Toată lumea vrea să se urce în Expresul BRICS

Un comentariu de Pepe Escobar, publicat în revista The Cradle pe 27 octombrie 2022. Escobar este editorialist la The Cradle, redactor-șef la Asia Times și analist geopolitic independent axat pe Eurasia. De la jumătatea anilor 1980, a trăit și a lucrat în calitate de corespondent străin la Londra, Paris, Milano, Los Angeles, Singapore și Bangkok. Este autorul a nenumărate cărți; cea mai recentă fiind Raging Twenties.

Eurasia este pe cale să devină mult mai mare pe măsură ce țările se aliniază pentru a se alătura BRICS și SCO conduse de China și Rusia, în detrimentul Occidentului.

Să începem cu ceea ce este, de fapt, o poveste despre comerțul din Sudul Global între doi membri ai Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS). În centrul acesteia se află deja cunoscuta dronă Shahed-136 – sau Geranium-2, în denumirea sa rusă: AK-47 a războiului aerian postmodern.

Statele Unite, într-o altă isterie caracteristică, plină de ironie, au acuzat Teheranul că a înarmat forțele armate ruse. Atât pentru Teheran, cât și pentru Moscova, drona superstar, cu un bun raport calitate-preț și teribil de eficientă, lăsată în libertate pe câmpul de luptă ucrainean, a devenit un secret de stat: desfășurarea sa a provocat o avalanșă de dezmințiri de ambele părți. Dacă acestea sunt drone fabricate în Iran sau dacă designul a fost cumpărat, iar fabricarea are loc în Rusia (varianta realistă), este irelevant.

Dosarul arată că SUA înarmează Ucraina la maxim împotriva Rusiei. Imperiul este de facto un combatant de război prin intermediul unei serii de „consultanți”, consilieri, instructori, mercenari, arme grele, muniții, informații prin satelit și război electronic. Și totuși, funcționarii imperiali jură că nu fac parte din război. Ei mint, din nou, încă o dată.

Bine ați venit la încă un exemplu ilustrativ al „ordinii internaționale bazate pe reguli” aflate la lucru. Hegemonul decide întotdeauna ce reguli se aplică și când. Oricine i se opune este un dușman al „libertății”, al „democrației” sau al oricărei platitudini a zilei și ar fi necesar să fie – ce altceva – pedepsit prin sancțiuni arbitrare.

În cazul Iranului, sancționat până la uitare, de zeci de ani, rezultatul a fost, în mod previzibil, o nouă rundă de sancțiuni. Irelevant. Ceea ce contează este că, potrivit Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC), nu mai puțin de 22 de națiuni – și continuă să se adune – se alătură cozii pentru că și ele vor să intre în grațiile lui Shahed.

Chiar și Liderul Revoluției Islamice, Ayatollahul Ali Khamenei, s-a alăturat cu bucurie luptei, comentând despre faptul că Shahed-136 nu este un photoshop.

Cursa spre BRICS+

Ceea ce noul pachet de sancțiuni împotriva Iranului a „realizat” cu adevărat este să dea o lovitură suplimentară la semnarea tot mai problematică a acordului nuclear reînviat la Viena. Mai mult petrol iranian pe piață ar ușura de fapt situația dificilă a Washingtonului după recentul afront epic din partea OPEC+.

Rămâne totuși un imperativ categoric. Iranofobia – la fel ca rusofobia – prevalează întotdeauna pentru straussienii / neoconservatorii susținători ai războiului (care conduc politica externă a SUA) și pentru vasalii lor europeni.

Așadar, iată că avem parte de o nouă escaladare ostilă atât în relațiile Iran-SUA, cât și în cele dintre Iran și UE, deoarece junta nealeasă de la Bruxelles a sancționat, de asemenea, producătorul Shahed Aviation Industries și trei generali iranieni.

Acum, comparați aceasta cu soarta dronei turcești Bayraktar TB2 – care, spre deosebire de „florile din cer” (dronele Geranium ale Rusiei), a avut performanțe mizerabile pe câmpul de luptă.

Kievul a încercat să-i convingă pe turci să folosească o fabrică de armament Motor Sich din Ucraina sau să vină cu o nouă companie în Transcarpatia / Lviv pentru a construi Bayraktars. Președintele Motor Sich, oligarhul Viaceslav Boguslayev, în vârstă de 84 de ani, a fost acuzat de trădare din cauza legăturilor sale cu Rusia.

