Dragostea nativilor din Rac
Viaţa este ternă pentru dumneavoastră fără dragoste. Sunteţi afectuos şi loial, mergând până la sacrificiu de sine, acolo unde este vorba de dragoste. Dar dragostea este deseori pentru dumneavoastră o fantezie de moment pe care nici măcar nu încercaţi s-o explicaţi. Există totuşi momente în care sunteţi foarte susceptibil la apropierea cuiva. Depinde de starea de spirit – în astfel de momente păreţi neliniştit, schimbător, nestatornic. Dar odată ce v-aţi îndrăgostit, sensibilitatea, imaginaţia şi afecţiunea se manifestă pe de-a întregul. În funcţie de cel cu care intraţi în contact, puteţi simţi nevoia să vă retrageţi în interior şi apoi să căpătaţi încredere, evitând astfel o atitudine dominatoare sau critică, care este determinată numai de un sentiment de nesiguranţă. Sunteţi adaptabil şi o personalitate puternică are o mare influenţă asupra dumneavoastră. Înclinaţi să fiţi mult prea impresionabil.
Omul pe care îl iubiţi este totul pentru dumneavoastră şi s-ar putea să găsiţi foarte rar pe cineva care să se potrivească idealului pe care vi l-aţi făcut. Pretenţiile dumneavoastră sunt mari, câteodată chiar prea mari şi puteţi fi dezamăgit când vedeţi că persoana aleasă nu este la nivelul lor. Deşi nu vă puteţi îngădui să greşiţi, încercaţi totuşi să fiţi mai puţin critic. Sunteţi foarte grijuliu în alegere dar, odată ce v-aţi hotărât, afecţiunea dumneavoastră va fi constantă. Poate că este greu să vă placă cineva dar, odată ce a apărut omul potrivit, el poate fi sigur de statornicia dumneavoastră.
Aveţi o natură posesivă şi puteţi deveni dominator şi gelos. Câteodată dragostea dumneavoastră suferă din această cauză; sunteţi foarte sensibil şi vă necăjiţi adesea că nu vi se dă destulă atenţie. Dacă în relaţia cu partenerul nu există armonie perfectă, deveniţi foarte încăpăţânat şi inflexibil. Totuşi sunteţi influenţat mult de cei pe care îi iubiţi şi doriţi să le faceţi pe plac.