26. Cele zece virtuţi ale Doctrinei Yoghine a Înţelepciunii


1. Faptul că DOCTRINA YOGHINĂ a Înţelepciunii le permite oamenilor să atingă starea de cunoaştere divină prin practica perseverentă a celor 10 Acţiuni Evlavioase(31) (pline de respect şi admiraţie faţă de DUMNEZEU), prin însuşirea Celor Şase Virtuţi de Neclintit(32), a diverselor învăţături referitoare la Realitatea Ultimă şi la Perfecţiunea Spirituală a celor Patru Adevăruri Nobile(33), prin atingerea Celor Patru Stadii ale Meditaţiei yoghine profunde (DHYANA), prin realizarea Celor Patru Stări Superioare de Existenţă Fără Formă(34), şi prin practicarea integrală a Celor Două Modalităţi(35), cea a dezvoltării spirituale şi cea a Eliberării Spirituale Supreme, reprezintă o virtute a Doctrinei Yoghine a Înţelepciunii.

2. Faptul că Doctrina Yoghină a Înţelepciunii face posibilă apariţia în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră) a unor fiinţe umane iluminate spiritual (brahmini)(36) din rândul oamenilor, precum şi faptul că ea le permite acestora să atingă succesiv Tărâmul tainic al Celor 4 Mari Gardieni(37), cele 6 Tărâmuri tainice ale DEVA-şilor (zeilor) din paradisurile senzoriale(38), cele 17 Tărâmuri tainice ale zeilor (DEVA-şi) din lumile cu formă(39), precum şi cele 4 Tărâmuri tainice ale zeilor (DEVA-şi) din lumile fără formă(40), reprezintă o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.

3. Faptul că ea (Doctrina yoghină a Înţelepciunii) permite ridicarea din rândurile oamenilor a celor care au intrat în marele curent Spiritual al celor care nu vor mai renaşte decât o singură dată şi a celor care deja au transcens în totalitate necesitatea renaşterii(41), a Arhonţilor, a Buddha-şilor, care deja au atins iluminarea divină personală şi a Buddha-şilor omniscienţi(42), este o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.

4. Faptul că cei care au atins cu adevărat Iluminarea Divină sunt capabili să revină din nou în această lume ca încarnări divine pentru a ajuta oamenii, ca şi celelalte fiinţe vii să se elibereze până la momentul disoluţiei şi resorbţiei totale (MAHAPRALAYA) a Universului (MACROCOSMOSULUI) evidenţiază o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.(43)

5. Faptul că există prin bunăvoinţa BODHISATTVA-şilor, influenţe divine, spirituale, protectoare, care fac posibilă eliberarea tuturor oamenilor şi chiar a celorlalte fiinţe sau a anumitor entităţi, evidenţiază o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.(44)

6. Faptul că, chiar şi atunci când după moarte ajungem (datorită faptelor noastre rele) în lumile infernale, putem totuşi experimenta momente de fericire, ca urmare a puţinelor acte bune săvârşite în timpul vieţii pe pământ, evidenţiază o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.(45)

7. Faptul că există în lume mulţi oameni care o duc foarte greu şi se chinuie cumplit datorită KARMA-ei (legea acţiunii şi reacţiunii) lor negative dar care totuşi renunţă la un moment dat complet la viaţa lumească devenind sfinţi sau Mari Înţelepţi Yoghini eliberaţi care apoi sunt veneraţi de întreaga lume, evidenţiază o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.

8. Faptul că unii oameni cu o KARMA (legea acţiunii şi reacţiunii) foarte grea, pe care şi-o făcuseră prin acţiunile lor rele chiar în această viaţă şi care ar fi fost condamnaţi la suferinţe cumplite şi foarte lungi după moartea lor, au fost totuşi capabili să se orienteze practic şi în mod ferm către Calea Spirituală şi chiar în ACEEAŞI EXISTENŢĂ deja au atins starea de Eliberare Spirituală Supremă, evidenţiază o altă virtute foarte importantă a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.

9. Faptul că prin simpla credinţă fermă şi puternică sau prin meditaţie nu atât de profundă dar sinceră asupra Doctrinei yoghine a Înţelepciunii, sau pur şi simplu prin renunţarea completă la lume pentru a deveni un aspirant yoghin ce se retrage într-un ASHRAM (sau altfel spus chiar fără să atingă în această existenţă Iluminarea Divină), fiinţele umane în cauză devin demne de respectul şi de veneraţia semenilor lor, evidenţiază o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.

