi pe jos de la geamurile sparte ale uşilor. Mi-au luat telefonul mobil din geantă imediat, mi-au interzis să vorbesc şi nici să nu mă ating de lucrurile mele personale. Totul s-a desfăşurat în 1-2 minute. Erau mai mulţi jandarmi mascaţi, cred 5-6. Intrând în camera a doua, jandarmul nu a deschis uşa, ci a spart geamul şi m-a îmbrâncit prin acel spaţiu, prin uşă, în cameră. Ni s-a interzis să vorbim între noi, eram şocată şi nu ştiam ce se petrece.Fragmente din acestea au fost filmate de un cameraman de al lor, cu ei. Apoi, jandarmii au cotrobăit în toate lucrurile noastre, mele personale, eu neputând să văd ce fac ei în cealaltă cameră.
Nu mi s-a prezentat nici un fel de act sau legitimaţie care să îmi explice motivul acţiunii lor. A venit o persoană şi mi-a cerut numele şi buletinul, m-a întrebat care sunt lucrurile mele personale. Mi-au fost reţinute printre altele, ştampila cu care profesez, agenda personală, cărţi de vizită, o reţetă medicală de oftalmologie, o chitanţă fiscală care trebuia să o duc la servici, 3 legitimaţii personale de la cursurile pe care le frecventez, 2 bilete cu adrese şi numere de telefon, fără să mi se explice ceva.
Am fost ţinute astfel 4 persoane o perioadă de 3 ore, stând pe jos aşezate, apoi la o distanţă între noi.
Pe la prânz ne-au spus că pot cumpăra ceva de mâncare, dacă dorim să spunem şi să le dăm bani. Eu eram extrem de îngrijorată ce se petrece şi ce va urma de aici, întrebam şi nimeni nu vroia să-mi răspundă dintre jandarmi şi cel două persoane civile sau cele 2 martore venite cu ei. Nu am putut mânca nimic.
S-a făcut proces verbal şi trecere în revistă foarte amănunţit cu privire la tot ce era în casă, fiecare obiect.
Acest proces verbal ni s-a cerut să-l semnăm; la cererea noastră ne-a fost citit şi ni s-a cerut să-l semnăm cu menţiunea „nu am obiecţiuni“.
Ni s-a citit foarte repede, cu omisiuni, menţionând pe larg ce era scris despre fiecare în parte, nu întreg materialul.
Ni s-a spus că va dura aproape toată ziua acestă percheziţie şi seara vom fi duse la Parchet pentru declaraţii, unde este bine să nu-l enervăm sau contrazicem pe procuror. Eu am cerut de circa 5 ori avocat, am spus că doresc avocat pentru a-mi cunoaşte drepturile, iar procurorul, una din persoane care a spus că este procuror mi-a spus că nu am nevoie de avocat.
În jurul orei 22:00 am fost urcate în duba lor, cu 2 jandarmi lângă noi şi ne-au dus la Parchet.
Am fost interogată într-o cameră de cineva care a spus că este miliţian, apoi ofiţer de poliţie, timp de o oră şi ceva. La început, procurorul care intra uneori în cameră, mi-a spus că am calitatea de martor şi nu am nevoie de avocat, deşi i-am repetat că solicit avocat să-mi aducă la cunoştinţă drepturile. Am fost pusă să jur pe cruce că voi spune adevărul. Mi s-a spus de procuror că voi mai fi chemată pentru o discuţie confidenţială, să nu spun nimănui despre aceasta, unde vom discuta şi alte lucruri. Am întrebat ce se petrece dacă refuz să vin şi mi s-a răspuns că voi fi adusă cu forţa de poliţie. Mi-a spus procurorul că mă va contacta telefonic.
Mi s-a restituit buletinul şi telefonul mobil şi am plecat.
Înainte de asta, procurorul mi-a precizat că, dacă le dau informaţii voi beneficia de imunitate. La întrebarea mea ce acuzaţii mi se aduc, a spus că încă nimic, am calitate de martor.
20.03.04.

