Scott Ritter: Sfârșitul lumii așa cum o știm

Graba SUA-NATO către războiul nuclear cu Rusia

Dependența Americii de armele nucleare nu se pretează pentru o stabilitate bazată pe descurajare. Nu duce decât la război.

„Este grozav, începe cu un cutremur…”

Clasicul cântec REM din 1987, „It’s the End of the Word as We Know It (And I Feel Fine)” – [Este sfârșitul lumii așa cum o știm (și mă simt bine)] se potrivește foarte bine cu aceste zile fierbinți de vară. Singura problemă este că melodia ar putea la fel de bine să fie o profeție, pentru că de unde privesc eu, luând știrile despre escaladarea rapidă a cursei înarmărilor nucleare dintre Statele Unite și Rusia, arată foarte mult ca sfârșitul lumii așa cum o știm. Și nu mă simt bine.

Veștile nu sunt bune. Pe 6 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, la ordinul președintelui rus Vladimir Putin, va desfășura exerciții care implică utilizarea armelor nucleare nestrategice. Potrivit oficialilor ruși, exercițiile au fost un răspuns la „declarațiile și amenințările provocatoare ale anumitor oficiali occidentali îndreptate către Federația Rusă”.

Rușii au răspuns la declarațiile făcute de președintele francez Emmanuel Macron în The Economist pe 2 mai, unde a declarat: „Nu exclud nimic (când vine vorba de desfășurarea trupelor franceze în Ucraina), pentru că ne confruntăm cu cineva (Putin) care nu exclude nimic”. Macron a adăugat că „dacă Rusia a decis să meargă mai departe [cu operațiunea din Ucraina], în orice caz, toți va fi necesar să ne punem această întrebare (dacă să trimitem trupe)”.

În timp ce Macron și-a descris remarcile drept „un semnal de alarmă strategic pentru omologii mei”, era clar că nu toată lumea accepta ceea ce vinde. „Dacă un membru NATO angajează trupe terestre (Ucrainei)”, a spus ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto după ce cuvintele lui Macron au devenit publice, „va fi o confruntare directă NATO-Rusia, iar apoi va fi al Treilea Război Mondial”.

Rușii și-au desfășurat exercițiile în două faze, prima având loc la sfârșitul lunii mai. Cu această ocazie, forțele de rachete tactice din Districtul Militar de Sud au exersat „sarcina de a obține muniție specială de antrenament pentru sistemul de rachete tactice Iskander, de a le echipa cu vehicule de lansare și de a se deplasa în secret în zona de poziție desemnată pentru a se pregăti pentru lansarea rachetelor”.

Iskander-M este versiunea cu capacitate nucleară a familiei de rachete Iskander și poate transporta un singur focos nuclear cu o putere variabilă între 5 și 50 de kilotone. (Cu titlu de comparație, bomba atomică americană lansată asupra Hiroshimei a avut o putere de 15 kilotone). Racheta solidă cu o singură etapă zboară la viteze hipersonice mari și posedă un focos de manevră, ceea ce o face practic imposibil de doborât. Cu o rază de acțiune de 500 de kilometri, Iskander-M, atunci când este trasă din locații din Crimeea, ar putea ajunge la bazele franceze situate în România, care se pare că vor fi folosite pentru a introduce trupele în Ucraina.

Cea de-a doua fază a exercițiilor a avut loc pe 10 iunie, când forțele ruse și bieloruse au practicat transferul armelor nucleare rusești sub control bielorus, ca parte a noii doctrine rusești de partajare a armelor nucleare pusă în aplicare de Vladimir Putin și omologul său bielorus, Alexander Lukashenko, la începutul acestui an. Armele în cauză includ racheta Iskander-M și bombe gravitaționale care ar urma să fie livrate de avioane SU-25 modificate din Belorusia. Armele ar pune întreaga Polonie și statele baltice sub amenințarea unui atac nuclear.