10. Faptul că, chiar şi după abandonarea completă a tuturor posesiunilor lumeşti şi după renunţarea la statutul de şef de familie şi retragerea într-un ASHRAM sau chiar într-o mănăstire ce se află în vârful unui munte, cel care se consacră plin de fervoare căutării rodnice a lui Dumnezeu şi spiritualităţii nu este totuşi niciodată lipsit de cele necesare vieţii, în cea mai mare măsură datorită ajutorului tainic al lui Dumnezeu, evidenţiază o altă virtute a Doctrinei yoghine a Înţelepciunii. 
 

Acestea sunt cele 10 virtuţi ale Doctrinei yoghine a Înţelepciunii.

Înapoi                                                              Continuare…

(30)Potrivit tradiţiei milenare orientale DHARMA (ceea ce este virtuos, drept şi divin) nu cuprinde doar scripturile ci ea implică totodată mai ales studiul şi practica directă a unei Căi Spirituale, printre care se află şi YOGA, până la atingerea stării de Eliberare Spirituală supremă.

(31)Care sunt opuse Celor 10 Acţiuni Lipsite de Evlavie. Ele cuprind 3 acţiuni ale corpului fizic: salvarea  plină de abnegaţie a vieţii altuia, castitatea (care implică ABSTINENŢA ACTIVĂ sau CONTINENŢA SEXUALĂ PERFECT REALIZATĂ) şi bunătatea (faptul de a fi caritabil, atitudinea de profundă generozitate); 4 acţiuni ale vorbirii: rostirea adevărului, acţiunea de a face pace (de a fi profund împăciuitor prin toate cuvintele rostite), politeţea şi toate acţiunile pline de dăruire faţă de Dumnezeu (spre exemplu, rugăciunile); şi 4 acte ale minţii (gândului): a fi totdeauna binevoitor, a dori numai binele altora, a fi plin de modestie şi a avea o mare credinţă în Dumnezeu.

(32)Cele şase Virtuţi de Neclintit sunt: caritatea (generozitatea) infinită, moralitatea înţeleaptă, răbdarea, energia uriaşă, meditaţia profundă şi înţelepciunea. În alte texte yoghine ele sunt 10: Caritatea (generozitatea) infinită, moralitatea înţeleaptă, renunţarea la fructele acţiunilor şi oferirea acestora lui Dumnezeu, cunoaşterea divină, energia gigantică, nesfârşită, toleranţa, sinceritatea deplină, bunăvoinţa, iubirea şi seninătatea.

(33)Cele 4 Adevăruri Nobile fac parte integrantă din învăţătura lui BUDDHA şi sunt următoarele: 1) existenţa în SAMSARA (lumea fenomenală, tranzitorie) este totdeauna inseparabilă de limitare, suferinţă şi durere; 2) cauzele suferinţei sunt dorinţele egoiste şi ataşamentul faţă de această existenţă în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră); 3) suferinţa încetează complet şi pentru totdeauna numai prin cucerirea cu adevărat şi distrugerea dorinţei egoiste şi a ataşamentului de oprire a suferinţei este Nobila Cale spirituală alcătuitădin opt trepte, care este sistemul YOGA.

(34)Literal: Cele 4 Fuziuni în care nu mai există Formă. Naşterea într-una din aceste lumi superioare în care existenţa este total lipsită de corp astral şi de formă este sinonimă cu a fuziona cu ele. Aceste lumi (cele mai înalte din universul (MACROCOSMOSUL) manifestat sunt cunoscute ca fiind cele 4 Ceruri (TĂRÂMURI TAINICE) ale lui Brahma (Brahmaloka) şi sunt: 1. AKASHANATYATANA (tărâmul tainic în care conştiinţa este totdeauna expansionată în nemărginire şi există doar sub forma spaţiului infinit); 2. VIJNANANTYAYATANA (tărâmul tainic în care conştiinţa expansionată există doar sub forma stării infinite); 3. AKINCANYAYATANA (tărâmul tainic în care conştiinţa mereu expansionată este eliberată de starea infinită); 4. NAIVASAMJNANA SAMJANAYATANA (tărâmul tainic în care conştiinţa este expansionată în infinit şi în care atunci nu există nici percepţie nici non-percepţie). Aceste patru tărâmuri tainice reprezintă patru stadii fundamentalecare indică yoghinului că se află pe culmile procesului de evoluţie spirituală şi au totodată scopul de a goli aproape complet conştiinţa de cele mai subtile obiecte SAMSARA-ice (care aparţin lumii fenomenale, efemere), prin intermediul meditaţiei yoghine profunde. În primul stadiu, conştiinţa yoghinului nu mai are atunci nici un obiect căruia să se concentreze, cu excepţia spaţiului infinit. În cel de-al doilea stadiu, conştiinţa yoghinului transcende spaţiul infinit, care nu mai este atunci privit ca obiect de concentrare. În cel de-al treilea stadiu, conştiinţa yoghinului depăşeşte cel de-al doilea stadiu, devenind astfel liberă de orice acţiune sau proces de gândire. În cel de-al patrulea stadiu, conştiinţa yoghinului există în şi prin sine însuşi şi atunci în ea nu mai există nici percepţia, nici non-percepţia. În acest stadiu, yoghinul trăieşte astfel cea mai profundă stare de SAMADHI (extaz divin). Aceste patru stadii sunt cele mai înalte stări de conştiinţă pe care le poate atinge fiinţa umană atunci când încă mai există, prin intermediul corpului său fizic, în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră) şi ele sunt atât de transcendente, încât pot fi cu uşurinţă confundate chiar cu Starea Supremă de Eliberare Spirituală. Înainte să atingă starea de BUDDHA, prinţul Gautama a experimentat mai mult timp exact aceste 4 stări de conştiinţă fără formă, sub conducerea maeştrilor săi spirituali ALARA şi UDDAKA, dar a sfârşit prin a le abandona, căci a descoperit că în realitate ele nu conduc la (sau cu alte cuvinte nu sunt similare cu) Starea Supremă de Eliberare Spirituală.