Subsemnata A. H., cetăţeană maghiară, declar următoarele:
În data de 18.03.2004 mă aflam în incinta imobilului din str. Peleaga, nr.5, sector 5 Bucureşti, când am fost invadaţi de poliţişti (în jur de ora 9 dimineaţa). În casă au pătruns nişte poliţişti mascaţi cu mitraliere, bruscând uşa de la intrare şi spărgând geamurile. La început am crezut că este vorba de o glumă. Ne-au obligat să ne culcăm pe jos cu mâinile la spate.
Nu ne-au arătat nici un mandat de percheziţie şi nici nu ne-au dat avocat la solicitarea noastră.
Am fost trimişi toţi într-o cameră şi am fost ţinuţi acolo sub pază până seara (aproximativ ora 21.00) în timp ce au percheziţionat toată casa şi au confiscat telefoanele mobile, cărţi, casete video, CD-uri, casete audio, reviste, uleiuri de masaj şi alte obiecte personale. Am fost scoase şi duse în camera în care ne-au ţinut. În acest timp au făcut percheziţie şi acolo, dar noi nu am putut fi martori la aceasta. Personal mi-au luat telefonul mobil şi un cristal mare, alb de stâncă de aproximativ 10-12 kg care era în rucsacul meu, împachetat.
Procurorii şi inspectorii de poliţie nu şi-au arătat legitimaţiile şi nici nu ne-au spus care este motivul şi scopul acestei acţiuni. O persoană care s-a prezentat ca avocat ne-a spus că nu suntem acuzaţi de nimic, dar este un caz de forţă majoră.
Ne-au ţinut toată ziua în acea cameră. Am fost lăsaţi să mâncăm puţin, am putut bea apă, am putut ieşi la toaletă sub supraveghere. Mi-au adresat întrebări în româneşte şi nu am înţeles. Ei nu ştiau nici engleză, nici franceză (limbi străine vorbite de mine) şi nici nu am avut traducător. Foarte puţin am reuşit să comunic cu ei. Unul dintre poliţişti m-a ameninţat că voi primi 5 ani de interdicţie de a mai veni în România dar nu au justificat această măsură.
Pe mine personal nu m-au brutalizat însă am fost martoră că două persoane din casa respectivă au fost bruscate fizic, unul G. S. a primit o lovitură în cap (care-i sângera) şi o fată (S. F.) a fost pusă la podea lovindu-se urât la ochi.
În timpul reţinerii în cameră am aflat de la poliţişti că se aşteptau să ne găsească înarmaţi şi să ne opunem, habar n-aveau cu cine vor avea de-a face. Susţineau că acesta era motivul comportamentului lor atât de brutal.
În jur de ora 21 am aflat de la ceilalţi că vom fi duşi la Parchet. Înainte de aceasta ne-au ridicat în picioare, ne-au înşiruit şi ne-au filmat. Trebuia să ne spunem numele şi locul naşterii. Ne-au luat cu camionul la Parchet păzindu-ne bine ca să nu fugim. Nu ne-au spus cu ce scop ne duc acolo, doar că este un caz de forţă majoră. De altfel, la Parchet s-au purtat civilizat cu noi, nu au strigat la noi, nu ne-au brutalizat, dar nu se ştia ce vor, ce intenţionează. La Parchet am rămas 4-5 ore.
Au vrut să mă oblige să semnez o declaraţie scrisă în limba română. Am refuzat, deoarece nu ştiam ce semnez. O colegă de-a mea s-a oferit să-mi traducă în franceză.
Am fost întrebată dacă sunt membră MISA, dacă dau bani la MISA, dacă am văzut scene şi filme obscene. La toate am răspuns NU. Am mai fost întrebată din ce motiv m-am aflat la imobilul din str. Peleaga 5 şi ce făceam toată ziua acolo. Le-am spus adevărul: că am venit în vizită, am dorit să vorbesc cu domnul Gregorian Bivolaru şi că sunt şi eu practicantă yoga. M-au mai întrebat de unde îl cunosc pe domnul Gregorian Bivolaru şi cum am aflat de el – le-am răspuns că de la instructorul meu de yoga din Ungaria şi l-am cunoscut la Costineşti, într-o tabără de yoga.
Acestea au fost întrebările pe care le-a conţinut declaraţia pe care am semnat-o acolo în două exemplare (în franceză şi în română). Aceasta pentru că mi-au dat senzaţia că dacă nu semnez declaraţia respectivă mi-aş putea pierde libertatea, practic m-au forţat să semnez. După semnarea declaraţiei am mai fost reţinuţi acolo aproximativ o oră şi după aceea am fost lăsaţi să plecăm (în jur de ora 1 noaptea), dar nu ne-au mai dus acasă.
Au trecut şase zile de la evenimentul respectiv şi încă nu mi-am primit înapoi lucrurile personale confiscate: un telefon mobil A80 Siemens de culoare bleumarin şi un cristal alb de stâncă de 10-12 kg.

24.03.2004

Subsemnata H. V., domiciliată în Republica Moldova, declar următoarele:

Practic yoga de 6 ani în cadrul curisurilor de yoga organizate de M.I.S.A. Am studii superioare în domeniul pedagogiei şi psihologiei, sunt căsătorită.
În data de 18.03.2004 mă aflam în vizită la prietena mea Ania, care era bolnavă. Aceasta se afla în imobilul de pe strada Serg. Turturică nr.123, sector 5, Bucureşti. În jurul orei 09:00 am auzit o bubuitură, uşa camerei s-a deschis trântindu-se cu putere de perete şi în cameră au intrat 2 jandarmi cu cagule pe faţă şi înarmaţi, care au început să strige să ieşim afară, unde m-au pus la perete. M-au ţinut în frig afară fără să mi se permită să mă îmbrac cu haină groasă timp de 30 de minute. Eram de-a dreptul şocată şi speriată.
Doresc să precizez că am fost percheziţionată şi ameninţată cu arma fără să mi se spună de ce mi se întâmplă toate acestea. În timpul percheziţiei corporale şi a genţii personale mi-au confiscat telefonul mobil şi două fotografii personale care îmi erau foarte dragi. Nu mi s-a permis să dau nici un telefon pentru a chema avocat.
Fără să mi se spună motivul pentru care am fost reţinută, am fost obligată să urc într-o maşină, împreună cu celelate persoane reţinute din această casă, une am fost dusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria mun.Bucureşti. Aici am fost ţinută cu jandarmii lângă mine timp de 3 ore în picioare, fără apă şi cu o durere acută de inimă, după care am fost chemată de dl. procuror în birou şi mi-a pus foaia şi pixul în faţă ca să scriu o declaraţie sub dictarea d-lui procuror. El dicta şi eu scriam.
De când mi s-au petrecut toate acestea nu mă mai simt în siguranţă ca cetăţean din punct de vedere fizic şi legal din partea autorităţilor. Sunt căsătorită în România şi nu mă aşteptam ca tocmai în România, ţară care aspiră să intre în U.E., oamenii să fie trataţi ca pe timpul comunismului, şi să se facă abuzuri atât de grave.
V-am scris toate acestea în speranţa că ne veţi ajuta să nu mi se mai petreacă asemenea abuzuri şi încălcări ale legii şi a drepturilor omului, într-o ţară care se doreşte a fi democrată.

26.03.2004.

Subsemnata I. M. C. domiciliată în Constanţa, declar următoarele:

