Jos «masca de fier»! (III)

 

Citiți partea a doua a articolului: „Uciderea” democrației cu „arma” corupției (interceptărilor)! 


S.O.S. din… „lagărul” U.E.!

„Directivele U.E. sunt un corset care nu te lasă să respiri (…) Nu pot să nu mă întreb: unde sunt cei din elita intelectuală? Este trist… Industrie nu mai avem, sistem bancar nu, pădurile nu le mai protejăm, vindem pământul nostru pentru că așa a vrut U.E.! Și ce dacă a zis U.E.? Țara se conduce prin instituții de forță, ca DNA… Nu-i nimic normal în toate astea! Am ajuns o colonie, nu mai decidem noi pentru noi (…) și constat că tendința merge spre slăbirea și chiar destrămarea statului și a națiunii” (Prof. univ. dr. Dinu Giurescu, vicepreședinte al Academiei Române, unul din cei mai prestigioși istorici contemporani).

În planurile lor subversive și subminatoare de a ne domina global, sionisto-globaliștii monopolizărilor financiare de la Washington au luat în mâini „hățurile” mondializării și, vrând să ne arunce în „șanțul” istoriei, au scos din baierele buzunarelor nu mai puțin de 700 miliarde $ ca să ne poată vedea, cât mai repede, supuși într-un lagăr experimental, U.E., transformat mercantilist în prima piață de consum din lume! Nu știm cât „mărunțiș” i-au aruncat altui drept al globalizării, președintele sovietic Gorbaciov, dar cert este că omniprezentele Servicii Secrete europene, în mod subit, și-au uitat cu totul menirea de a fi de strajă la suveranitatea popoarelor și, în disprețul oricăror convenții internaționale și a legilor existente, au devenit biciul prigonitor al celor care ne îmbulzesc, ca pe niște vite la tăiere, în „fericirea” de a ne dizolva, în Noua (lor) Eră, ca state naționale și ca neamuri cu identități distincte! Și uite-așa, momiți că totul s-ar face în numele drepturilor și libertăților noastre, ne-am trezit a fi niște sclavi ai unui Nou Imperiu, condus în aparență de germani, despre care extrem de vocalul Vladimir Bukovski, celebrul disident și scriitor anti-U.R.S.S., spunea: „U.R.S.S. avea Gulagul. Cred că el există și în U.E. Un gulag intelectual numit corectitudinea politică. Când cineva vrea să spună ceva despre subiecte precum rasă sau gen, iar opiniile sale diferă de cele aprobate oficial, va fi ostracizat. Este începutul gulagului, începutul pierderii libertății voastre”…

Ne-am procopsit astfel cu o U.E. care, având o puzderie de lideri numiți și nu aleși, ne tot bruiază mentalitatea colectivă cu bâta lozincii anticorupției, a apărării siguranței naționale, riscând însă, în realitate, să ne submineze, să ne subjuge și să ne fure democrația sub pretextul apărării ei! Așa se face că, în vreme ce popoarelor europene li se livrează metodic iluzia că sunt reprezentate în Parlamentul European, jocurile mari și murdare se află în mâna unor neaveniți, „condamnați” în Comisia Europeană, ajunși în funcții de comandă în urma aplicării tacticii progresist-globaliste de a fi manevrați și șantajați prin dosare ținute la sertar! Ca exemplu, sunt cei doi pioni care, considerându-se vătafi peste România, s-au făcut complici în săvârșirea atâtor abuzuri (antidemocratice, antinaționale, anticreștine) sub masca… anticorupției: Juncker (fost președinte al Comisiei Europene) este cercetat într-un dosar penal (deschis în 2017) sub acuza că în calitatea sa de fost prim-ministru luxemburghez a acordat unui Serviciu Secret puterea de a intercepta telefoane și de a face spionaj ilegal, iar Timmermans (vicepreședinte al Comisiei Europene) este cunoscut ca fiind fidel executant al proiectului lui Soros (perfid-antistatal) în România, un infractor internațional condamnat definitiv de justiția franceză!

Vedeți așadar cine sunt de fapt „apărătorii” Justiției din România, cine ne monitorizează nouă așa-zisa „luptă anticorupție” și ne arată cu degetul ca pe o „țară de infractori”? Tocmai ei, cei mai mari dușmani ai democrației și fărădelegilor! Vedeți cum ajung în funcții de decizie, în totalitara U.E., români care și-au bătut joc de România și reprezintă în esență interesele altor state, ostile nouă? Înțelegeți deci cât de mult îi pasă președintelui afon politic Iohannis de statul de drept, dacă nu a fost în stare ca în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, știind oficial că în România s-au încălcat între anii 2014-2017 de 272 de ori drepturile omului (fiind pe primul loc în U.E.), să ia atitudine și să dea un răspuns cât de cât satisfăcător Federației Barourilor Europene (cu un milion de membri) care și-a manifestat public profunda îngrijorare despre implicarea S.R.I. – D.N.A. în sistemul judiciar, privându-i pe cetățenii români de dreptul de a avea acces la instanțe cu adevărat libere și independente?

