Dan Diaconu: Fenomenele care vestesc apusul

Există câteva semne clare ale decăderii unui sistem, vizibile la nivel istoric. Absolut toate marile imperii, toate marile sisteme social-politice, au trecut prin aceiași pași, ajungând în aceeași situație în urma căreia a venit șahul și apoi matul. Exact asta se petrece la ora actuală în lume. În cele ce urmează vom analiza semnele pe care vi le aduc în atenție, astfel încât să se poată înțelege logic de ce susțin că suntem într-un moment premergător prăbușirii unui sistem. Iar despre ce înțeleg prin sistem vom vorbi spre finalul postării.

Primul semn al decadenței unui regim este reprezentat de creșterea aparatului birocratic. Înainte de anul zero, aparatul administrativ al Imperiului Roman era estimat la câteva mii de funcționari. În primele două secole ale noii ere, aparatul administrativ a depășit 200.000 de funcționari! O creștere teribilă! La fel s-a petrecut și în Imperiul Bizantin. Apogeul populației Imperiului s-a consemnat în secolul VI, când existau aproximativ 26 milioane de locuitori. După anul 1000, Imperiul a ajuns la 12 milioane de locuitori. Aparatul său birocratic a crescut însă liniar, în ciuda scăderii populației Imperiului. Nu este așadar de mirare scăderea eficienței aparatului guvernamental. În Imperiul Otoman constatăm un fenomen similar. Pe măsură ce aparatul guvernamental se complică, forța Imperiului scade pentru ca, în final, totul să se prăbușească.

În SUA, graficul atașat vă prezintă evoluția aparatului birocratic. După cum limpede puteți observa, din 1955 și până în prezent, numărul angajaților statului american s-a triplat. În ciuda faptului că numărul angajaților la nivel federal a rămas constant, au explodat schemele de personal ale statelor și ale administrației locale. În Franța avem o creștere de 10,5% a numărului de angajați ai statului în ultimii zece ani, și un procent similar în Germania. În Rusia, de la 4,3 milioane în 2010 s-a ajuns la 4,5 milioane în 2020, iar după începerea conflictului din Ucraina numărul acestora a crescut. La fel și aparatul guvernamental chinez a devenit din ce în ce mai stufos.

Peste tot în lume a crescut teribil numărul funcționarilor publici în ciuda faptului că tehnologia permite o optimizare teribilă a forței de muncă. Suntem în situația paradoxală în care, pe măsură ce tehnologia crește în putere, numărul angajaților statului în loc să se reducă se amplifică. Un aparat guvernamental mare conduce la o proastă implementare a politicii statului, la o ineficiență generalizată. Ceea ce vedem limpede.

Ei bine, pe măsură ce crește schema de personal a statului se manifestă o teribilă scădere de competență la nivelul aparatului guvernamental. Așa s-a petrecut cu toate imperiile decadente. Prăbușirea lor a venit și ca efect al incompetenței aparatului de stat, care incompetență a făcut loc corupției generalizate. O birocrație nepregătită este cel mai mare dușman al unui stat. Și, peste tot în lume, observăm aceeași decădere. Funcționarii incompetenți sunt constanta lumii în care trăim. Iar această constantă s-a răzbunat mereu.

Un alt indicator al decadenței unui sistem este invazia străină. La apusul imperiilor se produce o diluare a societății prin diverse tipuri de „importuri” de populație. Fie că avem fenomenul popoarelor migratoare care au slăbit Imperiul Roman sau sistemul „devșirme” din Imperiul Otoman (devșirme ‒ „tributul sângelui” / darea de copii creștini care urmau a fi crescuți în religia Islamică și care urmau să servească în Corpul ienicerilor). La apusul Imperiilor avem o diluare a populației, rezultând astfel un atașament din ce în ce mai slab față de stat.

Toate imperiile au atras prin mirajul bogăției și stabilității din interiorul lor. Însă noii veniți nu au cum să se atașeze de o cultură și civilizație care le sunt total străine, motiv pentru care din cetățeni ajung speculanți. Turcii ieftini importați de nemți pentru muncile de jos au ajuns o forță esențială în actuala structură a statului german. La a doua generație, turcii n-au mai luat joburile ieftine, copiii lor căutând să ajungă în partea superioară a societății. Astfel, statul german a importat în valuri multiple populații pentru a atenua scăderea demografică. Doar că acest import nu aduce beneficiile sperate. Imigranții ajung să epuizeze bugetele sociale, căutând câștiguri rapide prin specularea zonelor neacoperite de lege sau, de multe ori, prin activitatea infracțională.

