Declarație bombă a lui Viktor Orban: Se pregătește trimiterea de trupe aliate în Ucraina

Premierul Ungariei a avertizat că niciodată nu a existat un pericol atât de mare ca un război local să devină un război mondial și a făcut o declarație care ar fi cazul să le dea frisoane românilor.

Invitat la postul Radio Kossuth, Viktor Orban a tras un serios semnal de alarmă în legătură cu riscurile escaladării războiului din Ucraina.

Cea mai gravă afirmație a liderului de la Budapesta este că se apropie momentul în care se va discuta trimiterea în Ucraina de „soldați din țările aliate”.

Expresia folosită de Orban este foarte interesantă: nu spune „soldați NATO”. Ceea ce înseamnă că respectivii militari nu se vor afla în Ucraina în numele și sub umbrela NATO, ci în numele și sub steagul țărilor lor.

Cu alte cuvinte, „țări aliate cu Ucraina” ar urma să fie împinse în război direct cu Rusia, fără a angaja NATO și fără a se putea bucura de protecția conferită de Articolul 5.

Orban este liderul unei țări membre NATO și UE, deci la curent cu ce se discută în aceste cercuri. Așadar e greu de crezut că liderul de la Budapesta bate câmpii.

În plus, afirmația lui se înscrie perfect în logica escaladării continue promovate de Occident de un an încoace.

Cine sunt deci „țările aliate cu Ucraina”, de care vorbește Orban, cu probabilitatea cea mai mare de a fi împinse să trimită trupe? De „a trece frontiera”, cum spune el?

Evident, țările învecinate, în primul rând: Polonia și România.

De la începutul războiului, Polonia a avut unul dintre cele mai agresive discursuri anti-rusești. Polonia a fost prima țară care a dorit să trimită avioane în Ucraina, la doar câteva săptămâni de la începutul războiului. Deci implicarea sa cu trupe pare foarte plauzibilă.

În ce privește țara noastră, nu poate fi o întâmplare că, de la o vreme, noua răsfățată a cercurilor globaliste, Maia Sandu, face eforturi disperate să târască România în război, pentru a apăra chipurile Basarabia de o agresiune a Rusiei.

Cât despre lacheii care au pus mâna pe putere la București, își imaginează cineva că ar opune o rezistență cât de mică dacă li s-ar cere să bage România în război?

Iată, în traducere, fragmentul cheie al declarațiilor făcute de Viktor Orban:

Liderii lumii sunt cuprinși de o febră a războiului.

Când îi aud că țin discursuri motivaționale despre câștigarea războiului, cerând și mai multe sacrificii în timpul unor negocieri, altminteri calme, iar consecința este că tot mai multe arme periculoase sunt trimise în Ucraina.

Să nu uităm că germanii au început cu căști, au trecut la tancuri și, ceea ce până acum a părut un tabu, a devenit o temă solidă de discuții: următoarea etapă este trimiterea de avioane de luptă.

Și cred că suntem foarte aproape de a discuta foarte serios propunerea ca soldați din țările aliate cu Ucraina să treacă frontiera și să intre în Ucraina.

Așadar, rezumând răspunsul la întrebarea dvs., este necesar să spun că niciodată nu am fost mai aproape, sau lumea nu a fost niciodată mai aproape de a face ca un război local dat fiind că vorbim de războiul din Lugansk și Donețk, deci un război local să devină un război mondial.

Iar probabilitatea ca aceasta să se petreacă crește de la o zi la alta.

Citiți și:
Rearanjarea Europei: SUA clocește unirea Poloniei cu Ucraina și a Basarabiei cu România. Cum va răspunde Rusia?
Provocare din SUA. O publicație americană a lansat ideea că România ar putea trimite trupe în războiul din Ucraina

 

yogaesoteric
9 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More