„Când situația devine serioasă, trebuie să minți”

Această afirmație de o onestitate răcoritoare despre cum funcționează politica vine de la Jean-Claude Juncker, care a făcut-o într-un interviu la televiziunea germană în 2011.

La acea vreme, politicianul luxemburghez era încă președinte al Comisiei Europene, funcție ocupată acum de doamna Ursula von der Leyen, demnă succesoare a lui Juncker. Și cum situația politică, economică și socială din țările UE, dar mai ales din cea mai bună Germanie din toate timpurile, a devenit din ce în ce mai „gravă” din 2011 încoace, mai ales în ultimii ani, bineînțeles că și politicienii noștri ne mint din ce în ce mai mult.

De fapt, nu se poate să nu avem impresia tot mai acută că noi, oamenii, suntem mințiți doar de politicieni și de organele lor de propagandă, care se numesc „media de calitate”. Politicienii noștri de top remarcabili, cum ar fi cancelarul federal Olaf Scholz, apreciat la nivel internațional, și acoliții săi din coaliție, s-au retras de mult timp în lumea lor paralelă, izolată de grijile cotidiene. Acolo, ei ne percep pe noi, oamenii, doar ca pe o problemă secundară enervantă. Cu puțină propagandă și inginerie socială sau manipulare socială, ei pot fi împinși în direcția dorită după bunul plac. Este exact modul în care greul politic al SPD, cancelarul Scholz, pare să vadă oamenii. În interviul acordat în renumita revistă americană de știri Time Magazine din 27 aprilie 2022, Scholz s-a dat de gol atunci când a declarat: „Nu poți lua poporul prea în serios”.

Scholz nu a spus aceasta ca pe o glumă, el chiar acționează în consecință. Spre exemplu, să ne amintim de reacția sa la aruncarea în aer a gazoductului Nord Stream II. Comportamentul complet indiferent, dezinteresat în fața atacului grav asupra aprovizionării cu energie a poporului german sugerează că nu dă doi bani pe el. Este evident că are treburi mai importante de făcut în timp ce oile sale pasc pe pajiștea transatlantică.

Scholz crede, de asemenea, că poporul german este prost. El dovedește asta cu minciuna nebunească și nerușinată că rușii sunt responsabili pentru problemele economice actuale ale Germaniei. La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, a declarat în declarația sa guvernamentală în fața Bundestagului german, fără să se înroșească:

„La scurt timp după începerea războiului, Putin a redus inițial livrările de gaz către Germania și în cele din urmă le-a oprit complet peste noapte”.

Abaterea deliberată de la realitate capătă proporții din ce în ce mai grotești în politica germană. Scholz se folosește de minciuni pentru a justifica situația bugetară tensionată și criza economică, pe care nici măcar el nu le mai poate trece cu vederea. Potrivit lui Scholz, asistăm la un șoc extern cauzat de Rusia. Putin este de vină!

Ministrul Economiei Habeck răspândește, de asemenea, dezinformări non-stop. El susține că Rusia a închis robinetul de gaz al Germaniei din pură răutate și că Germania a reușit, de asemenea, să se facă independentă de gazul rusesc într-un timp foarte scurt. Ceea ce nu este, de asemenea, adevărat, întrucât Germania cumpără mult gaz lichid rusesc la prețuri supraevaluate prin intermediari.

Întoarcerea deliberată de la realitate a elitelor politice pare să fie răspândită nu doar în Germania, ci este simptomatică pentru întregul Occident colectiv, din Europa până în SUA. Indiferent ce problemă preocupă cetățenii din țările UE, politicienii și birocrații europeni au două explicații pentru orice: Putin și schimbările climatice, respectiv schimbările climatice și Putin. Între timp, în fruntea Comisiei Europene de la Bruxelles, un import din Germania preia ștafeta. Într-un discurs ținut la începutul lunii februarie în fața Parlamentului European de la Strasbourg, doamna von der Leyen a recurs la rețeta încercată și testată de repartizare a vinovăției. Ea a dat vina pe „Rusia și încălzirea globală” pentru problemele cu care se confruntă agricultorii europeni.

Secetele și inundațiile au distrus recoltele și au amenințat efectivele de animale ale fermierilor. Prin urmare, agricultorii sunt primii care resimt efectele schimbărilor climatice, a explicat președintele Comisiei, adăugând:

„Fermierii resimt, de asemenea, efectele războiului din Rusia: inflația, creșterea costului energiei, costul mai mare al îngrășămintelor.”

