Un cunoscut om politic: În România producătorii străini de vaccinuri prin agenţii lor au împrăştiat rujeola artificial şi în mod intenţionat…
…în favoarea marilor companii farmaceutice
O analiză a unui cunoscut om politic afirmă că Institutul Cantacuzino a fost falimentat intenționat, iar infestarea cu rujeolă s-a făcut artificial de către agenţi plătiți.
„Știți ce este tiomerosal? Păi este mercur sub formă de sare! Adică băgăm cu bună știință mercur în copiii noștri, pe de altă parte îi înfundăm ani grei în pușcărie pe ăia de-l comercializează pe piața neagră, pentru că umblă cu o… otravă… Trăiască tâmpirea poporului spre beneficiul șmecherilor transnaționali!”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul deputat Ninel Peia, una dintre cele mai vocale prezențe politice.
Într-un editorial publicat pe site-ul Știri pe surse, Ninel Peia titrează radical: „Legea vaccinării obligatorii ne aruncă iar în iadul dictaturii”. Statul român lucrează împotriva propriilor cetăţeni, afirmă Peia, dând ca exemplu recenta hotărâre a ministrului sănătății, Florin Bodog, de a acuza penal părinţii care nu sunt de acord cu vaccinarea propriilor copii, în sensul interpretării acestui refuz ca „rele tratamente împotriva minorilor”, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Folosind un limbaj virulent, Peia îl acuză pe ministru de dictatură, dar și că lucrează în favoarea unor interese private. Trecând însă la partea de analiză pe un caz concret, cel al epidemiei de rujeolă, Peia vorbește de situația din România, unică în Europa: în 2017 s-au descoperit peste 4.000 de cazuri de rujeolă, 22 pacienți decedând. „În ce stat european se mai înregistrează o epidemie de proporţiile astea? Niciunde!”, scrie Peia.
„Informaţiile mele spun că infestarea s-a făcut artificial şi intenţionat de către agenţi cu dublă comandă, agenţi dubli, cum li se mai spune. La Arad şi Nădlac se îmbolnăvesc copiii, dar peste graniţă la Nagylak, Mako sau Szeged niciunul? Şi ungurii au grad de vaccinare mai mic cu 10% decât românii. Valul de rujeolă a generat ceea ce se şi intenţiona: un val de emoţie uriaş care ar împinge opinia publică la acceptarea rapidă şi fără mari dezbateri a Legii vaccinării”, a afirmat fostul deputat.
„Cui i-ar mai fi benefică?”, întreabă Peia, care și răspunde imediat – „producătorilor acelor vaccinuri, care după sufocarea bastionului românesc de la Cantacuzino, sunt numai mari companii farmaceutice”. Peia consideră că „șmecherii transnaţionali şi uneltele lor locale, unele bine înfipte în Ministerul Sănătăţii” sunt, de fapt „agenţii care au împrăștiat rujeola”.
Vaccinul interzis în Europa va ajunge în România
Trecând la analiza vaccinului, Peia citează surse din sănătate care declară că „vaccinul în sine nu este dăunător, ci conservanţii care i se adaugă”. Dar, arată Peia, conservanţii reprezintă 49%.
„Printre substanţele din conservanţi regăsim formaldehidă, fosfat de aluminiu, sulfat de magneziu, acid citric, acid acetic, glicerină, aluminiu şi tiomerosal. Ştiţi ce este tiomerosalul? Păi este mercur sub formă de sare!”, dezvăluie Ninel Peia.
Peia consideră că în țara noastră nimeni nu se mai ocupă de sănătatea copiilor, iar în cazul modificării legii după viziunea ministrului Bodog, părinții nu vor mai avea niciun cuvânt de spus. „Ca într-un regim al terorii, următorul pas ar fi să ne ia pruncii chiar de la naştere, să-i crească statul cum vrea el”, scrie Peia.
În finalul analizei, Ninel Peia face câteva dezvăluiri și despre ministrul Bodog și despre activitatea acestuia.
„Ştiaţi că Ministrul Bodog a fost beneficiar de fonduri norvegiene prin 2002? Da, alea care se dau numai cu aprobarea lui Soros. Sau că în guvernarea PDL-Boc-Băsescu era mare director în Ministerul Sănătăţii şi lucra la legea vaccinării obligatorii? Şi multe altele!!! Oare câte conserve are Soros în România???!!!”, încheie Ninel Peia editorialul.
Citiți și:
11 ingrediente toxice care provoacă boli și care se găsesc în vaccinuri
Senatorul Daniel Fenechiu se opune proiectului de lege a vaccinării obligatorii
yogaesoteric
22 mai 2017