6) Nu trebuie niciodată să te consideri autorul acţiunii realizate
din lucrarea „Karma Yoga: yoga instantanee a vieţii cotidiene”
de Gregorian Bivolaru
Karma yoga merge însă şi mai departe. Etapa următoare constă în a nu te considera tu însuţi, în mod egoist, drept autorul acţiunii detaşate pe care o realizezi. Dar vom constata că nu totdeauna există unanimitate atunci când trebuie să aflăm cine este, în realitate, autorul.
În Bhagavad-Gita, Krishna explică: „Atunci când acţiunile sunt făcute de guna-uri (cele trei tendinţe sau «moduri» specifice ale Naturii), omul, al cărui Eu este rătăcit de egoism, gândeşte: «Eu sunt acela care acţionează».” La sfârşitul textului, Krishna intră chiar în detaliu: „Cele cinci cauze ale acţiunii… sunt: corpul, autorul, cele cinci instrumente, numeroasele tipuri de efort şi, în sfârşit, Destinul (karma). Aceste cinci elemente formează, între ele, toate cauzele eficiente care determină forma şi rezultatul oricărei acţiuni pe care oricine în lumea aceasta o întreprinde cu mentalul său, cu vorbirea sa şi cu corpul său.”
Swami Ramadas este categoric: „A gândi cumva, în mod egoist, că noi suntem autorii acţiunii este în totalitate fals” şi această afirmaţie el o repetă cu insistenţă (Scrisori). În Mahabharata, alţi înţelepţi care reiau această temă nu sunt mai puţin categorici decât Krishna asupra adevăratelor cauze ale acţiunii. Astfel, Prahlada îi spune clar şi simplu lui Indra: „Cel care se consideră în mod egoist drept autorul acţiunilor, bune sau rele este înzestrat cu o inteligenţă viciată. După părerea mea, o astfel de persoană este ignorantă şi nu cunoaşte deloc adevărul” (Shanti).
La fel, Krishna, care leagă această atitudine de practica invocatorie a Divinului prin rostirea mentală a unei rugăciuni faimoase, sacre din Rig-Veda, explică: „Cel care recită Gayatri-Mantra nu se consideră niciodată în mod egoist ca fiind autorul acţiunii, nici ca fiind cel care se bucură, nici ca fiind cel care suportă consecinţele acţiunii.”
În schimb, pentru Bali, după cum el îi spune lui Indra, veritabilul autor atotputernic care face cu putinţă acţiunea nu este altul decât Divinul Suprem: „Că tu te consideri în mod egoist autor al acţiunii, O! Shakra, această atitudine se află la originea oricărei dureri… Eu nu sunt autorul acţiunii, tu nu eşti autorul acţiunii. Cel de sus, Divinul este Autorul acţiunii care doar el în realitate este Omnipotent.”
Aceeaşi idee o reia Swami Ramadas: „De fapt Dumnezeu este totdeauna unicul autor al acţiunii” (Scrisori). El precizează: „El (Dumnezeu) este cel care ne împinge către acţiune, tot El este cel care spune: „Este un mare secret al practicii spirituale (Sadhana) să ştii cum să faci toate lucrurile prin Puterea Dumnezeiască Infinită care este în spatele nostru sau deasupra noastră, în loc de a face totul doar printr-un efort mental egotic” (Ghidul yoga).
De altfel, el pune des în gardă pe discipolii săi împotriva tentaţiei de a se considera, în cazul unei acţiuni, altceva decât un simplu instrument: „Transformaţi-vă în instrumentul detaşat al acţiunii care se realizează prin intermediul vostru” (Răspunsuri). „Trebuie să acţionezi întotdeauna ca un instrument complet detaşat în activitatea pe care o realizezi.” În viziunea lui Aurobindo, trebuie chiar să te fereşti de „orgoliul de a fi un instrument”.
Swami Vivekananda are chiar o formulare surprinzătoare: când oferiţi cuiva de la Dumnezeu ceva „nu sunteţi în realitate decât comisionarul care transportă bani sau orice alt dar” (Yoga practică).
Revelăm, de asemenea, şi ceea ce spunea Swami Brahmananda discipolilor săi: „Înainte de a vă începe activitatea amintiţi-vă cu fervoare de Dumnezeu şi oferiţi lui toate gândurile voastre. Faceţi acelaşi lucru din când în când în timpul activităţii şi, de asemenea, după ce aţi terminat-o” (Disciplinele monastice). Ofranda făcută faţă de ghidul spiritual Guru poate chiar să înlocuiască foarte bine ofranda făcută faţă de Dumnezeu. După cum spunea Swami Brahmananda: „Gândiţi-vă că toată activitatea pe care o aveţi de făcut este aceea a lui Dumnezeu. Dacă puteţi să lucraţi, înţelegând şi având mereu în minte această idee, munca voastră detaşată nu vă va mai lega.”
Vom încheia aceste consideraţii printr-un gând al lui Mahatma Gandhi: „Forma de adoraţie cea mai elevată constă în a realiza opera lui Dumnezeu, supunându-te legii morale şi servind cu detaşare şi cu abnegaţie umanitatea în mod dezinteresat” (Etica religiei). La acest principiu, în conformitate cu care nu trebuie niciodată să ne considerăm în mod egoist ca fiind autorii acţiunii, putem să adăugăm un altul în conformitate cu care noi atunci acţionăm neacţionând totuşi, cu alte cuvinte, în această situaţie, scânteia eternă din noi (ceea ce, în India, este cunoscut sub numele de Sine Suprem, Purusha sau Atman) observă ca martor detaşat şi, fără să ia parte la aceasta, îndeplineşte detaşat acţiunea prin intermediul elementelor active din noi.
La această atitudine cu adevărat divină se referă Krishna într-un aforism celebru din Bhagavad-Gita: „Cel care în acţiune detaşată poate vedea inacţiunea şi care, în acelaşi timp, o poate vedea continuând chiar şi în cazul încetării faptelor, acela este, printre ceilalţi oameni, omul judecăţii drepte şi al discernământului; el este cu adevărat în yoga şi el este muncitorul universal înzestrat cu numeroase capacităţi paranormale (siddhi-uri).”
O punere în gardă aici este necesară. Se întâmplă destul de des să ne credem sau să ne imaginăm că suntem „inspiraţi” pentru a întreprinde ceva sau chiar de a fi „ghidaţi” într-o anumită acţiune ajungând astfel la concluzia, adevărată sau nu, că noi nu suntem deloc „autorul acţiunii” respective în sensul dat de karma yoga.
Aceasta este o capcană foarte periculoasă pe care o întâlnim adesea pe calea realizării noastre spirituale. Pentru a nu cădea în ea este necesar să ne interogăm cât mai lucid şi detaşat cu putinţă, pentru a vedea dacă nu cumva această impresie, adesea fantasmagorică, pe care o botezăm foarte uşor intuiţie, nu maschează în realitate cu totul alt scop, o dorinţă egoistă personală, banală, care poate fi, de altfel, în aparenţă perfect respectabilă. Un criteriu incomplet dar util constă în a căuta să remarcăm dacă subzistă, pentru activitatea sper care noi ne simţim antrenaţi, acel „ataşament” egoist personal despre care am vorbit mai înainte.
yogesoteric.net
Also available in:
English