Rusia cunoaște un declin demografic vizibil pe care urmărește să și-l suplinească prin atragerea de „imigranți de calitate”. În principal Rusia și-a flexibilizat politica de imigrare prin acceptarea persoanelor religioase, cu convingeri conservatoare, din societățile occidentale. Astfel, în scurt timp, o mulțime de nord-americani sau vest-europeni au luat calea Rusiei. Însă, în ciuda faptului că acești oameni sunt de o calitate bună și bine pregătiți, ei nu vor deveni ruși, indiferent cât de mult și-ar urî țările din care provin. Neamțul va rămâne neamț, francezul francez ș.a.m.d.

Imigrația din SUA deja e un fenomen complet scăpat de sub control. În SUA s-a ajuns în situația în care se face import de populație nu doar pentru a compensa scăderea demografică, ci, culmea, din rațiuni electorale. Democrații simt că imigranții reprezintă șansa unui bazin electoral fresh, motiv pentru care o încurajează.

Apare însă un fenomen extrem de interesant, verificat de-a lungul istoriei. Pe măsură ce populația se diluează, la periferii apar mișcările centrifuge. Cu toate că este cel mai tefelist stat din SUA, California se gândește la secesiune. De altfel, fenomenul Cal-Exit e unul deja vechi și care câștigă continuu adepți. Alegerea lui Donald Trump a amplificat mișcarea. Statele Sudice, de asemenea, caută o ieșire din Federație, iar asta se vede din politicile din ce în ce mai vehemente față de centru. Fenomene secesioniste observăm în Anglia (Scoția, Irlanda de Nord), în Spania (Catalunia), în Franța (Corsica) ș.a.m.d. Chiar dacă acum fenomenele secesioniste sunt justificate de elemente istorice, vor deveni interesante fenomenele secesioniste generate de imigranți. Atunci vom cunoaște apogeul fenomenului.

Un alt element proeminent care se constată la apusul unei societăți este ……. creșterea polarizării. Despre nivelul polarizării sociale din SUA nici nu cred că mai este nevoie să discutăm! Oamenii din top 10% din SUA ajung să dețină peste 70% din averea țării. Partea și mai interesantă vine în studierea mai atentă a vârfului societății americane. Cei din top 1% din SUA dețin aproximativ 30% din toate bunurile țării. Top 5%, din care-i excludem pe cei 1%, ajung să aibă aproximativ 20% din bunurile țării, astfel încât cei 5% care se află în zona inferioară a Top 10% dețin „doar” 20% din avuția țării. Nu uitați paradoxul celei mai bogate țări din lume: „Dacă ai în buzunar 10$ și nu ai datorii, ești mai bogat decât 25% dintre americani!”.

Nu în ultimul rând, imperiile ajunse în declin ajung să aibă cifre bugetare dezastruoase, constanta cea mai întâlnită în istorie fiind ……. gradul imens de îndatorare. Statele, aflate în disoluție, se împrumută pentru a-și menține coeziunea internă (a se citi imensele aparate birocratice și serviciile de forță).

În final, serviciul datoriei ajunge să îngenuncheze statul și penuria care se instalează făcându-l vulnerabil atât din exterior cât, mai ales, din interior. Cetățenii se simt trădați și pun umărul, alături de dușmani, la dărâmarea construcției grandioase de până atunci.

Tot ceea ce v-am povestit s-a petrecut în trecut și se petrece acum sub ochii noștri. Particularitatea pe care-o trăim azi e dată de faptul că avem de-a face cu un sistem, implementat peste tot în lume. Modelul de stat adus în față de așa-zisele revoluții burgheze a fost importat (mai cu vorba bună, mai cu forța) peste tot în lume. Indiferent că vorbim de SUA, Rusia, China, Coreea de Nord, Iran, Arabia Saudită sau Rwanda, avem același tip de stat, caracterizat de separarea puterilor, alegeri (mai mult sau mai puțin libere), set de drepturi și libertăți ș.a.m.d. Acest tip de stat e „sistemul” deoarece statele de același tip se înfrățesc în structuri supra-statale ca efect al similarității lor. Iar sistemul a ajuns la apus. Am spus-o de mai multe ori: criza care urmează nu e una similară celor pe care le-am văzut. Este o criză de sistem, adică una în care totul este pus între paranteze. Și, chestiunea de care sunt sigur este că, prin magnitudinea pe care o va avea, criza care stă să vină nu va avea învingători, ci numai învinși. De aceea vedem blaturile care se fac pe sub masă. Tuturor le e frică de ceea ce urmează!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Ce anume ține piețele sus?
De ce criza actuală are potențial terminal?

yogaesoteric
14 octombrie 2024