Cei înţelepţi acceptă cu detaşare, cu luciditate şi cu înţelepciune existenţa lumii, dar cu toate acestea ei refuză să aparţină lumii, să se lase înlănțuiți de ea (II)
– Termen de glosar: Lume –
de profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Citiți prima parte a articolului
Referitor la lumile tainice invizibile în care fiecare dintre noi ne inserăm şi apoi, prin obişnuinţă, ne întoarcem din nou și din nou la ele şi ajungem apoi să trăim în ele – ajungem să trăim prin intermediul lor, ajungem să hrănim astfel de lumi şi totodată ne lăsăm influenţaţi şi hrăniți de ceea ce există în aceste lumi şi în multe cazuri tragice ajungem chiar să devenim sclavii inconştienţi ai acestor lumi. Și, pentru că ne lipseşte capacitatea, ne lipseşte puterea de a ne obiectiva, ne lipseşte luciditatea, ne lipseşte puterea de stăpânire, rămânem în ele întreaga existenţă şi în loc să avem o existenţă fericită, dumnezeiască, paradiziacă, ne complăcem într-o existență infernală, chinuitoare, autodistructivă. Iar apoi, aşa cum ne putem da seama cu ușurință, atunci când părăsim definitiv această lume, în momentul morții, vom fi vrând-nevrând determinați să ne continuăm existenţa în cumplitele tărâmuri infernale. Şi referitor la existenţa tărâmurilor infernale, există la ora actuală mii de mărturii pe internet ale unor ființe umane care au fost catapultate, proiectate pentru scurte perioade de timp în astfel de tărâmuri infernale – căci nu este vorba de o singură lume infernală, ci de mai multe –, şi apoi s-au întors cutremurate şi au povestit experienta zguduitoare, înfricoşătoare pe care au avut-o pentru scurt timp, cu acea ocazie.
Având în vedere toate acestea, este tocmai de aceea fundamental să ne dăm seama, până când nu va fi prea târziu, atunci când vom ajunge în Lumea de Dincolo şi vom fi vrând-nevrând inseraţi în infern pentru o anumită perioadă de timp, proporţional cu răutăţile pe care le-am săvârşit, este tocmai esenţial să nu pierdem niciodată din vedere că dacă în această existenţă am evitat, fie datorită lenei, fie datorită prostiei, fie datorită încăpăţânării, să-L simțim şi să-L descoperim pe Dumnezeu şi ne-am complăcut să trăim o viaţă infernală, atunci putem fi siguri cu anticipație că atunci când vom părăsi definitiv această lume în momentul morții îl vom descoperi pe Satana şi vom fi, vrând-nevrând, constrânşi să rămânem în infern. Luaţi aminte că nu este o joacă, deoarece legile dumnezeieşti funcționează matematic şi tocmai de acea fiinţele umane ce aleg doar răul vor avea parte apoi doar de rău, iar fiinţele umane ce aleg binele dumnezeiesc vor avea parte de binele dumnezeiesc şi vor ajunge în lumile paradiziace, într-una dintre ele, atunci când vor părăsi definitiv această lume, în momentul morții.
În lumina acestor revelaţii, sperăm că devine cu putinţă să intuiţi în ce va consta sfârşitul acestei lumi în care actualmente trăim, lume care este descompusă, lume care se află în agonie, şi ce transformări benefice fundamentale vor apărea atunci când această lume descompusă, agonică în care fiinţele umane se află şi multe dintre ele chiar se complac, şi este cu putinţă să ne dăm seama de transformările benefice ce ne aşteaptă atunci când lumea cea nouă va înlocui lumea cea veche. În acest sens, este necesar să fie înţelese profeţiile pline de tâlcuri ascunse ce figurează în textul Apocalipsei apostolului Ioan. Vechea lume ce este deja în agonie se va sfârși, va muri, şi lumea cea nouă o va înlocui pe aceasta.
Tocmai de aceea, este fundamental să ne dăm seama fiecare dintre noi că în aceste vremuri pe care le trăim fie conştient, fie hiperconştient, fie într-un mod inconştient, ne confruntăm deja la nivel planetar cu ceea ce am putea numi nişte vremuri apocaliptice. Semnele acestor vremuri apocaliptice abundǎ. Și apariţia Mişcării de Supraviețuire, care a luat în ultima vreme amploare în diferite țări de pe această planetă, este, de asemenea, un semn prevestitor care este cazul să ne dea de gândit. Aceasta nu este o întâmplare, ci exprimă o tainică necesitate. Luaţi aminte la confesiunile unor astfel de ființe umane care se pregătesc deja pentru momente dramatice, pentru situații cumplite de criză, care vor apare în viitorul apropiat pe această planetă.