În dimineaţa zilei de 18 martie 2004 mă aflam în imobilul din strada Veseliei nr.64. Aproximativ în jurul orei 8.30 am fost trezită din somn de o atmosfetă de coşmar, practic se zguduia toată casa şi chiar am crezut că este cutremur, precum şi ţipete de groază. În câteva secunde m-am trezit lângă mine cu un jandarm care mi-a pus pistolul la tâmplă, strigându-mi ca să mă aşez la pământ culcată cu mâinile la ceafă, să nu fac absolut nici o mişcare, căci mă va împuşca.
Cu pistolul la ceafă am fost împinsă într-o cameră alăturată şi trântită cu faţa la pământ şi amenninţată să nu fac absolut nici o mişcare,să nu scot nici un sunet că va trage cu arma.
La un moment dat, în câteva minute după aceasta, un bărbat pe care îl pot identifica a intrat în cameră,a adus o seringă de unică folosinţă desfăcută şi a pus-o lângă noi, timp în care noi nu aveam voie să ne mişcăm sau să vorbim ceva, după care a chemat pe cineva ca să filmeze această “scenă”. Nu ştiu de unde a luat acea seringă şi nici persoanele care se aflau cu mine în acel moment în cameră nu cunosc acest lucru.
Am fost practic sechestrată impreună cu alte femei timp de aproximativ 6 ore in acea cameră; telefoanele ne-au fost confiscate, fiind în acest mod împiedicată intr-un mod abuziv de a putea lua legătura cu un avocat care să ne poată lămuri cu ceea ce se petrece.
În jurul orei 15:00 ale aceleaşi zile am fost dusă la Parchet unde mi s-a luat o declaraţie.
Aproximativ la ora 20:00 am fost adusă înapoi de la Parchet, am constatat cu strupoare că imobilul din care plecasem cu câteva ore inainte, urma să fie pus sub sechestru, fară ca să mi sa acorde dreptul de a-mi lua cateva lucruri necesare din casă (haine, bani, obiecte de igienă si uz personal), rămânând astfel doar cu lucrurile de pe mine, fară nici un ban şi posibilitatea de a lua legătura cu cineva din cunoscuţi, telefoanele nefiindu-ne restituite.
Pe tot parcursul zilei de 18-03-2004, atât în timpul percheziţiei din imobilul de pe strada Veseliei 64, cât şi ulterior, când mă aflam la Parchet, nimeni, dar absolut nimeni nu a ştiut, aparent, să îmi aducă la cunoştinţă ce se petrece, de ce am fost supusă unui astfel de tratament, dacă sunt şi cu ce mă fac vinovată, luând în considerare modul agresiv şi brutal cu care am fost tratată.
Vreau să subliniez încă o dată faptul că pe tot parcursul percheziţiei, timp în care am fost sechestrată, nu mi s-a acordat dreptul cuvenit prin lege la avocat, ceea ce consider că este o incălcare grosolană a drepturilor omului. Am fost tratată ca o fiinţă care prezintă un grad ridicat de periculozitate pentru societate, ca un infractor dovedit şi notoriu.
Declar şi semnez:

Data : 23.03.2004

Subsemnata I. S.C., cu domiciliul în Statele Unite, mă aflam la imobilul din strada Turturică 123 în dimineaţa zilei de 18.03.2004.
Intre orele 8.00-9.00 dimineaţa am auzit o gălăgie foarte mare în curte şi sunete ca de împuşcături. Pe parcurs mi-am dat seama că gălăgia venea de al anumite persoane care urcau pe scări în sus şi dădeau buzna în fiecare cameră trântindu-se în uşi şi spărgându-le. Una dintre fete a intrat la mine în cameră plină de panică, strigând că „Poliţia este aici şi sunt înarmaţi!“ Nu-mi venea să cred ce auzeam! Mă simţeam ca într-un film în care eram atacată de terorişti.
Era o atmosferă atât de şocantă încât nici nu ştiam cum să reacţionez. Pentru a nu se trânti şi în uşa camerei unde mă aflam, am deschis-o singură, iar pe hol se afla un bărbat îmbrăcat în civil cu pistolul în mână, care striga la noi să ieşim afara. În momentul în care am ajuns în curte, am văzut jandarmi în uniforme şi cu masca pe faţă. Unele fete au fost aduse afară doar cu cearceaful pe ele.
În prima fază nu ne-au dat voie să urcăm şi să ne luăm geci sau ciorapi în picioare. La baie puteam merge doar cu cineva de faţă.
După ce am fost ţinuţi în curte mai multe ore ni s-a spus că la final ne aşteaptă o surpriză… În jurul orei 14.00 am fost luaţi în dubiţele jandarmeriei şi duşi la „Parchet“ pentru declaraţii.
După ce am aşteptat mai multe ore mi s-a luat într-un final o declaraţie. Întrebările au fost nenumărate şi de multe ori repetative. La un moment dat m-am simţit epuizată şi de abia după mai multe insistenţe s-au oprit întrebările.
După aceasta a mai durat câteva ore până am fost dusă înapoi la imobilul Turturică 123. Fiind de faţă în momentul în care a fost percheziţionată camera în care mă aflasem la momentul descinderii am văzut luându-mi-se mai multe fotografii cu mine şi familia mea, fără a fi semnate individual spre neschimbare. Mi-au fost luate din poşetă diferite legitimaţii personale, fără a fi consemnate distinct în procesul verbal de percheziţie.
Am observat de asemenea că jandarmii intrau în unele camere de unii singuri, fără a fi de faţă procurorul sau alte persoane din preajmă.

Data: 22.03.2004

Subsemnata I. I. domiciliată în Braşov, am fost ridicată de jandarmerie de la imobilul din strada Peleaga nr.5, sector 5 Bucureşti. Jandarmii nu au bătut la uşa şi au prezentat mandatul de abia după ce ne-au strâns pe toţi în cameră.
Personal am fost lovită după ceafă şi culcată la pământ unde au călcat pe mine i-am văzut pe jandarmi cum au pus cătuşele prietenului meu, l-au călcat şi bătut cu piciorul şi l-au dat cu capul de podea.
Nu ne-au spus deloc motivul percheziţionării şi ni s-a refuzat dreptul la un avocat, nu am putut comunica cu exteriorul. Mi-au luat telefonul, actele şi pozele. Nu au vrut să ne lase să mâncăm, să bem apă ( la început ). Nu au vrut să închidem geamurile era frig – eu personal am fost operată de curând de apendicită şi mi s-a refuzat modul de a mă încălzi.
Jandarmii ne-au ironizat şi au fost destul de brutali în limbaj. La baie am fost însoţită de jandarmi şi trebuia să le cerem permisiunea. Ei au ţipat la noi dacă încercam să vorbim una cu cealaltă. Au încercat să ne intimideze, iar mie mi-au dat amendă (5.000.000 lei) pentru că am vorbit.
Când ne-au dus la Parchet cu duba, s-au purtat frumos, chiar ne-au spus că în dubă sunt microfoane. Psihic am fost şocată mai ales că nu ni s-au respectat drepturile civile legale. Din casă au luat lucruri pentru care nu au mandat. La percheziţie a asistat coordonatorul imobilului.
În casă s-a creat panică, iar fetele au ţipat când au intrat în casă. Unele fete au fost lovite şi îmbrâncite. Mi s-a făcut frică să nu fiu lovită, mai ales că am fost operată de apendicită de curând. Mi-au luat actele, telefonul mobil şi pozele. Au distrus şi au spart geamuri. Am avut puşca îndreptată spre mine şi m-au culcat la pământ cu forţa.
La Parchet mi s-a respins dreptul la un avocat şi mi s-a spus că nu sunt acuzată de nimic, că este o uşoară discuţie şi că fac rezumatul pe hârtie.
Menţionez că am cerut dreptul la un avocat. Punctul meu de vedere este acela că jandarmii s-au purtat ca nişte animale – brute, şi nu este normal şi firesc să nu mi se respecte drepturile date prin lege.

