3000 euro/zi, filajul SRI – Document exploziv al DNA care demonstrează că SRI a cheltuit în secret sume faraonice pe interceptări
540.000 euro filajul unei persoane pe 6 luni. Cine a aprobat asemenea cheltuieli? Oficial, SRI a pus în operare 248.711 de mandate în perioada 2005-2014, ceea ce înseamnă la o medie de 6 luni/persoană, peste 134 miliarde euro. Cu acești bani aveam toate autostrăzile şi utilităţile naţionale realizate
Devine tot mai clar de ce România nu are autostrăzi, şcoli şi spitale. De ce pensiile şi salariile sunt atât de mici. Este şi pentru că o mare parte din avuţia naţională a fost cheltuită pentru filaje şi interceptări de către SRI şi marile parchete. Nimeni nu a avut curajul vreodată – nici măcar Curtea de Conturi – să verifice până la capăt cum se cheltuie banii publici pe interceptări. A existat în urmă cu circa 10 ani o tentativă la nivelul Curţii de Conturi (condusă pe atunci de Dan Drosu Şaguna) de cercetare a felului în care DNA cheltuia banii pe interceptări, care s-a finalizat cu desantul unor echipe de mascaţi la sediul Curţii, iar vestitul procuror DNA Emilian Eva a sigilat birourile preşedintelui Curţii şi ale angajaţilor şi a băgat frica în tot personalul instituţiei. De atunci nimeni nu a mai îndrăznit asemenea verificări.
Lumeajustitiei.ro vă prezintă în premieră un document exploziv: o adresă a DNA – Oradea, semnată de procurorul şef al acestui serviciu teritorial, Ciprian Man, la 18.04.2014, în care acesta explica Curţii de Apel Timişoara în dosarul 331/59/2013 cheltuielile uriaşe de anchetă menţionate în rechizitoriu: „La stabilirea cheltuielilor judiciare în sarcina inculpaţilor Puşcaş Mircea şi Piștuca Marcel am avut în vedere cheltuielile cu efectuarea supravegherilor operative şi a investigaţiilor, interceptarea comunicaţiilor telefonice şi copierea documentelor. Ponderea cea mai mare în cheltuielile judiciare o reprezintă cele efectuate cu supravegherile operative, care, potrivit Serviciului Român de Informaţii, sunt de până la 3000 euro/zi.” (vezi facsimil).
Sume faraonice cheltuite fără bază legală, fără ştiinţa populaţiei
Oficial, în perioada 2005-2014 (perioada de glorie a Binomului SRI-DNA) Serviciul Român de Informaţii a pus în aplicare 248.711 mandate pe siguranţa naţională şi la cererea marilor parchete (pe protocol).
În realitate, pe un singur mandat de 6 luni erau ascultate zeci de persoane. Recent Comisia parlamentară de control a SRI a estimat că au fost ascultate până la 30 de persoane pe un mandat, şi peste 6 milioane de români în total.
Vom face mai jos calculul matematic doar pentru o singură persoană, pentru a ne apropia cât de cât de sumele cheltuite în realitate.
Costul unei zi de filaj: 3000 euro/zi/persoană
Costul unei perioade de 6 luni de monitorizare a unei persoane: 3000 x 180 zile = 540.000 euro/persoană/mandat de 6 luni
Costul total al celor 248.711 mandate oficiale puse în operare de SRI în perioada 2005-2014: 540.000 x 248.711 = 134.303.940.000 euro costul filajelor SRI pe perioada 2005-2014
Ce se putea face în România cu peste 134 miliarde de euro?
