«Framed» – un terifiant clip în care Eminem devine un ucigaș în serie, controlat în sfera conștiinței
Marshall Bruce Mathers III, născut în data de 17 octombrie 1972, cunoscut și sub numele de scenă Eminem, este un rapper, artist, cantautor și actor american. Eminem este artistul cu cele mai mari vânzări din anii 2000 în Statele Unite. În plus, el a vândut peste 170 de milioane de albume și single-uri, devenind astfel artistul cu cele mai mari vânzări din lume din toate timpurile.
Micul Marshall a avut o copilărie zbuciumată, mama sa fiind un antimodel pentru el. Ea a fost acuzată de abuz psiho-mental și fizic față de fratele lui mai mic, fapt ce a făcut ca el să se raporteze la mama sa cu o ură crescândă, și nicidecum cu iubire. El și-a întemeiat apoi o familie din care a rezultat un copil. La scurt timp după acesta însă, iubita lui l-a părăsit și i-a interzis să-și viziteze copilul.
Viața lui Eminem a fost una nefericită, și el a ajuns să abuzeze de alcool și de droguri. Din cauza stresului nu mai putea să doarmă, iar soluția comodă pe care a ales-o a fost aceea de a apela la medicamente, de care a devenit ulterior dependent. Toate acestea au culminat chiar cu o tentativă de sinucidere nereușită. Iată cam ce gen de trecut are acest pretins model al tineretului din zilele noastre. Viața și realizările sale reflectă foarte clar natura „arteiˮ și a artiștilor contemporani ce sunt promovați de către așa-zișii „iluminațiˮ.
Eminem a declarat că a urmărit mereu să fie „un modelˮ pentru copiii care îi ascultă muzica, pentru că știe că acei copii îl privesc întocmai ca pe Dumnezeu: „muzica mea este special creată să apese pe butoanele receptive ale ascultătorilor.”
Ca o culme a bizareriei societății în care trăim, în momentul în care Eminem a fost arestat pentru tentativă de omor, mii de adolescenți au ieșit în stradă, amenințând cu incendierea secției de poliție dacă starul nu va fi eliberat.
Iată câteva dintre versurile perverse ale uneia dintre melodiile lui Eminem („I’m backˮ):
„Iau capul degenerat al fiecărei persoane și pătrund în el
Doar ca să văd dacă este influențat de mine, dacă ascultă muzica mea.
Iar dacă a înghițit deja această mizerie atunci este o victimă inocentă
Și devine o marionetă atârnată de șiretul tenișilor mei.”
Departamentul de Poliție din Albert Hills a declarat că versurile melodiilor lui Eminem „generează delincvență în rândul minorilor, încurajează consumul de droguri și conțin elemente pornografice.”
În scabrosul și oribilul videoclip intitulat „Framedˮ (în traducere „Acuzat pe nedreptˮ), care pur și simplu face să ne înghețe sângele în vene, cântărețul american joacă rolul unui criminal în serie care suferă de sindromul personalității multiple (sau, altfel spus, de tulburare de identitate disociativă) și care se întreabă cum a ajuns cadavrul lui Ivanka Trump în portbagajul mașinii sale. Vom analiza în continuare simbolismul tenebros al acestui videoclip.
În videoclipurile sale Eminem abordează adesea subiecte legate de sex, droguri și violență (în principal prin alter ego-ul său, Slim Shady), prin inserarea unor secvențe grotești de desen animat. După aproape 20 de ani în industria divertismentului, natura controversată a operelor lui Eminem a luat o întorsătură bizară și obscură.-
În 2018, Eminem a împlinit 45 de ani. El continuă să cânte rap și să caute să „șocheze și să impresionezeˮ prin rime discutabile livrate cu înaltă precizie. Cu toate acestea, în industria muzicală actuală, nimeni nu poate obține acoperire media fără să se conformeze în totalitate la agenda elitei oculte sataniste. „Framedˮ este un șocant și indubitabil exemplu în această direcție. În acest videoclip, Oculta elită masonică promovează, prin intermediul cântărețului, moartea, crima, controlul conștiinței și forțele oculte diavolești. Pentru a înțelege în întregime melodia „Framedˮ, este necesar în prealabil să analizăm o piesă pe care Eminem a lansat-o cu aproape 10 ani în urmă: „3 A.Mˮ.