În cele din urmă, afacerea a eșuat din cauza entuziasmului excepțional al Ankarei de a lucra pentru a stabili un nou hub de gaze în Turcia – o sugestie personală a președintelui rus Vladimir Putin către omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

Iar acest fapt ne duce la interconectarea tot mai avansată dintre BRICS și OCS cu 9 membri – de care exemplul de comerț militar Rusia-Iran este inextricabil legat.

OCS, condusă de China și Rusia, este o instituție pan-eurasiatică axată inițial pe combaterea terorismului, dar care în prezent devine din ce în ce mai mult orientată spre cooperarea geoeconomică – și geopolitică. BRICS, condus de triada Rusia, India și China, se suprapune cu agenda SCO din punct de vedere geoeconomic și geopolitic, extinzând-o în Africa, America Latină și dincolo de acestea: este conceptul BRICS+, analizat în detaliu într-un raport recent al Clubului Valdai și îmbrățișat pe deplin de parteneriatul strategic Rusia-China.

Raportul cântărește argumentele pro și contra a trei scenarii care implică posibili și viitori candidați BRICS+:

• În primul rând, națiunile care au fost invitate de Beijing să facă parte din summitul BRICS din 2017 (Egipt, Kenya, Mexic, Thailanda, Tadjikistan).
• În al doilea rând, națiunile care au făcut parte din reuniunea miniștrilor de Externe BRICS din luna mai 2022 (Argentina, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Nigeria, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Senegal, Thailanda).
• În al treilea rând, economiile cheie ale G20 (Argentina, Indonezia, Mexic, Arabia Saudită, Turcia).

Și mai este Iranul, care și-a arătat deja interesul de a se alătura BRICS.

Președintele sud-african Cyril Ramaphosa a confirmat recent că „mai multe țări” abia așteaptă să se alăture BRICS. Printre acestea, un jucător crucial din Asia de Vest: Arabia Saudită.

Ceea ce face ca această evoluție să fie și mai uimitoare este faptul că, în urmă cu doar trei ani, sub administrația fostului președinte american Donald Trump, prințul moștenitor Muhammad bin Salman (MbS) – conducătorul de fapt al regatului – era hotărât să se alăture unui fel de NATO arab ca aliat imperial privilegiat.

Surse diplomatice confirmă faptul că, a doua zi după retragerea SUA din Afganistan, trimișii lui MbS au început să negocieze serios atât cu Moscova, cât și cu Beijingul.

Presupunând că BRICS aprobă candidatura Riadului în 2023 prin consensul necesar, abia ne putem imagina consecințele sale cutremurătoare pentru petrodolar. În același timp, este important să nu subestimăm capacitatea controlorilor de politică externă ai SUA de a face ravagii.

Singurul motiv pentru care Washingtonul tolerează regimul de la Riyadh este petrodolarul. Nu li se poate permite saudiților să urmărească o politică externă independentă, cu adevărat suverană. Dacă aceasta se va petrece, realinierea geopolitică nu va privi doar Arabia Saudită, ci întregul Golf Persic.

Totuși, mișcarea este din ce în ce mai probabilă după ce OPEC+ a ales de facto calea BRICS/SCO condusă de Rusia-China – în ceea ce poate fi interpretat ca un preambul „soft” pentru sfârșitul petrodolarului.

Triada Riyadh-Teheran-Ankara

Iranul și-a făcut cunoscut interesul de a adera la BRICS chiar înaintea Arabiei Saudite. Potrivit unor surse diplomatice din Golful Persic, acestea sunt deja angajate pe un canal oarecum secret, prin intermediul Irakului, urmărind să se pună la punct. Turcia îi va urma în curând – cu siguranță în BRICS și, eventual, în OCS, unde Ankara are în prezent statutul de observator extrem de interesat.

Acum, imaginați-vă această triadă – Riad, Teheran, Ankara – în strânsă legătură cu Rusia, India, China (nucleul actual al BRICS) și, în cele din urmă, în cadrul SCO, unde Iranul este deocamdată singura națiune din Asia de Vest inclusă ca membru cu drepturi depline.

Lovitura strategică pentru Imperiu va fi ieșită din comun. Discuțiile care au condus la BRICS+ se concentrează pe calea dificilă către o monedă globală susținută de mărfuri, capabilă să ocolească primatul dolarului american.

