„Joaca de-a arbitrii destinelor” ‒ puterea corupe și distruge umanitatea în sistemul medical și judiciar. Cine va prelua „câmpul tactic”?

Ultimele luni au adus în centrul atenției mai multe teme privind „joaca de-a arbitrii destinelor” a unor personaje cărora li s-a permis să se ipostazieze în arbitri neînduplecați ai destinelor celor din jur, asumându-și puterea de a decide cine trăiește și cine cade pradă propriului destin. Această situație, marcată de o adâncă eroziune a umanității, ridică întrebări alarmante despre rolul pe care am permis ca acești oameni să și-l asume și despre implicațiile acestor decizii asupra noastră, a tuturor.

Într-o lume în care ar fi bine să prevaleze empatia, compasiunea și respectul pentru viața umană, ne aflăm acum în fața unei realități dureroase, unde puterea corupe și distorsionează chiar și cele mai sacre principii ale profesiilor ce s-ar cuveni să protejeze și să servească. Medicii care au ajuns să se considere infailibili și deținători ai vieții și morții, judecătorii care își permit să hotărască destine fără a privi în ochii celor pe care îi judecă, toate acestea reflectă o societate în care am pierdut echilibrul între autoritate și responsabilitate, între putere și umanitate.

Câmpul tactic, un concept asociat cu numele lui Florian Coldea și Ionel Dumbravă, a devenit un subiect controversat în România, reprezentând nu doar o formă de influență ocultă în justiție și în alte domenii ale vieții publice, ci și un simbol al controlului și al manipulării puterii din spatele cortinei. Însă, odată cu plecarea acestor personaje din prim-plan, o întrebare esențială se ridică: cine va prelua acest „câmp tactic”? Va fi acesta distrus, sau, dimpotrivă, va fi perfecționat și adaptat noilor condiții și interese?

Încă de la început, acest câmp tactic a fost perceput de mulți ca un mod prin care unii actori din servicii și justiție și-au exercitat influența asupra destinelor personale și a vieții politice, o influență care merge dincolo de ceea ce este transparent și legal, și care a lăsat în urmă numeroase victime ‒ oameni care și-au văzut viețile și carierele distruse, reputațiile ruinate și libertățile îngrădite. Astfel, întrebarea despre câte destine au fost frânte în acest proces devine una de o importanță majoră, nu doar pentru cei direct afectați, ci pentru întreaga societate românească.

În acest context, este crucial să ne întrebăm cine va prelua acest câmp tactic și, mai ales, în ce scopuri. Se va continua pe aceeași linie de influență ascunsă și manipulare, sau vor exista demersuri de a desființa sau reforma acest sistem de putere neoficială? În mod inevitabil, cei care îl vor prelua vor avea de ales între a distruge moștenirea lăsată de Coldea și Dumbravă, optând pentru transparență și justiție corectă, sau a-l perfecționa pentru a-și asigura propriile beneficii, inclusiv cele financiare.

Este important să înțelegem că beneficiile câmpului tactic nu au fost doar de natură politică sau de influență, ci și financiare, căci controlul asupra unor decizii strategice în justiție sau alte domenii cheie poate aduce avantaje materiale uriașe și tocmai de aceea tentația de a păstra și chiar de a dezvolta acest mecanism de putere este mare, mai ales într-un mediu unde transparența și integritatea nu sunt întotdeauna respectate.

Pentru românii de rând, întrebarea centrală este necesar să fie nu doar cine va prelua acest câmp tactic, ci și cum putem preveni ca acesta să continue să distrugă vieți și să pervertească justiția. Cum ne asigurăm că cei care își asumă puterea, fie ea oficială sau ocultă, o fac în interesul public și nu în interesul personal sau de grup? Cum putem restabili un sistem de justiție care să funcționeze pe baza meritului, a dovezilor și a transparenței, și nu pe baza influențelor din umbră?

Așadar, câmpul tactic rămâne un simbol al luptei pentru control și influență în România, iar viitorul acestuia depinde de voința colectivă de a refuza continuarea practicilor care au distrus atâtea destine. Este nevoie de un efort concertat din partea societății civile, a mass-media și a instituțiilor democratice pentru a demasca și a dezmembra orice formă de control ocult care pervertește funcționarea corectă a justiției și a altor domenii esențiale. Fiecare român ar fi necesar să își pună întrebarea: suntem pregătiți să ne apărăm drepturile și să cerem transparență, sau vom continua să trăim sub umbra unor mecanisme de putere ascunse, care sacrifică viețile și libertățile în numele intereselor personale?