A fost o altă minciună stupidă ce poate fi ușor de demontat, ceea ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a și făcut în aceeași zi cu o plăcere evidentă. Ea ne-a reamintit în mod ironic că nu Rusia, ci UE a fost cea care a sancționat și a îngreunat comerțul cu îngrășăminte din Rusia și cu surse de energie rusești. Este bine cunoscut faptul că navele care transportă îngrășăminte și materii prime din Rusia au fost oprite în porturile europene timp de luni de zile și nu li s-a permis să descarce sau să navigheze pentru a aproviziona cu îngrășăminte măcar țările din lumea a treia, așa cum a propus Moscova.

După această introducere, să ne întoarcem la Franța, unde protestele masive ale fermierilor nu numai că au avut loc în toată țara de luni de zile, dar au devenit din ce în ce mai puternice. Însă la începutul lunii februarie, două dintre principalele sindicate agricole franceze au raportat că au votat pentru suspendarea protestelor și ridicarea blocajelor rutiere din întreaga țară. Mișcarea a avut loc după ce guvernul francez a anunțat măsuri pe care sindicatele le-au descris ca fiind „progrese tangibile” în ceea ce privește revendicările agricultorilor.

Se ridică întrebarea dacă presupusa concesie va pune capăt cu adevărat revoltelor franceze împotriva celor două probleme principale cu care se confruntă agricultorii din întreaga UE. Prima problemă majoră este reprezentată de inițiativele ideologice verzi, „orientate spre climă”, ale Comisiei Europene, care subminează bazele existenței economice a agricultorilor mici și mijlocii din Uniunea Europeană. A doua problemă acută pentru agricultori este exportul în masă și fără taxe vamale de produse agricole din Ucraina (țară din afara UE) către UE.

Cu prețurile sale ieftine, Ucraina distruge piețele agricole din țările UE prin exporturile sale, cu reacții corespunzătoare din partea fermierilor din Polonia până în Olanda și din Franța până în Spania. Problema își are, de asemenea, rădăcinile în deciziile nerealiste, bazate pe ideologie, ale eurocraților nealeși democratic de la Bruxelles, care domină în mare parte țările UE. Eforturile lor perseverente de a ruina Rusia și de a susține regimul Zelenski ca pe un berbec la toate nivelele, cu bani, arme și privilegiul exporturilor fără taxe vamale către UE, nu se fac doar în detrimentul agricultorilor din UE, ci și în detrimentul propriilor populații din țările UE.

În acest context, declarația celor două principale sindicate agricole din Franța, potrivit căreia „Macronat”, așa cum este cunoscut popular guvernul Macron, a anunțat măsuri pentru „progrese tangibile” în ceea ce privește revendicările agricultorilor, pare a fi o fereastră pentru a dezamorsa situația socială agravată și a lua din elanul protestelor. În consecință, președintele partidului francez „Patrioții”, Florian Philippot, i-a avertizat pe fermieri împotriva promisiunilor false:

„Macron nu va decide nimic în privința importurilor neloiale din Ucraina, în special a cărnii de pasăre. Uniunea Europeană decide, iar Macron știe aceasta. UE a decis să dea Ucrainei un cec de 50 de miliarde de euro pe o perioadă de patru ani. Aceasta este ipocrizie. Îi dă lui Zelenski mai mult decât îi ajută pe fermierii francezi”.

În opinia lui Philippot, Bruxelles-ul a cumpărat Ucraina cu acest program de ajutor, dar, în același timp, a ruinat complet fermele din țările europene.

De fapt, Comisia Europeană de la Bruxelles, în calitate de autoritate executivă a Uniunii Europene, condusă de incalificabila doamnă v. d. Leyen, joacă singurul rol central în elaborarea și punerea în aplicare a politicii agricole comune (PAC) a UE. Comisia Europeană stabilește cadrul juridic și mecanismele de finanțare pentru PAC, monitorizează punerea în aplicare a acesteia și realizează reforme pentru a o adapta la condițiile și prioritățile în dinamică, conform autodescrierii UE.

Statele membre ale Uniunii Europene au, în cel mai bun caz, o influență marginală la nivel național, prin intermediul guvernelor lor, în ceea ce privește caracteristicile specifice ale structurii lor agricole naționale. În general, guvernele naționale sunt responsabile de punerea în aplicare a măsurilor PAC adoptate la Bruxelles, inclusiv de monitorizarea conformității cu standardele de mediu.

Conform mandatului său oficial, PAC, fiind una dintre cele mai vechi și mai importante politici ale UE, are ca scop:

– să promoveze producția agricolă,
– să o garanteze,
– să sprijine dezvoltarea rurală și
– să asigure veniturile agricultorilor.

