Imperiul care se scufundă

O veste care a lovit SUA în moalele capului: Argentina a renunţat la dolar în tranzacţiile directe cu China. Practic, toată activitatea comercială a Argentinei în relaţia cu China se va face în pesos şi yuani, eliminând definitiv dolarul ca variabilă a relaţiei lor comerciale.

Astfel se va consemna o nouă reducere a rezervelor denominate în dolari la nivel mondial, de la 47% la aproximativ 42%. Aceasta reprezintă o scădere a rezervelor în dolari dincolo de limita suportabilului pentru cei rămaşi în capcana monedei americane. Chestiunea am mai explicat-o în trecut: statutul de universalitate al dolarului făcea ca orice criză americană să-şi găsească rezolvarea prin externalizarea problemelor interne. Astfel, o lume întreagă era pedepsită pentru excesele americane. Doar că, fiind vorba de întreaga lume, costul pe participant era foarte mic. Acum se petrece un fenomen extrem de ciudat. Pe de o parte, din reducerea „cotei de piaţă”, costurile pentru excesele americane s-au dublat. De partea cealaltă şi dinspre SUA vine un tsunami financiar care este o rezultantă a unui secol de politici monetare descreierate. Astfel, pentru cei din lagărul dolarului se anunţă vremuri grele.

Mulţi cred că Argentina şi Brazilia au trecut la tranzacţionarea directă în yuani ca efect al ideologiei politice, ceea ce e complet fals. De fapt cele două economii au fost obligate să facă mişcarea respectivă din cauza costurilor din ce în ce mai mari implicate în menţinerea dolarului ca monedă de schimb. Ca să înţelegeţi mai bine, Argentina se confrunta cu o presiune teribilă pe cursul de schimb: în timp ce la oficial rata de schimb a pesos-ului era de 227 pesos pentru un dolar, la neoficial ajunsese în jur de 500 de pesos! Convenţia cu China a redus teribil presiunea pe curs, ceea ce este mai mult decât benefic economiei locale.

Personal am impresia că americanii încă nu realizează ceea ce li se petrece. Statutul dolarului ca monedă de rezervă este pus în discuţie inclusiv în ţările prietene. Un exemplu: Singapore şi Thailanda şi-au conectat sistemele de plăţi (PayNow&PromptPay) astfel încât schimburile între cele două ţări se fac pe baza parităţii cursurilor celor două ţări. Similar au decurs treburile şi între Malaezia şi Thailanda. Iar proiectul nu se opreşte aici. Singapore, Thailanda, Malaezia, Caombodgia şi Indonezia urmează să semneze un acord de interconectare astfel încât plăţile dintre ele să se facă doar cu monede locale, ocolind nu doar dolarul, ci şi yuanul. Practic, tehnologia e cea care dă posibilitatea ieşirii din capcana scumpă a dolarului.

Sunt însă surprize chiar mai mari. Deplasarea lui Macron la Beijing a fost una de investigare a oportunităţii schimbului direct dintre Franţa şi China. Într-adevăr, Macron e ţinut în chingi strânse de mafia care l-a pus la putere, dar, în acelaşi timp, îi e şi frică să nu ajungă la ghilotină.

De fapt, problema SUA în special şi a Occidentului în general este aceea că au bani, dar nu au produse. Înţelegeţi fenomenul? Banii îi au deoarece au avut grijă în trecut să se facă de neocolit. Doar că acum datele problemei s-au schimbat. În scurt timp dolarul va fi beneficiarul unui nefast paradox: va fi deosebit de scump ca monedă din cauza exceselor americane, dar nici nu va avea valoare deoarece produsele nu se fac în zona Occidentului, ci în statele în care producţiile au fost externalizate. Când factorii politici vor conştientiza asta, vor căuta cu disperare drumul către mătase, dar nimeni nu ştie dacă acesta va mai avea nevoie de nişte pârliţi cerşind atenţie.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Jocul banilor. De ce economia globală tocmai a cedat
Către noua ordine financiară mondială

yogaesoteric
16 iunie 2023