Robert Malone: George Soros vrea să implementeze, prin Fundațiile pentru o Societate Deschisă, o „democrație” globalistă bazată pe planificare, cenzură, supraveghere și control (I)
Soros promovează o versiune a democrației în care drepturile universale ale omului – versiunea nouă și „îmbunătățită” ‒ și alocarea reglementată a resurselor înlocuiesc suveranitatea națională și pe cea personală, scrie dr. Robert Malone într-o nouă analiză, pe care o oferim mai jos în traducere, în două părți.
În ultimii 50 de ani, George Soros (n. 1930) a influențat politicile, normele societale și a făcut eforturi pentru a schimba politica pe scena mondială. A fost unul dintre primii susținători ai Forumului Economic Mondial (WEF) și a muncit din greu pentru înființarea Uniunii Europene. Dar cine este George Soros și ce face acum?
Mai jos este biografia sa aprobată de WEF, împreună cu link-uri către Fundația pentru o Societate Deschisă, organizația pe care a fondat-o și a condus-o în ultimii 40 de ani. Pe care a finanțat-o cu 18 miliarde de dolari (până în prezent).
„Fondator și președinte al Soros Fund Management și al Open Society Foundations, născut la Budapesta în 1930, a supraviețuit ocupației naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, în 1947, a fugit din Ungaria dominată de comuniști în Anglia, unde a absolvit London School of Economics. S-a stabilit apoi în Statele Unite, unde a acumulat o avere semnificativă prin fondul internațional de investiții pe care l-a fondat și administrat.
Soros este activ ca filantrop din 1979, când a început să aloce fonduri pentru a-i ajuta pe studenții de culoare să frecventeze Universitatea Cape Town din Africa de Sud aflată sub regimul apartheid. De atunci, a alocat peste 32 de miliarde de dolari. Fundațiile pentru Societatea Deschisă susțin astăzi persoane particulare și organizații din peste 120 de țări, lucrând pentru a construi democrații active și incluzive ale căror guverne sunt responsabile în fața cetățenilor lor.”
Ce sunt Fundațiile pentru o Societate Deschisă (de pe site-ul lor)
„Fundațiile pentru Societatea Deschisă fac eforturi pentru a construi democrații active și incluzive ale căror guverne sunt responsabile în fața cetățenilor lor.
Fundațiile pentru Societatea Deschisă sunt active în peste 120 de țări din întreaga lume, acordând granturi, efectuând cercetări, acțiuni de advocacy, investiții de impact și conducând litigii strategice pentru a sprijini dezvoltarea democrațiilor incluzive și energice.”
Potrivit site-ului lor, Fundațiile pentru o Societate Deschisă au făcut multe acțiuni bune în lume. Iată o cronologie. Atunci de ce creează atât de multă antipatie?
Problema este că pe măsură ce în întreaga lume mișcarea liberală a virat către progresism, globalism și marxism pentru a găsi soluții la problemele lumii, la fel au făcut și Fundațiile pentru o Societate Deschisă. Sau poate că Soros a influențat mișcarea liberală și organizațiile sale în această direcție? Indiferent dacă este așa sau nu, soluțiile lor înseamnă, cel mai adesea, crearea unei societăți mai reglementate. Dar cine va decide reglementarea tuturor națiunilor?
Viziunea lui Soros despre democrație vine cu un impediment. O democrație nouă și îmbunătățită, mai progresistă, dar mai puțin puternică. O democrație care nu este legată de republici naționale puternice. O democrație în care există un set global de reguli – o republică globalizată care decide drepturile universale ale omului și alocarea resurselor. În acest mod, Națiunile Unite (ONU) sunt puse la cârmă. Aceasta este Noua Ordine Mondială.
Soros propune și promovează o versiune de democrație în care drepturile universale ale omului – versiunea nouă și îmbunătățită – și alocarea reglementată a resurselor înlocuiesc suveranitatea națională și pe cea personală. Această nouă republică ar fi o colaborare comună între Națiunile Unite și Forumul Economic Mondial (FEM) pentru a forma o alianță strategică a unor organizații transnaționale nealese conduse de corporații și proprietarii acestora.
Aceasta înseamnă că, în esență, birocrați nealeși și șefi ai corporațiilor transnaționale vor conduce lumea. În acest model de societate, va exista o singură republică (care le va conduce pe toate), condusă de ONU, iar sub această umbrelă vor exista state „independente”. Acesta este realmente un experiment al unei noi forme de guvernare. Viziunea lui Soros este, de asemenea, distrugerea Americii ca superputere, această putere fiind plasată în mâinile ONU. Aceste obiective se aliniază cu agenda declarată a Partidului Comunist Chinez (PCC) și a Republicii Populare Chineze.
Aspectul îngrijorător cu privire la aceste drepturi universale ale omului – versiunea nouă și „îmbunătățită” ‒ este mișcarea progresistă, sau ce a devenit ea. Aceste noi drepturi includ un venit universal de subzistență (redistribuire echitabilă), egalitate pentru toți, alegerea genului, îngrijire medicală universală, șanse egale la educație, frontiere deschise, reglementări privind schimbările climatice, sancțiuni pentru încălcarea regulilor de durabilitate, sancțiuni de călătorie și alocarea de resurse – unii ar putea spune: „aceasta este practic o rețetă pentru o economie planificată. O economie planificată condusă de ONU”.