„3 A.M.ˮ
În 2009, după o discontinuitate de 4 ani cauzată de adicția pentru droguri, și multiplele spitalizări, Eminem a lansat mult-anticipatul album „Relapseˮ. Pentru a promova albumul, „Interscope Recordsˮ a creat un centru fictiv de reabilitare denumit „Popsomp Hillsˮ, inclusiv cu site web și număr de telefon.
Într-unul dintre videoclipurile promoționale despre Popsomp Hills, medicul rezident, dr. Ballsack, își descrie metodele, fiind înconjurat de tot felul de accesorii ce au legătură cu traumatizarea, tortura și controlul conștiinței, totul în timp ce unele forțe supranaturale par să interfereze cu transmisia.
Este totodată evident faptul că acest centru de reabilitare nu are efecte benefice asupra lui Eminem. Mai mult decât atât, denumirea „Popsomp Hillsˮ sună în mod ciudat asemănător cu „pop some pillsˮ („bagă niște pastileˮ) – adică exact ceea ce nu este recomandat să facem. În plus, în videoclipul în care este prezentat „Popsomp Hillsˮ putem observa cum Eminem în timpul șederii sale în acest centru fictiv, devine un criminal în serie, fiind animat de forțe malefice. Ne putem întreba așadar dacă nu cumva „Popsomp Hillsˮ reprezintă de fapt un centru în care sunt aplicate metode de control al conștiinței. Ne putem întreba de asemenea: reprezintă oare „Popsomp Hillsˮ locul în care au fost aplicate asemenea metode de control asupra lui Eminem?
Ei bine, clipul „3 A.M.ˮ spune tot. În cântec apare Eminem care își pierde cunoștința și ucide oameni – omorurile fiind prezentate ca și cum ar fi de fapt crime comise de către un alter ego. Următoarele versuri justifică prezența și acțiunile unui alter ego:
„Este ora trei dimineața
Bag cheia în ușă,
Cadavre zac peste tot pe podea și
Nu-mi amintesc cum au ajuns acolo
Dar probabil eu le-am omorât, le-am omorât.ˮ
În videoclip, Eminem se plimbă în jurul centrului de reabilitare – aflându-se într-o stare de inconștiență – și îi ucide pe toți cei care se îi ies în cale. Titlul piesei sugerează într-un mod clar faptul că alter ego-ul cântărețului este controlat de către forțe diabolice.
Timp de secole, ora 3 dimineața (3 A.M.) a fost cunoscută drept „ora vrăjilorˮ. În folclor, ora farmecelor sau ora diavolului este o perioadă a nopții asociată cu fenomene supranaturale. Creaturi răuvoitoare precum vrăjitoare, demoni și fantome se află în această perioadă la maximul puterilor lor. Se crede că la această oră pot fi realizate practicile de magie neagră cu cea mai mare eficacitate. În tradiția creștină occidentală, intervalul dintre ora 3 și ora 4 dimineața era considerat ca fiind o perioadă de vârf a activităților supranaturale, ca urmare a lipsei rugăciunilor canonice pentru acest interval. Pentru a accentua natura indubitabil satanică a cântecul „3 A.M.ˮ, la încheierea ei îl putem auzi pe Eminem șoptind într-o manieră de incantație și într-un mod repetat, „Răule înalță-teˮ. Metoda de programare ce este aplicată în cadrul Proiectului Monarch implică ritualuri satanice, declarații demoniace și alte aspecte oculte, întunecate, malefice și traumatizante.
