Dialect sau limbă? Când o nouă paradigmă înlocuiește o paradigmă depășită
Nicolas Trifon ‒ „Aromâna ‒ dialect al limbii române sau limbă de sine stătătoare? Istoria unei controverse”
Aromâna ‒ dialect al limbii române sau limbă de sine stătătoare? Istoria unei controverse semnată de Nicolas Trifon (Editura Vremea, București, 2023) este o antologie incluzând contribuții de Nicolas Trifon, Theodor Capidan, Alexandru Gica, îngrijitorul ediției, distins profesor de matematică la Universitatea București, care semnează prefața și postfața volumului.
Eseul central aparține lui Nicolas Trifon, o personalitate a intelectualității armâne europene (folosesc termenul armân pentru că așa se numește pe ea însăși această populație numită artificial de lingviști aromâni). Mai sunt incluse O lămurire I și II (Graiu bun, 1906) de Theodor Capidan, explicate ca fiind tentativa acestuia de a găsi o soluție de compromis dilemei limbă armână/dialect armân, texte comentate de Nicolas Trifon, la care se adaugă o antologie de literatură armână prin care cei ce susțin că armâna este un dialect pot verifica cât de adevărat este aceasta, pentru că textele nu sunt traduse în română.
Născut în 1949 la București (decedat în august 2023 la Paris) într-o familie cu rădăcini în Moloviște, sat armân din Macedonia de Nord, Nicolas Trifon a absolvit Facultatea de limbi romanice (specializarea franceză) la Universitatea din București. În 1977, ajunge în Franța unde a susținut (în 1983) teza de doctorat în lingvistică la „École des Hautes Études en Sciences Sociales”, Paris, cu subiectul „limba de lemn”. Nicolas Trifon este autorul unui studiu fundamental, Aromânii pretutindeni, nicăieri (cu ediții în Franța, Serbia și Republica Moldova) precum și Unde e Aromânia? (Editura Cartier, 2011, 2015).
Istoria controversei din titlu poate fi parcursă pe îndelete în toate arcanele ei politice și lingvistice. În ansamblu, contribuțiile din antologia de față fac un rezumat al dezbaterilor și se străduiesc să ofere o soluție dilemei vechi de peste 125 de ani referitoare la armâna care este văzută fie limbă fie dialect, impas perpetuat până azi. Cu alte cuvinte, ceea ce i-a preocupat pe lingviști de-a lungul a mai bine de un secol a fost dacă armâna „vorbită în diverse localități din nordul Greciei, sudul Albaniei, Macedonia de Nord și sudul Bulgariei ‒ dar și vlaha meglenită, vorbită în Meglen, bazin situat la frontiera dintre Macedonia de Nord și Grecia, precum și vlaha istriană, vorbită în peninsula croată, sunt ele dialecte ale limbii române sau limbi aparte?” (p.13)
Sunt invocate dezbateri vechi și noi atât din România cât și de pe plan internațional unde lingviști renumiți se pronunță asupra acestei chestiuni insolubile de a cărei rezolvare depinde destinul și supraviețuirea unei întregi etnii. Dacă românii consideră sistemul de simboluri convenționale vorbite, sau scrise, prin intermediul cărora armânii se exprimă, drept dialect al românei, atunci dispare metoda principală maternă de comunicare a armânilor, constând din cuvinte utilizate într-un mod structurat transmise prin vorbire și scris prin care ei împărtășesc sens. Adică dispare idiomul armânesc odată cu noile generații de copii armâni școliți numai în română. Dacă nu este considerată dialect, ci o limbă de sine stătătoare aparținând limbilor romanice din sud-estul european, atunci etnia armânească, recunoscută ca minoritate în România, ar avea dreptul la programe de predare în școli în limba maternă, ceea ce ar ajuta limba (considerată pe cale de dispariție de organisme UNESCO, UE) să nu se stingă în România, precum istriota în Croația.
