Zece dogme ale științei

Credința științei convenționale este aceea că ea (ca ansamblu) înțelege deja natura realității în principiu, lăsând să fie completate doar detaliile. Dar, după cum știm, tocmai aici se ascunde diavolul.

Iată care sunt cele 10 dogme sau presupuneri ale științei materialiste contemporane:

1) Presupunerea că Natura este mecanică sau asemenea unei mașini. Animalele sunt mașini, plantele sunt mașini și noi suntem mașini, creierele noastre fiind un fel de calculatoare programate genetic.

2) Materia este inconștientă. Universul, Natura, trupurile noastre, toate sunt alcătuite din materie inconștientă. Din anumite motive ciudate, creierul nostru a devenit conștient și aceasta este o problemă majoră pentru știința materialistă. Conștiința nu ar fi normal să existe.

3) Legile naturii sunt fixe, de la Big Bang (prima explozie!) până la sfârșitul timpului, când totul se dizolvă înapoi în nimic.

4) Natura nu are țeluri. Nu există nicio finalitate a vieții animale, vegetale, a Vieții în general. Întregul proces evolutiv nu are drept țel decât creșterea și supraviețuirea. Totul a apărut dintr-o întâmplare oarbă.

5) Cantitatea totală de materie și energie din Univers este întotdeauna aceeași. Din nou, de la Big Bang până la sfârșitul timpului.

6) Moștenirea biologică este numai materială: genetică sau epigenetică.

7) Amintirile sunt stocate ca urme materiale în interiorul creierului. Toate amintirile noastre se află în interiorul capului nostru, stocate în terminații nervoase sau în proteine legate de fosfor. Nimeni nu știe cum, dar se presupune că toate se află în creier.

8) Conștiința se află în interiorul craniului și este doar un aspect al activității electrice a creierului.

9) Toate fenomenele psihice sunt iluzorii. Ele par să existe, dar nu există. Conștiința se află doar în interiorul capului și nu poate avea niciun efect asupra lumii exterioare.

10) Medicina mecanicistă este singura care funcționează cu adevărat. Terapiile alternative și complementare pot părea să dea rezultate, dar numai pentru că oamenii s-ar fi însănătoșit oricum sau din cauza efectului placebo.

Totuși, acestea nu sunt adevăruri, deși sunt tratate ca atare, ci doar presupuneri. De asemenea, ele au apărut abia în ultimii 200 de ani. Dar sunt acceptate ca fiind reale, datorită aparentului succes al tehnologiei. Oamenii sunt în general mulțumiți să trăiască în conformitate cu ele, deoarece par să le facă viața mai ușoară și mai confortabilă, scutindu-i de efortul de a-și asuma responsabilitatea pentru situația în care se află. Este mai ușor pentru oameni să nu pună nimic sub semnul întrebării, să lase totul în sarcina așa-zișilor experți, iar ei să continue să se bucure de jucăriile și distracțiile lor frivole. În plus, aceasta generează venituri uriașe în sistemul medical materialist.

Deci, cum s-a ajuns aici? Până la revoluția carteziană din secolul al XVII-lea, credința generală predată în universitățile din Europa și în Biserica Romană era aceea că Natura era vie – Pământul era viu, animalele și plantele erau vii – și toate aveau suflete, ce le fuseseră dăruite de suflarea lui Dumnezeu. Aceasta a fost doctrina lui Aristotel, căreia Sfântul Toma d’Aquino i-a dat o formă creștină. Totul era viu și infuzat cu Spirit. „Anima”, rădăcina cuvântului „animal”, înseamnă „Duhul / Spiritul care animă”. Mai târziu, în psihologia lui Jung, a fost modificat acest sens inițial.

Dar principala revoluție a secolului al XVII-lea a fost aceea că a spus: nu, aceasta nu este o lume vie, este o lume moartă, formată din mașini inconștiente, nu din organisme conștiente. Descartes, care a avut rolul principal în formularea acestei filozofii, a propus ca natura să fie împărțită în două: materia, considerată inconștientă și mecanică, din care era constituită întreaga Natură; și Spiritul sau conștiința, care aveau însă legătură doar cu rațiunea și cu gândirea rațională. Matematica și știința erau adaptări ale minții raționale care, aflându-se în cap, era totuși imaterială. De asemenea, conștiința a fost limitată la oameni, îngeri și Dumnezeu.

Așa a fost creată o primă scindare radicală între Spirit, considerat ca fiind conștiința la oameni, și Natură, ce era privită ca fiind moartă din punct de vedere spiritual și mecanică. La rândul său, aceasta a creat scindarea dintre trup și conștiință, dintre oameni și restul Naturii, dintre religie și știință. Mai important, L-a alungat pe Dumnezeu de pe Pământ.

În secolul al XIX-lea, acest dualism cartezian a degenerat într-un materialism total, în care materia a devenit singura realitate, iar Spiritul a fost limitat la imaginație. Prin urmare, s-a considerat că ceea ce nu este material nu există, astfel încât spiritele, îngerii și zeii au fost instantaneu aboliți și exilați în domeniul fanteziei sau al iluziei. Conștiința umană a devenit doar o emanație invizibilă a activității creierului. Consecința incomodă a acestei presupuneri materialiste este aceea că, materia fiind inconștientă, nu am putea să devenim noi înșine conștienți. Conștiința este considerată a fi un epifenomen, un fel de umbră a proceselor creierului, doar o iluzie. Totuși, este o iluzie care a creat toate civilizațiile umanității.

Astăzi, cel puțin, am progresat până la stadiul în care unii oameni de știință recunosc că există o conștiință inerentă nu doar în creierul uman, ci în întreaga materie. Până la punctul în care se spune că ea e prezentă chiar și la nivelul atomilor și al electronilor. Ideea că există un suflet sau o conștiință în tot ceea ce ne înconjoară se află, de asemenea, la baza unui străvechi curent filozofic, numit pan-psihism, care cunoaște un binevenit reviriment în zilele noastre. Oamenii de știință deschiși în sfera conștiinței, precum Rupert Sheldrake, cred că aceasta este singura cale rezonabilă de urmat.

Citiți și:
Are Universul conștiință? Un interviu tulburător cu Dumitru Constantin Dulcan
Știința și-a găsit oare sufletul pereche?

yogaesoteric
11 septembrie 2024