Analiza geopolitică și securitară a Orientului Mijlociu. Studiu științific (I)

Analiza geopolitică este profund ancorată geografic și securitar. Dar spre deosebire de studiile de securitate, care prezintă în mod static starea de fapt, tabloul de moment, similar clișeului fotografic, analiza geopolitică oferă imaginea în dinamică a interacțiunii forțelor implicate, asemenea unui film cinematografic. Acestea sunt forțele generate de factori geografici, istorici, economici, securitari, politici. Așa cum se va constata în cele ce urmează, analiza geopolitică parcurge o serie de etape obligatorii, urmărind să răspundă la următoarele întrebări: unde, cine, de când, de ce, pentru ce, cum și încotro?

Unde?

Conceptul de Orient Mijlociu este pur geopolitic. A pătruns în discursul academic și politic la începutul secolului al XX-lea și se referă la zona geopolitică unitară și distinctă cuprinsă între Magreb și Asia de Sud. Ca și în cazul altor concepte specifice limbajului securitar și geopolitic, Orientul Mijlociu nu beneficiază de o definiție unanim recunoscută. Limitele sale geografice au suferit modificări de la un deceniu la altul, în funcție de centrul de greutate al jocului geopolitic global. La origine, el reprezenta spațiul circumscris Golfului Persic, dintre Arabia și India.

În prezent, se consideră că Orientul Mijlociu cuprinde 16 state suverane, respectiv: Bahrain, Cipru, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iran, Irak, Israel cu Teritoriile Palestiniene / Autoritatea Palestiniană, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Siria, Turcia, Yemen. Lor li se adaugă și un teritoriul britanic de peste mări, Akrotiri și Dhekelia, două baze militare amplasate pe insula cipriotă. Este necesar să specificăm că Turcia și Ciprul au o dublă apartenență geopolitică și securitară, atât mediu-orientală, cât și europeană.

Orientul Mijlociu este un spațiu geografic bogat în resurse și foarte eterogen, atât din punct de vedere climatic și hidrologic, cât și în privința reliefului. Este zona în care se întâlnesc clima subpolară și clima caldă deșertică, zonele intens irigate de bazine hidrografice bogate și cele complet aride, precum Arabia Saudită – cel mai mare stat fără vreun lac sau curs permanent de apă –, munți cu altitudini peste 5.000 m și depresiuni situate la sute de metri sub nivelul mării. Străjuiește patru puncte de constricție maritimă: Strâmtorile Turcești, Canalul Suez, Strâmtoarea Bab el Mandeb și Strâmtoarea Hormuz și în subsolul său există cele mai mari zăcăminte de petrol ale acestei lumi, uriașe zăcăminte de gaze naturale, dar și cărbuni, uraniu, minereuri strategice, materiale de construcție, metale nobile, pietre prețioase și semiprețioase. Apele Golfului Persic sunt renumite pentru scoicile producătoare de perle și pentru varietatea faunei maritime. La fel și apele Caspicii sau ale Mării Roșii. Fauna terestră și vegetația sunt, la rândul lor, foarte variate și specifice climei și reliefului. Predomină speciile de carnivore și ierbivore medii, reptilele, amfibienii, dar și păsările, inclusiv păsările de vânat.

Cine?

Tabloul demografic al Orientului Mijlociu este foarte eterogen și provocator prin prisma securității regionale.

Atrag atenția discrepanțele majore dintre statele regiunii în privința mărimii populației, densității și urbanizării acestora. Aceeași eterogenitate se înregistrează și în privința tabloului etnic, confesional și lingvistic al regiunii. Atrage atenția în mod deosebit bogăția de religii și credințe religioase originare din Orientul Mijlociu, dar și faliile ideologice istorice cu potențial exploziv, care au făcut milioane de victime de-a lungul timpului. Orientul Mijlociu este dominat de populațiile arabofone musulmane sunnite, tot mai atrase spre ultraconservatorismul wahhabit hanabillah. Radicalismul acestei școli juridice înlocuiește școlile moderate și conservatoare, constituindu-se într-o provocare pe termen mediu și lung la adresa tuturor celorlalte etnii și confesiuni conviețuitoare. Pe de o parte există disputa dogmatică dintre denominațiunile Islamului și dintre școlile lor juridice, iar pe de altă parte persistă incompatibilitatea dintre Islamul takfirist al școlii hanabillah și celelalte religii mediu-orientale. Falii devenite vizibile în anii succesivi anarhismului „primăverii arabe”, când terorismul islamist a proliferat pe fondul eșuării unor regimuri de mână forte din Libia, Yemen, Egipt, Siria, Tunisia și al izbucnirii unor conflicte civile. În cazul Siriei, războiul civil a permis apariția pseudo-statului islamic, materializarea califatului takfirist, iar în cazul Yemenului, războiul civil s-a internaționalizat prin atragerea în joc a Arabiei Saudite, interesată de teritoriul bine irigat al vecinului său sudic.