Data: 22.03.2004

Subsemnata I. D.V., având domiciliul în Hunedoara, declar următoarele:

Sunt profesoară şi practic yoga de circa 10 ani şi sunt şi instructor la această şcoală de yoga (M.I.S.A.). Cunosc foarte bine rezultatele profund benefice pe care această disciplină practicată ca mod de viaţă, le are asupra cursanţilr de toate vârstele. Oamenii se vindecă natural de diferite boli iar personalitatea lor înfloreşte şi se armonizează.
Evenimentele care au avut loc în luna martie anul curent au urmărit să producă spaimă şi teroare în rândurile cursanţilor acestei mişcări, cât şi repulsie şi dispreţ în rândul opiniei publice cu privire la practicanţii yoga.
Presa şi televiziunea aservită unor scopuri obscure, au prezentat acţiunile de intimidare realizate asupra noastră de trupele de intervenţie exponente ale puterii de guvernământ, într-un mod fals şi deformat, încercând să ne transforme din victime în agresori, din terorizaţi în terorişti.
Prin această atitudine deformată, consider că mi s-au adus grave prejudicii morale, această imagine afectându-mi relaţiile sociale cât şi viaţa de familie.
Aştept cu încredere intervenţia justă a forurilor internaţionale în drept, pentru acest atentat grosolan la starea de libertate şi demnitate umană să înceteze definitiv, iar cei care s-au făcut vinovaţi de acest abuz să suporte ei înşişi rigorile legilor pe care pretind că le apără, încălcându-le.

Data: 25.03.2004

Sunt I. M., am 35 de ani, de profesie inginer.
Menţionez cu durere în suflet că ani de zile nu am putut privi in ochii familiei – ai mamei şi ai fraţilor decât cu ruşine şi vinovăţie pentru că au descoperit într-o zi că practic şi simpatizez din tot sufletul Şcoala Românească de Yoga. Deşi mă apropiam de ei cu multă dragoste, toate treburile casei făcându-le cu multă hărnicie şi dăruire – pentru un strop de afecţiune şi deschidere din partea lor – nu am reuşit să trec de zidul lor de închistare, egoism, sarcasm, ironie şi chiar presiuni de a mă lăsa de yoga din cauza imaginilor deformate chiar de presă şi televiziune referitor la această şcoală. Nu puteam să înţeleg de ce ei nu mă mai acceptă şi respectă deşi nu mă abăteam deloc de la regulile de bun simţ, aveam un look cât mai îngrijit, curat şi cochet, participam eficient la treburile casei, nu prezentam nici un viciu ca băutura sau fumatul, vorbeam coerent cu ei. De asemeni menţionez că am ţinut cu străşnicie acest secret (faptul că practic yoga) la servici pentru a nu mă expune dispreţului colectiv de acolo. Dată fiind situaţia, pentru a-mi păstra integritatea psihică şi afectivă am plecat în alt oraş – întâlnirile cu familia făcându-se poate o dată la 3-4 ani când sunt necesare perfectarea unor acte la Poliţie sau la Circa Financiară. Consider că prin acestă campanie de denigrare a Şcolii Româneşti de Yoga se realizează un abuz, o încălcare a drepturilor omului, căci apare o degradare a imagii noastre personale, o încălcare a Constituţiei Statului (art.33 – referitor la accesul la cultură, la valorile naţionale şi internaţionale) noi fiind acuzaţi de pornografie şi sex în grup – acuzaţii fără temei.
De asemeni sunt stupefiată de abuzurile realizate de poliţie (organul legii) asupra colegilor mei de curs – fapte la care aş putea fi şi eu expusă în viitorul apropiat: bătăi, casa devastată şi furată, percheziţie fără mandat…

28 martie 2004

Subsemnata E. C. K., domiciliată în Lugoj, declar următoarele:

În dimineaţa zilei de ieri, 18 martie 2004, am participat la evenimentele violente din casa de pe strada Veseliei nr. 64. Eu locuiam în această casă de câteva zile. Dimineaţa, aproximativ la ora 8:45, mă aflam în bucătărie când o prietenă a intrat şi a văzut un jandarm care filma pe fereastra bucătăriei în casă. Ea a închis fereastra şi peste câteva momente s-au auzit ţipete îngrozitoare, bufnituri, zgomotul geamurilor sparte şi bărbaţi răcnind: „Jos!”, „La podea!”, „Mâinile la ceafă!”, „Nu mişca că te împuşc!” etc.
Am ieşit pe hol ca să mă predau pentru că am bănuit un control al poliţiei. Atunci am zărit pentru câteva secunde un bărbat înarmat cu vestă antiglonţ şi mască pe faţă care m-a apucat brutal şi m-a împins de perete deşi îi spusesem că mă execut fără nici un comentariu. M-a împins de colţul peretelui cu capul şi a urlat la mine să pun mâinile la ceafă şi să nu mişc că trage. M-a ameninţat cu arma, apoi a spart uşa camerei de lângă mine de unde a scos cu forţa alte fete pe care le-a trezit din somn cu arma la cap. Am fost ţinuţi astfel cu capul la podea şi mâinile la ceafă câteva ore, ni s-au luat telefoanele mobile, iar la fiecare mişcare cât de mică ţipau la noi şi ne ameninţau că ne împuşcă pe loc. Treceau printre noi …….. cu bocancii lângă feţele noastre. Nu mai puteam nici respira fără să fiu ameninţată. Ne spuneau mereu să stăm cu faţa în jos pentru a nu vedea înscenările lor. Am auzit când procurorul care era cu jandarmii a strigat la ei: „Pune seringa acolo şi filmează!” ca să insinueze că noi ne drogăm, dar nici unul dintre cei aflaţi în casă nu aveam ni ci un semn pe corp că am fi făcut injecţii sau că ne drogăm.
Aici declar şi subliniez faptul că nu am folosit niciodată droguri, nici măcar nu am văzut vreodată aşa ceva, doar la televizor. De asemenea, nu am practicat şi nu practic prostituţia, aşa cum am fost acuzaţi la televizor şi cum se pare că am fost incriminaţi.
Nu m-a obligat nimeni, niciodată, să merg la acest curs, nu am făcut nici o activitate impusă de curs sau de oricine altcineva, în afară de aceşti jandarmi care s-au purtat cu noi de parcă ar fi avut de-a face cu nişte criminali teribili. De asemenea, nu am fost forţată niciodată să fiu într-un anumit loc şi nu am văzut arme la nici o activitate a şcolii de yoga a MISA. În continuare ţin să precizez că toată această acţiune care s-a făcut împotriva noastră a durat mai mult de doisprezece ore, timp în care nu ni s-a spus nimic despre ceea ce am fi făcut pentru a merita un tratament atât de violent şi inuman. Nici măcar la Parchet unde am fost duşi în după-amiaza aceleiaşi zile nu ni s-a spus care este acuzaţia care ni se aduce. Am fost transportaţi la Parchet unde am dat declaraţii despre şcoala de yoga şi despre motivul pentru care locuiam acolo. Deşi ni s-a spus că nu suntem arestaţi nu aveam nici libertatea de a pleca de acolo, fiind supravegheaţi de jandarmi.

