Ipocrizia pledării pentru cartea de identitate electronică

Am văzut la unii un avânt „revoluţionar” în a promova cartea de identitate electronică. Atuuri: securitate ridicată, posibilitatea includerii în chip a mai multor elemente de identitate electronică precum cardul de sănătate, cardul (contul) bancar şi orice invenţie digitală ulterioară……. La alţii, argumentul forte este că aşa e şi în UE şi că ce, noi suntem mai proşti?

Să începem cu începutul: securitate ridicată

Ideea de securitate este relativă, dar dacă cineva îşi imaginează că un chip (a se citi cip) este cheie de securitate, este cel puţin naiv. Chip-ul de pe cartea de identitate electronică este analog ca structură cu cel de pe cardul bancar, SIM-ul telefonului ori cel de pe paşapoartele biometrice. Iar dacă pornim de la exemplul paşapoartelor, s-a simţit cineva mai în siguranţă în mijloacele de transport? Ori s-a simţit cineva mai puţin supus controlului în punctul vamal? Eu n-aş crede.

Dar să analizăm puţin câteva consideraţiuni asupra acestui aspect, adică al certificării identităţii!

Chip-ul, zice-se, stochează datele cu caracter personal şi câteva certificate de securitate ce permit accesul la anumite baze de date. Aşadar, cine citeşte chip-ul poate avea în faţă, în mod electronic, datele deţinătorului cardului. Cartea de identitate, fie ea şi electronică, are rolul de a dezvălui datele deţinătorului. Acesta este rostul ei, principiul ce fundamentează existenţa acestui document. Ori, citirea datelor este necesar să fie disponibilă oricui este îndreptăţit să-l întrebe pe deţinător despre identitatea sa. Aşadar, oricine – om sau instituţie – este potenţial îndreptăţit să întrebe despre identitate. Evident că deţinătorul cardului poate alege sau nu să se legitimeze, dar acesta-i alt aspect al problemei pe care nu doresc să-l discut pentru că se ajunge pe un făgaş pur juridic care este deja reglementat pentru orice tip de act, înainte de existenţa chip-ului. Mă limitez la posibilitatea legitimării unei persoane deţinătoare de act de identitate. Ca şi până acum, ea se face prin citirea datelor de pe card şi compararea fotografiei cu fizionomia deţinătorului. Cel care legitimează este necesar să devină ferm convins că deţinătorul cardului, adică cel ce se legitimează, este una şi aceeaşi persoană cu cea înscrisă în datele de pe card. Acum întreb, cu ce ar fi mai facilă această identificare dacă datele sunt incluse şi pe chip?

Evident că pentru citirea lor sunt necesare dispozitive speciale de citire, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Să zicem că unele instituţii şi le pot achiziţiona, fie fortuit, fie interesat, dar persoanele fizice de ce ar avea nevoie de aşa ceva? Prin urmare, pentru un simplu cetăţean, citirea acestor date este imposibilă, el fiind nevoit să se mulţumească doar cu datele tipărite direct de pe card pe care le poate citi doar vizual (eventual Braile). Aşadar, chip-ul nu are nicio relevanţă în cazul legitimării către persoanele fizice sau către instituţiile nedotate cu cititor electronic. De aici se naşte prezumţia forţării achiziţionării de cititoare pentru orice instituţie şi nu exclud această posibilitate dat fiind intenţia declarată de impunere a controlului total asupra populaţiei prin digitalizare. Şi dacă am privi cu luare aminte asupra revoltei camionagiilor din Canada şi am înţelege cum au fost ei constrânşi ca să renunţe la proteste, am înţelege că ţelul de impunere a digitalizării este unul de interes major pentru cei ce vor să conducă despotic.

Ţin să aduc aminte celor ce au uitat că protestul camionagiilor din Canada a început prin constatarea pe care au făcut-o atunci când au trecut graniţa spre SUA că vama americană ştia deja statutul de vaccinat covid-19 sau nu al şoferului, fără a fi nevoie de legitimarea lui. Protestele au fost stinse prin blocarea conturilor bancare printr-o execuţie digitală. Dacă în Canada s-a reuşit, în Rusia, nu. Amintesc cititorilor că declanşarea războiului în spaţiul rusesc a atras celebrele restricţii, inclusiv blocarea conturilor bancare ale deţinătorilor de carduri VISA, MasterCard etc., fie ale cetăţenilor ruşi, dar şi a celor străini aflaţi în Federaţia Rusă. Blocajul nu a reuşit în cazul Rusiei pentru că Statul nu a vrut blocarea acestor conturi, găsind alternativa păstrării funcţiunii prin parteneriatul realizat cu China.

Aşadar, citirea chip-ului cărţii de identitate electronice nu se poate face decât cu dispozitive speciale asemenea bancomatelor sau oricărui dispozitiv de plată digitală, ceea ce pentru cetăţeanul obişnuit nu este (încă) posibil. Dar ca să privim doar din prisma prezentului, fără a proiecta scenarii pentru viitor, putem observa că legitimarea electronică se face deja, chiar şi pentru cărţile de identitate curente (neelectronice). Instituţiile abilitate pot accesa baza de date în care sunt stocate datele dumneavoastră şi pot confrunta aceste date cu cele înscrise pe cartea de identitate, ceea ce este similar cu citirea şi compararea acestor date cu cele înscrise pe chip-ul unui card electronic de identitate. Dacă aţi fost nevoiţi să treceţi prin puncte vamale, datele dumneavoastră de identitate sunt citite deja pe întreg spaţiul european de către operatori. Aşadar, ele deja se cunosc în orice instituţie europeană cu acces autorizat chiar şi în condiţiile inexistenţei chip-ului. Atunci devine legitimă întrebarea: la ce mai este bun chip-ul?