În aceeași perioadă în care Rusia își desfășura exercițiile nucleare tactice, mai multe țări NATO, inclusiv Germania, au anunțat că au dat Ucrainei undă verde să folosească armele pe care le furnizase pentru a lovi ținte în interiorul Rusiei. Fostul Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vorbind în marginea unei reuniuni a miniștrilor de Externe ai NATO la Praga, pe 29 mai, a declarat că Ucraina are dreptul de a lovi ținte militare legitime în interiorul Rusiei. „Ucraina are dreptul la autoapărare”, a declarat Stoltenberg, adăugând că „avem dreptul să ajutăm Ucraina să susțină dreptul la autoapărare, iar asta nu îi face pe aliații NATO parte din conflict”.

Putin și-a făcut timp din vizita sa în Uzbekistan pentru a răspunde, avertizând că membrii NATO din Europa se joacă cu focul propunând să lase Ucraina să folosească arme occidentale pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei. Putin a declarat că loviturile ucrainene asupra Rusiei cu arme cu rază lungă de acțiune ar avea nevoie de asistență occidentală prin satelit, informații și asistență militară, făcând astfel din orice ajutor occidental în acest sens un participant direct la conflict.

„Escaladarea constantă poate duce la consecințe grave. Dacă aceste consecințe grave apar în Europa, cum se vor comporta Statele Unite, ținând cont de paritatea noastră în domeniul armelor strategice? Este greu de spus”, a declarat Putin, răspunzând la propria întrebare. „Vor un conflict global?”.

La 5 iunie, vorbind în fața unei audiențe de redactori seniori ai agențiilor internaționale de presă, în timp ce participa la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Putin a observat că:

„Din anumite motive, Occidentul crede că Rusia nu va folosi niciodată [armele nucleare]. Avem o doctrină nucleară. Uitați ce spune ea: dacă acțiunile cuiva ne amenință suveranitatea și integritatea teritorială, considerăm că este posibil să folosim toate mijloacele aflate la dispoziția noastră. Acest aspect nu ar fi cazul să fie luat ușor, superficial”.

Dar SUA și NATO tocmai asta fac. Într-un interviu acordat ziarului britanic Telegraph la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, Stoltenberg a declarat că membrii NATO se consultă cu privire la desfășurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite și plasarea lor în stare de așteptare, în fața unei amenințări tot mai mari din partea Rusiei și Chinei.

„Nu voi intra în detalii operaționale cu privire la câte focoase nucleare ar fi necesar să fie operaționale și care ar fi nevoie să fie stocate, dar este necesar să ne consultăm cu privire la aceste aspecte”, a declarat Stoltenberg.

Singurele arme nucleare aflate în prezent în sistemul NATO sunt aproximativ 150 de bombe gravitaționale B61 controlate de SUA stocate în șase baze NATO: Kleine Brogel în Belgia, Baza Aeriană Büchel în Germania, Baza Aeriană Aviano și Ghedi în Italia, Baza Aeriană Volkel în Țările de Jos și Incirlik în Turcia. Oficialii NATO au clarificat ulterior comentariile lui Stoltenberg, afirmând că nu au existat modificări semnificative în postura nucleară a NATO, menționând că aceste comentarii ale lui Stoltenberg se refereau la modernizarea dispozitivului de descurajare nucleară a NATO, inclusiv înlocuirea avioanelor F-16 cu avioane de luptă stealth F-35 și modernizarea unora dintre bombele B61 desfășurate în prezent în Europa.

Comentariile lui Stoltenberg pentru Telegraph au fost făcute la 10 zile după ce Pranay Vaddi, director senior pentru controlul armelor în cadrul Consiliului Național de Securitate, a anunțat o „nouă eră” pentru armele nucleare, în care SUA vor desfășura arme nucleare „fără constrângeri numerice”.

Declarațiile lui Stoltenberg, atunci când sunt privite în contextul declarației lui Vaddi, indică o schimbare periculoasă de orientare, atât în cadrul NATO, cât și în cadrul SUA, care se îndepărtează de conceptul de arme nucleare reprezentând o forță de descurajare și, în schimb, sunt considerate din ce în ce mai mult în Occident ca o armă de război utilizabilă.

