5) Nu trebuie niciodată să fim ataşaţi de acţiune
din lucrarea „Karma Yoga: yoga instantanee a vieţii cotidiene”
de Gregorian Bivolaru
Dacă nu trebuie să ne ataşăm de fructele acţiunii, în mod logic ne putem întreba dacă este oare necesar să ne ataşăm de acţiunea în sine, de îndată ce ne-am decis să o realizăm? Răspunsul Bhagavad-Gita-ei este clar şi fără nici un fel de ambiguitate. În această direcţie Krishna spune: „La fel cum cei care nu ştiu, acţionează cu ataşament faţă de acţiune, tot aşa cei care, înţelegând cu adevărat, ştiu, trebuie ACUM să acţioneze fără nici un fel de ataşament.”
Pe un vizitator foarte evlavios, dar ataşat de o activitate socială importantă, Sri Ramakrishna îl sfătuia să se roage: „În ceea ce priveşte puţina muncă care îmi mai rămâne de făcut… fă Doamne astfel şi ajută-mă să am forţa de a o îndeplini fără nici un fel de ataşament” (Învăţăturile lui Ramakrishna). Informat ulterior de unul dintre discipolii săi reveniţi din Occident despre starea de spirit care încă din acea perioadă predomina în Occident, Ramakrishna nu a ezitat să spună: „Ataşamentul excesiv faţă de activităţi sau acţiuni, pe care putem să-l observăm în Anglia şi in Statele Unite, este condamnabil deoarece în scurt timp acesta va conduce la decădere spirituală.”
Ma Ananda Moyi oferă detalii concrete în aceeaşi direcţie: „Dacă pentru un motiv anume cel mai mic resentiment va interveni, acţiunea nu va putea fi considerată ca fiind detaşată. Să presupunem, de exemplu, că după ce aţi realizat partea cea mai importantă a unei opere va trebui să o abandonaţi şi, în această situaţie, aproape de sfârşit, un altcineva, oarecare, o va prelua, o va duce la bun sfârşit şi lui i se va acorda meritul întregii opere.
Dacă aceasta vă supără câtuşi de puţin cum mai putem considera că ar fi fost vorba despre o acţiune cu adevărat dezinteresată? Fără nici o îndoială că dorinţa ca cineva să îţi fie recunoscător nu este deloc absentă în tine. Chiar în mijlocul acţiunii sau activităţii, în orice moment, în orice circumstanţe, trebuie să fiţi întotdeauna gata să vă supuneţi detaşaţi la orice ordin. Imaginaţi-vă că vă este foarte foame şi că, exact în momentul în care duceţi un aliment spre gură, cineva vă roagă să mergeţi undeva. Chiar în acel moment trebuie să puteţi să abandonaţi, cu bucurie, mâncarea pe care tocmai eraţi pe punctul de a o mânca şi să vă supuneţi detaşaţi apelului. O astfel de atitudine permanentă îl revelează pe acela care este ferm ancorat într-o stare de fericire care nu aparţine deloc acestei lumi.
Atunci când ne apropiem de starea constantă lăuntric în care nu mai există efort, a fi certat sau nu pentru o greşeală ce apare în timpul executării sarcinii noastre ne lasă complet indiferenţi. Atunci noi devenim doar un instrument ce se dăruie în mâinile lui Dumnezeu. Corpul acţionează atunci ca un instrument detaşat şi noi privim la rândul nostru detaşaţi acţiunea, ca nişte spectatori. Atunci putem observa, cu o extraordinară luciditate, marele număr de sarcini pe care le putem îndeplini prin intermediul acestui corp; constatăm energia uriaşă pe care acum o are, uşurinţa şi eficienţa surprinzătoare cu care el acţionează.
Acţiunea total lipsită de ego este plină de frumuseţe făcând să apară starea de beatitudine, deoarece ea nu este motivată de nici o dorinţă egoistă de autosatisfacţie. Atât timp cât obstacolul pe care îl reprezintă egoul nostru nu este depăşit, chiar dacă gândim că ar trebui să acţionăm detaşaţi, vom fi adesea mai mult sau mai puţin răniţi şi aceasta va provoca măcar o schimbare în expresia ochilor şi a chipului nostru, acest aspect semnificativ fiind vizibil şi perceptibil în întregul nostru mod de a fi” (Învăţăturile lui Ma Ananda Moyi).
La fel cum dorinţa fructelor acţiunii nu este decât una dintre formele de dorinţă egoistă, chiar dacă aceasta este una dintre cele mai dificile de îndepărtat, ataşamentul egoist faţă de acţiunea însăşi este, de asemenea, una dintre multiplele forme de ataşament, poate cea mai subtilă. În Bhagavad-Gita, Krishna consideră ataşament egoist faţă de activităţile acestei lumi în general, nu numai ataşamentul faţă de acţiune, dar şi faţă de „un lucru, o fiinţă, un loc sau chiar faţă de cămin” şi chiar faţă de „înţelegere”. El subliniază că doar omul care a renunţat la toate aceste egoiste ataşamente „nu mai este deloc pângărit de păcate”, „doar acela descoperă fulgerător fericirea nesfârşită care există în Sinele Suprem lăuntric.”
Sri Aurobindo arată că „orice ataşament egoist perturbă sau jenează activitatea spirituală” (Răspunsuri). Şi el insistă: „Dacă alegem drept cale doar o yoga a faptelor, atunci putem să rămânem în Samsara (lumea fenomenală), dar aceasta va fi ceva liber consimţit şi atunci vom considera Samsara ca fiind câmpul nostru de acţiune fără ca prin aceasta să simţim vreo obligaţie. În interiorul său, întotdeauna, yoghinul trebuie să fie liber de orice legătură şi ataşament egoist” (Yoga integrală practică).
Cât despre Swami Vivekananda, el revelează că, în marea majoritate a cazurilor, chiar şi dacă nu suntem conştienţi, ataşamentul egoist „nu apare decât dacă aşteptăm o recompensă” (Yoga practică). Această situaţie este deci comună atât în cazul dorinţei egoiste, cât şi a fricii de fructele acţiunii.
yogaesoteric.net
Also available in:
English