Data 19.03.2004

Subsemnata L. M. C., Bucureşti, declar că aflându-mă în imobilul din str. Veseliei nr. 49B, sect. 5, Bucureşti, România, am fost implicată în următoarele evenimente, şocante pentru mine.
In data de 18.03.2004., în jurul orei 9 dimineaţa, aflându-mă în camera de la parter a casei mele, dintr-o dată am auzit zgomote foarte puternice la etaj şi am văzut gardul zguduindu-se foarte puternic. M-am speriat foarte tare şi am vrut să fug din casă . Am auzit un geam spărgându-se şi în momentul următor cineva m-a pus la pământ, cu puşca la ceafă. Apoi ne-au introdus pe mine şi pe prietena mea în cameră, culcat pe burtă şi cu mâinile la ceafă, spunându-ni-se să nu mişcăm că altfel vor trage adică ne vor împuşca.
Ni s-au luat telefoanele mobile, care au fost închise ulterior. Mi s-a solicitat buletinul Şi abia apoi mi s-a prezentat un mandat de percheziţie.
Domnul procuror care mi-a prezentat mandatul nu s-a legitimat .Am întrebat care este motivul acestei acţiuni iar domnul procuror mi-a replicat că nu suntem în poziţia în care să comentăm, chiar mi-a răspuns : “Gata! Fără comentarii!”

Mă numesc L. A., sunt de profesie asistent farmacie.
Sunt practicantă yoga în cadrul şcolii romăneşti de yoga MISA anul 4 Bucureşti, şi vreau să formulez următoarea declaraţie:

Către toate organizaţiile şi forurile internaţionale care apără drepturile omului. Fac aceasta într-un gest disperat, deoarece nu mai cred în instituţiile Statului român care mi-au încălcat grav drepturile garantate de Constituţie.
Sunt una din victimele descinderilor făcute în forţă de Poliţia şi Jandarmeria română, în imobilul proprietate personală a prietenei mele L. V. din strada Veseliei nr 64, Bucureşti, în ziua de 18 martie 2004.
În dimineaţa acelei zile am fost trezită din somn de zgomote foarte puternice de uşi trântite de perete, geamuri sparte şi ţipetele îngrozite ale prietenelor mele. Casa a fost invadată de jandarmi mascaţi care au intrat pe acoperiş şi înarmaţi cu arme de foc, cu muniţie adevărată, cum au declarat chiar ei ulterior. Cu o brutalitate greu de imaginat şi cu mult exces de zel au sfărâmat şi au stricat tot ce era prin casă. Am fost trântită pe jos, bruscată şi maltratată psihic pre în şir cu arma la ceafă, fără să mi se spună „de ce?”, şi dacă sunt acuzată de ceva. Mi s-a spus doar că se face o percheziţie şi că voi da o declaraţie de martor. O persoana care s-a recomandat ca fiind procurorul Delcea a ordonat jandarmilor că cine mişcă să fie împuşcat pe loc. În acele clipe m-am temut foarte tare pentru viaţa mea. Ţin minte că la un moment dat nu mai puteam să respir, tremuram toată şi nu făceam decât să spun neîntrerupt rugăciunea „Tatăl nostru”.
Mi s-a refuzat dreptul la un avocat, mi s-au luat bunuri personale (bijuterii), acte, (paşaportul, permisul de conducere, diplomele de studii). Am fost dusă împotiva voinţei mele le Procuratură, unde mi s-a refuzat indirect dreptul la un avocat. Spun indirect deoarece d-na procuror mi-a explicat că nu sunt învinuită de nimic şi deci pot să răspund la nişte întrebări şi să dau o declaraţie fără avocat. Am refuzat aceasta fără avocat. Am fost ameninţată de ea că nu voi putea pleca de acolo până nu dau o declaraţie, dar că nu sunt arestată.
Abia după ce i-am precizat că îmi cunosc drepturile pentru că tatăl meu este avocat, a încetat cu toate tertipurile. Mi s-a spus apoi că sunt liberă să plec dar culmea, jandarmii de la uşă mi-au spus că nu pleacă nimeni până la noi ordine.
Seara, după o zi în care nu am băut decât apă, la toaletă am mers întotdeauna însoţită de un jandarm, în acre am fost tratată ca un infractor foarte periculos, am fost ţinută ba pe burtă ba în picioare, mi s-a dat drumul acasă. Imobilul între timp a fost sigilat şi toate bunurile personale au rămas acolo, iar eu şi prietenele mele în stradă, toate fără bani pentru că aceştia ne-au fost luaţi.
Am fost sub stare de şoc câteva zile, în care nu mă puteam odihni, nu puteam mânca, tresăream la orice zgomot sau voce mai ridicată, aveam coşmaruri noaptea şi eram tot timpul în stare de alertă.
Am depus pentru aceste ilegalităţi plângeri penale la toate organele abilitate, dar trag slabe speranţe că mi se va face dreptate în România. Imaginea mea publică a fost grav afectată şi am să vă spun de ce.
Am dat telefon acasă să-mi liniştesc părinţii şi să-i asigur că nu este nimic adevărat din ce se vehiculează la televizor şi în presă: că nu mă droghez, (în sensul acesta am făcut chiar un test antidrog al cărui rezultat îl voi anexa în xerocopie), că nu fac parte din nici o organizatir paramilitară, că yoghinii nu deţin arme şi că nu mă prostituez, dar spre surpriza mea am ajuns la nişte discuţii penibile.
Vecinii şi cunoştinţele mele care nu sunt la yoga se uită la mine foarte ciudat şi şuşotesc când trec pe lângă ei, copiii lor strigă „Bivolarii!”, sau „La ce pagină eşti?”. Toţi se uită la mine ca la o prostituată sau în cel mai bun caz ca la o ciudată.
Spre stupoarea mea constat că ilegalităţile continuă, în sensul că dacă la început poliţia, jandarmeria şi procuratura au greşit şi au făcut „cea mai mare gafă judiciară”, cu încălcarea gravă a drepturilor omului, cum se exprima un coleg, presa şi televiziunea duc o campanie intensă de defăimare nu numai a mentorului nostru spiritual, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru şi MISA, dar mai ales a tuturor practicanţilor yoga. S-a demarat un soi de proces public în care dumnealor îşi expun părerile personale şi instigă la violenţă împotriva noastră.
Sub pretextul că vor să se afle adevărul, publică şi arată la televizor poze personale luate în timpul percheziţiilor şi casete video în care urmăresc să arate în clar figurile diverşilor practicanţi yoga însoţite de tot felul de comentarii acuzatoare şi denigratoare.
În felul acesta suntem supuşi oprobiului public. Am fost avertizată de diverşi colegi că diferiţi oameni în civil merg pe la asociaţiile de locatari şi prin diferite metode încearcă să îi determine pe vecini să depună plângeri împotriva yoghinilor care locuiesc acolo. Şi câteva televiziuni au făcut aceasta încercând să obţină interviuri de la cunoştinţe, vecini, darspre norocul nostru s-au lăsat păgubaşi, deoarece toate ne erau favorabile.
Incredibil dar adevărat, poliţia, tot aparatul de justiţie şi mass media par să colaboreze „fructuos” pentru a ne scoate pe noi „persona non grata” şi nu înţeleg de ce pentru că realmente singura noastră vină este aceea de a practica yoga. Aş întreba cui îi este frică de yoghini, adică de oameni armonioşi, sănătoşi, puri, care doresc sincer numai binele omenirii, instalarea păcii mondiale şi facem în acest sens multe meditaţii şi ne rugăm la Dumnezeu.
Pentru că ma ştiu fără nici o vină, vă rog din suflet să interveniţi în vreun fel şi să mă ajutaţi în privinţa ilegalităţilor şi abuzurilor care s-au comis asupra mea, şi astfel cu siguranţă că imaginea mea publică va fi reabilitată.
Vă mulţumesc.