Conceptul de descurajare ca unică justificare pentru existența armelor nucleare datează din 1978, când Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a organizat prima sesiune specială privind dezarmarea. Una dintre ideile principale apărute în urma acestui eveniment a fost noțiunea de așa-numite garanții negative de securitate (NSA), prin care statele declarate ca fiind înarmate nuclear se angajau să nu utilizeze arme nucleare împotriva statelor care nu sunt înarmate nuclear, care erau în conformitate cu Tratatul de neproliferare (TNP), și care nu erau aliniate în alt mod cu un stat înarmat nuclear.

Aceste NSA au consolidat noțiunea de descurajare nucleară ca doctrină formală obligatorie între statele înarmate nuclear, pornind de la ideea că, din moment ce armele nucleare pot fi utilizate numai împotriva unui stat înarmat nuclear și că orice astfel de utilizare ar duce la distrugerea reciprocă a părților implicate, singurul scop rațional al existenței armelor nucleare a fost acela de a descuraja națiunile care le dețineau să le utilizeze vreodată în primul rând.

Din această înțelegere fundamentală au apărut conceptele moderne de dezarmare nucleară care au încadrat politicile de control al armelor ale Statelor Unite și ale Uniunii Sovietice care au apărut în anii 1980 și 1990 – întrucât singurul scop al armelor nucleare era descurajarea, era în interesul tuturor părților:
a) să își reducă în mod semnificativ arsenalele nucleare respective și
b) să pună în aplicare politici menite să normalizeze relațiile până la punctul în care arsenalele nucleare să devină discutabile.

Cu toate acestea, prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a inaugurat o nouă realitate post-Război Rece, în care noțiunea de „echilibru” nuclear, în care SUA și sovieticii operau de la egal la egal, a fost înlocuită de o doctrină a „supremației gestionate”, în care SUA foloseau mecanismele de control al armelor și de dezarmare pentru a-și promova și menține poziția de putere nucleară dominantă la nivel mondial. Controlul armelor a încetat să mai fie un concept bazat pe descurajarea echitabilă și a devenit în schimb un instrument menit să subordoneze capacitățile nucleare ale Federației Ruse, care a apărut din cenușa Imperiului Sovietic, celor ale noului hegemon american.

SUA au început să deconstruiască bazele tratatelor de control al armelor care fuseseră negociate pornind de la premisa menținerii unui echilibru al puterii bazat pe descurajarea nucleară, în primul rând prin utilizarea procesului Tratatului de reducere a armelor strategice (START) ca mecanism de promovare a dezarmării unilaterale a arsenalului strategic rusesc și, mai târziu, prin retragerea din tratatul anti-rachete balistice (ABM), care servise drept acord de bază în jurul căruia a fost încadrat conceptul de distrugere asigurată reciproc (MAD).

Teoria descurajării este viabilă numai atâta timp cât MAD este privită ca rezultatul inevitabil al oricărui conflict nuclear. Prin reintroducerea noțiunii de apărare viabilă împotriva rachetelor balistice, SUA au subminat premisa consacrată în MAD, și anume că utilizarea armelor nucleare înseamnă să îți provoci propria dispariție. SUA operează acum într-o lume în care a îmbrățișat teoria descurajării doar în măsura în care aceasta descurajează alte națiuni să atace SUA cu arme nucleare. Din perspectiva SUA, distrugerea asigurată este o noțiune depășită, care a fost înlocuită de conceptul de război nuclear „câștigabil”.

Utilitatea proactivă a armelor nucleare reprezintă punctul de vedere al doctrinei nucleare a SUA, exprimată în revizuirea poziției nucleare a SUA (Nuclear Posture Review – NPR) din 2010, în care SUA, deși continuă să se angajeze să nu „utilizeze sau să amenințe cu utilizarea armelor nucleare împotriva statelor fără arme nucleare [care respectă TNP]”, a declarat că „există în continuare o gamă restrânsă de situații neprevăzute în care armele nucleare ale SUA pot juca un rol în descurajarea unui atac convențional sau [cu arme chimice și biologice]”.

