De ce Donald Trump ar avea legături cu Rusia?
Preşedintele american este sub influenţa Rusiei? În timp ce The New York Times a dezvăluit că FBI-ul l-a anchetat pe Donald Trump, suspectat că este agent rus, zvonul ia amploare în Statele Unite.
De la candidatura sa până la preşedinţia Statelor Unite, relaţiile dintre Donald Trump şi Kremlin continuă să dea naştere suspiciunilor. Ultima, ca dată: miliardarul ar fi lucrat pentru Rusia. Cum s-a ajuns la o asemenea acuzaţie extraordinară împotriva unui preşedinte american în exerciţiu? Deşi cel interesat este capabil să se apere viguros, mai multe elemente alimentează suspiciunile, potrivit Le Point, citat de Rador.
Cei doi lideri s-au întâlnit de cinci ori de la învestitura lui Donald Trump, iar de două ori, în tête-à-tête. Sâmbătă, 12 ianuarie a.c., The Washington Post a dezvăluit că nu a existat niciun raport detaliat al discuţiilor lor. La sfârşitul uneia dintre aceste întâlniri, la Hamburg, în iulie 2017, americanul ar fi luat chiar şi notele interpretului său, cerându-i să nu împărtăşească nimănui conţinutul conversaţiei, scrie cotidianul. Şi, de fiecare dată, Donald Trump s-a arătat mai degrabă conciliant cu omologul său rus.
După primul lor summit bilateral de la Helsinki, din 16 iulie 2018, el părea să accepte negările stăpânului de la Kremlin cu privire la problema interferenţei ruseşti în campania prezidenţială, deşi atestată de FBI şi de agenţiile americane de informaţii. De ce Vladimir Putin, „un fost agent KGB care nu a fost niciodată prietenos cu Statele Unite, este cel mai bun prieten al preşedintelui Trump?ˮ, se întreabă senatorul democrat Richard Durbin. „Am întâlniri tête-à-tête cu toţi lideriiˮ, a declarat, luni, 14 ianuarie a.c., cel de-al 45-lea preşedintele al Statelor Unite. „Am o relaţie bună cu Rusia, China, Japonia, India… Este un lucru bun, nu unul rău.ˮ
În mai 2017, Donald Trump l-a concediat pe şeful FBI, James Comey, acuzat oficial de gestionarea defectuoasă a investigaţiei rivalei sale democrate, Hillary Clinton, în dosarul e-mailurilor acesteia. Tocmai această concediere este cea care, în opinia ziarului The New York Times, a determinat FBI-ul ca, în 2017, să deschidă o anchetă de contraspionaj împotriva preşedintelui. Efectiv, poliţia federală îl bănuieşte pe Donald Trump că s-a debarasat de James Comey pentru că acesta a refuzat să pună capăt primelor investigaţii privind posibila relaţie dintre Kremlin şi echipa de campanie.
„FBI-ul era în plină crizăˮ, a declarat preşedintele, sâmbătă, 12 ianuarie. „Ziua concedierii lui James Comey a fost una minunată pentru America. Era un poliţist veros.ˮ
La o zi după această concediere, Donald Trump îl primea la Casa Albă pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Cu această ocazie, potrivit presei, el i-ar fi furnizat acestuia, fără acordul guvernului israelian, informaţii extrem de importante aflate de la Israel despre grupul Statul Islamic (ISIS). Apoi, el a susţinut că a făcut aceasta „din motive umanitareˮ.
Pentru a pune capăt scandalului provocat de demiterea şefului FBI, ancheta pe tema Rusiei i-a fost încredinţată procurorului special Robert Mueller. Departe de a-l exonera pe preşedinte, în douăzeci de luni, acesta a întocmit tabloul multiplelor legături existente între mulţi membri ai anturajului lui Trumnp şi Moscova. El a constatat, în special, faptul că fostul său director de campanie, Paul Manafort, a trimis sondaje electorale unuia dintre foştii săi asociaţi, un rus suspectat de legături cu serviciile de informaţii din ţara sa.
Fost consilier în domeniul securităţii naţionale al lui Donald Trump, Michael Flynn, a recunoscut că a minţit cu privire la discuţiile purtate cu ambasadorul Rusiei în Statele Unite în perioada dintre alegeri şi învestitura miliardarului din New York. El ar fi promis că noua administraţie va reveni asupra sancţiunilor adoptate de preşedintele în exerciţiu Barack Obama împotriva Moscovei.
Începând din anii 2000, Trump Organization a vândut proprietăţi în Statele Unite unor ruşi bogaţi, dintre care unii erau suspectaţi că doresc să spele bani. Multe întrebări se referă la o tranzacţie din 2008: un oligarh care a plătit 95 de milioane de dolari pentru o proprietate cumpărată cu 41 de milioane de dolari de către Donald Trump cu patru ani mai devreme.
În paralel, Donald Trump a reînviat în 2015 un vis mai vechi: construirea unui Turn Trump cu 100 de etaje în Moscova. Discuţiile pe această temă au continuat până în iunie 2016, în plină campanie prezidenţială, după cum a dezvăluit recent fostul său avocat, Michael Cohen.
Citiţi şi:
Trump îi deranjează pe așa-zișii «Iluminați» și este cel mai hărțuit președinte din istoria Statelor Unite. Aceasta este rețeaua vânătorilor!
Europa se pregătește de război. Unele indicii recente sugerează că președintele Trump va demara arestarea lui Hillary Clinton și a aliaților ei
Noi, poporul american, aducem 28 de capete de acuzare privitoare la anumite acțiuni de înaltă trădare ce au fost pas cu pas săvârșite
yogaesoteric
30 martie 2019