Capitolul III – Rapoarte asupra activităţii M.I.S.A.
Numarul participantilor la cursurile si activitatilor organizate sub egida M.I.S.A a crescut de la an la an (practic, numarul persoanelor interesate de aceste practici neconventionale se dubla în fiecare an, în prezent existînd numai în Romania cel putin 45.000 de practicanti yoga si multi altii care practica alte discipline spirituale.
Pentru a stavili interesul publicului fata de aceasta miscare spirituala, au fost declansate ample campanii de presa. Practicile yoga si a mentorii care urmareau sa faca accesibile publicului larg aceste metode, au fost denigrati, aducandu-se o grava atingere imaginii lor publice.
În acest context, dorim sa subliniem ca ASOCIATIA PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN ROMÂNIA – COMITETUL HELSINKI (APADOR-CH) a fost sesizata periodic incepand cu anul 1996 si a întocmit, în urma propriilor cercetari, rapoarte privitoare la Asociatia M.I.S.A. în care îsi manifesta îngrijorarea fata de persecutiile repetate la care este supusa aceasta si membrii sai.
În rapoartele amintite s-a retinut faptul ca “nimic din activitatea membrilor M.I.S.A. nu intra în conflict cu legea si nu motiveaza campania împotriva lor.”
Extrase din raportul APADOR-CH:
“a) Campania prin presa si represiunea membrilor MISA
Campania de presa impotriva MISA si a instructorului de Yoga, Gregorian Bivolaru fusese lansata in 1990 si a ajuns la apogeu in 1995. In 1996 au aparut, in continuare, articole cu caracter calomnios in Romania libera, Jurnalul national, Ziua, Academia Catavencu etc. MISA a depus plangeri in justitie impotriva unor ziaristi, acuzandu-i de calomnie. Faptul ca, in cateva cazuri, ziaristii au fost pedepsiti (Corneliu Reu, de la Tinerama si Cristian Negureanu, de la Romania libera, au primit amenzi penale in 1995) a dat impresia ca ostilitatea care s-a creat in jurul grupului, in aceste conditii, este tinuta de institutiile statului sub control. Acesta este si motivul pentru care APADOR-CH nu a facut demersuri, privind situatia MISA, anterior.
Pentru prima data, in 1996, autoritatile statului au intervenit la randul lor impotriva MISA. Pe 17 iunie 1996, in jurul orei 23.00, un grup de cateva zeci de ofiteri de politie, a navalit in sala de sport a Institutului Politehnic din Bucuresti, in care circa 150 de persoane participau la o sedinta de Yoga a MISA. Au cerut documentele de identitate si au inceput sa interogheze pe participanti pe un ton amenintator. Circa 20 de persoane care nu aveau buletinele de identitate cu ei au fost duse la politie. La un moment dat, un ofiter de politie a incercat sa ia cu forta camera video a unui cursant yoga care filma evenimentele din interiorul salii.
Doua alte studente, Camelia Rosu si Carmen Efta au vrut sa se interpuna intre politist si colegul lor. In acest moment doi politisti au inceput sa le loveasca, producandu-le rani, atestate ulterior prin certificate medicale. Camelia Rosu si Carmen Efta au depus plangere la Parchetul general dar pana la sfarsitul anului 1996 nu se daduse curs acestei reclamatii.
b) Pozitia APADOR-CH
In luna august 1996, APADOR-CH a facut o investigatie la Costinesti, in tabara de la „Golful Parizianului”, unde se aduna in timpul verii membrii MISA. Timp de doua zile, reprezentantii APADOR-CH au urmarit daca alegatiile care se fac despre aceasta asociatie, privind tulburarea ordinii publice si actiuni impotriva bunelor moravuri se confirma ori nu. Adunarile membrilor MISA s-au desfasurat in conditii civilizate. Nimic din activitatea membrilor MISA nu intra in conflict cu legea si nu motiveaza campania impotriva lor.