(35)Potrivit învăţăturii buddhiste Mahayana (Marele Vehicul) există o cale inferioară, care conduce la cele 4 stări de existenţă-fără-formă şi la comuniunea (REZONANŢA) conştiinţei expansionate a yoghinului cu cele patru lumi (tărâmuri tainice) celeste (precum Sukhavati, de pildă, Paradisul de Vest al lui Dhyani Buddha Amitabha), şi o cărare net superioară care conduce la Starea Supremă de Eliberare Spirituală, stare în care SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră) este complet transcensă.

(36)Majoritatea marilor învăţători spirituali ai Indiei au fost de origine regală, precum GAUTAMA BUDDHA sau brahmanică, precum ASHVAGHOSA, NAGARJUNA, TILOPA şi mulţi alţi înţelepţi yoghini eminenţi. Buddhismul susţine că BUDDHA GAUTAMA însuşi nu a făcut altceva decât să transmită învăţături spirituale ce existau de la începutul timpurilor. Consecinţa care rezultă este aceea că, dacă dintotdeauna au existat oameni şi DEVA-şi (zei şi zeiţe) evoluaţi spiritual şi iluminaţi care au practicat cu consecvenţă învăţăturile spirituale cuprinse mai târziu în Scrierile fundamentale ale înţelepciunii yoghine, sub numele de DHARMA iar aceasta este o dovadă a virtuţii (autenticităţii şi vialbilităţii) acesteia.

(37)Aceştia sunt Cele 4 Forţe Cereşti care ocrotesc şi veghează asupra celor 4 direcţii ale Universului (MACROCOSMOSULUI) de forţele destructive ale răului, ei fiind cei patru mari gardieni ai DHARMA-ei (ceea ce este virtuos, drept şi divin) şi ai umanităţii: Dhartrarashra veghează asupra Direcţiei de la Est şi utilizează culoarea alb-strălucitor, Virudhaka veghează asupra Direcţiei de la Sud şi utilizează culoarea verde, Virupaksh veghează asupra Direcţiei de la Vest şi utilizează culoarea roşie, iar Vatshravana veghează asupra Direcţiei de la Nord şi utilizează culoarea galben.

(38)Cele 6 paradisuri (tărâmuri tainice) ale simţurilor formează, împreună cu Pământul, Regiunea (tărâmul) Simţurilor (Kamadhatu), cea mai joasă dintre cele 3 tărâmuri tainice (Triloka) în care yoghinii buddhişti divid Cosmosul (MACROCOSMOSUL).

(39)Este vorba despre zeii şi zeiţele care locuiesc în cele 17 Ceruri (Tărâmuri tainice) ale lui Brahma, care constituie regiunile formei (Rupadhatu), sau cea de-a doua dintre cele 3 Tărâmuri tainice (Triloka), în care existenţa şi forma sunt complet eliberate de simţuri.

(40)Este vorba despre zeii şi zeiţele care locuiesc în cele 4 Ceruri (tărâmuri tainice) ale lui Brahma, cele mai înalte din manifestare, în care existenţa nu este eliberată numai de simţuri, ci şi de formă. Aceste 4 Ceruri (tărâmuri tainice) constituie împreună cu Cerul (tărâmul tainic) al lui Akanishtha cea mai înaltă stare din SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră), Regiunea fără-de-formă, sau cea mai înaltă dintre cele 3 tărâmuri tainice (Arapadhatu). Deasupra se mai află numai starea supracosmică  care transcende în întrgime toate cerurile (tărâmurile tainice), infernurile şi lumile existenţei SAMSARA-ice (lumea fenomenală, efemeră), Nenăscutul sau Necreatul PARAMATMAN (Spiritul cel Etern şi Infinit al lui DUMNEZEU), prin fuziunea cu care este atinsă Starea de Eliberare Spirituală Supremă. Calea spre Suprema Eliberare Spirituală ce străbate cele 3 LUMI (fizică, astrală şi cauzală) se mai numeşte şi STUPA.