29 martie 2004

Subsemnata M. R. M., declar următoarele : în data de 18.03.2004 , ora 9 a.m. , eram în bucătăria imobilului din str. Peleaga nr.5 , unde am fost agresată de 3 jandarmi cu cagule şi arme , care m-au trântit la pământ cu arma la cap unde m-au ţinut 20 de minute, după care m-au ţinut fără mâncare într-o teroare alături de celelalte colege ale mele. Am rămas fără bani, agendă personală, lucruri intime , telefon şi unele obiecte care mi-au fost confiscate. Menţionez că timp de 10 ore am fost terorizată fizic şi psihic ,nu am avut voie să mănânc şi să-mi chem telefonic avocatul la care aveam dreptul.
Au folosit cuvinte jignitoare şi obscene ,ameninţarea cu arma, am trăit un adevărat calvar.După 10 ore de teroare am fost dusă la Parchet unde am fost obligată să dau declaraţii false şi am fost intimidată cu tot felul de ameninţări ,chiar cu puşca.
Menţionez că nu am practicat niciodată sex în grup şi alte obscenităţi de care am fost acuzată. Nu mi se pare normal să se poarte atât de brutal şi obscen cu noi.
19.03.2004

Subsemnata M. E., domiciliată în Bucureşti, declar următoarele:
Practic de 4 ani yoga şi de-a lungul acestei perioade am fost victima denigrărilor din mass media (presă şi televiziune), afirmaţiile acestora neavînd nici un suport real, legea nefiind încălcată de această Organizaţie care funcţionează în conformitate cu legea, neexistînd nici o probă care să demonstreze contrariul şi care să le susţină afirmaţiile din presă şi televiziune.
Sunt profund revoltată şi total împotriva nedreptăţilor şi încălcării de lege care s-au realizat pe data de 18 martie 2004 de către autorităţile române şi doresc să fie luate măsurile de rigoare. Sunt şocată de modul barbar în care au fost trataţi colegii mei care au suferit de pe urma intervenţiei aşa zisei „legi”, lege care s-a demonstrat că este una proprie şi naevând nici o tangenţă cu Codul Penal care ne este prezentat tuturor cetăţenilor români cu convingere de către conducerea ţării.
Consider că măsurile intreprinse de Organele de Procuratură, Poliţie şi Jandarmi în periada 18 martie 25 martie 2004 reprezintă o încălcare flagrantă, abuzivă a drepturilor omului şi libertăţii cetăţeneşti constituţionale. Chiar dacă nu am fost afectată direct de aceste descinderi, au avut un impact cutremurător asupra mea. Am ajuns să trăiesc cu teama că voi fi ridicată de pe stradă sau că voi fi terorizată în propria mea casă de către autorităţile care acţionează după propriul lor plac, încălcând cu vehemenţă drepturile omului (intrarea în forţă, fără prezentarea legitimaţiilor şi a mandatelor de percheziţie, confiscarea unor bunuri personale care nu făceau obiectul presupuselor acuzaţii, brutalitatea care au avut-o organele de procuratură, poliţie şi jandarmi, bestialitatea acestui comportament fiind legal doar în cazul în care acuzatul în sine este urmărit penal, nu aşa cum a fost în cazul acesta, când dosarul a fost realizat duă ce s-a făcut percheziţia, şi abia după aceea s-au căutat „dovezi”, care să le susţină mandatul).
Sunt oripilată şi nu voi accepta un astfel de comportament . Imaginea mea ca cetăţean liber de a-mi exprima gândirea religioasă şi manifesta convingerile spirituale, fiindu-mi profund afectată şi îngrădită.
Deşi nu am încălcat nici o lege şi nu am avut atitudini antisociale, oamenii mă privesc cu scepticism şi neîncredere, lucru pe care îl consider nedrept.
Declar că nu am asistat şi nu am participat niciodată în cadrul acestei şcoli la acţiuni care să justifice acuzele ce sunt aduse (trafic de droguri, prostituţie, sex în grup şi alte aberaţii care nu sunt decât imaginaţii) sau altele care să contravină legilor ţării.