Prin intermediul tuturor acestor indicii, devine clar că „Popsomp Hillsˮ este de fapt un edificiu de control al conștiinței în care Eminem a fost programat să ucidă. Faptul că centrul pentru subjugarea conștiințelor este deghizat ca un centru de reabilitare este de asemenea plin de semnificații. S-a afirmat cu ani în urmă (în particular despre Lindsay Lohan), că afirmaţia cum că celebritățile se duc la „reabilitareˮ, înseamnă adeseori o codificare pentru mersul la reprogramare. Programarea include utilizarea de droguri, tortură, abuz fizic și psiho-emoțional, traumatizarea și diferite practici satanice bolnăvicioase și perverse.
La aproape 10 ani distanță, Eminem lansează melodia „Framedˮ, în care se continuă oarecum acțiunea din piesa „3 A.M.ˮ, confirmând astfel încă o dată existența conceptului de control satanic al conștiinței.
„Framedˮ
foto 1
La începutul videoclipului, un crainic explică faptul că Eminem a evadat din „Popsomp Hillsˮ și se află baricadat într-o casă. În acea casă, Eminem se învârte printre cadavre, unele dintre ele fiind chiar dezmembrate (vezi foto 1). Așa cum s-a evidențiat în unele articole apărute în presa alternativă, moartea, crima, tortura și controlul conștiinței apar în videoclipuri datorită unor ordine venite de „susˮ.
foto 2a
foto 2b
foto 3
Pe lângă joaca sinistră realizată cu părțile trupurilor, Eminem desenează febril imagini violente ce îți dau fiori (vezi foto 2a și 2b). Desenul din poza 2a indică locul unde Eminem a înjunghiat o femeie, fiind supravegheat de ochiul singular, simbolul masoneriei. În acest videoclip apare de multe ori acel ochi malefic – ce reprezintă de fapt binecunoscutul semn al controlului ocult al elitelor satanice sau, altfel spus, al așa-zișilor „iluminațiˮ (vezi foto 3, ochiul în spatele gratiilor).
Faptul că Eminem desenează multe imagini are și el o anumită semnificație. Victimele metodei de control al conștiinței ce are la bază traumatizarea, au o predilecție pentru desenatul de imagini ce sunt extrem de însuflețite și simbolice. Este ca și cum aceasta ar fi singura cale de a exterioriza ceea ce s-a petrecut în sufletul/conștiința lor. Picturile dureros de vii ale lui Kim Noble – un supraviețuitor al programului de control al conștiinței Monarch care avea nu mai puțin de 13 personalități – reprezintă un exemplu foarte bun în acest sens. Unii spun că, precum Noble, și Eminem suferă de sindromul personalității multiple. Un semnificativ vers al piesei „Framedˮ sună astfel: „Trei personalități răbufnesc din mine, aveți grijăˮ.
De-a lungul carierei sale, Eminem a întrupat trei personalități: Eminem (rapperul), Slim Shady (alter ego-ul Shady) și Marshall Mathers (persoana reală). În ultimii ani, Eminem a mărturisit că linia dintre personalitățile sale începuse să se încețoșeze. Putem constata că în videoclipul „Framedˮ, Eminem nu are control asupra personalităților sale. Nici măcar nu-și poate aminti ce face un alter atunci când este declanșat.
În a doua strofă, Eminem descrie câteva dintre crimele pe care le-a comis.