Ca să împrospătez memoria cititorului, voi aminti că Macedonia istorică a fost locuită de numeroase nații care fiecare, în timpul celor 600 ani de stăpânire otomană și-a căutat un sprijin în țările înconjurătoare. Bulgarii din Macedonia s-au îndreptat spre bulgari, grecii din Macedonia au luat Grecia ca protector etc. După războaiele balcanice și Primul Război Mondial care au produs reîmpărțiri teritoriale, migrări, schimburi de populație masive prin dezmembrarea imperiului otoman, a patra populație majoritară în provincia Macedonia, armânii, au rămas practic fără țară. Ei sunt și azi la fel, un popor fără țară, împărțiți între toate țările balcanice. Înconjurați de o mare de slavi, cei care vorbeau o limbă romanică din grupa limbilor romanice sud-est europene și-au îndreptat speranța spre un stat cu o populație care făcea parte din același grup romanic, adică românii și România.
Grație lor precum și Germaniei, armânii din Macedonia au fost recunoscuți ca milet, adică etnie separată, de sultanul Abdulhamid în 22 mai 1905, care a scris în edictul respectiv că recunoaște pe ulahlar ca etnie, în turcă ulah însemnând vlah, deci pe cei numiți de slavi și greci drept vlahi, și nu pe cei care în epocă se numeau români. Nicăieri în decretul sultanului nu se vorbește de vreo recunoaștere a românilor în imperiul turc. Nu există decât recunoașterea națiunii ulah/vlahe care se numește pe sine armână [1].
Ulahlar Rum din decretul imperial scris în turcește înseamnă Vlahii din Rumelia. Dar diplomații români l-au tradus prin Valahi, adică români. Rumelia, provincie imperială, nici nu există în traducerea românească. Cuvintele Roman/Rumen/ Romanyalı însemnând cetățeni ai țării România, în limba turcă otomană diplomatică a timpului nu apar în textul Decretului / Irade. De aceea Irade / Decret din 22 mai 1905 tradus de diplomații români în românește ‒ ei au tradus ulah cu valah, adică român ‒ a constituit o măsluire.
Vreau să adaug că diplomații români sunt experți în falsificarea traducerilor documentelor internaționale. O asemenea falsificare se poate vedea cu ochiul liber în modul în care a fost de pildă tradusă în română chiar Declarația Universală a Drepturilor Omului [2] unde în engleză citim la Article 1: „Everyone has the right to a nationality. No one shall be arbitrarily deprived of his nationality nor denied the right to change his nationality”. Dar în traducerea în română, [3] nationality care înseamnă naționalitate, a fost tradus cu cetățenie, ceea ce juridic schimbă complet termenii problemei, căci una e naționalitatea și alta e cetățenia: Articolul 15 sună în română astfel: „Orice persoană are dreptul la o cetăţenie. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa sau de dreptul de a-şi schimba cetăţenia.”
Nota bene: având o traducere a documentului și în limba vlah/armână [4], Națiunile Unite recunosc această limbă ca pe una de sine stătătoare și pe vlahi/armâni drept un popor de sine stătător. De remarcat că falsificarea traducerii nationality cu cetățenie se regăsește și aici: Articlul 15: „Cafi un ari-ndreptul la unâ tsitâtsenii. Canâ nu poati dupâ vrearea-a altului s-hibâ alâsat fârâ tsitâtsenii nitsi fâra di-ndreptul câ s-u alâxeascâ tsitâtsenia.”
Pentru a-și ascunde interesele politice în Balcani, unde armânii au fost declarați români de pretutindeni printr-un decret contestat de armâni, diplomații români au făcut dintr-o chestiune politică una lingvistică. Academia Română, prin lingviști armâni care și-au trădat etnia pentru avantaje academice și materiale precum Matilda Caragiu Marioțeanu sau N. Saramandu, s-a străduit să mențină un status quo în ciuda faptului că alți lingviști români precum Capidan, Graur, Coteanu, Poghirc au afirmat și demonstrat contrariul.
Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, actualizată până la data de 25 ianuarie 2017 [5] face însă ordine printre cei recalcitranți prin „Articolul 1: (1) Prezenta lege reglementează: a) drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română ‒ persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, …), denumite în continuare români de pretutindeni etc.”
Dar ce ne facem când ei nu își asumă această origine sau apartenență la filonul românesc? Guvernul îi forțează să și-o asume! Ceea ce se petrece azi în România nu aparține unui stat de drept european, ci unuia care practic violează documente internaționale fundamentale ce protejează dreptul omului de a-și exprima etnicitatea. Dincolo de acest aspect, trezirea conștiinței naționale a armânilor reflectată prin numeroasele modificări de atitudine în sociopolitica armânească și românească demonstrează că paradigma dialect/limbă s-a perimat, că o altă paradigmă i-a luat locul.
Schimbările de paradigmă apar atunci când paradigma dominantă devine incompatibilă cu fenomene noi, facilitând adoptarea unei noi teorii sau paradigme. Schimbarea echivalează cu tăierea nodului gordian. Cartea de față o susține chiar dacă nu o afirmă explicit. Academia Română își poate scrie deci pe mai departe rapoartele pe tema dialect/limbă complet perimate în contextul noii dinamici politice armânești și a evoluției lingvisticii mondiale.
Numai în acest august 2023 renumitul lingvist american Victor Friedman spunea, ironizând pe lingviștii români, că a susține azi că armâna/vlaha este un dialect al românei este ca și cum ai susține că spaniola este un dialect al italianei [6]. Așa cum acum o mie de ani din slava comună s-au desprins sârba, croata etc., tot așa cam în același timp din balcanica romanică sau romanica sud-est europeană s-au desprins dacoromâna, vlaha/armâna etc.
Tot așa, celebrii lingviști germani specialiști în limbile romanice Dahmen și Kamer au discutat și discută anomaliile lingvistice susținute de lingviștii români: „Tendința de a clasa aromâna ca dialect al românei apare în paralel cu multiplele eforturi de a adapta idiomul sud-dunărean dacoromânei”, notează ei comentând dacoromânizarea aromânei. [7] Și continuă: „nu putem fi decât sceptici când realizăm că statul român face tot felul de campanii printre aromâni, propune spre exemplu burse pentru ca tinerii aromâni din Albania să studieze în România. Există, de un timp, un minister pentru românii care trăiesc în afara României, care anunță pe pagina sa oficială că dorește să răspundă preocupărilor românilor din afara României. Faptul că aromânii sunt considerați drept români în România reiese din modul în care sunt tratați în rapoartele obligatorii trimise la Consiliul Europei, în cadrul Cartei Limbilor Regionale și Minoritare: ei nu sunt menționați, cu toate că asociațiile lor din România desfășoară activități culturale considerabile.”
Ultimele trei decenii au reconfigurat practic de facto chiar dacă nu de jure statutul armânilor din România printr-o paradigmă politică nouă.
Recomandarea 1333/1997 a Consiliului Europei Aromanian culture and language [8] a clarificat statutul de minoritate etnică pentru aromâni, punând în vedere autorităților să întreprindă demersurile necesare pentru protejarea drepturilor lor în toate statele din Balcani.
Adoptarea textului Recomandării nr. 1333/1997 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a fost rezultatul inițiativei inclusă în Rezoluția Ferarini, după căderea puterii comuniste (1990), când mai multe state din Europa au cerut recunoașterea aromânilor/armânilor ca minoritate națională în toate statele din Balcani.
Sunt apoi de amintit, prin copleșitorul număr care le dă o greutate specifică, zecile de memorii adresate administrației prezidențiale, guvernului, miniștrilor de către reprezentanții comunităților armânilor din România pentru recunoașterea lor ca minoritate, memorii rămase fără răspuns.