Ei, uite, așa se explică cum iudeo-globaliștii, care dețin 90% din capitalul României, nu își asumă conducerea țării noastre pe față, ci o fac prin interpuși „de-ai noștri”, mai soft, sub tam-tam-ul diversionist al unei „diaspore” controlate de Serviciile Secrete.

Colonia militaristă România

„Faptul că se solicită este una, faptul că se încuviințează de instanțe pe bandă rulantă este inacceptabil, pentru că indică faptul că judecătorii și-au uitat prima lor misiune într-un stat de drept – și anume că este necesar să ne apere drepturile. În procedura de interceptare, judecătorul a fost pus ca să preîntâmpine abuzul în ascultarea telefoanelor, or ei par să nu își facă datoria. Este un stat polițienesc. Stat polițienesc este cel în care lipsește controlul judecătoresc, or la noi, teoretic, îl avem, dar practic este ca și cum nu ar fi” (Prof.univ.dr. Radu Chiriță, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).

Pe nesimțite, ca nu cumva gloata de pretutindeni să își dea seama de scopul pentru care este împinsă pe o pășune minată, ne-am pomenit peste noapte cum la conducerea statului bipolar mondial postbelic, sovieto-american, și-a făcut treptat loc o castă impostoare, din lumea spionajului, implicată până peste cap în nașterea în anii ’60 a Noii Stângi, o mișcare anarhică, neîncrezătoare și ostilă față de sistemul tradițional în ansamblu, adică de tot ceea ce înseamnă trecut istoric, identitate a popoarelor, democrație, state naționale, orientare politică „de dreapta” și „de stânga”, lege juridică, morală sau divină! Și astfel, sub acoperirea diversionistă a statului de drept, sforarii mondiali ne-au amăgit prin anii ’80 cu „beneficiile” suspendării frontierelor dintre state, cu mirajul „libertății” propagat prin revoluțiile dirijate din 1989 și, confruntați cu ispita de a conviețui în „unitatea” și „fericirea” unei Noi Ordini Mondiale, cu o Revoluție planetară a terorii, globalizarea, al cărei scop, dezumanizant și anticreștin, este acela de a ne dezorienta și a ne pierde complet într-o societate de tip orwellian!

Chiar și unii dintre cei care și-au dat seama de unde bate vântul, inclusiv din România, și-au oferit orbește serviciile fără să înțeleagă că Noul Sistem, devorându-și și slugile și victimele, urmărește de fapt, în mod extremist și radical, să ne forțeze pe toți în a da ascultare unui Suprastat Universal Polițienesc, cu acte în regulă, legitimat de impunerea legilor Big Brother, prin care doar naivii sunt făcuți să creadă, în dezinformări diversioniste, că lozincarda luptă împotriva corupției ar fi cu totul și cu totul mai importantă decât orice altă valoare a unui popor! În realitate, însă, avem de-a face cu o incitare publică de proporții, în spatele căreia se află un sistem diabolic de propagandă prin care, în neștiința lor, mulți mediocri nu conștientizează realmente că își dau din plin concursul, nu doar în România, la o subminare programatică prin demoralizare și la o destabilizare mondială ale cărei consecințe nefaste conduc la sfârșitul democrației!

Ca românii să nu priceapă o iotă din toată această mascaradă, sforarii externi ne-au „executat” ca popor printr-o operațiune militarizată deghizată în ’89 și, conducându-ne prin interpușii agențiilor de spionaj infiltrați în ceea ce masele înțeleg a fi „politică”, au pus România pe harta aliniaților globali (făcând jocul dizolvant al Ungariei și al euro-atlanților), ne-au zdruncinat conştiinţa colectivă prin acte de terorism în masă (vezi evenimentele din 1989, manifestația din 13-15 iunie 1990 din Piața Universității etc.), ne-au furat pâinea de la gura copiilor noștri (după 1989, România a fost jefuită de 3,3 ori mai mult decât au făcut-o cele 3 imperii în 530 de ani de istorie), ne-au impus protocoale ilegale (monitorizante) între S.R.I. și alte instituții (România este una din cele mai interceptate țări din lume), și-au justificat teroarea procuroristică prin faptul că am fi o națiune de pușcăriași (corupți, analfabeți și primitivi), ne-au dezbinat prin știri violente și mincinoase, ne-au spălat creierele spunându-ne că am face parte dintr-un popor fără istorie și fără identitate (falsificarea istoriei românilor), ne-au atacat Biserica Ortodoxă (singurul ghimpe în coasta globaliștilor, care se luptă să îi apere pe oameni de uneltirile demonice ale slugilor lui Antihrist), ne-au transformat ţara într-un lagăr experimental unde predomină frica, șantajul, dosarele, cătușele, mascații, bilețelele, torționarii, zidurile…

Citiți și:

Avocatul Piperea dă în vileag suma furată românilor – e imensă! 
Ilie Șerbănescu: «România, cea mai colonie dintre coloniile est-europene»
 

yogaesoteric
1 iunie 2020

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More