Acestor falii li se adaugă disputa privind numărul celor mai sfinte locuri ale Islamului, coroborată cu încălcarea tradiției și deprivarea de sharifat a hashemiților de către saudiți. Divergență cu impact geopolitic major, care aduce în discuție legitimitatea declarării jihadului în lumea islamică, dacă locurile sfinte sunt desacralizate. Legitimitate recunoscută hashemiților, urmașii Profetului prin fostul sharif al Meccăi, și marelui muftiu al Ierusalimului, dar contestată saudiților, actualii sharifi, de către o parte a lumii musulmane. Legitimitate păstrată însă de ayatollahul persan, dar numai pentru lumea shiită. Și, nu în ultimul rând, este necesar să amintim faliile etno-istorice, dintre popoarele fostelor imperii ale Islamului, în special dintre arabi și turci, și cea mai recentă, dintre saudiți și qatarezi, care-și dispută rolul de protectori ai islamiștilor hanabillah, precum și faliile dintre moderniști și tradiționaliști, foarte active în întreaga lume islamică.

Prin urmare, putem afirma că Orientul Mijlociu se confruntă, sub aspect demografic, cu provocări legate de distribuția populației și suprapopularea zonelor fertile, cu discrepanțe de dezvoltare, acces neuniform la apă potabilă, cu eterogenitate etno-lingvistică și confesională și cu falii dogmatice insurmontabile în interiorul religiei dominante, mahomedane, și între Islam și restul credințelor religioase. Provocări cu caracter exploziv, ori de câte ori există breșe de securitate precum cea generată de „primăvara arabă”.

De când?

Orientul Mijlociu este o vatră ontogenetică a umanității. Cu peste 25.000 de ani de istorie, Orientul Mijlociu și-a pus amprenta asupra culturii și civilizației umanității în ansamblul său. Succesiunea etapelor istorice a configurat șase spații civilizaționale și istorice, care corespund celor șase spații geografice din componența regiunii: Egiptul, Mesopotamia, Levantul, Platoul Anatolian, Arabia și Persia. Rând pe rând, aceste spații au dominat civilizațional regiunea, începând cu Mesopotamia, și sfârșind cu spațiul turcic, care în perioada Imperiului Otoman a instituit secolele de pace otomană. Orientul Mijlociu este creuzetul ideologic din care s-au născut numeroase confesiuni, inclusiv religiile „Cărții”, cum mai sunt numite religiile abrahamice, un ax al afacerilor lumii și o zonă extrem de sensibilă din punct de vedere confesional, etnic, militar, politic, economic etc.

De ce?

Geopolitic, Orientul Mijlociu este un spațiu de compresie de mare importanță geostrategică, situat la intersecția spațiului maritim, talassocratic, cu spațiul continental, telurocratic. Este o zonă tampon, intermediară, cu potențial de a fi prefăcută într-o centură de ruine, întrucât dominația sa se dispută între nucleele spațiilor globale: SUA, China, Federația Rusă. Din acest motiv, este extrem de fragmentată și foarte instabilă politic, fiind măcinată de secesionism, eșuare statală, conflicte, războaie, crize, criminalitate organizată, terorism, sărăcie, subdezvoltare.

Din perspectivă geodeterministă, dinamicile geoistorice ale Orientului Mijlociu au fost configurate de cursurile și oazele de apă potabilă, câmpiile fertile, platourile montane înalte și de deșerturi. Marile fluvii și câmpiile „semilunii fertile” au născut civilizația umană, în timp ce platourile montane înalte ale Anatoliei, Iranului și Arabiei au creat imperiile ce au stăpânit regiunea până în secolul al XX-lea.