Atunci când această lume se va sfârși, noua lume ce se va naşte va fi caracterizată de o viziune net spirituală care va înlocui viziunea bizară, materialistă, pe alocuri perversă, năucitoare, ce este promovată şi susţinută în mod intenționat de cei răi și smintiţi, de aşa-zişii „iluminați” ce acţionează din umbră şi care vor să omoare prin genocid miliarde de ființe umane şi care totodată urmăresc să pervertească în fel şi chip cât mai multe ființe umane, împingându-le în mod insidios către un mod de a gândi satanic.
Noua lume ce va înlocui lumea agonică ce se sfârşeşte va transforma din temelii, în bine, viziunea fiinţelor umane şi le va conferi o nouă orientare ce va pune stavilă răului, perversității, egoismului, scepticismului obtuz, orbirii marii majorităţi a oamenilor de ştiinţă care se îndârjesc să nege existenţa lui Dumnezeu. În felul acesta, în noua lume, spiritualitatea se va afla la loc de cinste, iar o mulțime de invenţii geniale ce sunt ținute secrete, cum ar fi aparatele ce oferă ființelor umane posibilitatea de a avea acces la energie nesfârşită, gratuită şi care sunt în mod aberant păstrate secrete, toate acestea vor fi accesibile fiinţelor umane pe această planetă. Vor fi, de asemenea, eradicate prin modalități perfect naturale o mulţime de boli pentru care medicina actuală refuză să ia în considerare astfel de modalități, astfel de remedii perfect naturale şi, mai mult decât atât, duce o politică criminală urmărind cu tot dinadinsul să interzică fiinţelor umane accesul la astfel de remedii eficiente. Este, am putea spune, criminal şi totodată semnificativ că au fost interzise o mulțime de plante medicinale, dar în schimb tutunul, fumatul, care omoară an de an o mulţime de ființe umane, nu a fost şi nici nu va fi interzis atâta vreme cât această planetă nu va intra în această nouă etapă ce va apare atunci când lumea cea veche, agonică, abulică, ce promovează prostia, perversitatea, materialismul şi ateismul se va sfârși.
În concluzie, se poate spune că lumea tainică şi complexă în care fiecare dintre noi existăm şi trăim este o totalitate vastă care ne înglobează şi pe care într-o anumită măsură şi noi o înglobăm, unii dintre noi destul de puţin, iar alţii dintre noi mai mult sau chiar extraordinar de mult.
În permanenţă lumea ce ne înglobează se oglindeşte în felurite moduri în universul nostru lăuntric şi declanşează anumite procese de rezonanță ocultă care se repercutează într-un anume fel în Microcosmosul fiinţei noastre. Totodată, prin gândurile, prin acţiunile psihomentale şi prin intenţiile pe care le manifestăm, fiecare dintre noi exercităm o anumită influenţă fie benefică, fie nefastă asupra lumii ca totalitate ce ne înglobează, iar în felul acesta contribuim, chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, fie la schimbarea în rău a lumii în care trăim, fie la transformarea în bine a lumii în care trăim. Prin intermediul energiilor subtile pe care le atragem din Macrocosmos şi pe care apoi le aducem în ambianta subtilă a acestei planete, contribuim – chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta – la apariția unei ambiante subtile predominante care prin cumul face să apară, în timp, o anumită ambianţă despre care putem spune că este lumea planetară în care existăm şi trăim.
În strânsă legătură cu orientarea noastră ce poate fi o orientare eminamente benefică, dumnezeiesc integrată, facem în felul acesta să apară o ambianţă eminamente benefică, armonioasă, elevată în sfera subtilă de forţă a acestei planete; şi astfel, ca să spunem așa, ne sfințim locul, ne sfințim planeta. În măsura în care orientarea unora dintre noi este malefică, perturbatoare, perversă, distructivă, atragem prin intermediul proceselor de rezonanță ocultă energii subtile dizarmonioase, distructive, dezechilibrante şi iată că în felul acesta pângărim locul, îl perturbăm şi astfel ne pângărim şi ne perturbăm ambianta subtilă a acestei planete.
Actualmente aşa-zişii „iluminați” ce acționează cu îndârjire într-o manieră malefică, din umbră, fac eforturi disperate pentru a ucide prin genocid cât mai multe ființe umane şi, în paralel, urmăresc să influenţeze din ce în ce mai mult în rău masele de ființe umane pervertindu-le, tentându-le să se scufunde într-o stare de prostrație, de abulie, de alienare ce vizează îndepărtarea şi chiar separarea de Dumnezeu. Atunci când privim în jurul nostru cu luciditate, cu detaşare şi cu bun-simț, observăm cu uşurinţă aceste influenţe malefice, satanice ce se accentuează din ce în ce mai mult, pe an ce trece.