Pandemia a adus cu sine o presiune imensă asupra sistemului medical din România, în special în secțiile de ATI și TBC, unde medicii au fost puși în fața unor decizii de viață și de moarte, zi de zi, iar în acest context extrem, unii dintre ei au ajuns să dezvolte o atitudine de superioritate, considerându-se aproape „Dumnezei” în fața pacienților lor, un mod de gândire care ridică acum întrebări serioase: cum putem să mai avem încredere în medici? Și, mai important, pot ei să se reseteze după perioada pandemiei?

A doua temă din această vară privind „joaca de-a arbitrii destinelor” este cea de la spitalul Pantelimon, o temă care a căpătat o dimensiune dramatică odată cu pandemia de covid, cu precădere în secțiile de ATI și TBC, când unii medici au ajuns să se perceapă ca fiind deasupra celor din jur, într-o poziție de putere absolută asupra vieților pacienților, percepție care continuă și în prezent.

Pandemia a amplificat aceste tendințe, întrucât a pus o presiune enormă asupra sistemului medical. În secțiile de ATI, unde mortalitatea este ridicată, medicii s-au confruntat zilnic cu decizii de viață și de moarte, o realitate care a creat o dilemă etică și morală profundă: pe de o parte, datoria de a salva vieți cu orice preț; pe de altă parte, riscul de a prelungi suferința inutil, de a menține pacienții în viață, dar în condiții de calitate a vieții profund deteriorate.

Atitudinea de „zeitate” în rândul unor medici a fost, poate, alimentată de presiunea constantă a pandemiei, când aceștia au fost forțați să ia decizii rapide și dificile. Cu toate acestea, când această atitudine devine persistentă și transpare în relația cu pacienții sau cu proprii colegi, ea devine problematică. Medicii, în esență, este necesar să fie nu doar experți în salvarea vieților, ci și modele de empatie și umanitate, iar a considera că ai puterea supremă asupra vieții și morții unui om, fără a lua în considerare valorile și dorințele pacientului, poate duce la abuzuri de putere și la pierderea încrederii publicului în sistemul medical.

Încrederea în medici este esențială pentru funcționarea eficientă a sistemului de sănătate, iar dacă pacienții încep să perceapă medicii ca fiind aroganți sau despărțiți de realitatea lor umană, această încredere se erodează.

Pentru a restaura încrederea, este esențial ca sistemul să promoveze transparența, comunicarea deschisă și un proces de responsabilizare, care ar putea include programe de formare continuă pentru medici, cu accent pe comunicarea empatică și pe etica profesională.

De asemenea, este nevoie de un cadru în care pacienții să poată semnala abuzurile sau comportamentele inadecvate ale medicilor fără teama de represalii, prin crearea unor comisii independente care să investigheze astfel de cazuri și să ia măsuri corespunzătoare.

Pandemia a lăsat urme adânci nu doar asupra pacienților, ci și asupra medicilor, mulți dintre aceștia fiind epuizați fizic și emoțional, iar presiunea constantă se poate să fi accentuat atitudini problematice. Cu toate acestea, resetarea este posibilă, dar necesită un efort concertat atât la nivel personal, cât și la nivel de sistem.

La nivel personal, medicii este nevoie să fie încurajați să reflecteze asupra experiențelor trăite și să caute sprijin psihologic, dacă este necesar, deoarece confruntarea cu propriile vulnerabilități și recunoașterea limitelor umane pot fi pași importanți în redobândirea unei atitudini sănătoase față de profesia lor.

La nivel de sistem, este esențial să se creeze condiții de muncă care să sprijine sănătatea psiho-emoțională a medicilor prin reducerea supraîncărcării de muncă, oferirea de suport psihologic și promovarea unui mediu de lucru colaborativ și respectuos, care sunt esențiale pentru a preveni perpetuarea unor atitudini de superioritate sau de „Dumnezeire”.

