Aburii sistemului și lanterna adevărului
Sistemul – acest capitalism sălbatic și degenerat – are propriile sale arme de ascundere a adevărului. De aceea de fiecare dată când mai concepe câte-o stratagemă e bine să-ți poți păstra calmul și să te bazezi pe-o busolă care să te scoată din incertitudine.
Ieșirea din haos se poate face doar cu sânge rece, cu oprirea fluxurilor haotice de știri, cu filtrarea riguroasă a acestora și categorisirea după sursă și interes și, nu în ultimul rând, aprinzând lanterna care-ți indică întotdeauna interesul, pe baza fundamentelor societății în care trăim.
Lanterna adevărului se numește în ziua de azi „Follow the Money”. Vom utiliza această lanternă pentru evaluarea unui episod petrecut pe tărâmurile noastre. Mai precis, reamintim paragraful 1 din articolul 10 al ordonanței militare nr. 7: „Art. 10. — (1) Sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație.”
Apare imediat legătura cu solicitarea Germaniei de a i se trimite cu repeziciune înapoi muncitorii sezonieri din agricultură. De ce, e logic: n-avea cine să le muncească „pe doi lei”! La fel au făcut și italienii apel la autoritățile noastre. Confruntați cu posibilitatea unei prăbușiri inevitabile din cauza lipsei de pe piața muncii a lucrătorilor din agricultură și construcții, au început să vadă negru-n fața ochilor. Asta întrucât, dincolo de deficitul bugetar imens pe care-l produce pandemia, o blocare a acestor sectoare din lipsa de personal ar fi dus și mai mult în jos economia. De aceea s-a dat un telefon la gauleiter pentru a trimite din nou iobagii la sclăvăgeală.
Însă ticăloșia nu se oprește aici. Să ne reamintim episodul când englezii urlau după beneficiile lor sociale care se duc în vânt. Sau când austriecii făceau scandal în privința alocațiilor care să fie plătite la o valoare similară celei din țara de baștină a muncitorului. Era ceva de genul „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”. În tot acest joc, Germania era cavalerul tăcut, dar demn apărător al drepturilor omului și al liberei circulații. Ceva mai târziu au înțeles și englezii de ce.
Puțini cunosc o inițiativă legislativă introdusă pe șest de către nemți, anume că, pentru a te bucura de sistemul de protecție socială al țării, este necesar să ai un stagiu de cotizare de minim 12 luni. Cu alte cuvinte, dacă mâine te angajezi în Germania și peste trei luni ai o problemă de sănătate, e nevoie să scoți banul din buzunar. Desigur, banii tăi se duc la impozite, contribuții ş.a.m.d., dar de beneficiat poți beneficia abia după 12 luni. Există, desigur, o posibilitate ca, în cazul în care n-ai un stagiu complet, să-ți recuperezi banii, dar asta implică o procedură birocratico-juridică din care poți ieși chiar pe minus. Dacă e nevoie să angajezi un avocat s-ar putea să plătești mai mult decât recuperezi. Astfel încât absolut toată contribuția sezonierilor rămâne în Germania fără ca țara unde au iobăgit să le întoarcă ceva bieților zilieri.
A auzit cineva vorbindu-se despre acest mic amănunt? Iată cum, din exploatarea celor mai amărâți oameni, țări bogate precum Germania își peticesc bugetele de asigurări sociale într-un mod de-a dreptul samavolnic. Cam la fel de samavolnic pe cât de rapid i-au împachetat pe românii de-acolo când cu amenințarea pandemiei. Păi de ce să plătească ei costurile de tratament sau de înmormântare? Să le plătească proștii, adică românii. De ce autoritățile noastre au dat-o cu frăția și au grăbit repatrierile? Din două motive: în primul rând pentru că li s-a dat ordin și abia apoi din rațiuni electorale.
Cu Italia se petrece ceva și mai dubios. Acolo, pentru muncile agricole și pentru construcții, autoritățile pur și simplu închid ochii. Îi lasă pe patroni să plătească la negru și să-i exploateze pe zilieri după bunul plac. De-aceea a apărut fenomenul sclavilor abuzați în sudul Italiei și n-a intervenit nimeni decât după ce treaba a devenit mult prea sulfuroasă. E o lege nescrisă: lasă-i să-și facă de cap! Și-i lasă.
Când vine vorba însă despre probleme ale sclavului, toți își declină competența. Îl fac pachet pe amărât și-l trimit în țară. Sau dau telefon pe linia scurtă și tot noi plătim repatrierea. Ne putem aduce aminte de povestea cu femeia dată afară din casă după moartea bătrânului pe care-l îngrijea. De fapt a fost folosită ca element psihologic pentru a justifica repatrierea masivă și la ordin a românilor. Însă este o realitate.
O realitate la fel de mare se poate vedea în spitalele noastre: mii de femei care se internează pentru probleme la coloana vertebrală după ce-au cărat dincolo de limita puterii bătrânii Italiei. Mii de oameni suferind de probleme pulmonare după ce-au fost otrăviți pe câmpurile Germaniei. Nimeni nu spune nimic, toți închid pliscul. E ordin de la Gauleiter! Prostimea noastră este nevoită să le facă munca ălora și-apoi, când se-ntorc la fel de săraci precum au plecat, înfundă spitalele noastre. Și noi plătim, în timp ce limbricii „dă driapta” urlă din toți bojocii că „statul e prea scump”. Păi e scump, deoarece statul acesta e necesar să plătească și partea Germaniei și pe-aia a Italiei și pe-aia a Austriei ş.a.m.d. De-aia e scump, capisci?
Ne oprim deocamdată aici. Nu uitați că în vremuri tulburi este bine să aprindem lanterna adevărului: „follow the money”! Și să ne reamintim un aspect: la prezidențiale, între un vânzător de copii și contracandidata care înfiase un copil, a fost ales vânzătorul. De-aia vinde poporul, ţara, pentru că face ce i se cere… de afară. Ghinion!
Citiţi şi:
Criza Covid-19 arată că, de fapt, «noi, europenii» este o perfectă «formă fără fond» (I)
Ceaușismul regimului Klaus Iohannis interpelat de jurnalişti
Cine dă ordine din exterior lui Iohannis, Orban, Ciolacu și Barna?
yogaesoteric
4 iulie 2020