30 martie 2004

Subsemnata M. O. de profesie asistent social, doresc prin aceasta să aduc o plăngere faţă de toată această propagandă împotriva şcolii de yoga făcută cu ajutorul mass mediei, şi care ne afectează în diverse modalităţi pe toţi cei care practicăm yoga în România, la şcoala care aparţine de MISA.
Practic yoga de 9 ani de zile împreună cu mama mea în vârstă de 65 de ani, şi fratele meu de 35 de ani. Tatăl meu a practicat şi el timp de 6 ani, dar acum locuieşte la ţară şi a întrerupt cursurile. Modurile în care familia mea şi eu personal am fost afectaţi de toate calomniile şi neadevărurile care se spun despre noi sunt:

1.Tatăl meu a spus rudelor sale că mama continuă să facă yoga; el locuieşte acum în Vaslui. Toţi cei care ştiu că mama face yoga din acel sat şi care sunt rude cu noi o consideră o femeie imorală, fără Dumnezeu, vrăjitoare. Bunica dispre tată i-a interzis să mai vină în acel sat să o viziteze, a jignit-o pe mama în diverse moduri şi a instigat pe toată lumea să facă la fel. De aceea eu, fratele şi mama mea nu ne mai putem vizita rudele dinspre tată, (iar alte rude nu mai avem), deoarece suntem consideraţi ciudaţi.
2. mulţi dintre vecini au deasemeni o atitudine ostilă faţă de noi. Eu personal sunt de multe ori huiduită pe stradă când trec pe lângă unii vecini, mi s-au spart cauciucurile de la maşină de nenumărate ori, astfel încât, dimineaţa, înainte de a merge la serviciu, trebuia mai întâi să merg la vulcanizare. Pe autoturismul pe care îl parchez în faţa casei găsesc de multe ori geamurile stropite cu noroi (se vede că e luat şi pus noroi de o mână de om), şi de multe ori păeautoturism găsesc scrise diverse cuvinte urâte pe lângă cuvântul „yoga”.
3. în zilele în care se organizează spirale suntem huiduiţi şi ni se vorbeşte urât chiar de către oamenii pe lângă care trecem pe stradă, care locuiesc în apropierea terenului de spirală. De asemeni, jandarmi care sunt puşi să păzească adunarea respectivă, ne aruncă cuvinte urâte, ne ameninţă în diverse moduri.
4. oriunde merg sunt silită să ascund cât mai bine faptul că practic yoga pentru a nu avea parte de acelaşi tratament de la cei din jur. Mai menţionez că în toţi aceşti ani de practică yoga, eu nu am văzut acele orgii sexuale despre care se vorbeşte în mass media, nu cunosc pe nimeni care ar face aşa ceva. Am intrat în contact de multe ori ci Gregorian Bivolareu, l-am auzit de multe ori vorbind la conferinţe, şi toată ideologia pe care el o propagă este total împotriva drogurilor de orice fel, a prostituţieie, a violenţei, etc. Susţin faptul că este limpede atitudinea rău voitoare a presei, mai bine zis este evident că presa şi toată mass media este în mare parte manipulată de către un sistem – nu vreau să intru în detalii – sau de unele persoane care nu ne au „la inimă”. Cer prin aceasta să se ia măsuri în vederea reabilitării imaginii şcolii noastre de yoga şi a noastră ca indivizi ai societăţii.

31 martie 2004

Mă numesc M. M., sunt inginer şi lucrez ca agent comercial.
În ziua de 18.03.2004, în jurul orei 12 mă plimbam în zona Ferentari, pe strada Muşat cu un prieten, Ionuţ, care m-a rugat să oprim îmtr-un loc în care, a spus că este un eveniment deosebit. La circa 30 de metrii de noi se afla o dubă a jandarmeriei lângă care erau oameni mascaţi şi cu arme mitralieră la brâu şi care supravegheau încărcarea unui camion cu lucruri ce le luau dintr-un apartament. Ulterior am aflat că acel apartament era proprietatea lui Gregorian Bivolaru. După câteva secunde am fost înconjuraţi de mascaţi împreună cu civili care ne-au cerut actele maşinii şi ne-au ameninţat cu percheziţia maşinii şi a noastră. Neştiind despre ce este vorba într-o primă fază, ştiind că nu au drept de percheziţie şi nefiind vinovaţi, am refuzat. Au chemat întăriri un echipaj de la Poliţia Rutieră care ne-a verificat foarte drastic actele maşinii şi actele personale, sperând că vor găsii ceva cu care să ne încrimineze. Acţiunea de intimidare a continuat chemând civili care ne-au ameninţat că ne arestează dacă nu le permitem percheziţa. Până la urmă, datorită faptului că tensiunea creştea le-am permis percheziţionarea maşinii în care au găsit un plic cu plante medicinale (busuioc, mentă şi ginseng) despre care ei au afirmat că sunt droguri şi că îl vor lua pentru analiză. Am ridicaţi apoi şi duşi cu duba jandarmeriei la Parchetul General Curtea de Apel, secţia Crimă Organizată şi Grupa Antidrog. Nu mi s-a permis consultarea unui avocat şi mi s-a interis în mod expres folosirea telefonului mobil pentru a solicita un avocat. În permanenţă am fost încadraţi de doi mascaţi de la jandarmierie şi un comisar de la Parchet care ne urmăreau fiecare mişcare cu armele la ei. Chiar şi atunci când am solicitat să merg la toaletă am fost însoţit şi nu mi s-a permis nici închiderea uşii de la veceu, fiind urmărit ca un terorist periculos.
Acolo am fost interogaţi şi ni s-au luat declaraţii timp de mai multe ore. Plicul încriminat cu plante medicinale l-au oprit pentru analize, iar la insistenţa mea au fost deacord într-un târziu să-l sigileze deoarce simţeam că doresc înscenarea unui rechizitoriu. Comisarul cre m-a anchetat era foarte agresiv verbal la adresa mea întrebându-mă cine m-a trimis acolo, ce legături am cu Gregorian Bivolaru şi Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, dacă fac Yoga, să recunosc că fac Yoga, şi că m-a trimis Gregorian Bivolaru să văd ce vor face ei acolo.
A încercat să mă facă să scriu ce dorea el, ameninţându-mă cu arestul în cazul în care nu le spun ceea ce doreau ei. Când au văzut că nu am de gând sa mint în declaraţie, au renunţat să mai creeze presiuni psihice asupra mea.
Trebuie să menţionez că într-o primă fază am fost duşi într-o cameră care părea a fi cartierul general al operaţiunii şi în care pe un perete se afla o hartă a Bucureştiului pe care era un titlu „OPERAŢIUNEA GRIEG 2004” şi diferite puncte haşurate din oraş. În permanenţă însă am fost păziţi cu armele deşi fusesem percheziţionaţi înainte şi nu aveam nimic la noi. Deşi am solicitat în repetate rânduri să pot telefona, mi s-a interzis să pot chema un avocat.
Data: 18.03.2004