Geostrategic, Orientul Mijlociu este un spațiu de o excepțională valoare. O „punte” cu caracter de pivot global dispusă între zonele pivot nordică și sudică – cele mai valoroase spații ale uscatului Emisferei Estice. Această „punte” cu caracter de cap de pod pentru orice putere non-regională conține centrul de greutate al triunghiului strategic al masei terestre a Emisferei Estice, reprezentat de Ierusalim/Israel. Statele situate în nord-estul pivotului mediu-oriental alcătuiesc curbura „arcului eurasiatic al crizelor” și „zidul exterior” al „fortăreței” puterii pivot.

Orientul Mijlociu este inclus în spațiul costier al Eurasiei, descris de Mackinder ca „semicerc interior” și de Spykman ca Rimland și este delimitat maritim de pentagonul celor cinci mări strategice. Regiunea abundă în zone valoroase geostrategic și geoeconomic, între care se disting punctele de constricție maritimă reprezentate de Strâmtorile Turcești, Canalul Suez, Strâmtoarea Bab el Mandeb și Strâmtoarea Hormuz, Delta Nilului și estuarul comun al Tigrului și Eufratului, oazele, lacurile (Kinneret) și cursurile de apă dulce (Nil, Tigru, Eufrat, Iordan), dar și insulele, golfurile, porturile și mai ales porturile naturale de mare adâncime, relieful înalt, trecătorile și pasurile, zăcămintele de hidrocarburi și de minereuri.

Civilizațional, Orientul Mijlociu este un spațiu de compresie musulman, situat la intersecția unor mari spații civilizaționale – creștinism apusean și pravoslavnic, animism subsaharian, hinduism – măcinat de falii dogmatice și conflicte interetnice. Un cumul de factori civilizaționali responsabili de „dezordinea lumii islamice”.

Geoeconomic, Orientul Mijlociu este sursă globală de hidrocarburi, cu impact major asupra economiei mondiale; placă turnantă a coridoarelor geoeconomice și geostrategice ale Emisferei Estice; piață de desfacere pentru 400 de milioane de consumatori.

Toate identitățile analizate demonstrează importanța crucială a Orientului Mijlociu în jocul geopolitic, geoeconomic, geostrategic și civilizațional global.

Pentru ce?

Prezența numeroșilor jucători geostrategici activi statali și nonstatali în Orientul Mijlociu demonstrează excepționala valoare geopolitică, geostrategică și geoeconomică a regiunii. Se remarcă prezența principalilor jucători globali, statali (SUA, China, Federația Rusă) și non-statali (Frăția Musulmană, Hezbollah, Liga Islamică, Liga Arabă, ONU, BRICS etc.), ale căror interese în competiție riscă să preschimbe Orientul Mijlociu într-o „centură de ruine”.

Pe cale de consecință, Orientul Mijlociu se confruntă cu provocări majore de securitate, traduse prin secesionism, conflicte civile, eșuare statală, sărăcie, subdezvoltare și infracționalitate.

Puterile celor trei platouri montane, Arabia Saudită, Iranul și Turcia, domină regiunea din punct de vedere demografic, civilizațional, economic și militar. Principalele jocuri geopolitice regionale sunt configurate și în funcție de interesele celor trei puteri. De asemenea, puterile secundare, precum Israel și Egipt, sunt foarte valoroase în algoritmul de putere regional, Israelul fiind în mod special o mare putere tehnologică și depozitara unui uriaș potențial de influență politică, economică, diplomatică. Nu în ultimul rând, puterile mai mici, precum Irak, Iordania și Oman, aduc în joc moștenirea istorico-civilizațională, iar puterile satelite celor trei „platouri”, ca și minoritățile etnice și confesionale diseminate în regiune au rolul de a structura cele trei blocuri de putere regionale: sunnit, al Golfului, afiliat Arabiei Saudite; shiit, afiliat Iranului; turcic, afiliat Turciei. Există și două state eșuate, Siria și Yemen, victime ale unor conflicte civile internaționalizate nepacificate care, deși au valoare geostrategică excepțională, deocamdată sunt doar „geografie” în jocul geopolitic general al regiunii.

Cum?

