Poate RFK să producă marea surpriză?

Pe zi ce trece, ceea ce la început părea o excentricitate din partea nepotului lui John F. Kennedy, se dovedește o mișcare tot mai serioasă: Robert F. Kennedy Jr. crește spectaculos în sondaje.

Într-un sondaj în trei, RFK obține 22% în lupta cu Joe Biden și Donald Trump.

Cercetarea sociologică realizată de Universitatea Quinnipiac în perioada 26-30 octombrie, arată că, dacă ar avea de ales între cei trei candidați, cu Biden ar vota 39% dintre americani, cu Trump 36%, iar cu RFK 22%.

Cu un an înainte de alegeri, procentul lui Kennedy este foarte promițător, deoarece el se află pe un trend puternic ascendent și demonstrează că mai are resurse de creștere.

Cum era de așteptat, el câștigă lupta în trei în rândul alegătorilor independenți, cu 36%, față de 31% în cazul lui Trump și de 30% în cazul lui Biden.

Însă, cel mai important, RFK Jr. este câștigător detașat și în rândul alegătorilor tineri, cu vârste între 18 și 34 de ani: el ar obține 38% din voturi, față de 32% Biden și 27% Trump.

Rezultatele sondajului mai indică un aspect interesant: RFK „mănâncă” mai degrabă din bazinul electoral al lui Trump decât din cel al lui Biden.

Într-un sondaj în doi, Biden ar câștiga doar cu un procent diferență față de Trump; în schimb, în cazul unui duel în trei, Biden ar câștiga obținând cu 3% mai multe voturi decât Trump.

Faptul că o candidatură a lui RFK este în beneficiul lui Biden și în dezavantajul lui Trump îl demonstrează și o analiză realizată de Politico.

Astfel, Kennedy obține mai multe donații electorale de la foști donatori ai lui Trump decât de la foști donatori ai lui Biden.

Evident, toate aceste calcule devin inutile dacă se confirmă zvonurile despre retragerea lui Biden din cursa prezidențială și este înlocuit de Michelle Obama sau Gavin Newsome.

Citiți și:
Tucker Carlson: Robert F. Kennedy Jr. este noul inamic public nr. 1 – L-a detronat pe Donald Trump
Robert F. Kennedy Jr.: Este necesar să fiu atent să nu mă asasineze CIA

 

yogaesoteric
6 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More