NPR ulterioare au extins această noțiune, încorporând posibilitatea represaliilor nucleare ale SUA împotriva atacurilor cibernetice și a altor evenimente care nu au legătură cu armele de distrugere în masă. Natura proactivă a poziției nucleare a SUA a fost de așa natură încât, atunci când un înalt funcționar al administrației Trump implicat în elaborarea politicii nucleare a declarat că obiectivul administrației președintelui Donald Trump a fost ca rușii și chinezii să se trezească în fiecare dimineață fără să știe dacă nu cumva „aceasta a fost ziua în care SUA i-au bombardat”, pur și simplu declarația nu putea trece drept o hiperbolă prost concepută, ci mai degrabă să fie recunoscută ca parte integrantă a unei politici nucleare prost concepute.

Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin nu este unul care să se trezească dimineața speriat de un potențial atac nuclear american. Vorbind recent la Hanoi, Putin a declarat: „Ei [SUA și NATO] par să creadă că la un moment dat ne vom speria. Dar, în același timp, ei spun, de asemenea, că doresc să obțină o înfrângere strategică a Rusiei pe câmpul de luptă”. Putin a făcut apoi o remarcă amenințătoare: „Aceasta înseamnă sfârșitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest aspect este clar pentru toată lumea. Nu este mai bine să mergem până la capăt, până la sfârșit?”

Acuzând Occidentul de „scăderea pragului” pentru utilizarea armelor nucleare împotriva Rusiei, Putin a declarat că Rusia este necesar să își reconsidere acum propria poziție nucleară, având în vedere dorința aparentă a NATO de a face operaționale armele nucleare tactice – o referire clară la comentariile lui Jens Stoltenberg din 16 iunie. Rusia și-a publicat ultima dată doctrina privind armele nucleare, cunoscută oficial drept „Principiile de bază ale politicii de stat privind descurajarea nucleară”, în 2020. Această doctrină declară că Rusia ar putea utiliza arme nucleare dacă un inamic „amenință existența statului rus” ca răspuns la utilizarea de către inamic a armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei sau a aliaților săi sau dacă Rusia primește informații credibile că o lovitură nucleară este planificată sau pe cale să aibă loc.

În comentariile sale de la Hanoi, Putin a minimalizat ideea că Rusia ar îmbrățișa o politică de prevenire nucleară. „Nu avem nevoie de o lovitură preventivă”, a declarat Putin, „pentru că o lovitură de ripostă garantează distrugerea inamicului”.

Întrebat de reporteri dacă utilizarea de către Ucraina a armelor occidentale cu rază lungă de acțiune împotriva teritoriului rus ar putea fi considerată un act de agresiune și o amenințare directă la adresa statului rus, Putin a răspuns: „Acest aspect necesită cercetări suplimentare, dar este aproape”.

Prea aproape.

Statele Unite și Rusia sunt din ce în ce mai aproape de un război nuclear total. Este timpul ca oamenii care ar plăti prețul suprem pentru o astfel de nebunie să decidă, pentru a împrumuta din poezia lui Dylan Thomas, dacă vor să intre „ușor în noaptea” Armaghedonului nuclear sau, în schimb, „revoltă, revoltă îndreptățită împotriva morții luminii”, cerând politici mai bune din partea guvernelor lor.

În ceea ce mă privește, aleg revolta îndreptățită.

Pe 28 septembrie, la Kingston, New York, va avea loc un eveniment dedicat opririi acestei curse nebunești. Gerald Celente organizează acest eveniment, împreună cu o coaliție de cetățeni patrioți care gândesc la fel. Sperăm să organizăm evenimente similare în orașe din întreaga țară. Vrem să scoatem mai mult de un milion de americani în stradă în acea zi, concentrați pe un singur aspect – să oprim nebunia războiului nuclear. Vă veți alătura nouă?

Autor: Scott Ritter

Citiți și:
Un al treilea război mondial amenință viitorul umanității – „Războiul nuclear preventiv” (I)
Care va fi răspunsul Rusiei la loviturile cu Arme Occidentale pe teritoriul său? – Cât de aproape este Războiul Nuclear

 

yogaesoteric
9 iulie 2024