Amintesc unul din 2006 prin care Comunitatea aromână din România. Fara Armânească dit România semnat de Costică Canacheu, Preşedintele Consiliului Director, deputat în Parlament, care cere președintelui Băsescu să sprijine demersurile CARo ce au drept scop înregistrarea sa ca minoritate naţională ……. În situaţia în care Proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale nr. 502/2005 va fi adoptat în forma curentă, fără a se ţine seama de amendamentele ce au fost formulate în sensul celor sus menţionate, impasul legislativ actual va fi amplificat, agravând astfel discriminarea deja existentă.
Solicitarea legislativă explică clar: „Având în vedere faptul că, în prezent, cadrul legislativ nu răspunde în suficientă măsură realităţii etnice din ţara noastră, dar şi evoluţiilor culturale, social-politice, se impune adoptarea unei măsuri legislative corespunzătoare, de natură a proteja existenţa şi identitatea etnică, culturală, religioasă şi lingvistică a armânilor şi care să asigure egalitate deplină de drepturi şi şanse egale de afirmare.” Mai mult, Comunitatea Armână din România Fara Armânească dit România cere Parlamentului în scrisoarea din 4 septembrie 2013 să analizeze „în mod obiectiv argumentarea noastră din perspectiva dreptului la identitate şi al principiilor pe care le invocăm şi să respingeţi proiectul de Lege în forma supusă dezbaterii. Prin propunerea de modificare şi completare a art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 299/2007 în sensul includerii armânilor, fără consultarea acestora, în categoria «români de pretutindeni» şi ca persoane «aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc» este încălcat dreptul armânilor la liberă exprimare, conştiinţă, convingeri şi la propria identitate. Armânii ‒ membri ai asociaţiei noastre, indiferent de forma lexicală cu care se denumesc – îşi recunosc şi îşi declară în mod expres şi public, o identitate etnică specifică exprimată prin cultură, limbă, tradiţii, identitate ce îi defineşte ca un grup etnic distinct de populaţia majoritară română şi de alte grupuri etnice.”
Tot așa, amintesc Memoriul nr. 1/05.01.2021 al Federației Liga Aromânilor din România, care, împreună cu Solicitarea de recunoaștere a statutului de minoritate națională din 09/12.01.2021 și alte acte doveditoare a fost înaintat către Guvernul României și Departamentului pentru Relații Interetnice. Ce se scria? Faptul că aromânii doresc să le fie recunoscut statutul juridic care le-ar permite exercițiul drepturilor recunoscute minorităților naționale, care decurg din drepturile fundamentale ale omului și cetățeanului: studierea în școală a limbii și culturii aromâne, acces la mass-media, serviciul religios în limba maternă. Fără recunoașterea statutului de minoritate națională, aromânii din România nu pot să păstreze vie limba maternă, deoarece în planul dreptului intern nu sunt recunoscute drepturile consacrate în plan internațional.
Un alt semn al deșteptării conștiinței de sine a armânilor din România sunt cele două procese intentate statului român prin care armânii au cerut și cer recunoașterea statutului de minoritate în România. Primul proces intentat de Asociația „Comunitatea Aromână din România” care solicita „înregistrarea aromânilor ca minoritate națională în România”, a fost respins în 2005 de Curtea de Casație. Al doilea proces intentat de Federația „Liga Aromânilor din România”, început în 2020 se află pe rol la Curtea de Casație [9].
Recensămintele populației formează un alt capitol al noii paradigme. Numeroase strategii ale guvernului i-au speriat pe mulți armâni să își declare apartenența etnică sau pur și simplu i-au împiedicat să o facă. Conform recensământului din anul 2002, existau 26.500 persoane care s-au declarat armâni. La recensământul din România organizat în anul 2011, întrebările privind limba maternă au fost suprimate din formulare. Numărul celor care s-au declarat membri ai comunității aromânilor a scăzut, dar au mai fost încă peste 20.000 de persoane care în mod absolut nejustificat și abuziv, deși s-au declarat armâni, au fost încadrați la cetățeni români. La ultimul recensământ din anul 2021, rubrica care i-ar fi dat unui armân dreptul constituțional de a-și scrie apartenența etnică nu a existat. Comunitățile armâne nu au acceptat modul în care au fost șterși de la recensământ și au protestat la organismele europene care au admonestat România.
