Aşa-zisele „elite” din mediul universitar se îmbuibă, se căpătuiesc, ne fac agenda publică și le dau diplome false „vulpilor” care se instalează la putere prin intrigă, corupție și viclenie
„Vă vorbeam cu puțin timp în urmă despre circulația «elitelor», mai precis, despre circulația elitelor cu semn minus. Vă dădeam exemple concrete, inclusiv din mediul universitar. Iată că un fost rector al Universității București, Mircea Dumitru, reciclat progresist, globalist și moralist anti-conspiraționiști, are dosar de colaborator al Securității. Vorbim de Securitatea aia veche, comunistă, de pe vremea lui Ceaușescu. Legea nu îi permitea să fie rector având această «calitate». Legea îi obligă pe toți demnitarii să semneze declarații că nu au fost colaboratori ai Securității. Legea nu i-a oprit pe indivizi ca Petrov, alias Băsescu, să fie demnitari ai Statului român (și să ne distrugă viitorul)”, scrie, pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea.
Mircea Dumitru a avut termen în 25 octombrie 2023, la Curtea de Apel București, în procesul în care ar fi necesar să probeze că NU a fost colaborator al Securității comuniste, așa cum oficial a constatat CNSAS. Evident, toată lumea are dreptul la apărare și beneficiază de prezumția de nevinovăție.
„Dar, întrucât rețeaua mafiotică de sens, unde are loc circulația unor astfel de «elite» este stabilă și predictibilă, e foarte probabil că și ex-rectorul UB va scăpa basma curată, așa cum a scăpat și Isărescu (CCR, printr-o decizie discutabilă, a considerat că legea care îl califica drept colaborator al Securității nu e bună pentru că mai întâi s-a pronunțat Camera Deputaților și, ulterior, Senatul, iar trebile ar fi fost vițăvercea…). Pe de altă parte, filosoful ex-rector va scăpa de sancțiuni penale pentru fals chiar dacă verdictul CNSAS va fi confirmat, așa cum s-a petrecut cu Petrov, alias Băsescu.
Știți ce e iritant?
Că asemenea personaje sunt considerate ochei de progresiști, de idioții utili ai «științei» și de purtătorii de tatuaje în creier.
Că asemenea personaje ne etichetează pe noi drept controversați, conspiraționiști și negaționiști.
Că asemenea personaje desemnează decani și șefi administrativi ai facultăților.
Că asemenea personaje semnează fără jenă protocoale cu serviciile secrete, pentru școlirea studenților aflați în solda serviciilor secrete.
Că asemenea personaje fac ca universitățile din România să fie în afara topului primelor 1000 de universități ale lumii.
În fine, mă irită că asemenea «elite» se îmbuibă, se căpătuiesc, ne fac agenda publică și le dau diplome false «vulpilor» care se instalează la putere prin intrigă, corupție și viclenie”, scrie Piperea.
Citiți și:
Prostocrația ca regim politic
Traian Băsescu – primar, preşedinte, colaborator al Securității…
yogaesoteric
8 octombrie 2023