În asemenea contexte, medicii au fost nevoiți să ia decizii care par să le confere un control aproape divin asupra destinului pacienților. Acest sentiment de putere, atunci când nu este contrabalansat de conștiință și umanitate, poate duce la o percepție de infailibilitate, la un sentiment că sunt deasupra regulilor care guvernează moralitatea umană obișnuită. În același mod, în justiție, judecătorii care iau decizii ce schimbă cursul vieților celor acuzați sau al victimelor pot fi tentați să își asume un rol similar lui „Dumnezeu”, crezând că nu pot greși sau că sunt deținătorii dreptății absolute.

Acest „joc de-a arbitri ai destinelor” este periculos nu doar pentru că poate duce la abuzuri de putere, ci și pentru că îi înstrăinează pe cei care îl practică de umanitatea lor. Medicii și judecătorii care ajung să se perceapă ca fiind infailibili riscă să piardă empatia necesară în profesiile lor, să devină imuni la suferința și dilemele celor din fața lor, iar deciziile lor, deși aparent corecte din punct de vedere tehnic, pot deveni lipsite de compasiune și de înțelegere pentru complexitatea vieților umane pe care le influențează.

Societatea, prin structurile sale, le încredințează medicilor și judecătorilor o responsabilitate enormă, însă cu această responsabilitate vine și o povară etică și morală considerabilă, ceea ce poate duce la conflicte interioare, la sentimente de vinovăție și alienare. Profesioniștii sunt conștienți de impactul imens al deciziilor lor pentru că, în multe cazuri, acestea este necesar să fie luate rapid și sub presiunea unor circumstanțe extreme, ceea ce face ca diferențierea între ceea ce este „corect” sau „greșit” să fie adesea extrem de dificilă.

Această atitudine nu este izolată doar la sistemul medical; ea poate fi identificată și în alte domenii esențiale, cum ar fi justiția, unde unele instanțe par să fie conduse de judecători care se consideră infailibili, adevărați „Dumnezei” în ceea ce privește soarta celor din fața lor.

„Joaca de-a arbitrii destinelor” nu este doar o acuzație la adresa profesioniștilor din aceste domenii, ci și o reflecție asupra vulnerabilității lor în fața unor responsabilități copleșitoare; este un apel la conștientizarea faptului că, deși au puterea de a influența destine, medicii și judecătorii nu este cazul să uite niciodată de umanitatea și de limitele lor, căci puterea nu ar trebui să fie o unealtă de dominare, ci un instrument de servire a celor aflați în nevoie, un memento constant al responsabilității imense care vine cu fiecare decizie luată.

Nu este cazul să uităm că, dincolo de competențele tehnice, atât medicii, cât și judecătorii sunt și este necesar să rămână oameni, capabili să simtă durerea și suferința celor pe care îi servesc, să înțeleagă că fiecare decizie pe care o iau poartă cu sine un ecou profund în viețile celor afectați. Este timpul să ne întrebăm nu doar cum putem să prevenim ca aceste persoane să își asume roluri „divine”, dar și cum putem să reconstruim acele valori fundamentale care să garanteze că puterea pe care o dețin este exercitată cu măsură, cu respect și cu o profundă înțelegere a limitelor umane. Aceasta nu este doar o provocare pentru sistem, ci un apel la conștiință pentru fiecare dintre noi, pentru a asigura că cei care au în mâinile lor destinele noastre nu își pierd umanitatea în procesul de a ne salva sau judeca.

Ceea ce facem cu medicii care se cred „dumnezei” depinde de noi toți, de pacienți, de colegii lor, de sistemul medical și de societate în ansamblu. Este necesar să ne asigurăm că acești medici își recapătă umanitatea și respectul pentru viața umană, nu doar ca un concept abstract, ci ca o realitate care îi implică pe toți cei pe care îi tratează, căci numai așa putem reconstrui încrederea în sistemul medical și ne putem asigura că își vor relua rolul de vindecători, nu de arbitri ai destinului.

Citiți și:
Guvernanța globală, „tirania digitală” și agenda de depopulare
Monseniorul Carlo Maria Viganò: „Planul de exterminare globalist servește scopului Satanei de a ucide atât trupul cât și sufletul”

 

yogaesoteric
24 septembrie 2024