Tipul inferior de Rac
Găsiţi că viaţa este grea şi nu vă place să vă consumaţi energia în lupta cu dificultăţile. Sunteţi incapabil să faceţi un efort pozitiv în orice direcţie. Va trebui să vă învingeţi timiditatea prin eforturi constructive în scopuri practice. Sunteţi iritabil când este vorba de moliciunea dumneavoastră şi aveţi fie un complex de inferioritate, fie unul de superioritate prin care consideraţi că aşa este mai bine să fiţi.
Căutaţi siguranţa şi ceva stabil de care să vă agăţaţi speranţele. Ca şi tipul „superior”, consideraţi casa, dragostea şi protecţia legate de ele ca o necesitate. Iubiţi foarte mult trecutul şi aveţi o idee exagerată despre „vremurile bune de altădată”. Doriţi să fiţi protejat şi răsfăţat, să faceţi tot ceea ce vreţi fără să vi se opună cineva. Casa vă oferă siguranţă şi vreţi să fie un paradis în afara realităţii. Sunteţi un mizantrop. Trăiţi multe sentimente, dar acestea nu sunt adânci. Afecţiunea dumneavoastră nu se poate dezvolta într-o dragoste adevărată şi trăiţi doar pentru senzaţiile de moment şi distracţie.
Când grijile vă inundă, deveniţi ascuns. Sunteţi extrem de îngrijorat cu privire la viitor, dar vă lipseşte iniţiativa, iar indiferenţa şi inerţia vă fac să căutaţi calea cea mai uşoară de scăpare. Sunteţi pasiv, leneş şi nu aveţi un plan în viaţă. Dacă vă daţi seama de aceasta şi daţi mai puţină atenţie sentimentalismului, sunteţi pe drumul cel bun.