Victoria otrăvită a progresismului

Ursula von der Leyen a câștigat. Pentru prima dată în istorie, o persoană care se recomandă drept femeie a câștigat al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene. Prilej cu care și-a asigurat și imunitatea penală pentru următorii ani. Există indicii temeinice să credem că victoria ei a fost teleghidată. De la Washington. Dar victoria e de pe acum otrăvită.

Ursula von der Leyen și-a utilizat la greu a doua parte a primului mandat pentru a impune Uniunii Europene reguli de tip progresist, adică neomarxist, cele mai multe extrem de aberante, și, în egală măsură, a acționat ca un reprezentant al industriei farma, impunând statelor membre și respectiv cetățenilor europeni cheltuieli exorbitante legate de protecția în fața pandemiei de covid și de achiziționarea și administrarea unor cantități uriașe de vaccinuri. Câștigurile cifrate la sute de miliarde înregistrate în această perioadă de mamuții din industria farma, cei mai mulți de peste ocean, precum și alinierea la dogmele aripii Soros de la nivelul Partidului Democrat, instalat confortabil până una alta la Casa Albă, i-au asigurat Ursulei von der Leyen protecție și voturile necesare pentru cel de-al doilea mandat.

Ursula von der Leyen a instaurat în Europa dictatura progresiștilor. Rând pe rând, statele UE au fost obligate să adopte legislații care au condus la încălcarea propriilor lor constituții, să adopte soluții judecătorești în contrasens cu deciziile curților constituționale sau ale înaltelor curți de casație și de justiție, să acorde populației minoritare LGBT drepturi nemaiîntâlnite până în prezent în istorie, de cele mai multe ori îndreptate chiar împotriva populației majoritare. Treptat, au început să fie șterse cuvintele sacrosante mamă și tată, femeie și bărbat, fiu și fiică, și s-a ajuns chiar în situația în care în școli, în loc să le fie predate copiilor noțiuni fundamentale despre credința în Dumnezeu, despre viața sexuală sănătoasă pe care urmau să o cunoască, le-a fost impusă cultura LGBT. Sau, mai bine zis, subcultura.

În ceea ce privește pandemia, sub bagheta de vrăjitoare a Ursulei von der Leyen, statele au fost silite să instituie reguli draconice, care au condus la o supraveghere fără precedent a cetățenilor și a diverselor grupuri sociale și la o restrângere dramatică a drepturilor și libertăților fundamentale care se află la baza oricărui sistem democratic. Fără doar și poate, prin cele mai apropiate rude ale ei, Ursula von der Leyen s-a aflat neoficial în serviciul industriei farma, într-o asemenea măsură încât a „negociat” și a semnat în numele statelor membre un contract cadru fără precedent cu producătorii de medicamente, singurul contract din lume care lasă practic totul, începând de la preț și continuând cu condițiile de administrare, pe mâna sponsorilor ei. Acest contract, dezvăluit pentru prima dată în România de jurnalista Iosefina Pascal, nu prevede absolut niciun instrument la îndemâna cetățenilor cărora li s-au administrat vaccinuri, ale căror efecte nu au fost testate și nici evaluate, de a se apăra vreodată în instanță și de a solicita cuvenitele despăgubiri. Au existat din această perspectivă două categorii de state europene. În unele state, cele cu economii dezvoltate și cu guverne mai ferme, cetățenii afectați de efectele nefaste ale vaccinurilor au avut posibilitatea să acționeze în judecată în nume propriu industria farma și, după caz, să poată să obțină despăgubiri. În alte state, cum este România, cu conduceri obediente, guvernele au semnat un fel de acorduri în alb, astfel încât, în eventualitatea în care cineva caută să obțină despăgubiri, respectiva persoană este necesar să se adreseze guvernului, urmând ca guvernul să-l reprezinte într-o acțiune îndreptată împotriva industriei farma. Ceea ce în România cel puțin nu s-a petrecut niciodată.

În fine ‒ și nu în ultimul rând ‒ pentru a mări exponențial câștigurile și așa uriașe ale fabricanților de vaccinuri, Ursula von der Leyen s-a angajat în numele statelor europene să contracteze cantități uriașe, o bună parte dintre acestea rămânând neutilizate. Dar toate, până la ultima fiolă, a fost necesar să fie plătite și încă urmează a se face asemenea plăți în valoare de miliarde și miliarde de euro, pentru doze care nu au fost încă livrate, iar atunci când vor fi, vor ajunge la ghenă. A fost așadar un jaf în toată legea, prin care a fost literalmente luată pielea de pe oameni și au fost scurtcircuitate finanțele statelor.

Pentru toate aceste isprăvi și pentru a nu vulnerabiliza pe final de mandat și mai mult decât este administrația Biden, iată că Ursula von der Leyen a primit de la Washington, dar și din direcția progresiștilor europeni, susținerea necesară pentru un nou mandat.

Citiți și:
Tandemul Leyen-Kallas: preferă Europa calea escaladării?
Încă cinci ani cu von der Leyen ca președinte al Comisiei Europene

 

yogaesoteric
31 iulie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More