Cu toate acestea, după cum putem observa, elitele detașate din Comisia UE, responsabile pentru politica agricolă, au pierdut orice legătură cu obiectivele PAC autoproclamate. De facto, ele au preschimbat obiectivele în fix opusul lor. În prezent, Comisia UE împiedică producția agricolă, subminează securitatea alimentară, promovează sărăcirea rurală și ruinează agricultura.

Elitele de la Bruxelles fac toate acestea cu conștiința împăcată, pentru că vor să oprească schimbările climatice și, în credința lor greșită, să salveze lumea, deși clima se schimbă constant de mii de ani; sau pentru că se simt chemate să se preocupe mai mult de politică decât de interesele oamenilor și întrucât sunt suficient de lipsite de scrupule pentru a sacrifica câțiva țărani pe tabla de șah geostrategică în propriul lor progres și interesul „democrației”. Dar fermierii, meșteșugarii, lucrătorii din transporturi și mulți alții din întreaga UE sunt din ce în ce mai puțin dispuși să suporte starea de fapt.

Pe lângă protestele în masă din Belgia, Portugalia, Grecia, Germania sau Polonia, și Irlanda, până acum liniștită, a fost afectată la începutul lunii februarie. În Franța, mobilizarea în masă a fermierilor a reușit chiar să blocheze cu tractoarele lor, timp de mai multe zile, principalele drumuri de acces spre Paris.

Cu toate acestea, protestele în masă care durează de săptămâni întregi sunt de obicei îndreptate împotriva persoanelor nepotrivite, și anume împotriva propriilor guverne. Dar, după cum am văzut deja mai sus, guvernele și parlamentele naționale au puține de spus în ceea ce privește politica agricolă comună (PAC) a UE. Guvernele și parlamentele naționale și-au cedat de mult timp suveranitatea decizională în acest domeniu eurocraților nealeși democratic din Comisia UE (de tip von der Leyen) și parlamentului de fațadă al UE de la Bruxelles. Și aceasta nu se aplică numai în domeniul agriculturii.

De asemenea, statele membre ale UE nu mai au nicio marjă de manevră pentru decizii naționale suverane în toate aspectele comerțului exterior al UE. Singura autoritate în acest sens aparține Comisiei UE de la Bruxelles și funcționarilor săi foarte bine plătiți din parlamentul de fațadă al UE, a căror sarcină este de a transmite falsa impresie că totul se face în conformitate cu principiile democratice. Același aspect este valabil și pentru politica monetară din zona euro. Politica monetară este extrem de importantă pentru suveranitatea națională și pentru organizarea propriei economii. Dar nici guvernul federal, nici Bundestag-ul nu mai au capacitatea de a face o politică monetară adaptată la nevoile naționale germane. Competența a fost cedată birocraților anonimi de la Banca Centrală Europeană (BCE).

Așa-numitul „Parlament European” (PE) este etichetat pe bună dreptate de către critici ca fiind un „parlament de fațadă”, deoarece nu are nici măcar puterea de a-și dezvolta propriile inițiative legislative ca orice alt parlament decent și demn de acest nume. Adică de a aduce pe masă proiecte de lege provenite din rândurile reprezentanților suveranului, adică ale poporului. În schimb, principala funcție a PE se limitează la a aproba directivele UE, dându-le astfel forță de lege în întreaga UE. După aprobarea de către PE, directivele UE este obligatoriu să fie încorporate în legislațiile naționale la nivelul statelor membre. Parlamentele naționale sunt nevoite să privească neputincioase, întrucât nu au dreptul de a examina directivele UE sau de a insista asupra unor modificări.

De fapt, din ce în ce mai multe activități ale guvernelor naționale sunt transferate la Bruxelles, sustrăgându-le „pentru binele întregului” de la decizia reprezentanților poporului din parlamentele naționale. În locul lor, funcționarii internaționali ai Comisiei UE decid asupra noilor directive (legi). Eurocrații sunt asistați în această sarcină dificilă de peste 6.000 de „consilieri” cu înaltă calificare la Bruxelles. Ei nu costă UE sau pe noi, contribuabilii, niciun euro, deoarece sunt plătiți cu amabilitate de diversele mari corporații din industrie, finanțe, comerț și de asociațiile acestora active în UE. Fenomenul amintește de afirmația: „Cine are nevoie de corupție când lobby-ul este legal?”.