– toate autostrăzile şi drumurile naţionale;
– toate spitalele şi şcolile;
– pensia minimă putea fi mărită la minimum 500 euro/lunar;
– salariul minim pe economie la stat putea fi mărit la minimum 500 euro/lunar;
şi tot nu am fi reuşit să acoperim uriaşa sumă…
În realitate avem convingerea că sumele tocate în România pe interceptări au fost mult mai mari. Pentru că cele 248.711 mandate (şi cele pe care nu le ştim din perioada 2015-2017) au privit în realitate circa 6 milioane de români. Poate de aceea bugetele SRI s-au dublat de la un an la altul, continuu. Poate de aceea rapoartele SRI din 2016 încoace nu au fost încă aprobate de Parlament. Poate de aceea SRI a devenit instituţia de control a Parlamentului.
Poate de aceea până în prezent SRI interceptează în continuare toată populaţia fără bază legală prin Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor – înfiinţat în secret printr-o hotărâre CSAT, care l-a nominalizat autoritate naţională de interceptări, deşi acest lucru putea fi posibil doar prin lege – care în fapt este o unitate militară secretă a SRI unde nimeni nu are acces.
Şi totuşi, calculele matematice de mai sus depăşesc cu mult bugetele anuale aprobate de Parlament pentru SRI, DNA şi alte parchete.
De unde au venit aceşti bani? S-au luat în secret de la bugetul de stat? Şi de aceea nu s-au mai construit autostrăzi, spitale, şcoli şi alte investiţii comunitare, deşi la fiecare început de exerciţiu financiar erau alocate sume pentru aceste investiţii, care nu se mai făceau? Foarte posibil! S-au obţinut fonduri speciale din afaceri secrete ale SRI (firme acoperite care câştigau toate licitaţiile la comandă)? Foarte posibil!
Cert este că sub epoca Traian Băsescu, SRI şi marile parchete au distrus România cheltuind sume uriaşe urmărind cam toată populaţia activă, distrugând clasa politică cu dosare penale, mediul de afaceri, presa liberă, magistratura sănătoasă. Nimeni nu a răspuns până în prezent.
Mulţi cetăţeni cu o cultură civică limitată au gândit mereu că ce dacă sunt ascultaţi, ei nu au nimic de ascuns. Fără să își dea seama că joaca de-a interceptările se făcea pe buzunarul lor. Pe această gândire s-a clădit marea afacere naţională a interceptărilor efectuate de Binom. În fapt zecile sau sutele de miliarde cheltuite pe aceste „jucării” au ţinut în loc dezvoltarea ţării.
Lumeajustitiei.ro cere o dezbatere naţională pe banii cheltuiţi de servicii şi parchete pentru monitorizarea populaţiei! Şi pe baza legală a acestor cheltuieli!
Cum să spargi, de exemplu, milioane de euro de la buget pentru filarea unui judecător al Curţii Constituţionale, pentru nişte struţi şi capre, pentru ca în final, omul distrus profesional şi mediatic să fie achitat? Pe baza căror legi şefii SRI şi ai parchetelor pot aproba asemenea cheltuieli care depăşesc din capul locului orice justificare raţională?
Ce ironie a sorţii: băieţii din Binom pretindeau că luptau cu corupţia şi ei, în fapt, cheltuiau infinit mai mult – şi ilegal – decât toate prejudiciile invocate în dosare. Ce afacere a fost asta?
Acesta nu este furt din banul public? Nu este abuz în serviciu?
VREM SĂ ŞTIM!!!
Citiţi mai jos inventarul cifrelor oficiale ale mandatelor de interceptare operate de SRI în perioada 2005-2014, realizat de jurnalistul Radu Tudor, pe baza rapoartelor SRI:
– 2005: 6.370 de mandate
– 2006: 8.693 de mandate
– 2007: 10.272 de mandate
– 2008: 15.170 de mandate
– 2009: 22.176 de mandate
– 2010: 30.624 de mandate
– 2011: 35.678 de mandate
– 2012: 36.085 de mandate
– 2013: 38.884 de mandate
Citiți și:
Sub pretextul că apără Siguranța națională, SRI a concurat fosta Securitate la spionarea ilegală a populației!
SRI – Serviciile Ne…Române de Interese sau am putea spune Serviciile Române de… Infracțiuni
yogaesoteric
28 iunie 2018