Document șoc: ne bagă iar în carantină de covid!
Poporul este agitat cu ieftinirile care nu se văd și la raft, ci doar în comunicatele instituționale… Cu reducerea a 200.000 de posturi existente sau nu… Cu drogații care spulberă râzând „animale mari” pe șoselele care au devenit oricum cimitirele patriei…
Iar în tot acest timp, se pregătește deja noua pandemie de covid… Cu tot cu măsurile sanitar-birocratice care se iau încă de acum. Și care seamănă izbitor cu cele luate și înainte de declararea primei carantine! Una care, ce este drept, a fost instituită mai mult decât în pripă. Numai că acum „pregătirea” pare a fi una cu mult mai minuțioasă. Și cu atât mai îngrijorătoare. Pentru că toată această „escaladare” birocratică poate duce cu atât mai mult la un scenariu apocaliptic, de dinainte de alegeri… Cele care, dacă nu vor putea fi oprite cu dronele „care urmează” să cadă și pe teritoriul național al României, stat membru al NATO, atunci ar putea fi amânate pe motive de „surprinzătoare” revenire a pandemiei de covid….… Și dacă nu se va reuși impunerea „salvatoarei” stări de necesitate, atunci barem o nouă carantină să fie impusă!
Da, la această oră este doar un scenariu. Dar documentul șoc apărut în presă arată că deja se lucrează intens la acesta.
INSP – Actualizare 22.08.2023
Astfel că, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări și a le da specialiștilor posibilitatea să se pronunțe, punem la dispoziția tuturor acestora, ci nu doar a câtorva inițiați ai sistemului aleși pe sprânceană, următorul document intern…
„Institutul Național de Sănătate Publică România
Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (covid-19)
Actualizare 22.08.2023
I. Denumirea și încadrarea bolii
Sindromului respirator acut cu noul coronavirus (covid-19) i-au fost atribuite următoarele coduri CIM:
U07.1 – Covid-19 cu virus identificat = valabil pentru cazurile confirmate
U07.2 – Covid-19 cu virus neidentificat = valabil pentru cazurile suspecte
Codificarea CIM-10 a covid-19 în funcție de tabloul clinic a fost comunicată tuturor direcțiilor de sănătate publică județene și a mun. București.
Raportarea cazurilor confirmate în Registrul Unic de Boli Transmisibile (RUBT) și la CNSSP se va face ca „eveniment neobișnuit/neașteptat”.
II. Fundamentare
Deși covid-19 nu mai reprezintă urgență de sănătate publică de importanță internațională, având în vedere faptul că SARS-CoV-2 va continua să circule și este posibilă apariția de noi variante/sub-variante ale virusului, de îngrijorare (VOC) sau de interes (VOI), care să genereze transmisibilitate și/sau severitate mai mare, este necesară continuarea supravegherii epidemiologice a Sindromului respirator acut cu noul coronavirus (covid-19) într-o nouă abordare.
III. Scop
Monitorizarea evoluției epidemiologice a Sindromului respirator acut cu noul coronavirus (covid-19) în România în vederea documentării recomandărilor de sănătate publică, pentru prevenirea apariției de noi cazuri și focare.
IV. Obiective
Stabilirea caracteristicilor clinic-epidemiologice ale cazurilor de covid-19 (caracteristici de persoană, loc și timp ale cazurilor, condiții fiziologice și medicale pre-existente, reinfecții, antecedente vaccinale);
Estimarea severității covid-19
Descrierea caracteristicilor genetice ale SARS-CoV-2 și estimarea impactului acestora asupra transmisibilității și severității;
Realizarea evaluării de risc naționale și luarea deciziilor în cadrul răspunsului, pe baza informațiilor obținute din activitățile de supraveghere epidemiologică.
V. Definițiile de caz pentru
Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (covid-19)
Criterii Clinice
Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome:
– Tuse
– Febră
– Scurtarea respirației
– Debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei
Notă:
Pentru copii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastrointestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2
Criterii de diagnostic imagistic
Evidențe radiologice de leziuni compatibile cu covid-19
Criterii de laborator
Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică
Criterii epidemiologice
Cel puțin unul dintre următoarele
– Contact direct cu un caz confirmat cu covid-19 în perioada de 7 zile anterioară datei debutului;
Clasificarea cazurilor
A. Caz posibil
Orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat SAU
Orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic
B. Caz confirmat
Orice persoană care întrunește criteriile de laborator
Testarea pentru SARS-CoV-2 este recomandată pentru toate cazurile posibile.”
„Orice persoană…”
Documentul oficial apărut în presă conține, pe 20 de pagini, nenumărate „noi prevederi actualizate” – în data de 22 august, atenție! – prin care practic „orice persoană” care tușește, are febră, diaree, vărsături și tot așa va fi declarată suspectă de covid-19!
Astfel că, în cel mai scurt timp, „recomandarea” explicită este să se înceapă „Marea Testare”. După care, în „Registrul Unic” se pot înregistra din nou sute, mii sau milioane de „persoane suspecte” de covid-19…….
Citiți și:
Pregătiri halucinante pentru următoarea pandemie. Militarii, implicați în controlul populației
Măcelul covid din Italia (Lombardia) de la începutul anului 2020 a fost o înșelăciune organizată cu sânge rece, o groapă de șerpi fără fund, plină de distorsiuni, manipulări și minciuni (I)
yogaesoteric
22 septembrie 2023