Având în vedere toate acestea, se poate spune că lumea în care trăim şi existăm atât fiecare dintre noi, cât şi noi toți, este o totalitate ce ne înglobează. La modul absolut vorbind, această lume este totalitatea a ceea ce există atât în spațiu, cât şi în timp, totalitate tainică la care noi ne simțim că aparţinem în ipostaza celor care există, iar această totalitate ce ne înglobează pentru noi devine cu putinţă să o distingem ca atare numai în măsura în care putem să realizăm, grație unei anumite lucidități, graţie unei anumite oglindiri, graţie unei anumite reflexii, un anumit recul dezvăluitor. Un astfel de mod cu totul aparte de a privi, de a contempla mai bine zis, ceea ce este, pe fundalul unei aspirații puternice de a descoperi un sens sublim, înălțător, dumnezeiesc, face să apară în fiinţa noastră o perspectivă inefabilă, înălţătoare ce ne transformă şi ne trezeşte din punct de vedere spiritual, dezvăluindu-L totodată, într-o anumită măsură, pe Dumnezeu, ca realitate tainică ce susţine şi îmbrăţişează fără încetare această lume.
Trezirea şi aprofundarea acestei stări contemplative ne ajută să descoperim din aproape în aproape tainele indescriptibile, sublime ale lumii în care trăim. Astfel, în universul nostru lăuntric apare o aspiraţie puternică ce ne incită să revenim, fiind plini de încântare, la toate cele care sunt mereu aceleaşi, dar esenţiale. Astfel, în Microcosmosul fiinţei noastre survine şi se adânceşte un acord tacit cu toate cele care sunt mereu aceleaşi, dar care, în fond, sunt esenţiale. A reveni astfel la toate cele care sunt mereu aceleaşi, dar esențiale înseamnă, de fapt, să revenim cumva la această lume înaintea cunoaşterii despre care un anumit fel de cunoaştere parţială, fragmentată ne vorbeşte mereu şi cu privire la care orice determinare ştiinţifică ne apare ca fiind în mod preponderent abstractă, sărăcăcioasă şi dependentă, întocmai aşa cum este geografia în comparație cu contemplarea emoţionantă a unui peisaj după ce mai întâi noi am învățat, prin asimilarea cunoştinţelor teoretice de rigoare, ce este o pădure, ce este o câmpie, ce este un râu. O astfel de atitudine profund transformatoare, iluminatoare, indescriptibilă este şi rămâne cu totul altceva decât obiectivismul rece, sec şi dogmatic al ştiinţelor ce interpun între lume și noi un sistem rigid de explicaţii cauzaliste al căror prim efect este de a reduce totul la statutul de obiect.
Pentru ştiinţă, omul este în lume, în timp ce pentru fenomenologie omul este, ca să spunem aşa, la lume. Cu alte cuvinte, pentru fenomenologie omul locuieşte lumea şi nu este doar conţinut în ea; în timp ce noi putem alege obiecte în lume, apropiindu-ne sau eventual depărtându-ne de ele, la modul obişnuit vorbind, noi nu ne putem îndepărta nici de trupul nostru, şi nici de lumea în care trăim. În consecinţă, trupul propriu şi lumea în care trăim nu sunt obiecte înaintea oricărei prize de conştiinţă referitoare la aspectele principale ale trupului nostru şi ale lumii; acestea sunt deja aici, acestea sunt, am putea spune, dimensiunile deschiderii noastre faţă de existenţă.
Lumea ca fenomen este, ca să spunem aşa, bântuită de ceea ce este omenesc, de la care omul descoperă sensul ei, dar în acelaşi timp omul are nevoie de sens pentru a-şi exterioriza interioritatea sa şi pentru a-şi recăpăta, ca să spunem aşa, stăpânirea de sine, pornind de la indiciile efective ale obiectivării sale. Între om şi lume există un fel de complicitate, există un fel de corelare implicită: atât unul, respectiv omul, cât şi cealaltă, respectiv Natura, se exprimă unul prin cealaltă şi cealaltă prin unul. În felul acesta apare viziunea asupra lumii şi lumea ce este văzută. Propriul nostru trup locuieşte, ca să spunem aşa, lumea şi prin familiaritatea lui cu ea ne permite să ne asigurăm o anumită priză asupra ei.
Existenţa umană presupune ca propriul ei fundament o totalitate a apartenenţei ce înglobează. Chiar şi în stare de vis, chiar şi în stare de reverie, chiar şi în stare de halucinație, chiar şi în stare de delir există întotdeauna o raportare la o lume. Lumea este prin urmare un fel de a priori existențial, deoarece ea este, ca să spunem aşa, în esenţa ei de a fi, întotdeauna deja acolo şi ea precede orice întâlnire a unui existent, altfel spus, a ceea ce este şi care la un moment dat apare. Lumea nu este nici suma a tot şi toate cele ce există, nici cadrul sau orizontul ce există în interior şi din care survin, apar tot şi toate cele care există, căci ea este orizontul indescriptibil al tuturor orizonturilor.
Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, lumea ne apare ca fiind orizontul exterior al orizonturilor interioare, altfel spus, ea ne apare ca fiind un tainic câmp al prezenţei care face posibilă orice întâlnire. Lumea fenomenală este cuprinsă cel mai adesea între pământ, cer şi orizont. Orizontul este datorat, ca să spunem aşa, în întregime modului de a apare a tot și a toate cele, în funcţie de propriile noastre perspective egologice, deoarece cel mai adesea ființa umană ocupă în mod necesar centrul. La acest nivel simplu apare deja o sui generis ordine universală de coapartenenţă în care vin să se echilibreze elementele, gravitația terestră, grația aeriană a cerului, opacitatea solului şi transparența fermecătoare a spațiilor cereşti; iar toate acestea se opun, ca să spunem aşa, în strânsă legătură cu un joc de combinaţii sistematice. Pământul este solul nostru originar. El este scena unde se joacă drama unei existenţe în cazul căreia noi suntem în acelaşi timp actori şi spectatori; altfel spus, noi suntem mediul coexistenţei noastre intersubiective. Această intersubiectivitate trăită contribuie într-un anume mod şi face să se constituie obiectivitatea. Fără această sui generis intersubiectivitate, noi am înclina să gândim că această lume este lumea noastră şi nu că lumea noastră oglindeşte într-un anume fel şi apoi exprimă lumea.
Termenul „monden” este utilizat pentru a desemna ceea ce se referă la fiinţa umană ce este aruncată, ca să spunem aşa, în lume şi care se lasă apoi acaparată, înlănţuită de ea. Novalis a scris: „Lumea omului este menţinută de om aşa cum particulele trupului uman sunt menținute de viața omului”.
Raportarea la lume sau la o lume este esenţială pentru existenţa umană. Această structură este anterioară vizării a ceva anume ce este presupus în orice percepție, în orice discurs, oricât de ştiinţific ar fi acesta. Fenomenologia face astfel să apară în gândirea reflexivă o sui generis structură prereflexivă a experienței umane. Această lume a vieții, pornind de la care se structurează, ca să spunem aşa, obiectivitatea ştiinţifică, nu este o totalitate închisă a tot și a toate cele, ci este un sui generis orizont permanent ce este mereu deschis. Noi, oamenii, nu ne aflăm în lume întocmai precum un peşte într-un acvariu. Lumea se dezvăluie, se desfășoară pentru noi ca un sistem de semnificații care, în anumite condiţii, face posibilă experiența inefabilă a transcendenţei.
Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, s-ar putea spune că lumea este suma a tot şi a toate cele care fac să apară o experienţă şi o cunoaştere ce este posibilă prin această experienţă. Ea este suma a tot și a toate cele care, pe fundamentul experienței actuale, pot fi cunoscute în cadrul unei gândiri profunde, plenar oglinditoare şi corecte. Filosoful Karl Popper (1902-1994) s-a referit adeseori în scrierile sale la ceea ce el numeşte „cele trei lumi”. Din punctul său de vedere, există trei lumi, respectiv lumea realității fizice sau, altfel spus, lumea materială, lumea sentimentelor sau, altfel spus, lumea stărilor de conştiinţă şi lumea spiritului sau, altfel spus, lumea cunoştinţelor obiective. În cadrul acestei concepţii regăsim o sui generis triadă a realului, a imaginarului şi a simbolicului. Dacă aceste lumi întreţin relaţii recursive, respectiv lumea stărilor de conştiinţă creează lumea cunoştinţelor obiective, dar este în parte creată de ea, grație unui proces de retroacțiune, confuzia pe care o face să apară aceste lumi sau lunecarea uneia în alta este o sursă constantă de sofisme şi de erori.
Marii înțelepți, yoghinii avansați și chiar sfinții au vorbit adeseori despre existenţa unei lumi dumnezeieşti ideale. Din punctul lor de vedere, o astfel de lume este arhetipul a tot şi a toate cele ce există. O astfel de lume ideală este în eternitate prezentă în înţelegerea dumnezeiască. Această lume ideală este intim corelată cu Adevărul Ultim Dumnezeiesc. Atunci când se referă la feluritele lumi tainice, invizibile cu ochii fizici, paralele, ei menționează că o astfel de lume tainică nu este deloc un anumit loc în sensul material al acestui termen, ci înainte de toate este o stare anume sau, altfel spus, o anumită modalitate de a fi.
Citiți și:
Dumnezeu – Cel mai copleşitor Mister (I)
Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare
yogaesoteric
30 mai 2024