Dinamicile geopolitice din Orientului Mijlociu sunt generate de trei categorii de mize: geopolitice, geostrategice și geoeconomice. Toate aceste mize se circumscriu intereselor de supraviețuire, putere și de dominație ale jucătorilor regionali și extraregionali, statali și nonstatali.

Orientul Mijlociu este structurat în șase sisteme geopolitice sub-civilizaționale care corespund celor șase sisteme geografice care îl alcătuiesc, respectiv: Africa de Nord-Est, Peninsula Arabă, Levantul, Platoul Anatolian, Mesopotamia, Platoul Iranian. La nivelul fiecăruia dintre aceste sisteme centrate în jurul unuia sau mai multor nuclee de putere acționează forțe centripete (de cooperare) și centrifuge (de opoziție) generate pe direcția axelor, trilateralelor, patrulaterelor etc. dintre jucătorii statali și nonstatali activi. Dinamicile sunt potențate de existența faliilor civilizaționale și geoeconomice și a punctelor cu valoare geostrategică excepțională.

Cele șase sisteme geopolitice ale Orientului Mijlociu, care în domeniul studiilor de securitate sunt denumite complexe de securitate, interacționează cu sisteme învecinate, generând alte cinci sisteme de frontieră. Aceste sisteme corespund pentagonului celor cinci mări strategice, care bordează spațiul geografic al Orientului Mijlociu. Trei dintre aceste sisteme, euro-mediteraneean, ponto-anatolian și caspico-anatolian, sunt intercivilizaționale, în timp ce sistemele Mării Roșii și Golfului Persic sunt intra-civilizaționale. Peste toate aceste sisteme se suprapun două sisteme civilizaționale, cel pan-etnic arab și pan-islamic.

Rareori dinamicile antrenează doar doi jucători. De obicei, în Orientul Mijlociu interferă atât principalii jucători regionali – puterile celor trei platouri montane: Arabia Saudită, Turcia și Iranul, cât și jucătorii globali ai momentului – SUA, China și Federația Rusă, alături de alți jucători regionali statali și non-statali. Cele mai disputate mize geopolitice și geostrategice se referă la controlul surselor de apă potabilă, al câmpurilor de hidrocarburi, al strâmtorilor și punctelor de constricție maritimă precum și al porturilor de mare adâncime. Civilizațional, faliile etnice, confesionale și dogmatice fac imposibilă unificarea reală, de substanță, a spațiului islamic și a spațiului arab. Cu toate acestea, există agregatori civilizaționali care pot unifica cele două spații. În această categorie se înscriu acțiunile percepute ca agresiuni ale altor civilizații asupra celor mai sfinte locuri ale Islamului, asupra unor națiuni musulmane „surori”, asupra Coranului, imaginii Profetului și a altor simboluri islamice etc. Iar, geoeconomic, dinamicile sunt tributare lanțurilor globale de producție și aprovizionare și coridoarelor strategice care unesc regiunea de celelalte spații terestre ale Emisferei Estice.

Încotro?

La finalul acestui parcurs analitic, după ce s-au aflat răspunsurile la întrebările unde, cine, de când, de ce, pentru ce și cum, există bagajul informațional pentru a răspunde și la întrebarea încotro. Prognoza, pentru a fi realistă, nu poate depăși cinci-zece ani și nu exclude riscul apariției evenimentelor neașteptate, generate de acțiunea naturii sau a omului și cunoscute în literatura de specialitate sub titulatura de „lebede negre”.

Există mai multe criterii care este necesar să fie luate în considerare atunci când se formulează asemenea aserțiuni, respectiv:

– Mizele geopolitice, geostrategice, civilizaționale și geoeconomice;
– Faliile geopolitice și civilizaționale (etnice, ideologice, dogmatice, confesionale etc);
– Forțele centripete și centrifuge care acționează asupra spațiului analizat, inclusiv alianțele militare;
– Performanțele economice ale statului și bunăstarea populației;
– Accesul la înaltele tehnologii militare și civile.

Citiți a doua parte a articolului

Autor: conf. Alba Popescu

Citiți și:
Războiul și geopolitica petrolului în Orientul Mijlociu
Este o capcană! Orientul Mijlociu poartă „Ultimul război”

 

yogaesoteric
30 septembrie 2024