(41)Aceste 3 categorii corespund în YOGA buddhistă celor trei etape spre starea de Arhonte (sau de mare sfânt în sens buddhist), care precede starea de iluminare divină completă care este caracteristică stării de Buddha. „Intrarea in Curent” (Strotaapatti) implică printre altele acceptarea doctrinei lui Buddha ca prim pas al neofitului pe Calea spre Eliberarea Spirituală sau Nirvana. „Cel care nu va mai renaşte decât o singură dată” (Sakridagamin) a făcut deja al doilea pas. „Cel care nu mai trebuie să renască niciodată” (Anagamin) a făcut şi cel de-al treilea pas şi a atins starea de Arhonte, de unde va intra în mod natural în Nirvana (Eliberarea Spirituală). Uneori, el face legământul de a nu accepta intrarea în Nirvana până când toate fiinţele umane de pe Pământ nu vor fi parcurs aceeaşi cale ca şi el, şi atunci el devine un BODDHISATTVA (Fiinţă divină iluminată), reîncarnându-se în mod intenţionat în Nirmanakarpa. Ca BODDISATTVA el poate rămâne mai departe în SAMSARA (lumea fenomenală, efemeră) timp de nenumăraţi eoni, întărind astfel Zidul de Pază (al puterii spirituale a lui Dumnezeu), prin care este protejată Calea spre Eliberarea Spirituală finală a tuturor fiinţelor umane care aspiră la aceasta. Potrivit canonului Pali, cel care este Strotaapatti (cel care a intrat cu adevărat în Marele Curent Spiritual – de fapt CALEA SPIRITUALĂ) va mai renaşte cel puţin o dată, dar niciodată mai mult de 7 ori, în una sau alta din stările din Kamadhatu (Regiunea Simţurilor).

(42)Un BUDDHA care deja a atins Iluminarea divină personală (PRATYEKA-BUDDHA) nu îşi predă public doctrina, ci îşi reflectă în mod tainic strălucirea sa spirituală doar asupra celor care vin în contact direct cu el, în timp ce un BUDDHA omniscient, cum a fost GAUTAMA BUDDHA expune Doctrina deopotrivă zeilor cât şi oamenilor.

(43)Singură Calea Spirituală împreună cu DHARMA (ceea ce este virtuos, drept şi divin) a revelat umanităţii calea şi învăţătura supremă, prin care cei care s-au eliberat în întregime de necesitatea renaşterilor în această lume renunţă, totuş,i plini de dragoste şi abnegaţie pentru ceilalţi oameni la dreptul lor de a nu se mai încarna pe Pământ pentru ca Divina Înţelepciune şi experienţa lor spirituală să-i ajute pe cei care merită, fiind folosită în scopul sublim al ajutorării tuturor fiinţelor care aspiră să progreseze pentru ca şi acestea să atingă cât mai repede acelaşi stadiu de înaltă evoluţie spirituală.

(44)Prin alegerea Căii Divine a Bunăvoinţei Infinite, BODDHISATTVA-şii preotejează permanent spiritual şi impulsionează în mod benefic existenţa SAMSARA-ică prin influenţe binefăcătoare şi energii vibratorii divine subtile care influenţează şi impulsionează toate fiinţele vii care VIBREAZĂ LA UNISON (intră în REZONANŢĂ) cu ele, făcând astfel posibilă accelerarea progresului lor spiritual şi atingerea stării de Iluminare Divină. Fără aceste influenţe benefice, divine, permanente, umanitatea ar fi oarecum lipsită de o orientare spirituală clară şi puternică şi ar rămâne mult mai mult timp sclava egoismelor, a iluziilor senzoriale şi a obscurităţii mentale.

(45)Învăţătura buddhistă tradiţională afirmă că efectele (consecinţele) faptelor noastre bune îşi pot manifesta roadele chiar şi în timpul existenţelor în lumile infernale subtile, în care fiinţa umană ajunge în mod necesar după aşa-zisa moarte, datorită predominanţei acţiunilor sale rele, care îi modelează în rău caracterul, şi totodată face să-i scadă (SĂ DEVINĂ LATENTĂ) frecvenţa dominantă de vibraţie a aurei sale.

yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More