2012 – Un an fantastic pentru bancsteri

În cursul anului 2012 s-au petrecut lucruri uluitoare şi chiar nemaintâlnite de la marea criză economică din anii ’30. Organele de control şi de sancţiune în materie de criminalitate financiară nu își fac deloc datoria ci dimpotrivă, şterg cu buretele infracţiune după infracțiune. Delictele comise de infractorii cu guler alb vor rămâne aşadar nepedepsite, cu toate că din ce în ce mai multe tranzacţii efectuate pentru evitarea urmăririlor penale ies la iveală. Acest fenomen, foarte frecvent în Statele Unite ale Americii, s-a răspândit şi în Europa, mai ales în Anglia. Bancherii care finanţează statele au ajuns să fie mai presus de justiţia din ţările respective.

După 4 ani de criză financiară majoră, procurorii mimează surpriza când descoperă, printre alte practici ilicite, elaborarea unei veritabile conspiraţii destinate manipulării în secret a indicelui bancar de bază şi a diverselor segmente ale pieţei de credit. Făcând abstracţie de acuzațiile grele care apasă asupra a zeci de instituţii „de primă mână” (faimoasele Prime Banks), s-a dovedit deja până în prezent că cel puţin doi traderi au manipulat rata dobânzii pe piața interbancară, LIBOR (London InterBank Offer Rate), folosită peste tot în lume pentru stabilirea dobânzilor pentru mai mult de 800 de trilioane de dolari (!) de produse financiare, cum ar fi creditele prin scrisoare bancară şi împrumuturile ipotecare.

Băncile incriminate, Barclay şi UBS, au primit amenzi record pentru a scăpa uşor din această afacere: Barclays a plătit 450 de milioane de dolari şi UBS va plăti 1,5 miliarde de dolari, însă aceste sume sunt insignifiante în comparaţie cu profiturile lor anuale.

Prin rezumarea la această metodă de sancționare s-a atins un cumulul de injustiţii şi inechitate. Cine ar accepta ca un violator bogat sau un pedofil să scape de rigorile legii doar prin faptul că a scos bani din buzunar pentru a-și compensa faptele? Nimeni! Totuşi aceasta se petrece în cazul organizaţiilor bancare, doar că „delictul” acestora se situează la un cu totul alt nivel, de fraudă generalizată şi de furt la nivel de ţări. Băncile care au fost prinse cu mâna în sac au plătit pur și simplu pentru a-şi putea continua afacerile murdare.

În unul din ziarele londoneze deținute de mogulul media Rupert Murdoch, care, în paranteză fie spus, este cunoscut pentru deontologia sa îndoielnică, a fost publicat un schimb de replici uluitor care a avut lor între doi falsificatori:
„- Eşti superbun cu acest joc cu LIBOR; să nu mă uiţi când o să fii pe yacht-ul tău la Monaco, bine?
– Am nevoie de tine pentru a menţine rata cât mai scăzută. Dacă faci asta, te voi plăti; între 50.000 şi 100.000 de dolari; ce vrei tu. Sunt un om de cuvânt…”

Nici peste ocean justiția nu este mai eficientă. La New York, s-a decis începerea urmăririi penale a doi traderi. Nimic mai mult decât praf în ochi, pentru a uita faptul că administraţia Obama a renunţat oficial la urmărirea bancsterilor de la HSBC, pentru spălarea unor cifre astronomice provenite din afacerile cartelurilor columbiene şi mexicane de droguri. Această bancă este acuzată de spălare de bani pentru cele mai importante sisteme criminale din lume şi nu s-a demarat nicio investigație! Ministerul american de Justiţie nici măcar nu a încercat să-și ascundă slăbiciunea şi totodată cârdăşia, afirmând că deschiderea unor anchete contra băncii „ar destabiliza sistemul financiar”. Lanny Breuer, şeful departamentului de Criminalistică din cadrul Ministerului, însărcinat teoretic să depisteze mişcările bancsterilor, a afirmat chiar că „deschiderea unei anchete contra HSBC ar putea costa mii de locuri de muncă”. Așadar, simulacrul de justiţie nu se exercită decât dacă sunteţi sărac. Dacă din contră sunteţi foarte bogat și influent la cel mai înalt nivel, veţi fi protejat. Veţi putea manipula cursurile bursiere, veţi lucra mână în mână cu cartelurile bancare şi nu veţi risca absolut nimic! Statele Unite vă vor acoperi!

Eliot Spitzer, fost guvernator al statului New York şi fost procuror, temut de Wall Street, afirma: „Decizia de a nu demara anchete contra HSBC reduce la nimic tot ce a realizat guvernul până în prezent în materie de luptă contra traficului de stupefiante; dacă stăm să ne gândim la modalitatea în care aceştia acţionează faţă de oamenii de rând când e vorba de trafic de droguri, când confiscă toate bunurile şi cer cele mai mari pedepse, iar în acest caz, în care pun mâna pe o bancă care spală de ani de zile miliarde de dolari aparţinând cartelurilor columbiene şi mexicane, ni se spune că nu se va ajunge niciodată la găsirea unui cap de acuzare care să rămâne în picioare! Dacă legea nu se aplică într-un mod echitabil, nu mai suntem într-un stat de drept…”

Studii universitare consistente, care au făcut o comparaţie, de exemplu, între anii 1985 şi 2010, între numărul anchetelor penale demarate şi cel al fraudelor contabile identificate, confirmă că în această perioadă, numărul fraudelor este invers proporţional cu numărul anchetelor deschise. A le permite acestor infractori să continue să-și desfășoare nestingheriți activitatea, fără a fi anchetaţi, se va traduce printr-un dezastru economic şi moral. Este suficient să ne amintim ceea ce s-a petrecut în Statele Unite la mijlocul anilor ’80, cu criza Fondurilor de Economii, când conducătorii acestei instituţii au deturnat în beneficiul lor fondurile acumulate. La acel moment, justiţia şi-a făcut datoria şi o mie de şefi ai instituţiilor în cauză au fost condamnaţi penal. Planul de salvare a Fondurilor a costat 125 de miliarde de dolari din buzunarele contribuabililor. Criza actuală i-a costat deja pe aceşti contribuabili 13 trilioane de dolari și cu siguranţă nu s-a terminat. Dar principala diferenţă rezidă în faptul că Ministerul de Justiţie american nu a demarat de această dată nici măcar o singură anchetă legală contra unuia sau altuia dintre conducătorii principalelor instituţii financiare responsabile într-o măsură deloc neglijabilă de criza economică mondială în care încă ne aflăm. Astfel, se estimează că dacă serviciile Procurorului General Eric Holder ar fi acţionat împotriva infractorilor din sectorul financiar cu aceeaşi determinare şi cu aceleaşi mijloace legale precum acelea desfăşurate de confraţii lor în cursul Crizei Fondurilor de Economii, aproximativ 100.000 de cadre financiare ar fi petrecut revelionul 2013 în închisoare!

2012 a fost, prin urmare, un an excepţional pentru bancsteri. Şi din păcate, nu se întrevede că 2013 va fi mai puțin profitabil! Ca să facem haz de necaz, am putea spune că cel puţin acum ştim unde se duc majoritatea banilor care ies din buzunarele noastre.


Citiţi şi:

Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale pe care le realizează grupul Bilderberg

Dedesubturile trecutului financiar al Statelor Unite


yogaesoteric
16 septembrie 2013

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More