Subsemnata M. N., domiciliata in Bucuresti, doresc sa declar urmatoarele:
Sunt profound socata de campania anti MISA desfasurata in mod violent de autoritatile unui stat de drept si MassMedia, care a culminat dupa ani de zile de denigrare si calomnii flagrante asupra Scolii de Yoga romanesti cu incredibile actiuni ilegale si neconstitutionale comise tocmai de organele de politie, jandarmerie, procuratura care ar fi trebuit sa apere si sa respecte prevederile Constitutiei din Romania care garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Descinderile din 18.03.2004 facute de politie, jandarmerie la sedii si case particulare a unor cursanti yoga fara motiv, fara „probe”, fara nici o invinuire legala, fara respectarea prevederilor legale si intr-un mod nemaintalnit de violent, a socat pe toti cursantii yoga cat si pe prietenii si rudele acestora asupra perspectivelor amenintatoare, sumbre abuzive ce se pot petrece oricand, oriunde asupra oricui, doar pentru ca e simpatizant sau cursant yoga.
Asist cu o adanca indignare la prezentarea nedreapta si falsa a scolii de yoga MISA pe toate posturile tv si ziare (ceea ce arata evident ca este o actiune dirijata politic de foarte de „sus”) a nenumarate imagini si declaratii instigatoare, asamblate in mod profesionist contra Scolii de Yoga MISA, lipsite de dovezi si fundament juridic, apeland doar la ignoranta oamenilor, la impresia de senzational evitandu-se cu indarjire de a se prezenta toate aspectele benefice ale practicii yoga, recunoscute in toate tarile, actiune facuta de toate posturile TV si ziare, care culmea, ar trebui sa slujeasca Adevarului, prezentat nepartinitor.
Din aceasta cauza doar pentru ca sunt cursant yoga, am ajuns sa fiu persecutat la servici, sa fiu calomniata de diverse persoane care ma considera „sectanta”, numerosi prieteni s-au indepartat de mine si chiar si in familie am avut multe probleme reputatia si onoarea mea au fost grav lezate si aceasta avand repercursiuni in toate domeniile vietii mele.

28.03.2004

Subsemnata N. A., domiciliată în Bucureşti.
Am trecut prin următoarele evenimente traumatizante fizic şi psihic.
În dimineaţa zilei de 18.03.2004 mă aflam la imobilul din strada Veseliei nr. 64 sector 5 Bucureşti.
În jur de ora 8:30 s-au auzit zgomote puternice în casă, de geamuri sparte şi rafturi răsturnate. Speriată de zgomote, am ieşit din camera în care mă aflam şi am văzut persoane mai multe acoperite pe faţă şi îmbrăcate în negru. Fiind foarte speriată m-am întors foarte repede în cameră, nu ma văzut că pe vesta pe care o purtau scria JANDARMERIE, crezând că sunt hoţi, am sprijinit uşa cu umărul, strigam foarte tare în speranţa că poate mă aude cineva şi să cheme poliţia. Ei m-au ameninţat că mă împuşcă. Au spart uşa, lovindu-mă la braţul drept, apoi m-au culcat la pământ ţinând arma îndreptată asupra mea.
L-am întrebat pe jandarm de ce fac asta iar el mi-a Răspuns că ordinele sunt de sus şi nu a prezentat nici un mandat de percheziţie şi nu au dat nici un răspuns lămuritor, coerent.
Am fost mutată dintr-o cameră în alta , unde erau mai multe fete, ne-au culcat cu faţa la pământ şi au adus dintr-o altă cameră o seringă, înscenând utilizarea de droguri. Am intervenit spunându-le că sunt mincinoşi şi că săvârşesc un mare păcat în faţa lui Dumnezeu, iar ei ni s-au adresat vorbind foarte urât. (Textual am spus „Gândiţi-vă la bunul Dumnezeu.“) Eram sub stare de şoc. Toată această situaţie s-a desfăşurat fără prezenţa unui avocat care să-mi protejeze drepturile.
Mi-a fost reţinut mobilul, şi nu mi s-a permis să iau legătura direct cu avocatul.
Nu am asistat la momentul ridicării obiectelor personale, nu ştiu ce obiecte mi-au fost luate, iar imobilul din strada Veseliei nr.64, unde mă aflam, a fost sigilat şi nu a fost deschis nici în data de 21.03.2004 ora 21:00
Am fost obligată să urc în dubiţă şi am fost transportată la Parchet, unde am fost ţinută pe holuri, supravegheată de jandarmi. După mai multe ore de aşteptare am intrat la anchetă. Am solicitat avocat iar doamna procuroare a spus că nu este cazul. În această situaţie, nefiind asistată de avocat, m-am simţit influenţată să scriu ceea ce ea dicta.
Am rămas traumatizetă fizic şi psihic de modul violent în care s-a acţionat.
Mă simt discriminată social şi cultural pentru faptul că practic YOGA.

DATA: 21.03.2004

Subsemnata N. D., imi exprim dezaprobarea si nemultumirea in raport cu actiunile de denigrare a scolii de yoga – M.I.S.A. intrucat, acestea imi afecteaza imaginea si relatiile din viata sociala.
Mentionez ca am varsta de 37 de ani, am studii superioare, frecventez cursul de yoga – MISA din anul 1994 iar, practicarea posturilor corporale yoga precum si aplicarea invatamintelor de la acest curs in viata personala de zi cu zi au avut efecte benefice asupra starii mele de sanatate.
In toti acesti 10 ani am avut posibilitatea sa constat ca la aceste cursuri nu se realizeaza actiuni imorale.

Data: 28.03.2004

Also available in: English