Anthony Esolen: Colapsul educației într-o experiență

Astăzi, un prieten de-al meu care predă la un colegiu de arte liberale foarte respectat mi-a povestit despre prima lui zi în clasă.

Ca să argumenteze împotriva ideii că Dumnezeu „e doar o idee în cap”, deoarece nu Îl poți vedea, s-a gândit să facă referire la alte elemente despre care știi, dar pe care nu le poți vedea, sau pe care le poți trăi doar de la distanță, ori printr-o serie de intermediari. A făcut referire la Calea Lactee. Niciunul dintre elevi nu a putut identifica Calea Lactee. Atunci a vrut să se folosească de un exemplu mai simplu: s-a referit la Jupiter. „Nu e planeta aceea care nu mai e planetă?”, a spus cineva, gândindu-se la Pluto. Nu știau nici de Jupiter.

În opinia prietenului meu, nivelul lor intelectual era cel al unor copii de 10 ani. Am rămas uluit, iar când vine vorba de eșecul colosal al școlilor noastre, e greu să fiu uluit.

Avem două mijloace principale de a ne îmbunătăți cunoașterea. Un mijloc e prin experiența înconjurătoare a lumii: pietre, cursuri de apă, copaci, mizerie, păsări, animale sălbatice; de asemenea, din ciocane, mistrie, cărămizi, beton, motoare și așa mai departe.

A doua metodă e prin citit. Să ne gândim la asta. Dacă un tânăr nu e scufundat în lumea naturală sau în lumea practică a muncii, și/sau dacă nu citește cărți adevărate, atunci rezultatul va fi un tip de ignoranță cu care omenirea nu s-a mai confruntat vreodată. Democrație, nu-i așa? Să construim un pod din tăiței și să vedem cât ține.

Autor: Anthony Esolen

Citiți și:
Pedagogia schetinină a școlii rusești de genii, Tekos – școala mileniului al III-lea
Alexandru Racu: Înainte de „a te pregăti pentru viață”, școala ar fi necesar să te învețe să scrii

yogaesoteric
12 octombrie 2024