Candidați pe listele REPER: fondatorul ACCEPT, Buhuceanu, care susține că aproape 10% dintre români sunt homosexuali, anticreștinul Moise, cel cu eliminarea icoanelor din școli, și informatoarea Securității Smaranda Enache

Într-un anunț postat pe Facebook de REPER, aflăm care sunt candidații de pe listele acestui partid progresist anticreștin:

Florin Buhuceanu, fondatorul și președintele ACCEPT, care candidează din partea REPER alături de Emil Moise, anticreștinul care a contestat icoanele în școli, de Smaranda Enache, filomaghiara din GDS, informatoare a Securității, și de „expertul” apocaliptic, impostorul Octavian Jurma.

Buhuceanu a declarat recent într-o emisiune că 9% dintre români sunt homosexuali.

Cred că e momentul în care această agendă [LGBTQ] poate fi apărată mai eficient în Parlament, într-un timp în care simt că ne îndreptăm spre o zonă din ce în ce mai conservatoare. Mă refer la creșterea forțelor populiste, avem o creștere a extremei dreapta și a zonei ultrapopuliste, avem tot soiul de pusee care în mod clar nu sunt bine gestionate în societate și nu de ieri-de azi, dar astăzi vedem o creștere importantă. (…….) Vrem să ne asigurăm că forțele progresiste au o voce în Parlament. Adaug faptul că suntem 9% din populația României, suntem singurul grup minoritar care are zero reprezentare politică, e absurd”, a declarat Buhuceanu pe 11 noiembrie.

Partidul REPER este fondat de fostul prim-ministru al lui Klaus Iohannis, instalat pe fondul crimei de la Colectiv, Dacian Cioloș. Cu toate că nu a reușit să treacă pragul la europarlamentare, ceea ce se va petrece și la parlamentare, ditamai fostul premier și comisar european nu și-a dat demisia cuvenită, în schimb vântură internetul și nu numai cu reclame plătite din banii contribuabilor la arătări anticreștine și antiromânești.

Citiți și:
OCDL: Planul Guvernului României privind recunoașterea juridică a relațiilor dintre persoane de același sex
Conspirația conspirației

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More