Mai multe etape interconectate indică o simbioză tot mai mare între BRICS+ și SCO. Statele membre ale acesteia din urmă au convenit deja asupra unei foi de parcurs pentru creșterea treptată a schimburilor comerciale în monede naționale în cadrul decontărilor reciproce.

State Bank of India – principalul creditor al națiunii – deschide conturi speciale în rupii pentru comerțul legat de Rusia.

Gazele naturale rusești către Turcia vor fi plătite 25% în ruble și lire turcești, completate cu o reducere de 25% pe care Erdogan i-a cerut-o personal lui Putin.

Banca rusă VTB a lansat transferuri de bani către China în yuani, ocolind SWIFT, în timp ce Sberbank a început să împrumute bani în yuani. Gigantul energetic rus Gazprom a convenit cu China ca plățile pentru aprovizionarea cu gaz să treacă în ruble și yuani, împărțite în mod egal.

Iranul și Rusia își unifică sistemele bancare pentru comerțul în ruble/rial.

Banca centrală a Egiptului se pregătește să stabilească un indice pentru liră – prin intermediul unui grup de monede plus aurul – pentru a îndepărta moneda națională de dolarul american.

Și mai există și saga TurkStream.

Acest cadou – hubul de gaz

Ankara urmărește de ani de zile să se poziționeze ca un hub de gaze privilegiat între Est și Vest. După sabotarea Nord Streams, Putin i-a oferit pe tavă Turciei posibilitatea de a crește livrările de gaze rusești către UE prin intermediul unui astfel de hub. Ministerul turc al Energiei a declarat că Ankara și Moscova au ajuns deja la un acord de principiu.

În practică, Turcia va controla fluxul de gaze către Europa nu numai din Rusia, ci și din Azerbaidjan și o mare parte din Asia de Vest, poate chiar și din Iran, precum și din Libia, în nord-estul Africii. Terminalele de GNL din Egipt, Grecia și Turcia însăși ar putea completa rețeaua.

Gazul rusesc circulă prin intermediul conductelor TurkStream și Blue Stream. Capacitatea totală a conductelor rusești este de 39 de miliarde de metri cubi pe an.

TurkStream a fost proiectat inițial ca o conductă cu patru fire, cu o capacitate nominală de 63 de milioane de metri cubi pe an. În prezent, au fost construite doar două tronsoane – cu o capacitate totală de 31,5 miliarde de metri cubi.

Așadar, o extindere în teorie este mai mult decât fezabilă – cu toate echipamentele fabricate în Rusia. Problema, încă o dată, este instalarea conductelor. Navele necesare aparțin grupului elvețian Allseas – iar Elveția face parte din nebunia sancțiunilor. În Marea Baltică, navele rusești au fost folosite pentru a termina construcția Nord Stream 2. Dar pentru o extindere a TurkStream, acestea ar fi necesar să opereze mult mai adânc în ocean.

TurkStream nu ar putea înlocui complet Nord Stream; acesta transportă volume mult mai mici. Avantajul pentru Rusia este că nu a fost anulată de pe piața UE. În mod evident, Gazprom ar aborda investiția substanțială pentru o extindere doar dacă ar exista garanții solide privind securitatea acesteia. Și există și dezavantajul suplimentar că prelungirea ar transporta, de asemenea, gaze de la concurenții Rusiei.

Indiferent ce se va petrece, rămâne faptul că o combinație SUA-Marea Britanie exercită în continuare o mare influență în Turcia – iar BP, Exxon Mobil și Shell, de exemplu, sunt actori în aproape toate proiectele de extracție a petrolului din Asia de Vest. Așadar, acestea ar interveni cu siguranță asupra modului în care funcționează hub-ul de gaze din Turcia, precum și asupra stabilirii prețului la gaze. Moscova este necesar să cântărească toate aceste variabile înainte de a se angaja într-un astfel de proiect.

NATO, desigur, va fi furioasă. Dar nu subestimați niciodată specialistul în pariuri, Sultanul Erdogan. Povestea lui de dragoste atât cu BRICS, cât și cu SCO este abia la început.

Citiţi şi:
Țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) cu noii membri vor reprezenta două treimi din economia mondială, 52% din recolta anuală de grâu și 56% din cea de orez
Ascensiunea Brics: Gigantul economic va domina Occidentul

 

yogaesoteric
3 martie 2023