In interviurile luate cu liderii Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut acestia au contestat, cu date, informatiile care sunt vehiculate prin presa impotriva membrilor MISA. De asemenea, au confirmat declaratiile pe care cele doua studente molestate de politie le-au inaintat APADOR-CH.
APADOR-CH a inceput in 1996 investigatii asupra motivelor care au facut numeroase ziare sa publice articole impotriva MISA, dar pentru definirea unei pozitii asupra fenomenului, necesara pentru stoparea acestei campanii care atenteaza la libertatea de constiinta, activitatea asociatiei va continua si in 1997.”
În raportul din 1997, APADOR-CH continua:
“Organizatia Miscarea pentru Integrarea Spirituala in Absolut a fost, de la aparitia ei in 1990, tinta a numeroase calomnii si defaimari prin presa. In 1996, acestor atacuri li s-au adaugat interventii ale autoritatilor publice, soldate cu refuzul inchirierii de sali sau chiar cu agresarea unor membri. APADOR-CH a luat pozitie impotriva incalcarii libertatii de constiinta a membrilor MISA si le-a facut cunoscute opiniei publice si autoritatilor.
In 1997 au continuat campaniile de presa impotriva MISA, in prima parte a anului publicandu-se zeci de materiale cu caracter defaimator, in majoritatea cotidienelor. La acestea s-au adaugat emisiuni in presa audiovizuala.
Reprezentantul APADOR-CH a participat la cursurile de Yoga din sala Clubului Steaua, in luna martie, confirmand astfel netemeinicia articolelor care se refereau la continutul acestor cursuri. In timpul acestor investigatii, reprezentantul APADOR-CH a intalnit situatii in care, datorita presiunilor exercitate atat de unii jurnalisti, cat si de autoritati, conducerile unor institutii au revenit asupra acceptului dat, de folosire a salilor – pe baza de intelegere sau de contract – necesare cursantilor MISA.
Astfel, la 9 martie 1997 ora 20:00, cand grupa de cursanti a sosit la Intreprinderea de masini electrice-Bucuresti pentru sedinta de yoga, portarul a anuntat ca aceasta nu mai poate fi tinuta intrucat primise ordin in acest sens.
MISA a mai reclamat si actiuni de intimidare a membrilor lor – cum ar fi descinderea in forta a politistilor de la sectia 18, la un sediu MISA, la data de 10 martie 1997, ora 7:00, impreuna cu o grupa antitero, cand s-au folosit catuse pentru imobilizarea persoanelor aflate in sediu. In 1997, liderul informal al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost chemat periodic la politie pentru a da declaratii privind activitatea sa.”
Mai mult, în Raportul APADOR-CH din martie 1998 (Romania – A summary of human rights concerns) – raport redactat pentru Consiliul Europei (si înregistrat la acesta cu nr. AI Index: EUR/39/06/98 ) se face un istoric amanuntit al discriminarilor la adresa asociatiilor noastre, cu cazuri concrete de abuzuri si violente savârsite de catre organele de politie împotriva membrilor înscrisi la aceste cursuri.
În acest sens, organizatii pentru protectia drepturilor omului precum Amnesty International – în raportul din luna martie 1998, sau APADOR-CH, au ajuns la aceleasi concluzii si anume ca în cazul asociatiei noastre au fost încalcate în mod grav si repetat drepturile omului.
În aceasta privinta, raportul APADOR-CH pe anul 1996 ofera urmatoarele date elocvente cu privire la “Miscarea Pentru Integrare Spirituala în Absolut” (M.I.S.A.):
“In cursul anului 1996 au continuat actiunile impotriva unei organizatii ai caror membri practica Yoga, „Miscarea de integrare spirituala in absolut” si asupra unuia dintre liderii sai, Gregorian Bivolaru. Aceasta campanie a pus intr-o situatie delicata ansamblul miscarilor si doctrinelor cu filiatie asiatica.”