Dacă UNESCO recunoaște armâna ca o limbă pe cale de dispariție din cauza statelor care se opun educației în limba armână sau se opun să recunoască pe armâni ca etnie de sine stătătoare cu drepturi constituționale, dacă ONU o recunoaște traducând după cum am văzut mai sus documente fundamentale în vlahă/armână, Uniunea Europeană trece în revistă periodic ce se petrece cu acest popor fără țară parcă obligat la dispariție. Romania: publication of the 5th Advisory Committee Opinion din 5 septembrie 2023 consemnează în acest sens o critică directă și aspră la adresa României [10].
Un alt exemplu de confuzie și obliterare a adevărului îl reprezintă ancheta pe teren a lingvistului austriac Thede Kahl [11] care și-a publicat o teză de doctorat pe această temă în 1999, teză care a oferit o bază regimului de la București să îi declare pe armâni drept români. Am parcurs teza plină de chestionare lipsite de semnificație sau ilizibile pentru un armân din Kogealac sau Ceamurlia, Dobrogea. În Rezumat pe românește se scrie: „Majoritatea aromânilor au spontan o identificare foarte puternică cu poporul statului în care trăiesc. Autoidentificarea ca aromân are loc în majoritatea cazurilor la nivel filetic (filogenetic, ascendenți), cultural și de limbă și deci se subordonează identității naționale. Identificarea cu respectivul popor al statului este așa de puternică, încât momentan nu există nicăieri pericolul unui conflict serios între identitatea aromână și loialitatea față de stat (v. tabelele la anexe)”.
Pentru a conchide: „Orientarea cea mai puternică după națiunea română se găsește la aromânii din România” (cap.8.6.) p. 97. Dar nu rezultă de nicăieri deducția presei oficiale din România că marea majoritate a armânilor s-au declarat români. Chestionarele în germană sunt confuze. Dacă pe aceste chestionare (7 pagini de completat unul, cu concluzii dispuse pe alte tabele imposibil de descifrat) guvernul român și-a bazat decizia de a declara armânii drept români atunci decizia este nefondată. Exista o anecdotă tristă care circulă în jurul acestei anchete în Dobrogea. Armânii nu înțelegeau ce se vrea de la ei cu aceste chestionare complicate și lungi și atunci oamenii lui Kahl sau Kahl i-a întrebat dacă vor să fie „o minoritate”, la care armânii au întrebat ce e minoritatea, și li s-a răspuns „o minoritate așa cum sunt țiganii”. Înfricoșați de a fi puși în aceeași categorie, armânii au spus că ei nu vor să fie o minoritate.
S-a mai bătut monedă pe faptul că armâna nu poate fi o limbă pentru că nu are o limbă literară. Dar ea, această limbă literară există concret în literatura ultimelor decenii care a înregistrat un număr impresionant de cărți scrise în armână în toate statele balcanice. Ca urmare, în acest an 2023 PEN Internațional a primit în rândurile ei secțiunea PEN Armân cu sediul la Belgrad. Aceasta este practic recunoașterea limbii armâne exprimate prin literatura armână scrisă într-o limbă literară.
Cartea de față începe cu o constatare tragică: „Un întreg neam este în comă indusă. Statele din Balcani nu îşi doresc revenirea la viaţă a armânilor, ci stingerea liniștită, acceptată şi fără convulsii. Pentru a nu se mai vedea că le-au luat pământurile pe care și-au făcut ţări, acestea simt datoria patriotică de a le lua şi existența. Armânii, în loc de un răspuns adaptat, le oferă concursul prin felul în care înțeleg ei astăzi că ar fi necesar să se apere.”