„M-am trezit, era răsărit, sigur era ceva greșit/
Cred că devin un monstru din cauza pastilelor ce mi se dau
Rățoiul Donald ia și el, un camion Tonka e în curte
Dar măi câine, cum f… a ajuns Ivanka Trump în portbagajul meu?ˮ
Un alt vers este despre un țânc care abia începuse să umble:
„Un alt copilaș dezmembrat descoperit iarna asta probabil
Căci trupul sfârtecat
Era acoperit de zăpadă din luna noiembrie, într-un mod ciudatˮ.
foto 4
foto 5
foto 6
foto 7
Pe la mijlocul clipului, un reporter îl intervievează pe detectivul Shelter (vezi foto 4). Detectivul își scoate ceasul din buzunar, vede ora 02:45 și spune că este necesar să plece. Detectivul Shelter intră în casă și îl îndeamnă pe Eminem să ia loc. În vreme ce detectivul țipă la el, Eminem halucinează capuri încornorate și alte aspecte terifiante în jurul bărbatului. (vezi foto 5). La exact ora 03:00, detectivul își scoate ceasul de buzunar și îl folosește pentru a-l hipnotiza pe Eminem (vezi foto 6). Juxtapus acestei scene, apare detectivul purtând un halat de laborator. Îl vedem apoi pe Eminem revenit la „Popsomp Hillsˮ, șezând într-un scaun cu rotile, și fiind hipnotizat de către pretinsul detectiv (vezi foto 7).
foto 8
Pe măsură ce Eminem este hipnotizat, detectivul se descoperă drept „doctorulˮ lui. Faptul că doctorul sau manipulatorul ce coordonează procesul de subordonare a conștiinței este totodată detectivul desemnat pentru investigarea crimelor făptuite de Eminem face aluzie la o conspirație la nivel înalt. Shelter i-a programat alter ego-ul lui Eminem să ucidă într-o manieră sadică, dar rituală. Când misiunea acestuia s-a încheiat, Shelter a reluat controlul asupra lui Eminem folosind hipnoza. Să se fi petrecut, oare, toate acestea doar în conștiința lui Eminem? Manipulatorul înfige un ac în brațul lui Eminem (vezi foto 8), ceea ce este semnificativ, deoarece sclavii MKULTRA sunt puternic drogați în timpul programării. La finalul videoclipului, Eminem este scos din salon într-un scaun cu rotile, fiind puternic sedat. Ne este prezentat astfel rezultatul – un alt „pop starˮ ce ne este înfățișat ca fiind un simplu sclav, a cărui conștiință este controlată și care a devenit astfel neputincios.
În concluzie
Industria muzicală a degenerat de la debutul lui Eminem, din anul 1998. În vreme ce versurile sale violente și controversate erau cândva descrise drept produsul unui spirit isteț, dar rebel, demența din „Framedˮ este perfect aliniată agendei elitei. Moartea, uciderea, dezumanizarea, controlul conștiinței și satanismul, sunt toate prezente în această piesă, chiar într-un mod foarte asemănător cu cele din numeroasele alte clipuri video promovate de pionii așa-zișilor „iluminațiˮ.
Putem da ca exemplu în această direcție videoclipul lui Lil Uzi Vert despre moarte, sânge, pastile și satanism intitulat „XO Tour Llif3ˮ sau cel al cântăreței pop Rihanna –„Better Have My Moneyˮ, despre tortură și sânge care nu sunt diferite de o sumedenie de alte videoclipuri.
Lil Uzi Vert are un public ce este de-a dreptul „turbatˮ după el, are sute de milioane de vizualizări pe Youtube și se bucură de o mare admirație în rândurile industriei muzicale. „XO Tour Llif3ˮ a fost desemnat „cântecul veriiˮ la gala MTV Video Music Awards 2017. Revista muzicală Noisey îl descrie pe Lil Uzi drept „având o charismă aparte, un artist înnăscut care, într-un fel sau altul, proiectează publicul în viitor.”
Citiţi şi:
«XO Tour Llif3» – Satanism pe față în cel mai urmărit videoclip al rapper-ului Lil Uzi Vert
Industria de divertisment asaltează ființele umane cu influențe malefice prin toate mijloacele de care dispune
Temele stranii predilecte ale muzicii moderne: promovarea prin sugestii perverse a pedofiliei şi a dezmățului sexual
yogaesoteric
17 octombrie 2019