Italia interzice maternitatea surogat la nivel internațional, împiedicând astfel homosexualii și pedofilii să obțină copii pe bani de peste hotare

Italia a interzis maternitatea surogat la nivel internațional, împiedicând astfel homosexualii să obțină copii pe bani în străinătate, în ceea ce se consideră a fi cea mai cuprinzătoare lege de acest fel din lume.

Noua lege, susținută de premierul Giorgia Meloni, extinde interdicția existentă la nivel național privind maternitatea surogat, astfel încât cetățenii italieni nu pot folosi femei din țări străine pentru a purta în pântece copii care mai apoi să le fie transferați legal. Clienții mamelor surogat și cadrele medicale care facilitează această practică în străinătate riscă pedepse cu închisoarea și amenzi considerabile în temeiul noii legi, care a fost aprobată la 16 octombrie de Senatul italian cu 84 de voturi pentru și 58 împotrivă.

Homosexualii au fost prinși încercând să plătească pentru a avea copii prin intermediul maternității surogat, ca mai apoi să-i abuzeze, cum ar fi în cazul unui medic veterinar american arestat în martie.

Deși interdicția din Italia se distinge net de cea din SUA, unde maternitatea surogat este legală pe scară largă, poziția sa fermă este în concordanță cu poziția unei mari părți a Europei în general: maternitatea surogat este interzisă la nivel național în mai multe țări din Uniunea Europeană, precum Spania, Franța, Germania și Suedia.

În urmă cu aproape un deceniu, Parlamentul European a condamnat maternitatea surogat ca „subminând demnitatea umană a femeii, deoarece trupul acesteia și funcțiile sale reproductive sunt utilizate ca o marfă”.

În aprilie, Parlamentul European a mers până acolo încât a votat pentru clasificarea „exploatării maternității surogat” drept un act de „trafic de persoane”.

Economista și scriitoarea Jennifer Roback Morse a enumerat o serie de motive pentru a se opune maternității surogat, inclusiv avortul și eugenia adesea implicate, legătura ruptă între mama însărcinată și copil și efectele acesteia asupra ambilor, riscurile medicale pentru copiii concepuți prin fertilizare in vitro (FIV), exploatarea femeilor sărace și în special „crearea unei piețe a ființelor umane”.

Deputatul Gianni Berrino, Frăția Italiei, a subliniat una dintre aceste preocupări în timpul dezbaterii proiectului de lege, spunând: „În cazul maternității surogat, femeia nu furnizează un organ, ci dă naștere unui copil. Femeia este astfel redusă la un incubator, întrerupând relația dintre mamă și copil.”

Și mai tulburătoare este posibilitatea ca pedofilii să poată cumpăra copii prin intermediul maternității surogat, o preocupare evidențiată de mass-media din Regatul Unit pe fondul unor rapoarte conform cărora un număr considerabil de bărbați singuri mai în vârstă pot cumpăra copii fără a li se face vreo verificare.

Cred că aceasta este o practică barbară care creează o piață pentru copii, indiferent de cine se folosește de ea. Toată lumea ar fi cazul să fie penalizată”, a declarat Jacopo Coghe, purtător de cuvânt al grupului italian de susținere a familiei Pro Vita & Famiglia, care a sprijinit legea.

După cum a remarcat NPR, Italia a interzis deja adoptarea copiilor de către „cuplurile” homosexuale în timpul mandatului premierului Giorgia Meloni, iar comentatorii au observat că această nouă lege „închide ultima cale rămasă” pentru homosexuali de a obține copii. Există dificultăți admise în aplicarea legii, cum ar fi obstacolele juridice implicate în accesarea dosarelor medicale din străinătate necesară pentru a dovedi participarea cetățenilor italieni la maternitatea surogat la nivel internațional.

Maternitatea este absolut unică, nu poate fi înlocuită în niciun caz și este fundamentul civilizației noastre”, a declarat Lavinia Mennuni, senator al Frăției Italiei, despre lege, potrivit Euronews.

Vrem să dezrădăcinăm fenomenul turismului pentru mame surogat.”

Citiți și:
Italia a interzis, aproape total, procedeul monstruos al surogației. Homosexualii nu mai pot „contracta” copii
Apel către Comisia Europeană: Maternitatea surogat este o formă de trafic de persoane și nu poate fi inclusă în recunoașterea reciprocă a relațiilor de familie între statele membre

 

yogaesoteric
15 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More