Acest răspuns de care vorbește îngrijitorul ediției se referă și la modul în care armânii se tratează unii pe alții. Probabil că dezbinarea lor tragică îi duce la extincție. Nici cartea în discuție nu face excepție. Antologia de literatură armână este un exemplu. Mă întreb cum este posibil ca o personalitate a vieții culturale și literare a armânilor, editorul revistei Bana Armânească [12] care a avut peste 10 ani de apariție neîntreruptă, autor al unor volume de poezie în armână, traducător al Bibliei în armână, și aici îl numesc pe Dumitru Piceava, să nu existe în cuprins? Tot așa, cum este posibil ca procesul de pe rol de la Curtea de Casație început în 2020 de Federația „Liga Aromânilor din România”, și de care editorul știe, să nu fie pomenit, proces care are în vedere toată nația armână din România? Presupun că pentru că este legat tot de numele dlui Piceava. Inamicițiile personale, când este vorba de munca unui editor și îngrijitor de ediție, nu își au locul. Munca de îngrijitor de ediție presupune obiectivitate și imparțialitate. O carte călătorește în viitor. Și viitorul ne judecă. Dl. Gica va fi întrebat de ce a omis ce a omis. El ne-a oferit într-adevăr o carte puternică despre trecutul și prezentul unei dispute, dar în care a omis ce nu i-a convenit personal, devenind el însuși parte partizană fără să știe și prin asta aducând prejudicii chiar temei în discuție.
Cred că misiunea editorială a dlui Gica nu este cazul să se oprească aici ci să continue prin publicarea unei ediții care să conțină toate documentele ultimelor patru decenii trimise de armâni organismelor internaționale și naționale, de la președinție și parlament, la institute, tribunale și organisme de cercetare. Atunci se va vedea clar, prin cantitatea impresionantă a documentelor și va fi consemnat de istorie, modul în care o paradigmă lingvistică prăfuită, o capcană care a provocat prejudicii poporului armân, a fost înlocuită de o paradigmă politică. Ca de obicei în istorie, acumulările cantitative produc salturi calitative, modificări de paradigmă.
Autor: Mirela Roznoveanu
Note:
[2] https://www.un.org/en/about-us/universal-declaration-of-human-rights
[3] https://www.ohchr.org/en/human-rights/universal-declaration/translations/roman
[4] https://www.ohchr.org/en/human-rights/universal-declaration/translations/vlach
[5] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/185388
[6] La minutul 5 – A spune azi, a afirma ca armâna e un dialect al românei de azi e ca si cum am spune ca spaniola e un dialect al limbii italiene. https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=rNM_gIUllD8
[7] Dahmen, W., „Das Aromunische – ein Dialekt des Rumänischen?”, în Mensching, Guido et al. (Hrsg.), prache – Mensch– Maschine. Beitrage zu Sprache und Sprachwissenschaft, Computerlinguistik und Informationstechnologie für Jurgen Rolshoven aus Anlass seines sechsundsechzigsten Geburtstages. Köln: KUPS, 2018, pp. 43–56.
[8] https://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-XML2HTML-en.asp?fileid=15367&lang=en
https://rm.coe.int/5th-op-romania-summary-ro/1680ac76e8
[11] Kahl, Thede. Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa, Munster 1999. (Etnicitatea și răspândirea teritoriala a aromânilor din Europa de sud-est)
[12] https://dinitrandu.com/wp-content/uploads/2019/01/47727006-Bana-Armaneasc%C4%83-Nr43-44.pdf
Citiți și:
Versurile poetului latin Ovidiu confirmă continuitatea geto-dacilor din provincia romană Dobrogea!
Un profesor de la Universitatea din Edinburgh: Autorităţile române ignoră 9.000 de ani de civilizaţie neîntreruptă!
yogaesoteric
2 decembrie 2023