Răspunsurile cred că deja le intuiţi: interese pecuniare pentru producătorii de asemenea dispozitive, de la chip-uri până la cititoare. Schimbarea întregii tehnologii de producere a cărţii de identitate actuale va îmbogăţi generaţii întregi de urmaşi ale celor ce vor prelua producţia cărţii electronice. Din acest motiv negocierile pe achiziţii sunt dure.

Al doilea filon de interese este cel a celor din stratul superior, anume: impunerea controlului digital total pentru că, nu-i aşa?, a funcţionat cu oarece succes prin experimentul mondial numit covid-19 şi extins prin războiul din spaţiul rusesc. Nu-i vorba numai de identitate, ci şi de finanţe. Iar loc de îmbunătăţire este, slavă Domnului! Au tras ei concluziile din ceea ce nu a mers prin aceste experimente şi îşi vor îmbunătăţi tehnicile şi tehnologia. Fiţi siguri de asta. Doar că prin noua mascaradă, deja începută, adică cea a „încălzirii globale şi a emisiilor de carbon” (prin care se doreşte „responsabilizarea” populaţiei asupra consumului de tip ecologic), noua invenţie atribuită „omului de tip nou” din comunism – acum redenumit „human 2.0” (sic! De efect digital!) pentru „transumanism” – se doreşte adăugarea în baza de date a unui istoric al consumului executat de fiecare persoană, contorizat nu în lei, ruble, dolari sau euro, ci în aşa numitele puncte de CO2 consumat pentru producţia produsului cumpărat (în fapt, nişte aberaţii realizate mai mult empiric pentru care va fi responsabilizat cumpărătorul şi nicidecum producătorul), scopul fiind ca utilizatorul final, consumatorul, să fie sancţionat pentru depăşirea cotei de carbon, cotă alocată în mod discreţionar de nişte „instituţii” înfiinţate special în acest scop, ticsite de „specialişti” aşa cum deja aţi văzut, cred, la mascarada covid-19 ori la comentarea războiului ruso-ucrainean.

În plus, consider că dacă a fost posibilă clonarea cardurilor bancare (fiind de notorietate publică existenţa unor astfel de reţele de infractori), nu credeţi că o asemenea clonare nu se poate aplica şi pe cartea electronică de identitate? Într-adevăr, ai nevoie de tehnologie pentru aşa ceva, dar se poate. Oricum, şi miza este mai mare, şi vom vedea şi haiducii de acest fel!

Drumul spre digitalizare este pietruit. Cartea de identitate electronică este o ţintă, ca deziderat naţional, chiar mondial, dar în fapt este o ţintă falsă, specifică tipului de război promovat de NATO, tehnică expusă şi spusă în mod direct de către şefii din SUA (sunt publice pe internet dizertaţiile lor privind tehnica ţintelor false).

Motivarea emiterii ei nu are suport logic. Pretenţia că existenţa chip-ului este un element de securitate este deja o minciună dovedită, un element inutil demonstrat prin considerentele expuse mai sus. Nicio persoană fizică nu va putea accesa chip-ul ca să verifice cele inscripţionate lizibil pe card. Instituţiile au deja acces la bazele de date aferente. Nu au nevoie de chip pentru asta. Singurul care va avea nevoie de el este propriul deţinător care va fi nevoit să se folosească de el pentru a-şi accesa propriile date (aşa cum se face acum cu cardul bancar) şi pentru care va fi necesar să plătească, şi pentru emitere, şi pentru acces! Dacă n-aţi priceput excrocheria, priviţi-vă cardurile bancare pentru care scoateţi deja bani în mod direct cât şi indirect. Dacă nu e suficient, priviţi-vă telefoanele mobile pentru care plătiţi în acelaşi mod. Cu cartea de identitate le veţi aduna toate într-un singur loc, dar asta nu va fi o reducere de cost cum speraţi, ci prin impunerea monopolului, o creştere semnificativă. Dar cel mai important, o limitare a libertăţilor prin suprimarea alternativelor de refugiu.

Eu sunt sceptic în privinţa utilităţii chip-ului în cartea de identitate electronică. În afară de risipirea unor bani pe nimic, nu văd niciun folos, mai ales că bazele de date se armonizează deja la nivel internaţional. Nu văd chip-ul decât ca pe un buton de tip on-off, comandat de la distanţă, pentru care suntem nevoiți să plătim abonament pentru a nu ne fi comutate toate dependinţele de supravieţuire pe poziţia de „închis”.

Autor: Anton Minu

Citiți și:
Av. Elena Radu: În România, portofelul digital, identitatea digitală va fi sub formă de carte electronică de identitate, a cărei introducere e prevăzută în PNRR
Guvernul urmărește din nou biometrizarea și amprentarea întregii populații prin cartea de identitate electronică care servește pentru integrarea în identitatea digitală unică europeană și internațională

yogaesoteric
28 iunie 2023