O economie planificată înseamnă că guvernul controlează economia. O economie planificată ce este bazată pe redistribuirea globalizată a resurselor și a bogăției, de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi. Aceasta duce la implementarea Monedei Digitale a Băncii Centrale (CBDC) și a ID-urilor digitale globalizate. De acolo, va urma o pantă alunecoasă: cum și cine ne va controla mișcările prin pașapoartele universale și prin moneda universală? Modalitatea de a controla oamenii este prin cenzură și propagandă, pentru „binele” lor. La acest aspect par a se referi Barack Obama și Joe Biden când vorbesc despre necesitatea cenzurii pentru a apăra „democrația”. Adică logica prezentată atât de amănunțit de Aldous Huxley și George Orwell.
Întrucât aceste obiective sunt menite a fi implementate la nivel global, ONU a încheiat un parteneriat cu corporații ca părți interesate, sub formă de tratate și acorduri strategice care leagă țările și corporațiile transnaționale de această autoritate superioară. S-a creat o alianță între ONU, Banca Reglementelor Internaționale și WEF. Desigur, totul este pentru „binele umanității”.
Pentru Soros, scopul existenței omului contemporan este de a construi o lume formată nu din state suverane, ci constituind o comunitate globală ai cărei membri înțeleg că toată lumea împărtășește un interes pentru libertate, egalitate și prosperitate. În opinia sa, crearea unei astfel de societăți globale deschise este singura modalitate prin care umanitatea poate depăși provocările existențiale reprezentate de schimbările climatice și proliferarea nucleară.
Amuzant este că rezultatul final este exact opusul a ceea ce scrie George Soros în mai multe cărți.
Drumul spre iad este pavat cu bune intenții
O contrabalansare a acestui plan o constituie țările BRICS. Această nouă coaliție condusă de China și Rusia pare să recunoască pericolele acestei noi ordini mondiale și se străduiește să dezvolte și să desfășoare propria lor formă de control internațional. Războiul proxy din Ucraina aduce această ciocnire a titanilor în prim-plan. Se vorbește despre faptul că coaliția BRICS își creează propria monedă, susținută de aur și alte metale. Rezultatul la care vor ajunge se va vedea în timp.
Fără să existe nicio dovadă, progresiștii și UE au ajuns la concluzia că mai multe legi, mai multe reglementări și mai multă cenzură vor avea drept rezultat mai multă egalitate și justiție. Că drepturile omului vor fi susținute dacă vom avea cât mai multe date despre acțiunile tuturor oamenilor și capacitatea de a le controla.
Neajunsul fatal al acestei logici este că mai multe reguli și reglementări aduc la mai multe restricții și la extinderea guvernului, la mai multă putere pentru uniunea globalizată a administratorilor și corporațiilor. Aceasta este considerată – de către birocrați și casta administrativă – drept calea către paradis și drept drumul către iadul totalitar autocratic de către toți ceilalți (cu excepția stăpânilor corporatiști).
În timpul planificării pentru pandemie, guvernele și ONG-urile au invitat marile companii farmaceutice să participe la întâlnirile lor. Rezultatul a fost că marile companii farmaceutice și ONG-urile au profitat de această planificare pentru a stârni panica și a crea o situație în care singura soluție era cea oferită de ei (vaccinurile). O privire în agenda personală a dr. Anthony Fauci dezvăluie că acesta s-a întâlnit cu CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, pe 27 ianuarie 2020. Această întâlnire a dus la inițiativa Warp Speed [„Viteza luminii”].
Au fost guvernele și administratorii, precum dr. Fauci, atât de naivi pentru a avea încredere în marile companii farmaceutice în timpul pandemiei de covid-19? Sau au făcut parte din joc?
Ce anume face ONU să creadă că WEF, adică cele mai mari 1000 de companii din lume, nu va profita de Marea Resetare? Sunt aceste guverne și ONU foarte naive sau foarte corupte?
Soros face parte dintr-o cabală mai mare numită „globaliștii”, care include nume celebre precum David Rockefeller, Bill Gates, fundația Ford și Rețeaua Omidyar, creată de fondatorul Ebay Pierre Omidyar.
Majoritatea globaliștilor fac parte din grupul Bilderberg ‒ o societate controversată semi-secretă a celor bogați și puternici, care este, probabil, angajată în stabilirea în culise a agendei globale, incluzând încurajarea mișcărilor de schimbare a regimurilor în Europa de Est, Asia de Vest, Asia Centrală și Africa de Nord.
Domnul Soros este foarte naiv sau foarte corupt? Este unul dintre cei mai bogați oameni din lume și a alocat cel puțin 18 miliarde fundațiilor sale pentru o societate deschisă. Oricum, merită analizat [în următoarea parte a acestui material] ceea ce el și fundațiile lui pentru o societate deschisă sunt pregătite să facă în 2023.
(va urma)
Citiți și:
ONG-crația – Despre constelația de ONG-uri și think-tankuri finanțate de George Soros și alți „filantropi”
Andrei Marga, dezlănțuit contra lui Soros – marele mogul: Soroșismul ca politică
yogaesoteric
5 iulie 2023