În același timp, cei peste 6.000 de consilieri sunt foarte bucuroși să împărtășească „cunoștințele” lor cu oaspeții din Parlamentul UE, la mese scumpe în restaurantele gourmet din Bruxelles și cu vinuri și mai scumpe. Așa-numitul „Parlament al UE” este considerat mai decisiv decât era cazul parlamentelor reale, democratice, în care diferitele fațete ale unei noi legi obișnuiau să fie dezbătute în cadrul unui proces care dura mult timp.

Concluzia este că cei peste 6.000 de consilieri „gratuiți” din partea Comisiei Europene și a PE au accelerat foarte mult procesul legislativ al UE. Între timp, reprezentanții de presă și curtenii de la Bruxelles se asigură că publicul este bine pregătit în mass-media ca parte a procesului de conversie a directivelor UE în legislația națională din statele membre.

Sub presiunea corporațiilor care operează la nivel global, guvernele statelor membre ale UE și partidele acestora au cedat tot mai mult Comisiei UE domenii mai mari de decizie parlamentară și comerț de stat, anterior suverane. Datorită complicității mass-media, fenomenul a trecut în mare parte neobservat de către populație. Aici, de exemplu, putem vedea una dintre consecințele grave ale evoluției menționate:

Din moment ce parlamentele naționale nu mai au niciun cuvânt de spus în domeniul comerțului exterior, de exemplu, eurocrații de la Bruxelles, nealeși în mod democratic, au fost capabili să impună singuri sancțiuni cuprinzătoare împotriva Rusiei. Bundestagul german, de asemenea, nu a avut și nu are nicio influență în acest sens, chiar dacă sancțiunile nu au afectat Kremlinul în acest caz specific, ci, în schimb, au forțat economia germană să intre în recesiune și au slăbit-o permanent.

Guvernul semafor poate argumenta în mod justificat că are mâinile legate, deoarece totul se decide la Bruxelles. Prin urmare, deciziile care sunt vitale pentru economia noastră nu ar fi cazul să mai fie luate de funcționari UE anonimi, nealeși în mod democratic la Bruxelles, care sunt, de asemenea, „consiliați” de lobbyiști relevanți.

Oricine solicită mai multă democrație este necesar, prin urmare, să se asigure că deciziile importante sunt din nou luate mai aproape de casă, în propriile parlamente naționale. În prezent, în Germania există un singur partid care și-a propus acest obiectiv. Toate celelalte partide, orbite de „internaționalism și diversitate”, împing în direcția opusă, „globală”.

Desigur, fiind singurul partid german care și-a stabilit obiectivul de a limita mai întâi caracatița UE și apoi de a-i respinge puterile legislative, AfD a provocat mânia concentrată a elitelor neoliberale și a stăpânilor lor din politică, finanțe și mass-media. Pentru că, din punctul de vedere al acestor elite, este total „naționalist” și „de dreapta” ca un partid să acorde prioritate intereselor propriului popor și mijloacelor de trai ale acestuia.

Zecile de mii de cetățeni înstăriți care demonstrează în prezent pe străzile și în piețele din țara noastră împotriva „Rächst” sunt o demonstrație înfricoșătoare a manipulării cu succes a opiniei maselor largi. În mod evident, acestea au internalizat noua doctrină conform căreia războiul înseamnă pace și ignoranța înseamnă înțelepciune. Și că nu există două, ci 53 de tipuri de gen. Și au uitat complet de adevăratele probleme ale societății noastre și de climă.

În spoturile difuzate de radioul guvernamental în timpul acestor demonstrații incitante, sponsorizate de guvern, demonstranții vorbesc cu mândrie despre curajul de care au dat dovadă protestând împotriva „rächts” și a AfD. Dar oricine merge la demonstrațiile convocate de guvern, de reprezentanții partidelor consacrate, de ONG-urile acestora și de mass-media de propagandă nu dă dovadă de curaj, ci de lașitate.

Oricine demonstrează împotriva războiului SUA/NATO împotriva Rusiei are curaj. Pentru că poate să se aștepte să fie bătut de poliție. Din același motiv, oricine care reprezintă în prezent poziția Curții Internaționale de Justiție a ONU pe străzile germane și demonstrează împotriva crimelor de război și a presupusului genocid din Gaza are curaj. Și fiecare protest împotriva livrărilor de arme germane către Israel și Ucraina este, de asemenea, curajos. Și, nu în ultimul rând, se ridică întrebarea: „Există ceva mai de extremă dreapta decât tancurile germane care trag din nou în ruși?”.

Autor: Rainer Rupp

Citiți și:
Prăbușirea morală a Occidentului
„Amiralii se agită / beau la rom și trag din pipă”

 

yogaesoteric
19 februarie 2024